Adevarul despre 2009!

De cateva zile, pe fondul zbaterilor continue despre legea salarizarii, asistam la tot felul de manifestari si din sistem, si din afara lui, iar unii intreaba cum a reusit protestul din 2009. Unii dintre cei care intreaba erau pe atunci studenti, altii tineri si la inceput de drum si poate prea speriati sa participe la o actiune de asemenea anvergura, incat sa poata opri cu totul activitatea.

Protestul a inceput sa se nasca undeva prin iunie 2009 cand Guvernul Boc avea exact aceeasi intentie, diminuarea veniturilor bugetarilor cu 25%, si o noua grila de salarizare. In acea grila, numai un exemplu va dau, salariul unui judecator cu grad de tribunal era echivalat cu salariul unui sef de garaje din penitenciar.

Apoi au inceput discutii. Nu exista atunci facebook, ci doar o platforma de comunicare pe yahoo groups. Acolo comunicam, pe doua forumuri care evident erau monitorizate, dar nu au crezut nici in capacitatea noastra de a ne uni si nici in mesajele transmise. Ne tratau ca pe niste tineri imperbi, care nu stiau exact ce fac, dar noi am fost mult mai mult decat isi inchipuiau ei ca putem fi.

Pregatirea protestului a inceput in vara. Prin iunie. Initiata de mine si de un coleg de al meu, pe atunci prieten, care a avut ideea sa ne ghidam dupa un protest al colegilor magistrati francezi, care iesisera in robe in strada pentru apararea statutului lor. Ne-am cheltuit si ne-am consumat toata vara pentru a gandi ideea: “1 septembrie, pixul jos!”

Pe vremea aceea nu era roaming si numai eu in vara aceea din vacante pe unde am fost am cheltuit peste 4000 de euro pe telefoane. Asa ca cei care doriti cu adevarat proteste, sa stiti ca nu le finanteaza statul. Se plateste din buzunarul personal.

Pe platformele de yahoo am anuntat inceperea protestului iar dupa taierea salariilor in august lumea s-a raliat. S-a intamplat ce nu a mai vazut magistratura, au fost suspendate cauze, judecate doar urgente iar chestiunea a cuprins intreaga tara. De la judecatorii la ICCJ. A fost o solidaritate iesita din comun si vreau sa spun ca am avut atunci un CSM care a fost 100% langa noi, deci daca doriti sa repetati asta, asigurati-va ca alesii vostri o sa faca scut in fata voastra!

Dupa vreo saptamana jumatate au inceput sa apara spargatorii de greva. Unii ghidati de sefii de instante. Ca a fost comanda politica sau nu, nu am destule date sa pot afirma asta. Dar se strangeau semnaturi in birouri pentru incetarea protestelor. Moment in care am reactionat si, recunosc, profitand de anumite circumstante, am convins conducerea tribunalului sa convoace a doua zi adunarile generale ale judecatoriilor. Atunci din 76 de judecatori prezenti la Tribunalul Cluj 70 am votat continuarea protestului si ne-am adunat si am mers in adunarea generala a Curtii de Apel Cluj, convocata si ea pentru incetarea protestului. Cand eram in drum spre curte m-a sunat un fost coleg de an, acum europarlamentar, sa imi spuna ca e suparat Emil. Am zis: “Cine e Emil?” Si el, Emil Boc. Si eu: “Dar de ce e suparat domnul Boc?” Si el : “Pai nu din Clujul lui trebuie sa se continue protestul!” Era clar ca cineva l-a informat. Eu am zis atat: “Prost moment ati ales! Mergem la Curte!”

Rezultatul a fost ca protestul a mai continuat vreo saptamana si jumatate, suficient pana ca ei sa inteleaga ca nu suntem o cantitate neglijabila. Deloc!

Acuma sa va spun si ce a ramas in urma, ca citeam azi un editorial al unei colege care a ramas la faza cu doamna Pivniceru in CSM. Pana sa ajunga Mona la faza in care l-a zvanturat pe Basescu avea in spate deja o magistratura intreaga revoltata si pe care nu o puteai ignora. In acel CSM au fost domni judecatori ca Dan Lupascu sau Virgil Andreies in fata carora nici macar Basescu nu ridica capul. Sa ma ierte altii daca i-am uitat din enumerare.

Apoi s-a ajuns prin nu stiu ce parghii ale noastre, ca nu ale altora, sa se mearga la negocieri cu Geoana, sa se semneze ceva pact cu Justitia (o rusine, dupa parerea mea, pentru ca noi controlam situatia). Noi, initiatorii, adica si eu, am fost ignorati si dati de o parte si altii au luat prim planul. Nu ii numesc, ca se stiu ei. Oricum, eu nu urmaream functii. Am facut tot ce am facut din convingere.

Au scos apoi pe piata inainte de alegerile din 2011 si o brosura, in care explicau multimii si inclusiv tampitei de mine cum a fost gandit protestul din 2009. Au imprastiat-o prin instante. M-am trezit cu brosura pe birou, cea in care ei imi explicau ce am facut eu toata vara. Eu am aruncat-o direct la cos, altii au citit-o. Iar apoi la catava vreme a inceput era catuselor. Sub domnia lor in CSM. Din pacate, unul dintre ei si poate si cel mai sincer, a fost victima sistemului care a urmat.

Am scris aceste randuri pentru ca am fost rugata de mai multi colegi in activitate sa explic, daca am fost parte, cum am reusit noi in 2009.

Nu exista retete general valabile, decat mult, foarte mult curaj. Sa nu iti fie teama de repercusiuni sau IJ, sa stiti ca in spatele actiunilor voastre exista un CSM care sa va sustina. Sa afirmati sus si tare ca sunteti putere in stat si niciun guvern vremelnic, ca vremelnic a fost si Guvernul Boc, nu va poate ingenunchea. Sa intelegeti ca la voi e painea si cutitul si sa nu mai fiti asa empatici cu fiecare justitiabil. Spun asta pentru ca toți știm ca atunci cand a fost vorba de inițierea, continuarea, suspendarea, incetarea unui protest intruna ni se spunea ca trebuie sa ne gandim la justitiabili si stiti la fel de bine ca forma asta de santaj emotional a functionat mereu. Nu! Voi protestati pentru statutul vostru, nu pentru mila sau grija altuia, fiindca nu e vorba de acțiuni de caritate. Iar in plus, in ultimii ani, ati vazut cat da justitiabilul pe voi. Nimic.

Iar daca in acest punct ne-au adus guvernantii, atunci dati jos manusile si pregatiti-va de lupta!

Succes!