In forma gandita de autorii noilor coduri in materie penala, articolul 549/1 Cpp incalca flagrant mai multe principii fundamentale de drept. Ultima dintr-un lung sir de decizii de neconstitutionalitate a unor articole din noile coduri penale pronuntate de Curtea Constitutionala a Romaniei ulterior datei intrarii in vigoare a NCP si NCPP (1 februarie 2014) scote la iveala scapari nepermise din partea legiuitorului. Printre mustrarile pe care judecatorii CCR le aduc "desteptilor codurilor" - asa cum sunt cunoscuti in sistem autorii NCP si NCPP -, se numara "lipsa de ratiune" de care acestia din urma au dat dovada atunci cand, in formularea dispozitiilor art. 549/1 alin. (2), (3) si (5) NCPP (privind procedura de confiscare sau desfiintare a unui inscris in cazul clasarii), au nesocotit principiul publicitatii sedintei de judecata si, prin urmare, dreptul la un proces echitabil. De asemenea, criticile judecatorilor CCR vizeaza si ignorarea de catre autorii NCPP a altor doua principii de drept cel putin la fel de importante, contradictorialitatea si oralitatea:

"Curtea observa ca, potrivit art.549/1 din Codul de procedura penala, procedura desfasurata in fata judecatorului de camera preliminara in aceasta materie prevede o judecata sumara, pe baza notelor scrise depuse de catre persoanele ale caror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fara respectarea principiilor oralitatii si contradictorialitatii, potrivit carora procurorul si partile din proces au dreptul de a lua cunostinta de toate piesele si observatiile prezentate judecatorului si de a-si putea expune sustinerile in fata acestuia. (...)

Curtea constata si infrangerea principiului publicitatii procesului, intrucat atat fondul cauzei, cat si contestatia impotriva solutiei pronuntate, conform art.549/1 alin.(3) si (5) din Codul de procedura penala, se solutioneaza intr-o sedinta nepublica. (...)

Curtea Constitutionala observa lipsa unei ratiuni care sa justifice absenta publicitatii sedintei de judecata in procedura supusa controlului de constitutionalitate si, prin urmare, constata ca dispozitiile art.549/1 din Codul de procedura penala contravin prevederilor constitutionale ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil".

Art. 549/1 Cod procedura penala (Titlul IV – Proceduri speciale, Capitolul IX – Procedura de confiscare sau desfiintare a unui inscris in cazul clasarii) prevede:

"(1) in cazul in care procurorul a dispus clasarea sau renuntarea la urmarirea penala si sesizarea judecatorului de camera preliminara in vederea luarii masurii de siguranta a confiscarii speciale sau a desfiintarii unui inscris, ordonanta de clasare, insotita de dosarul cauzei, se inainteaza instantei careia i-ar reveni, potrivit legii, competenta sa judece cauza in prima instanta, dupa expirarea termenului prevazut la art.339 alin.(4) ori, dupa caz, la art.340 sau dupa pronuntarea hotararii prin care plangerea a fost respinsa.

(2) Judecatorul de camera preliminara comunica persoanelor ale caror drepturi sau interese legitime pot fi afectate o copie a ordonantei, punandu-le in vedere ca in termen de 10 zile de la primirea comunicarii pot depune note scrise.

(3) Dupa expirarea termenului prevazut de alin.(2), judecatorul de camera preliminara se pronunta asupra cererii prin incheiere motivata, in camera de consiliu, fara participarea procurorului ori a persoanelor prevazute la alin.(2), putand dispune una dintre urmatoarele solutii:

a) respinge propunerea si dispune, dupa caz, restituirea bunului ori ridicarea masurii asiguratorii luate in vederea confiscarii;

b) admite propunerea si dispune confiscarea bunurilor ori, dupa caz, desfiintarea inscrisului.

(4) in termen de 3 zile de la comunicarea incheierii, procurorul si persoanele prevazute la alin.(2) pot face, motivat, contestatie. Contestatia nemotivata este inadmisibila.

(5) Contestatia se solutioneaza de catre instanta ierarhic superioara celei sesizate ori, cand instanta sesizata este inalta Curte de Casatie si Justitie, de catre completul competent potrivit legii, care se pronunta prin incheiere motivata, fara participarea procurorului si a persoanelor prevazute la alin.(2), putand dispune una dintre urmatoarele solutii:

a) respinge contestatia ca tardiva, inadmisibila sau nefondata;

b) admite contestatia, desfiinteaza incheierea si rejudeca propunerea potrivit alin.(3)".

Prezentam pasaje din motivarea Deciziei nr. 166/17.03.2015, in ceea ce priveste neconstitutionalitatea art. 549/1 alin. (2), (3) si (5) Cod procedura penala:

"Curtea urmeaza sa analizeze in ce masura dispozitiile art.549/1 din Codul de procedura penala respecta prevederile constitutionale si conventionale referitoare la dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare, prevazute de art.21 alin.(3) si art.24 din Constitutie si de art.6 par.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Tinand seama de conceptia legiuitorului cu privire la procedura de judecata in camera preliminara, si in cazul procedurii speciale privind confiscarea speciala sau desfiintarea unui inscris, solutionarea cauzelor de catre judecatorul de camera preliminara se face in camera de consiliu, fara participarea procurorului si a persoanelor ale caror drepturi sau interese legitime pot fi afectate, si fara posibilitatea de a propune probe, de a formula cereri si a ridica exceptii, in conditiile in care acestia pot depune doar note scrise.

