24 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

O ABERATIE ADOPTATA TACIT – Amendamentul senatorului Serban Nicolae de modificare a art. 277 Cod penal, in sensul ca cei care dezvaluie date din dosare aflate in faza de cercetare si inscrisuri din cauze aflate in cursul judecatii sa fie condamnati la puscarie, a trecut de Senat: “Daca fapta este savarsita de un judecator sau de un reprezentant al organului de urmarire penala, pedeapsa este inchisoare de la 2 ani sau 5 ani”. Este un nou atentat grav la libertatea de exprimare, dupa art. 276 CP

Scris de: George TARATA | pdf | print

30 September 2014 12:06
Vizualizari: 4576

Un nou atentat grav la libertatea de exprimare. Un amendament aberant de modificare a Codului penal, propus de senatorul PSD Serban Nicolae (foto), a fost adoptat tacit marti, 30 septembrie 2014, de Senatul Romaniei. Este vorba despre modificarea articolul 277 din Codul penal, intitulat “Compromiterea intereselor Justitiei”. Amendamentul lui Serban Nicolae propune ca orice persoana care dezvaluie date care nu au caracter public, dintr-un dosar aflat in faza de cercetare, sa fie pedepsita cu inchisoare de la 6 luni la 3 ani. In cazul in care respectivele date sunt facute publice de catre un judecator sau procuror, pedeapsa este mai mare, de la 2 ani la 5 ani de inchisoare.

Iar pentru ca aberatia sa fie mai mare, Serban Nicolae vrea sa fie pedepsit cu inchisoarea oricine dezvaluie mijloace de proba si inscrisuri oficiale dintr-un dosar penal, chiar si inainte de a fi data o solutie definitiva. Cu alte cuvinte jurnalistii, ca sa dam un exemplu, nu vor mai putea prezenta date dintr-un dosar aflat in instanta, in cursul judecatii, chiar daca acesta este public.


Este evident ca amendamentul reprezinta un nou abuz, un nou atac la libertatea presei si la libertatea de exprimare. Daca propunerea lui Serban Nicolae va fi adoptata intr-un final si de Camera Deputatilor si apoi promulgata de presedintele Romaniei, ea va lovi atat in jurnalisti, cat si in avocati si justitiabili. Presa, care asa cum a stabilit CEDO nu poate fi cenzurata de la a dezvalui informatii de interes public si interes national si chiar are aceasta obligatie, nu va mai putea semnala, spre exemplu, abuzuri ale magistratilor sau nereguli comise de acestia in timpul anchetei. Intr-o asemenea situatie se vor afla insa si avocatii, dar si justitiabilii, care vor fi opriti astflel sa atraga atentia asupra derapajelor magistratilor.

Trebuie precizat ca in propunerea lui Serban Nicolae se regaseste un alineat in care se mentioneaza ca nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate acte sau ilegalitati comise de instanta sau organele de urmarire penala. Aceasta prevedere nu este insa altceva decat o incercare de acoperire a aberatiilor mentionate mai sus. Spunem asta intrucat oricine dezvaluie un abuz poate fi acuzat ca a divulgat date secrete, asteptand apoi ca procurorul sau judecatorul in cauza sa fie cercetat pentru a se stabili daca a comis vreun act sau activitate ilegala. Iar probabilitatea ca vreun magistrat sa fie sanctionat pentru comiterea unui act sau activitate ilegala este aproape infima, dupa cum bine stim.

Serban Nicolae vrea mai multi ani de puscarie

Ce a facut senatorul Serban Nicolae a fost sa scoata din forma actuala a Codului penal referirile la “magistrat”, “functionar public”, “martor”, “expert” si “interpret” si sa le inlocuiasca cu “persoana”. De asemenea, acelasi senator PSD Serban Nicolae a propus majorarea pedepselor pentru cei care ar comite astfel de infractiuni.

Iata propunerea lui Serban Nicolae de modificare a articolului 277 Cod penal, “Compromiterea intereselor justitiei”:

(1) Divulgarea, fara drept, de informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se obtina ori sa se administreze o proba, de catre o persoana care a luat la cunostinta de acestea in virtutea unei calitati stabilite de lege sau a atributiilor de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Dezvaluirea, fara drept, de mijloace de proba sau de inscrisuri oficiale dintr-o cauza penala, inainte de a se dispune o solutie de netrimitere in judecata ori de solutionare definitiva a cauzei, de catre o persoana care a luat la cunostinta de acestea in virtutea unei calitati stabilite de lege sau a atributiilor de serviciu, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la 2 ani sau cu amenda.

