CJUE PLAFONEAZĂ PENSIILE MAGISTRAȚILOR – Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că normele UE nu se opun unor reglementări naționale care să excludă diurnele din calculul pensiilor pentru judecători și procurori. În 2024, Înalta Curte a dat o dezlegare de drept în același sens (Minuta)
Curtea de Justiție a Uniunii Europene – condusă de judecătorul Koen Lenaerts (foto) – a publicat în Jurnalul Oficial al UE luni, 9 februarie 2026, minuta hotărârii din 8 decembrie 2025, prin care a stabilit că normele comunitare nu se opun unor reglementări naționale care să excludă diurnele din calculul pensiilor pentru judecători și procurori.
CJUE a fost sesizată la 7 februarie 2025 de către judecătoarea Ana-Maria Uță de la Tribunalul Neamț, într-un dosar în care petentul a dat în judecată Inspecția Judiciară, cerând ca pensia să-i fie calculată inclusiv prin raportare la diurnele pe care le-a primit când s-a aflat în activitate.
Tribunalul Neamț a suspendat judecarea cauzei până la pronunțarea CJUE. Iar acum, după ce a venit decizia instanței de la Luxemburg, tribunalul a stabilit următorul termen pentru data de 15 mai 2026.
Iată minuta încheierii de sesizare a CJUE:
„În temeiul art.267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, sesizează Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu următoarea întrebare preliminară:
‘Articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, care atunci când enunţă valorile pe care se întemeiază Uniunea Europeană, se referă la respectarea statului de drept, precum şi articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf din Tratatul privind Uniunea Europeană coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cărora statele membre asigură o protecţie juridică efectivă, întemeiată pe dreptul de acces la o instanţă judecătorească independentă şi imparţială, trebuie interpretate în sensul că principiul independenţei judecătorilor se opune refuzului includerii în întinderea drepturilor pensiei de serviciu şi a componentei salariale reprezentate de indemnizaţia de detaşare / delegare, cunoscută sub denumirea de diurnă, componentă salarială ce nu a fost vărsată cu titlu de rambursare a cheltuielilor suportate efectiv pentru detaşare, cum ar fi fost cheltuielile de transport, de cazare sau de masă, acordată judecătorilor care au avut statutul de judecători detaşaţi / delegaţi, întrucât acest refuz derogă de la mecanismul de stabilire a pensiei judecătorilor pe baza unor criterii obiective, independente de intervenţia arbitrară a puterii executive şi a puterii legislative, având ca efect reducerea permanentă a nivelului remuneraţiei, cu încălcarea garanţiilor constituţionale menite să asigure judecătorilor o pensie de serviciu în conformitate cu demnitatea funcţiei lor şi cu sfera lor de atribuţii, precum şi faptul că justiţia este administrată de instanţe independente şi de judecători independenţi?’
În temeiul art.412 alin.1 pct.7 Cod procedură civilă, suspendă judecata cauzei privind pe reclamantul (...) în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, până la pronunţarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ. Pronunţată astăzi, 7 februarie 2025, prin punerea soluţiei al dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.
Redăm minuta CJUE (cauza nr. C-257/25):
„Articolul 2 TUE și articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că principiul independenței judecătorilor nu se opune refuzului de a lua în considerare o diurnă de detașare pentru calcularea pensiei de serviciu atunci când un astfel de refuz, pe de o parte, derogă de la mecanismul prin care se urmărește ca pensia de serviciu a judecătorilor să fie stabilită pe baza unor criterii obiective, independente de intervenția arbitrară a puterilor executivă și legislativă, și, pe de altă parte, determină o diminuare considerabilă a nivelului de remunerare a judecătorilor pensionari”.
ICCJ a zis la fel
Amintim că la 11 noiembrie 2024 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat în același sens, stabilind că „în interpretarea şi aplicarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a art. 7 alin. (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1275/2005, indemnizaţia de delegare / detaşare (diurna) nu intră în baza de calcul a pensiei de serviciu”.
De asemenea, menţionăm că ICCJ a dat acea dezlegare de drept fiind sesizată în două dosare, constituite ca urmare a unor acţiuni depuse de către mai mulţi ex-procurori care au activat şi ca inspectori judiciari, printre ei numărându-se fostul șef DIICOT Felix Bănilă (click aici pentru a citi).
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Năuc, Nicușor Dan...
Comentarii
# FOMIȘTI
10 February 2026 17:41
+4
# Petru
11 February 2026 10:57
0
# Ioan Ciucurita
12 February 2026 04:55
-6
# Cetățean onest
12 February 2026 09:45
-4