(...) Spre deosebire de situatia analizata prin Decizia nr.641 din 11 noiembrie 2014, care a vizat o procedura penala care nu solutiona cauza pe fond, Curtea constata ca, in prezenta speta, procedura speciala reglementata de art.549/1 din Codul de procedura penala vizeaza o atributie a judecatorului de camera preliminara in care acesta decide asupra fondului cauzei, respectiv dispune cu privire la desfiintarea unui inscris sau cu privire la confiscarea speciala a unor bunuri. Aceasta, in conditiile in care nici ordonanta procurorului de clasare sau de renuntare la urmarire penala prin care decide cu privire la raportul de drept penal analizat si nici incheierea judecatorului prin care se solutioneaza plangerea impotriva acestor solutii ale procurorului, in baza art.341 din Codul de procedura penala, nu au autoritate de lucru judecat in fata judecatorului de camera preliminara care urmeaza a se pronunta in conformitate cu prevederile art.549/1 din Codul de procedura penala. Codul de procedura penala prevede expres in art.28 ca doar hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca o actiune civila cu privire la existenta faptei si a persoanei care a savarsit-o si ca, in cazul unei hotarari definitive de achitare sau de incetare a procesului penal, instanta civila nu este legata de aceasta hotarare in ceea ce priveste existenta prejudiciului sau a vinovatiei autorului faptei ilicite.

Pentru aceste motive, Curtea apreciaza ca argumentele pe care s-a fundamentat solutia pronuntata de Curtea Constitutionala in Decizia nr.641 din 11 noiembrie 2014, prin care s-a constatat neconstitutionalitatea dispozitiilor referitoare la procedura urmata de judecatorul de camera preliminara in exercitarea atributiilor care nu vizeaza solutionarea fondului cauzei, sunt cu atat mai mult aplicabile spetei deduse analizei prezente cu cat, asa cum s-a retinut mai sus, aceasta priveste procedura de solutionare a unor probleme de fond: desfiintarea unui inscris falsificat, respectiv confiscarea speciala.

Astfel, Curtea observa ca, potrivit art.549/1 din Codul de procedura penala, procedura desfasurata in fata judecatorului de camera preliminara in aceasta materie prevede o judecata sumara, pe baza notelor scrise depuse de catre persoanele ale caror drepturi sau interese legitime au fost afectate, fara respectarea principiilor oralitatii si contradictorialitatii, potrivit carora procurorul si partile din proces au dreptul de a lua cunostinta de toate piesele si observatiile prezentate judecatorului si de a-si putea expune sustinerile in fata acestuia.

In plus fata de argumentele retinute in decizia mentionata, in ceea ce priveste procedura referitoare la luarea masurii de siguranta a confiscarii speciale sau a desfiintarii unui inscris in caz de clasare sau renuntare la urmarirea penala, Curtea constata si infrangerea principiului publicitatii procesului, intrucat atat fondul cauzei, cat si contestatia impotriva solutiei pronuntate, conform art.549/1 alin.(3) si (5) din Codul de procedura penala, se solutioneaza intr-o sedinta nepublica.

Principiul publicitatii reprezinta una dintre garantiile explicite ale procesului echitabil, consacrata in art.6 par.1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, potrivit caruia fiecare persoana are dreptul la judecarea in mod public a cauzei sale. Instanta europeana a statuat ca publicitatea procedurilor desfasurate in fata organelor judiciare are ca scop protejarea justitiabililor impotriva unei justitii secrete si ca, prin transparenta pe care o asigura administrarii justitiei, publicitatea procedurilor judiciare ajuta la realizarea obiectivului esential al art.6 par.1 din Conventie, respectiv derularea unui proces echitabil in deplina concordanta cu principiile fundamentale ale unei societati democratice. Principiul publicitatii vizeaza dezbaterile propriu-zise ale procesului si pronuntarea hotararilor si implica dreptul la o sedinta publica, cu exceptia situatiilor in care circumstante exceptionale justifica desfasurarea procesului ”cu usile inchise”. Instanta europeana a decis ca renuntarea la publicitate poate fi expresa sau tacita, trebuie sa fie neechivoca si sa nu puna in discutie un interes public important.

Pornind de la aceste premise si tinand seama ca procedura de solutionare a cererilor privind desfiintarea unui inscris falsificat, respectiv confiscarea speciala a unui bun antameaza fondul cauzei, Curtea Constitutionala observa lipsa unei ratiuni care sa justifice absenta publicitatii sedintei de judecata in procedura supusa controlului de constitutionalitate si, prin urmare, constata ca dispozitiile art.549/1 din Codul de procedura penala contravin prevederilor constitutionale ale art.21 alin.(3) privind dreptul la un proces echitabil.