(3) Dezvaluirea de informatii care, potrivit legii, nu au caracter public, dintr-o cauza penala aflata in curs de cercetare, se pedepseste cu inchisoare de la sase luni la 3 ani. Daca fapta este savarsita de un judecator sau de un reprezentant al organului de urmarire penala, pedeapsa este inchisoare de la 2 ani sau 5 ani.

(4) Nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvaluite acte sau activitati ilegale comise de instanta sau de organul de urmarire penala in cursul cercetarii unei cauze”.

Iata ce prevede forma actuala a articolului 277 din Codul penal:

(1) Divulgarea, fara drept, de informatii confidentiale privind data, timpul, locul, modul sau mijloacele prin care urmeaza sa se administreze o proba, de catre un magistrat sau un alt functionar public care a luat cunostinta de acestea in virtutea functiei, daca prin aceasta poate fi ingreunata sau impiedicata urmarirea penala, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amenda.

(2) Dezvaluirea, fara drept, de mijloace de proba sau de inscrisuri oficiale dintr-o cauza penala, inainte de a se dispune o solutie de netrimitere in judecata ori de solutionare definitiva a cauzei, de catre un functionar public care a luat cunostinta de acestea in virtutea functiei, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda.

(3) Dezvaluirea, fara drept, de informatii dintr-o cauza penala, de catre un martor, expert sau interpret, atunci când aceasta interdictie este impusa de legea de procedura penala, se pedepseste cu inchisoare de la o luna la un an sau cu amenda.

(4) Nu constituie infractiune fapta prin care sunt divulgate ori dezvaluite acte sau activitati vadit ilegale comise de autoritati intr-o cauza penala”.

Senatorul Serban Nicolae a propus si modificarea art. 276 Cod penal

Serban Nicolae nu s-a multumit insa doar cu modificarea art. 277 din Codul penal. In acelasi proiect de lege, Senatorul PSD a propus si modificarea art. 276 din Cod penal, “Presiuni asupra Justitiei”, un alt grav atentat la libertatea de exprimare si libertatea presei. Forma actuala a art. 276 Cod penal este urmatoarea:

Fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea, de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a le influenta sau intimida, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda”.

Forma propusa de senatorul PSD are urmatorul continut:

(1) Declaratia publica cu caracter nereal, facuta cu intentie, la adresa unui judecator, a unui complet de judecata sau unui organ de urmarire penala, facuta in scop de intimidare a acestora, de oricare dintre parti, direct sau prin reprezentanti autorizati, in legatura cu o instrumentare a unei proceduri judiciare aflata in curs de desfasurare, se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la 6 luni sau cu amenda.

(2) Intentia, caracterul nereal al declaratiei, ca si intimidarea ca scop, asa cum sunt prevazute in alineatul precedent, nu se prezuma”.

Din fericire, in urma cu doua saptamani, Senatul a votat proiectul de lege privind aborgarea art.276 Cod penal, care fusese intors in Parlament de Traian Basescu, dupa ce presedintele a refuzat sa promulge legea. Proiectul de lege urmeaza sa fie supus votului in Camera Deputatilor.

Comisia juridica si Comisia pentru drepturile omului au respins initiativa

Pe de alta parte, interesant este ca Senatul a adoptat tacit proiectul aberant al lui Serban Nicolae, desi acesta fusese respins de Comisia juridica si Comisia pentru drepturile omului. Astfel, la data de 17 septembrie 2014, Comisia juridica a decis, cu majoritate de voturi, sa adopte raport de respingere a propunerii privind modificarea art. 276 si art. 277 Cod penal.

Aceeasi decizie a fost luata si de Comisia pentru drepturile omului din Senat. La 22 aprilie 2014, comisia a adoptat aviz negativ in cazul initiativei legislative a lui Serban Nicolae. De aceasta data, decizia a fost luata cu unanimitate de voturi.

*Cititi aici initiativa legislativa a lui Serban Nicolae

*Cititi aici avizul Comisiei pentru drepturile omului din Senat

*Cititi aici Raportul Comisiei juridicie din Senat

Comentarii

# Juridic date 30 September 2014 12:21 +7

Asta e bestială. Intentia nu se prezumă. Se prezumă numai savarsirea, de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea unei cauze. Hai că sunteti cei mai tari.

# unul din lumea cea mare date 30 September 2014 12:32 +2

ptr juridic//CIND V/AM SPUS EU CA/I TARA MUSTELOR FARA CAP!!!!!!!!...........si nici o diferenta intre imperiul raului si micutul gunoias sau intre pedele si pesede.......ce o sa mai regretati daca se alege sosia imperiului raului!!!!!!!

# remember date 30 September 2014 22:46 +4


Citeza pe unul din lumea cea mare
ptr juridic//CIND V/AM SPUS EU CA/I TARA MUSTELOR FARA CAP!!!!!!!!...........si nici o diferenta intre imperiul raului si micutul gunoias sau intre pedele si pesede.......ce o sa mai regretati daca se alege sosia imperiului raului!!!!!!!
Si eu am indoielile mele.Cele mai multe legi tampite, ce au dus tara la ruina, au fost adoptate pe vremea PSD-ului majoritar in parlament.PDL-istii n-au facut decat sa le "perfectioneze" dupa nevoile momentului.Iar legile catastrofale vad ca au continuitate si beneficiaza de urgenta maxima si aprobare tacita ca pe vremurile de maxim avant securistic.Sau acum o fi avantul maxim si eu nu m-am prins???? :lol: :lol: :lol: :lol: :P :P :P

# Bambulea date 30 September 2014 12:35 -7

Dan Voiculescu mai are doar 118 luni si cateva zile de bulau!  :D :P :lol:

# remember date 30 September 2014 22:49 +4


Citeza pe Bambulea
Dan Voiculescu mai are doar 118 luni si cateva zile de bulau!  :D :P :lol:
Cine stie, poate ca in curand el pleaca si ramai tu in locul lui sa-i tii evidenta!!!!! :lol: :lol: :lol: :lol: :P :P

# chisca date 30 September 2014 15:28 +1

pe 27.09.2014 inccj a solutionat contestatia dnei nicolau imotriva deciziei care a dispus revocarea masurii controlului judidiciar si arestarea preventiva.27 septembrie a fost o zi de sambata.pe calendarul lunii septembrie al iccj zilele de sambata si duminica sant trecute c u rosu mai putin ziua de 27.carcotasi se tot intrbau de ce iccj nu judeca cauzele cu celeritate.uite  ca,atunci cand se se doireste completul se sacrifica si judeca si in zilele de repaus.cred ca INCCJ A STABILIT UN NOU RECORD MONDIAL NU STIU  DACA IN ISTORIA MAI VECHE SAU MAI NOUA SA MAI INTAMPLAT CA PE ROLUL INSTANTEI SA SE DESFASOARE SEDINTE DE JUDECATA IN ZIUA DE SAMBATA:Mai mult cu exceptia comnpletelor privind propunerile de arestare preventiva nici un complet de la nici o instanta indiferent de gradul sau nu a mai avut stabilite complete de judecata sambata sau duminica.  AM TRAIT SA VAD ACEASTA MININE:OARE LA CE MA MAI POT ASTEPTA? 

# ANONIMUS date 1 October 2014 01:06 +1

La asa fata,asa lege.Semantica ,proprietatea termenilor,claritatea,demonstratia fara cusur, logica formala sunt niste mistere pentru  figura asta de beotian,pastoral.

# CUCU date 1 October 2014 10:16 +1

ASTA ERA URGENTA? D.LE NICOLAE,SA VA DATI CU STINGU-N DREPTU,IN PREAJMA CAMPANIEI ELECTORALE SI DUPA ACEEA SA VA INTREBATI DE CE ATI PIERDUT ALEGERILE. CATE ALTE PROBLEME ARD PRECUM STOPAREA ABUZURILOR DIN JUSTITIE,A PROCURORILOR,A CSM,ETC

# consilier juridic Buc. date 4 October 2014 19:35 +2

Acestg personaj este avocat in baroul Buc., membru psd, locuieste intr-o casa de la stat unde achita o chirie modica si face jocul smecherilor din politica.....la instante este varza :D

# Buca Maria date 7 October 2014 11:33 0

Mai infricosator decit propunerea in sine, este faptul ca, de aceasta data, PROPUNEREA VINE DE LA ANTIBASISTII DE LA PSD, DE LA COLEGUL DE PARTID AL CANDIDATULUI LA PRESIDENTIE PONTA VICTOR. 

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.04.2024 – „Baronul Lamborghini” risca sa fie arestat 30 de zile. Propunere pentru reorganizarea parchetelor (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva