Avocatul Alexandru Morarescu (foto) din Baroului Bucuresti semnaleaza opiniei publice, prin intermediul Lumeajustitiei.ro, o problema extrem de sensibila in materia legalitatii actelor de urmarire penala. Acesta considera ca folosirea inregistrarilor audio si video obtinute cu ajutorul martorului-denuntator echipat cu tehnica de interceptare este ilegala, intrucat martorul-denuntator nu este organ de urmarire penala.

Cunoscutul avocat penalist arata ca cererile adresate de procuror judecatorului de drepturi si libertati in vederea autorizarii unor masuri de supraveghere tehnica (video, audio sau prin fotografiere) nu contin, in mod explicit, imprejurarea ca observarea, inregistrarea conversatiilor, miscarilor ori a altor activitati ale persoanelor supuse supravegherii urmeaza sa fie efectuata de alta persoana decat cele prevazute la art. 55 alin. (1) Cod procedura penala. Or, conform dispozitiilor art. 55 alin. (1) Cpp, organe de urmarire penala sunt doar procurorii, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale, nu si martorii-denuntatori.

Avocatul ofera si un exemplu de „cerere de emitere a mandatelor de interceptare a comunicatiilor si a oricarui tip de comunicare la distanta, de supraveghere video, audio sau prin fotografiere”. Adresata in 8 decembrie 2015 judecatorului de drepturi si libertati al Inaltei Curti de Casatie si Justitie, solicitarea data ca exemplu de Alexandru Morarescu apartine vestitului procuror DNA Jean Uncheselu. Lasand la o parte aspectele de fond care insotesc cererea, noua ne-a retinut in mod deosebit atentia maniera in care procurorul Uncheselu a inteles sa convinga instanta suprema ca trebuie sa-i dea mandat de interceptare: „Respingerea solicitarii Directiei Nationale Anticoruptie echivaleaza cu privarea documentarii prezentei cauze cu probe concludente si care s-ar obtine in urma punerii in aplicare a mandatelor de supraveghere tehnica solicitate”.

Argumentele invocate de Alexandru Morarescu in teza sa, pe care o prezentam in continuare, se desprind in buna masura din considerentele celebrei decizii CCR nr. 51/2016, prin care Curtea Constitutionala a lasat Serviciul Roman de Informatii fara puterea de a efectua interceptari in dosare in care, potrivit legii, nu are competenta (nu vizeaza fapte de siguranta nationala, spionaj, terorism etc.). Avocatul conchide ca „este necesara punerea in acord a textelor incidente din procedura penala cu dispozitivul si considerentele deciziei Curtii Constitutionale si revizuirea modului in care martorul-denuntator poate participa la procesul penal”.

Prezentam in continuare problema semnalata de avocatul Alexandru Morarescu:

„Catre publicatia online Lumea Justitiei

Domnule director,

Cu deosebit respect va rog sa supuneti atentiei publicului avizat o chestiune care tine de legalitatea actelor de urmarire penala prin prisma participarii martorului denuntator la activitatea de supraveghere video, audio sau prin fotografiere asa cum este reglementata in dispozitiile art. 138 alin. (1) lit. c) si alin. (6) C.p.pen. Consider ca inregistrarile audio video, obtinute cu ajutorul martorului denuntator, prin purtarea de catre acesta de echipament de inregistrare, nu pot fi folosite in procesul penal fiind incidente prev. disp. art. 102 alin. (2) si (3) C.p.pen.

Cererile adresate de catre procuror judecatorului de drepturi si libertati pentru emiterea mandatelor de supraveghere tehnica trebuie sa contina, in mod obligatoriu, indicarea masurilor de supraveghere tehnica care se solicita a fi dispuse, numele sau alte date de identificare privind persoana impotriva careia se dispune masura, daca sunt cunoscute, indicarea probelor ori a datelor din care rezulta suspiciunea rezonabila cu privire la savarsirea unei infractiuni pentru care se poate dispune masura, indicarea faptei si a incadrarii juridice, iar in cazul masurii supravegherii video, audio sau prin fotografiere, daca se solicita si incuviintarea ca organele de urmarire penala sa patrunda in spatii private indicate pentru a activa sau a dezactiva mijloacele tehnice ce urmeaza a fi folosite pentru executarea masurii supravegherii tehnice, motivarea caracterului proportional si subsidiar al masurii (art. 140 alin. 2 C.p.pen.). In mod invariabil procurorul stipuleaza in cerere asertiuni de genul : 'persoanele care pun in executare masurile de supraveghere tehnica si care gestioneaza datele si informatiile astfel obtinute se bucura de o inalta probitate profesionala'. (de exemplu: cererea din 08.12.2015 adresata JDL din cadrul ICCJ in dosarul nr. 661/P/2015 al PICCJ-DNA).

In paragrafele 32-34 ale Deciziei nr. 51/2016 a Curtii Constitutionale a Romaniei se arata:

'32. Raportand prevederile legale referitoare la procesul-verbal intocmit in cadrul procedurii supravegherii tehnice la definitiile notiunilor de proba, mijloc de proba si procedeu probator, Curtea conchide ca procesul-verbal intocmit de procuror sau de organul de cercetare penala, conform art. 143 din Codul de procedura penala, in care sunt consemnate rezultatele activitatilor de supraveghere tehnica efectuate constituie un mijloc de proba. Prin urmare, avand in vedere cele retinute de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 (par. 21), Curtea constata ca nelegalitatea dispunerii, autorizarii, consemnarii sau administrarii actului atrage sanctiunea nulitatii absolute sau relative, potrivit distinctiilor prevazute la art. 281 si 282 din Codul de procedura penala. Asa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu incalcarea conditiilor legale prevazute la art. 138-146 din Codul de procedura penala, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate sa puna in executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obtinute si, in consecinta, imposibilitatea folosirii lor in procesul penal, conform art. 102 alin.(3) din Codul de procedura penala.

33. In acest sens, Curtea retine ca activitatea de punere in executare a mandatului de supraveghere tehnica prevazuta la art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala este realizata prin acte procesuale/ procedurale. Cu alte cuvinte, art. 142 alin. (1) din Codul de procedura penala nu vizeaza activitatile tehnice, acestea fiind prevazute la art. 142 alin. (2) din Codul de procedura penala, care face referire la persoanele obligate sa colaboreze cu organele de urmarire penala pentru punerea in executare a mandatului de supraveghere tehnica, respectiv la furnizorii de retele publice de comunicatii electronice sau furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de orice tip de comunicare ori de servicii financiare.

34. Asa fiind, Curtea conchide ca actele indeplinite de organele prevazute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedura penala reprezinta procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activitatii de supraveghere tehnica, ce constituie un mijloc de proba. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmarire penala. Acestea din urma sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedura penala, respectiv procurorul, organele de cercetare penala ale politiei judiciare si organele de cercetare penala speciale'.

Din analiza textelor mentionate se observa:

1) Cererile adresate de procuror judecatorului de drepturi si libertati in vederea autorizarii unor masuri de supraveghere tehnica nu contin, in mod explicit, in cazul prevazut de art. 138 alin. (1) lit. c) (supravegherea video, audio sau prin fotografiere) imprejurarea ca observarea, inregistrarea conversatiilor, miscarilor ori a altor activitati ale persoanelor supuse supravegherii urmeaza sa fie efectuata de catre alta persoana decat cele prevazute la art. 55 alin. (1) C.p.pen. Astfel, atat din continutul cererilor de autorizare a masurilor de supraveghere, cat si din asigurarile date in continutul acestor cereri (vezi supra), se contureaza caracterul aparent legal al procedeelor probatorii autorizate, judecatorul de drepturi si libertati, la momentul autorizarii, neavand reprezentarea ca persoane care nu fac parte dintre cele amintite in cuprinsul art. 55 alin. (1) C.p.pen. sau care nu indeplinesc conditiile prevazute la art. 142 alin. (1) si (1)¹ C.p.pen. urmeaza sa puna in executare mandatele de supraveghere.

In aceste conditii, consideram ca atat echiparea martorilor denuntatori in vederea inregistrarii conversatiilor, cat si executarea acestor inregistrari sunt neautorizate de judecatorul de drepturi si libertati, iar probele astfel obtinute nu pot fi folosite in procesul penal. In mod nelegal, in cuprinsul proceselor-verbale de redare a convorbirilor (mijloace de proba) se face trimitere la mandatele de supraveghere tehnica emise de judecatorii de drepturi si libertati, intrucat, asa cum am aratat, acestea nu au autorizat procedeul probatoriu – inregistrarea conversatiilor – savarsita de martorul denuntator.

Nu pot fi primite ca temei de legalitate prevederile disp. art. 139 alin. (3) C.p.pen. ('inregistrarile prevazute in prezentul capitol, efectuate de parti sau de alte persoane, constituie mijloace de proba cand privesc propriile convorbiri sau comunicari pe care le-au purtat cu tertii. Orice alte inregistrari pot constitui mijloace de proba daca nu sunt interzise de lege'), intrucat, pe de o parte, acestea nu se coroboreaza cu disp. art. 140 alin. (2) si (5) C.p.pen., disp. art. 55 alin. (1) C.p.pen., disp. art. 142 alin. (1) si (1)¹ C.p.pen si decizia nr. 51/2016 a CCR, sub aspectul autorizarii, iar pe de alta parte, sintagma 'orice alte inregistrari' are in vedere inregistrarile care nu au fost efectuate de catre organele de urmarire penala si dispuse sau autorizate potrivit art. 140 si 141 C.p.pen.

2) Este necesara punerea in acord a textelor incidente din procedura penala cu dispozitivul si considerentele deciziei Curtii Constitutionale si revizuirea modului in care martorul-denuntator poate participa la procesul penal.

Cu deosebita stima,

av. Alexandru Morarescu”.