Cristian Stefan Ionescu (foto) profesor doctor in Drept constitutional in cadrul uneia dintre cele mai renumite facultati de Drept din tara explica pentru Lumeajustitiei.ro de ce presedintele Traian Basescu nu poate refuza propunerea USL pentru functia de premier. Argumentele oferite de profesorul Ionescu, pe baza unor articole din Constitutia Romaniei, arata ca rolul lui Traian Basescu in numirea unui viitor premier este unul formal si strict protocolar. Un rol substantial il are insa Parlamentul datorita componentei parlamentare a regimului politic semiprezidential. Astfel, in aproximativ o luna, mai exact dupa alegerile din 9 decembrie, mandatul Cabinetului Ponta se va incheia, iar partidul sau alianta care va detine viitoarea majoritate parlamentara va avea rolul de a alege viitorul sef de Guvern. In ultimele luni, s-a tot discutat despre posibilitatea ca Uniunea Social Liberala (USL) sa obtina majoritate in Parlament, iar presedintele PSD, Victor Ponta, actual premier, sa fie propus pentru ocuparea acestei functii in urmatorii 4 ani. Inca de la infiintarea aliantei USL presedintele Traian Basescu a precizat ca in cazul in care cele trei partide membre ale Uniunii, PSD, PNL si PC sub egida USL vor castiga alegerile generale obtinand astfel majoritate in Parlament, nu va accepta propunerea ca USL sa numeasca premierul, motivand ca nu este partid majoritar, ci alianta. Cu toate acestea, conform art. 85 din Constitutie, presedintele Romaniei este obligat sa colaboreze cu Parlamentul in ceea ce priveste numirea Guvernului, ambele autoritati publice avand rolul lor constitutional in derularea procedurilor de numire a Guvernului.

Presedintele Romaniei nu poate spune "asa vreau eu"

Intr-o analiza intocmita de prof. dr. Cristian Stefan Ionescu pentru Lumeajustitiei.ro se arata ca intre art. 85 alin. (1) si art. 103 alin. (1) din Constitutie exista o similiaritate din care reiese ca presedintele Romaniei are atributia exclusiva de a desemna un candidat pentru functia de prim-ministru, care nu poate fi discretionara. Pentru aceasta numire, presedintele statului este insa obligat sa consulte partidul majoritar din Parlament sau alianta care detine majoritatea, facand in acelasi timp dovada impartialitatii si neutralitatii sale politice fata de partidele parlamentare. Cei care isi pot exprima vointa politica pe marginea acestei numiri sunt parlamentarii, pentru ca in spatele acestora se afla votul alegatorilor si partidele politice. In schimb, presedintele Romaniei nu isi poate exprima vointa de natura politica intrucat s-ar confunda cu vointa subiectiva si discretionara fata de functia sa. De altfel, din analiza specialistilor in drept reiese ca seful statului nu are dreptul sa isi motiveze desemnarea unei persoane pentru functia de premier spunand "asa vreau eu, aceasta este vointa mea in ceea ce priveste desemnarea candidatului pentru functia de prim-ministru". De altfel, specialistii precizeaza ca in Constitutia Romaniei nu este folosita sintagma de "prim-ministru desemnat", subliniind ca folosirea acestei sintagme are caracter neconstitutional si poate stiribi din autoritatea presedintelui statului prin aceea ca ar "il asociaza uzurparii unei calitati oficiale in statul roman":

"Art. 85 din Constitutie ilustreaza prin continutul sau vointa Legiuitorului Constituant de a obliga Parlamentul sa colaboreze cu Presedintele Romaniei in ceea ce priveste numirea Guvernului. Ambele autoritati publice au rolul lor constitutional in derularea procedurii de numire a Guvernului. Daca ar fi sa cantarim, totusi, ponderea fiecareia dintre cele doua autoritati publice in procedura de numire a Guvernului, va trebui sa observam ca interventia Parlamentului este mai substantiala, decat cea a presedintelui de republica. Aceasta diferenta de pondere se datoreaza componentei parlamentare a regimului politic semiprezidential.

Exista o legatura logica intre art. 85 alin. (1) si art. 103 alin. (1) din Constitutie. Din punct de vedere al succesiunii operatiunilor constitutionale, se poate observa cu usurinta ca enuntul primei teze a art. 103 alin. (1) din Constitutie este identic cu cel din prima teza a art. 85 alin. (1) din Legea fundamentala. Ambele texte constitutionale fixeaza atributia exclusiva a presedintelui republicii de a desemna un candidat pentru functia de prim-ministru. Desi este exclusiva, atributia de desemnare nu poate fi, insa, discretionara. Presedintele Romaniei va numi un candidat pentru functia de premier in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament. Aceasta inseamna ca presedintelui ii va fi indicata sau recomandata persoana care se bucura de sustinerea partidului majoritar. In aceasta cheie trebuie interpretata consultarea la care recurge seful statului. Daca din alegerile parlamentare nu a rezultat un partid sau o alianta preelectorala care sa obtina majoritatea absoluta a mandatelor parlamentare, Presedintele Romaniei va consulta si va tine seama de recomandarile facute de grupurile parlamentare si conducerea partidelor respective.

Este adevarat ca si Presedintele poate veni la consultari cu o propunere proprie, care, fireste, ar putea sa fie acceptata. Este, insa posibil, ca in cadrul acestor consultari politice, propunerea unui candidat pentru functia de premier facuta de Presedintele Romaniei sa nu fie agreata de partenerii de consultare ai acestuia. Ceea ce conteaza in aceste consultari este obtinerea sustinerii politice a persoanei ce ar putea fi desemnata in calitate de candidat pentru functia de prim-ministru.

Presedintele nu isi poate subordona partenerii de dialog politic pe care ii consulta. In acest rol, presedintele republicii actioneaza in calitate de reprezentant al statului roman, caruia ii revine dreptul si responsabilitatea de a gasi o cale a dialogului si a evaluarii vointei si capacitatii partidelor consultate de a sustine din punct de vedere parlamentar pe un anumit candidat.

Daca analizam cu atentie cele doua texte constitutionale va trebui sa constatam ca art. 103 din Constitutie reglementeaza in substanta sa procedura constitutionala de investitura a Guvernului, in timp ce in art. 85 sunt prezentati pasii procedurali, formali care urmeaza, de fapt „intelegerilor” politice. Art. 85 din Constitutie reglementeaza forma in care se materializeaza consultarile Presedintelui Romaniei in vederea desemnarii candidatului pentru functia de prim-ministru.

Desemnand, in urma consultarilor la care se face referinta in art. 103 din Constitutie, candidatul pentru functia de premier, presedintele republicii face dovada impartialitatii si neutralitatii sale politice, echidistantei sale fata de toate partidele parlamentare. Presedintele nu are dreptul constitutional de a se suprapune partidelor respective si grupurilor sale parlamentare. Nu i se poate refuza Presedintelui dreptul de a evalua calitatile, competenta, experienta si, in fond, capacitatea unei persoane, implicate politic sau nu sa conduca Guvernul si sa-si atraga sprijinul politic al majoritatii parlamentare care il va sustine pe intreaga durata a legislaturii, dar nu are un suport constitutional sa-si impuna propriul candidat.

Presedintele intervine exclusiv ca reprezentant al statului pentru a stabili si formaliza prin insemnatatea si solemnitatea functiei sale si pentru a mentine cu autoritatea puterii sale, echilibrul intre Parlament si un posibil viitor Guvern. Privite in balanta, forul legislativ real, rezultat din alegeri si un guvern ipotetic aflat la stadiul de intentie, se intelege ca Parlamentul ar putea sa-si formeze un Guvern care sa se afle la discretia sa. Aici intervine rolul Presedintelui Romaniei, si anume, de a veghea la eficienta si buna constructie a echipei care va guverna tara pentru urmatorul mandat. Presedintele sprijina prin prestigiul si autoritatea sa reprezentativa formarea Guvernului pe care il va numi numai daca acesta va obtine sustinerea Parlamentului. Fara interventia directa a Presedintelui Romaniei in aceasta procedura, raporturile intre Legislativ si Executiv ar putea fi compromise prin atitudinea discretionara a Parlamentului fata de viitorul Guvern. Prin interventia Presedintelui Romaniei, reglementata de art. 103 din Constitutie, raporturile intre Parlament si Guvern sunt aduse si mentinute la echilibrul prevazut de Constitutie.

Credem ca aceasta este ratiunea interferentei Parlamentului cu Presedintele Romaniei, care se desprinde din art. 85 si 103 din Constitutie, ambele autoritati contribuind printr-o impletire de actiuni politice la formarea viitoarei echipe de guvernare. Parlamentul actioneaza pe criterii autentic politice, in care se exprima indirect consimtamantul cetatenilor pentru formarea unui Guvern condus de un viitor premier care se bucura de increderea si sustinerea unei majoritati parlamentare. In schimb, Presedintele Romaniei nu poate sa exprime o vointa politica, pentru ca nu este in masura sa detina o asemenea vointa. Presedintele nu reprezinta pe alegatori, desi este ales de acestia. Institutia presedintelui de republica are caracter politic numai pentru ca titularul acesteia este ales prin vot universal direct. Presedintele Romaniei reprezinta autoritatea statului roman, nu vointa politica a acestuia, prin simplul motiv ca statul ca atare nu are si nu exprima o vointa politica. Pot exprima o vointa politica numai Parlamentul si Guvernul, pentru ca in spatele acestora se afla votul alegatorilor si partidele politice. Statul nu se sprijina nici pe votul formal al corpului electoral, nici pe partide politice.

Exista o interdictie subinteleasa, care rezulta din logica constructiei constitutionale a statelor de drept, ca sefii de stat sa nu exprime o vointa de natura politica, deoarece aceasta s-ar confunda inevitabil cu vointa subiectiva, prin urmare discretionara, a titularului functiei respective, care ar putea sa pretinda ca „statul sunt Eu”.

Parlamentul si Guvernul sunt autoritati publice care pulseaza ca fiinte, ca orice forma de viata. In schimb, statul este ratiunea rece, calculata, exprima forta, autoritate, dominatie pentru apararea si infaptuirea unor scopuri legitime. In calitate de reprezentant al statului roman, Presedintele nu are dreptul sa spuna „Asa vreau”, „Aceasta este vointa mea in ceea ce priveste desemnarea candidatului pentru functia de prim-ministru”.

Rezulta limpede din enuntul constitutional al art. 85 alin. (1) ca persoana desemnata in calitate de candidat pentru functia de prim-ministru indeplineste un mandat de drept public, capatand statut de demnitar al statului roman. Constitutia nu foloseste, insa, notiunea de „prim-ministru desemnat”. Aceasta sintagma – daca este folosita – are caracter neconstitutional si aduce atingere autoritatii Presedintelui Romaniei, intrucat il asociaza uzurparii unei calitati oficiale in statul roman.

Rolul constitutional al Presedintelui Romaniei in numirea Guvernului care a obtinut votul de incredere din partea Parlamentului, este unul formal. Presedintele republicii nu are dreptul sa exprime rezerve fata de echipa guvernamentala acceptata de Parlament sau fata de programul de guvernare. Din momentul in care presedintele republicii a desemnat candidatul pentru functia de prim-ministru, nu mai are nicio responsabilitate fie politica, fie juridica fata de modul in care persoana pe care a numit-o candidat pentru functia de prim-ministru isi obtine sustinerea majoritatii parlamentare. Lista membrilor Guvernului este sustinuta in bloc iar Parlamentul se va pronunta prin vot asupra listei ca atare si nu a persoanelor inscrise pe lista.

PREMIERUL

Rezulta limpede din enuntul constitutional al art. 85 alin. (1) ca persoana desemnata in calitate de candidat pentru functia de prim-ministru indeplineste un mandat de drept public, capatand statut de demnitar al statului roman. In privinta calitatilor pe care ar trebui sa le intruneasca candidatul la functia de prim-ministru, acesta trebuie sa fie cetatean roman si sa aiba domiciliul in tara. Se intelege ca daca are mandat de parlamentar, intruneste si conditiile prevazute in art. 37 din Constitutie. Persoana vizata de presedintele republicii sau de catre partidele parlamentare poate fi un om politic sau tehnocrat. Din momentul in care acesta este numit de Presedintele Romaniei in calitate de candidat pentru functia de prim-ministru, are latitudinea de a include pe lista membrilor Guvernului pe care o va inainta Parlamentului orice persoana. Este un drept discretionar al candidatului pentru functia de premier pe care acesta si-l poate exercita, asumandu-si, insa, raspunderea pentru esecul respingerii sale in plenul Parlamentului, inclusiv a programului de guvernare. Daca programul si lista membrilor Guvernului sunt acceptate de Parlament, se deschide procedura de numire a Guvernului, in care Presedintele Romaniei isi va relua un rol activ dar strict protocolar".