Pe de alta parte, in procedura analizata, desi judecatorul de camera preliminara decide cu privire la fondul cauzei, si anume cu privire la elementele esentiale ale raportului de conflict - fapta, persoana si vinovatie -, persoanele vatamate in interesele lor si procurorul nu au dreptul de a solicita administrarea unor mijloace de proba, de a folosi aceste mijloace de proba si de a invoca exceptii pentru a-si argumenta pozitia. Or, din perspectiva dreptului la aparare garantat de art.24 din Constitutie, o atare situatie este inacceptabila. Curtea considera ca dreptul la aparare confera oricarei parti implicate intr-un proces si indiferent de natura acestuia (civil, penal, comercial, administrativ, litigiu de munca) posibilitatea de a folosi toate mijloacele prevazute de lege prin care pot fi invocate situatii sau imprejurari ce sustin si probeaza apararea. Acesta include participarea la sedintele de judecata, posibilitatea de a folosi orice mijloc de proba, de a solicita administrarea unor probe si de a invoca exceptii procedurale ce ii pot sprijini pozitia.

Distinct de cele expuse in prealabil, cu privire la procedura confiscarii speciale, Curtea apreciaza ca, pe langa textele constitutionale si conventionale constatat a fi incalcate, trebuie respectate si garantiile prevazute de art.6 par.2 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale. Aceasta deoarece, potrivit Codului penal, masura confiscarii speciale este o masura de siguranta, care se poate lua fata de o persoana care a comis fapte prevazute de legea penala, conform art.2 alin.(1) din Codul penal. Masurile de siguranta au, in sfera categoriilor juridice, caracterul de sanctiuni de drept penal, in conformitate cu prevederile art.2 din Codul penal, deoarece pot fi dispuse numai fata de persoanele care au savarsit fapte penale, chiar daca faptuitorului nu i se aplica o pedeapsa, conform art. 107 alin. (2) si (3) din Codul penal. De altfel, si Curtea Constitutionala a statuat ca incidenta aplicarii lor nu este determinata de existenta starii de pericol relevata de acea fapta (Decizia nr. 78 din 11 februarie 2014, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 273 din 14 aprilie 2014).

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca dreptul reclamantilor la respectarea bunurilor lor presupune existenta unei garantii judiciare eficiente (Decizia din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Arcuri impotriva Italiei). Astfel, din jurisprudenta europeana (Hotararea din 23 septembrie 2008, pronuntata in Cauza Grayson si Barnham impotriva Regatului Unit, paragraful 45; Hotararea din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Phillips impotriva Regatului Unit, paragrafele 42 si 43; Decizia din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Arcuri impotriva Italiei; Decizia din 27 iunie 2002, pronuntata in Cauza Butler impotriva Regatului Unit) se desprinde necesitatea existentei urmatoarelor garantii: evaluarea trebuie facuta de catre o instanta in cadrul unei proceduri judiciare, ce include o audiere publica; apararea trebuie sa aiba acces la dosarul cauzei/comunicarea in avans a argumentelor acuzarii; persoanele in cauza trebuie sa aiba posibilitatea sa administreze probe, sa ridice obiectiile si sa prezinte dovezile (fie ele marturii documentare sau verbale) pe care le considera necesare; prezumtiile pe care acuzarea se bazeaza sa nu fie absolute, astfel incat ele sa poata fi rasturnate de inculpat. Mai mult, in materia confiscarii extinse, instanta europeana a statuat ca aplicarea practica a diverselor dispozitii nationale privind aceasta masura de siguranta este compatibila cu notiunea de proces echitabil, cu prezumtia de nevinovatie, cu protectia proprietatii, si include confiscarea in cadrul pedepselor penale la care se refera art. 7 din Conventie. A se vedea in acest sens Hotararea din 23 septembrie 2008, pronuntata in Cauza Grayson si Barnham impotriva Regatului Unit, paragraful 45, Hotararea din 5 iulie 2001, pronuntata in Cauza Phillips impotriva Regatului Unit, paragrafele 42 si 43, Hotararea din 1 martie 2007, pronuntata in Cauza Geerings impotriva Olandei, paragraful 44, precum si Hotararea din 10 mai 2012, pronuntata in Cauza Sud Fondi - S.R.L. si altii impotriva Italiei, paragraful 52.

Asa fiind, Curtea apreciaza ca procedura desfasurata in fata judecatorului de camera preliminara care decide cu privire la fondul cauzei, respectiv cu privire la elementele esentiale ale raportului de conflict - fapta, persoana si vinovatie - in ceea ce priveste aplicarea masurii de siguranta a confiscarii speciale nu intruneste garantiile prevazute de art.6 par.2 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, asa cum acestea au fost dezvoltate in jurisprudenta instantei europene".

*Cititi aici integral Decizia nr.166 din 17 martie 2015 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.54, art.344 alin.(3) si (4), art.346 alin.(3) si (7), art.347 si art.549/1 din Codul de procedura penala