29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

AMR ACUZA BANCA MONDIALA – Asociatia Magistratilor din Romania critica "Analiza functionala a sectorului Justitiei din Romania", realizata de Banca Mondiala, apreciind ca s-a intocmit in baza unei documentari nepotrivite si insuficiente: "Pretinsa analiza 'functionala' nu dovedeste decat o necunoastere a sistemului judiciar romanesc... CSM are obligatia de a raspunde in ce masura intelege sau nu sa-si insuseasca acest document”

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

31 October 2014 14:31
Vizualizari: 3945

Asociatia Magistratilor din Romania, condusa de judecatoarea Gabriela Baltag (foto), solicita Consiliului Superior al Magistraturii sa-si exprime de indata pozitia fata de „Analiza functionala a sectorului Justitiei din Romania”, raport intocmit de expertii Bancii Mondiale la solicitarea Guvernului Romaniei cu finantare din parte Uniunii Europene si recent prezentat pe larg de Lumeajustitiei.ro. Raportul expertilor Bancii Mondiale contine o analiza a sistemului judiciar din Romania, cuprinzand critici si sugestii adresate atat institutiilor cheie din Justitiei, cat si membrilor care o infaptuiesc. Imaginea Justitiei prezentata de catre expertii BM in „Analiza functionala a sectorului Justitiei din Romania” este una radicala, motiv pentru care presedintele AMR, Gabriela Baltag, ii cere sefului CSM, judecatorul Adrian Bordea sa ia o pozitie fata de aceste criticii.


In solicitarea adresata CSM, inregistrata la Consiliu in data de 30.10.2014 sub nr.866, Asociatia Magistratilor din Romania apreciaza ca opiniile exprimate de consultantii BM dovedesc doar o necunoastere a sistemului judiciar romanesc bazata pe o documentare nepotrivita, insuficienta care a avut doar rolul de a dezinforma asupra modului in care este infaptuit actul de Justitie in Romania. In cuprinsul aceleiasi solicitari, presedinta AMR, judecatoarea Gabriela Baltag, evidentiaza ca expertii Bancii Mondiale care au intocmit „Analiza functionala a sistemului de Justitie din Romania” au ignorat un criteriu foarte important, si anume „sistemul legislativ incoerent, paralel, aflat intr-o permanenta schimbare si, mai ales specificul national”.

Asociatia Magistratilor din Romania precizeaza ca respinge continutul raportului Bancii Mondiale, intrucat a fost intocmit in baza unor date care nu au niciun corespondent cu sistemul si solicita CSM sa raspunda in ce masura intelege sau nu sa-si insuseasca acest document, dar si care sunt solutiile de viitor pentru a „indrepta” mentiunile care nu corespund realitatii.

Prezentam in continuare solicitarea AMR catre CSM:

Pretinsa analiza ,,functionala” prin intermediul careia se mentioneaza ca au fost exprimate opiniile unor consultanti ai prestigiosului for international, desi se prezinta a fi foarte tehnica, in realitate nu dovedeste decat o necunoastere a sistemului judiciar romanesc, in toate dimensiunile sale, imprejurare ce ne conduce la concluzia ca, fie documentarea a fost una nepotrivita, insuficienta, datorita ,,surselor” care nu au facut decat sa dezinformeze regretabil despre modalitatea in care este infaptuit actul de justitie in Romania, fie acest studiu s-a realizat fara o implicare consultativa concreta a celor care aveau posibilitatea si disponibilitatea de a lamuri toate intrebarile ce i-au framantat pe initiatorii proiectului.

Simpla lectura a acestui raport, cu aparenta de inscris bine documentat, a starnit nedumerirea sistemului judiciar care, in lumina celor retinute, apare ca dispune de conditii de invidiat, chiar si pentru sistemele de justitie a celor mai avansate state, conditii care i-ar permite infaptuirea justitiei la cele mai inalte standarde. Reusita sistemului, datorata profesionalismului oamenilor care isi desfasoara activitatea, nu are nicio legatura cu minimul de garantii pe care statul trebuie sa-l asigure acestuia.

Autorii raportului vorbesc despre anumite sondaje de opinii (care nu se dovedesc a fi culese din toate mediile, asa cum ar fi fost echitabil), prezentand studii comparative cu alte tari, fara o analiza a sistemului sub toate aspectele, ignorand poate unul dintre cele mai importante criterii si anume sistemul legislativ incoerent, paralel, aflat intr-o permanenta schimbare si, mai ales specificul national (numarul mare de cauze si frecventa litigiilor deduse judecatii instantelor, in detrimentul altor metode alternative, care lipsesc aproape cu desavarsire, in solutionarea conflictelor existente intre diferite parti).

Consiliul Superior al Magistraturii caruia raportul mentionat ii recomanda si alte atributii, pe langa cele stipulate de lege in prezent, are obligatia de a raspunde in ce masura intelege sau nu sa-si insuseasca acest document, care sunt solutiile de viitor pentru ,,a indrepta” mentiunile ce nu corespund realitatii ori situatiile prezentate partinic.

Asociatia Magistratilor din Romania respinge continutul raportului prezentat intrucat acesta a fost intocmit in baza unor date ce nu au niciun corespondent cu sistemul pe care totusi studiul are pretentia ca-l descrie intr-o formula de specialist”.

*Cititi aici solicitarea AMR transmisa Consiliului Superior al Magistraturii

Comentarii

# Duru date 31 October 2014 15:43 +11

Despre rapoartele Bancii Mondiale numai de bine. Am participat la un astfel de raport pentru agricultura si am ramas surprins de superficialitatea si lipsa de profesionalism a conducatorului de proiect. Dar au stiut sa ia o groaza de bani pe o maculatura care nu foloseste nimanui. Penibil.

# un nene date 31 October 2014 19:36 +6

Contabilii ii evalueaza pe juristi! Nu inteleg. Cum poate o banca sa evalueze justitia dintr-o tara?? Iar noi tratam mizeria asta ca pe un raport de expertiza si spunem ca "specialistul" a avut date incomplete. Ne comportam ca niste slugi cu o banca si dupa asta ne minunam ca bancile straine de la noi impun conditii mizerabile clientilor (incepand cu rata camatareasca a dobanzii) pe care nu si le-ar permite la ele acasa. N-o fi justitia zana Onda, dar nu trebuie sa facem noi jocul neocolonialistilor.

# Traian Bășină, stăpânul slugilor securiste date 31 October 2014 20:10 +6

Vezi tu cum se leagă lucrurile? Banca Mondială, tata tuturor interlopilor, ale cărei interese au fost reprezentate inclusiv de Traian Bășilă, evaluează justiția care trebuie să fie înțelegătoare cu toate abuzurile și furturile săvârșite de capitalul străin în România.

# IOAN DUSCAS date 31 October 2014 22:01 +3

LA ROMANIKA SECURISTO-MAFIOTA PROBLEMA JUSTITIEI PLEAKA DE LA NEVOILE INFINITE DE PROPRETATI IMOBILIARE ALE UNOR INFRACTORI CU PRETENTII DE "OAMENI AI LEGII" SITUATIE CARE A DUS LA "RESTITUIREA" KATRE ACESTI INFRACTORI  UNEI PARTI PE MASURA DIN ACEASTA TARA ! MAI EXACT UN PROCENT ALARMANT DE INFRACTORI CU PRETENTII DE OAMENI AI LEGII AU FURAT PROPRIETATI "INTERESANTE" PE BAZA DE DOCUMENTE FALSIFICATE PE KARE SHI LE AU PUS PE NUME FICTIVE ASTFEL KA ACESTI INFRACTORI PE DE O PARTE SUNT DEOSEBIT DE BOGATI IAR PE DE ALTA PARTE RAPORTEAZA PROPRIETATI MODESTE KA MAI KA TE APUKA PLANSU ! SHI SOCOTEALA CHIAR DE PLANS ESTE ACEEA KA ACESTI INFRACTORI IN VEDEREA ASIGURARII CONFORTULUI PERSONAL AU AJUNS SA OMOARE OAMENI FOLOSINDU-SE IN ACEST SCOP DE FUNCTIILE OCUPATE SI DE FABULOASE FONDURI PUBLICE ! SI ASEMENEA CRIMINALI PRETIND CA AR FI OAMENI AI LEGII SI SE DAU ATINSI LA SENSIBILITATI KAND LE SPUI PE NUME !

# Valter COJMAN date 1 November 2014 07:25 +1

Rau faceti... Analiza Bancii Mondiale este perfect reala... Voi nu vreti sa vedeti realitatea ca justitia a fost transformata de Basescu, incepand cu 2007, in politie politica... Cand veti accepta adevarul, abia atunci sunteti pe drumul bun catre o justitie libera, competenta, corecta, neabuziva si neobedienta. Pana atunci, justitia din Romania, este o justitie incompetenta, abuziva, corupta si aservita lui Basescu Traian prin pionii pusi la varfurile CSM, ICCJ, DNA, DIICOT, etc.

# obiectiva date 1 November 2014 07:57 +1

ti se pare corect inclusiv faptul ca TAXELE JUDICIARE SUNT PREA MICI SI CEI CARE FAC APEL TREBUIE SA PLATEASCA DE SA LE SARA OCHII ??? :eek:

# obiectiva date 1 November 2014 08:01 0

DE CE NU se VORBESTE IN RAPORT de faptul ca JUSTITIA e manevrata NU de politic, ci de serviciile secrete ???? ca e o justitie COMANDATA ??? ca LEGILE nu sunt previzibile , ci HAOTICE SI PREA MULT INTERPRETABILE DE ORICE tembel aflat pe scaunul de judecator ??? ca legea NU este respectata MAI ALES de magistrati ??? ca sunt procese penale bazate pe ticluiri de porbe, pe inscenari ca sa dea bine la MCV, ca profesorii si medicii sunt CEI MAI CORUPTI DIN TARA ASTA, si chiorvesi vrea sa ii aresteze pe toti ??? ca justitia e CONDUSA DE LA COTROCENI ???? PRIN DOSARE SI SANTAJ ??? ca NICI UN MAGISTRAT NU A PLATIT SI NU A FOST RASPUNZATOR PENTRU SENTINTELE NEDREPTE, CA STATUL NU PLATESTE DAUNE PRNTRU ERORILE JUDICIARE, BA TE MAI SI ELIMINA FIZIC CA SA NU ITI MAI DEA NICI UN DREPT, NICI O SANSA....SUNT MULTE !

# ICCJ date 1 November 2014 08:25 0

DE ce JUDECATORII ICCJ. la o cerere de STRAMUTARE ,discuta cu jud. de la instanta unde se judeca ? Ce vrei sa spuna ala ca este adevarat ca este cumatru/fin/afin/cumnat /cumnata/fost coleg/a de fac.Domnilori/Doamnelor Judecatori, credeti ca cei care fac cereri  pentru ,,STRAMUTAREA ,, cauzelor vin fara motiv in fata Dv.?? Vin de nesanatosi mintal OR datorita nesanatatii/ imoralitatii/ rubedeniilor/ putregaiului din sistem .... DATI FIECARUIA SANSA LUI!!!! DOVEDITI CA ICCJ ESTE ICCJ .

# URGEBT date 1 November 2014 11:33 +3

Este imperativ ca AMR să redacteze un raport care să răspundă acelor aberații. Trebuie să fie tradus în limba engleză și trimis instituțiilor internaționale relevante. Situația instanțelor este deplorabilă, iar CSM este direct responsabil. Nu va lua atitudine. Îi umilește în permanență pe magistrați și acreditează ong-urile băsiste pentru astfel de studii care falsifică realitatea. Cui folosește? Grupului de interese care conduce CSM. Ca să se acopere incompetența crasă și să li se poată da decorații la ambasada SUA. Ce urmează? Tăierea salariilor magistraților.

# Buca Maria date 1 November 2014 14:43 +1

Este perfect adevarata afirmatia "sistemul legislativ incoerent, paralel, aflat intr-o permanenta schimbare si, mai ales specificul national". Cu toate acestea, constat ca am dobindit o serie de hotariri, emise de diverse instante din Bucuresti, care sunt total straine de practica, total straine de cercetarea - in sens de lipsa totala de cercetare - a faptelor. De exemplu: am sustinut necompetenta instantei si ma asteptam sa gasesc solutia instantei privind necompetenta instantei. In solutia de pe site-ul instantelor am gasit doar respingerea actiunii. Intr-un apel de la tribunalul Bucuresti am criticat, de ex., ca instanta a respins un capat de cerere ca inadmisibil fara sa arate solutia legala.Instanta de apel a respins apelul ca formulat cu vadita rea credinta si mi-a aplicat o amenda de 1000lei. Adaug ca pirit in dosar este fostul deputat Micula Catalin de la Transilvania. Nici una din instante nu l-a deranjat pe fostul deputat. Deci si judecatorii... nu numai sistemul...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva