Curtea de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) de la Luxembourg s-a pronuntat, joi 1 octombrie 2015, in cauza C-201/14 - Smaranda Bara si altii impotriva presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, a Casei Nationale de Asigurari de Sanatate (CNAS) si a Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF), in care circa 60 de avocati din Baroul Cluj au reclamant ca ANAF le-a transmis datele privind veniturile declarate la CNAS, fara a-i informa in prealabil, incalcand astfel normele europene in materia protectiei datelor cu caracter personal. In baza informatiilor primite de la ANAF, CNAS le-a solicitat avocatilor plata restantelor contributiilor la sistemul de asigurari de sanatate. In cauza, CJUE a fost sesizata cu o cerere de decizie prealabila formulata, la 31 martie 2014, de Curtea de Apel Cluj.

Prin hotararea pronuntata, Camera a III-a a CJUE, din care face parte si judecatoarea Camelia Toader (foto), a stabilit ca „Articolele 10, 11 si 13 din Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date trebuie interpretate in sensul ca se opun unor masuri nationale precum cele in discutie in litigiul principal, care permit unei autoritati a administratiei publice a unui stat membru sa transmita date personale unei alte autoritati a administratiei publice si prelucrarea lor ulterioara, fara ca persoanele vizate sa fi fost informate despre aceasta transmitere sau despre aceasta prelucrare”.

Cu prilejul pronuntarii hotararii C-201/14, Curtea de Justitie de la Luxembourg a dat publicitatii un comunicat de presa.

Prezentam comunicatul CJUE:

„Persoanele ale caror date cu caracter personal fac obiectul transmiterii si prelucrarii intre doua autoritati ale administratiei publice a unui stat membru trebuie sa fie informate in prealabil

Directiva privind prelucrarea datelor cu caracter personal (Directiva 95/46/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 24 octombrie 1995 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestor date - JO L 281, p. 31, Editie speciala, 13/ vol. 17, p. 10) reglementeaza prelucrarea datelor cu caracter personal in cazul in care acestea sunt continute sau urmeaza sa fie continute intr-un sistem de evidenta a datelor cu caracter personal.

Doamna Smaranda Bara si mai multi alti cetateni romani sunt lucratori care desfasoara o activitate independenta. Administratia fiscala romana a transmis datele privind veniturile lor declarate catre Casa Nationale de Asigurari de Sanatate, care a solicitat in consecinta plata restantelor contributiilor la sistemul de asigurari de sanatate.

Persoanele vizate contesta la Curtea de Apel Cluj (Romania) legalitatea acestui transfer in raport cu prevederile directivei. Acestea considera ca datele lor au fost utilizate in alte scopuri decat cele pentru care fusesera comunicate initial administratiei fiscale, fara informarea lor prealabila.

Dreptul roman abiliteaza entitatile publice sa transmita date cu caracter personal caselor de asigurari de sanatate pentru a le permite acestora din urma sa stabileasca calitatea de asigurat a persoanelor vizate. Datele respective privesc identificarea persoanelor (nume, prenume, adresa), insa nu cuprind date privind veniturile obtinute.

In acest context, Curtea de Apel Cluj solicita, in esenta, Curtii de Justitie sa stabileasca daca dreptul Uniunii se opune ca o autoritate a administratiei publice a unui stat membru sa transmita date cu caracter personal unei alte autoritati a administratiei publice in vederea prelucrarii lor ulterioare, fara ca persoanele vizate sa fi fost informate despre aceasta transmitere si despre aceasta prelucrare.

In hotararea pronuntata azi, Curtea de Justitie considera ca cerinta prelucrarii corecte a datelor personale obliga o autoritate a administratiei publice sa informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autoritati a administratiei publice in vederea prelucrarii lor de catre aceasta din urma in calitate de destinatar al datelor mentionate. Directiva impune expres ca orice eventuala limitare a obligatiei de informare sa fie adoptata prin masuri legislative.

Legea romana care prevede transmiterea gratuita a datelor personale catre casele de asigurari de sanatate nu constituie o informare prealabila care sa permita scutirea operatorului de obligatia de a informa persoanele de la care colecteaza datele. Astfel, aceasta lege nu defineste nici informatiile transmisibile, nici modalitatile de efectuare a transmiterii, acestea figurand numai intr-un protocol bilateral incheiat intre administratia fiscala si casa de asigurari de sanatate.

In ceea ce priveste prelucrarea ulterioara a datelor transmise, directiva prevede ca operatorul care prelucreaza date trebuie sa comunice persoanelor vizate informatii cu privire la propria identitate, la scopul prelucrarii, precum si orice alte informatii suplimentare necesare pentru a asigura o prelucrare corecta a datelor. Printre aceste informatii suplimentare figureaza categoriile de date in cauza, precum si existenta dreptului de acces si de rectificare.

Curtea observa ca prelucrarea de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate a datelor transmise de administratia fiscala presupunea informarea persoanelor vizate in legatura cu scopurile acestei prelucrari, precum si cu categoriile de date vizate. in speta, casa de asigurari de sanatate nu a furnizat aceste informatii.

Curtea concluzioneaza ca dreptul Uniunii se opune transmiterii si prelucrarii de date personale intre doua autoritati ale administratiei publice a unui stat membru fara ca persoanele vizate sa fi fost informate in prealabil despre aceasta transmitere sau despre aceasta prelucrare.

MENTIUNE: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Instanta nationala are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara”.

*Cititi aici mai multe informatii - Hotararea CJUE C-201/14