Dreptul, in general, inclusiv cel romanesc, este in pericol de emasculare, sub asaltul non-ideologiilor secolului XXI, a avertizat presedintele Uniunii Juristilor din Romania, avocatul Ioan Chelaru (foto), joi, 30 iunie 2022, la editia din acest an a Zilei Justitiei, celebrata negresit de UJR, in parteneriat cu Universul Juridic, in prezenta reprezentantilor de seama din CSM, instante, parchete, mediul juridic si academic, invitatul de onoare in acest an fiind academicianul Ioanel Sinescu.

Dupa falimentul ideologiilor, petrecut in secolul XX, ele au fost inlocuite cu non-idelogiile, „mai periculoase si mai perfide decat cel mai crunt limbaj de lemn”, subliniaza maestrul Chelaru, adaugand ca singurul fel de a contrabalansa asaltul acestor non-ideologii este respectul pentru „cultura juridica, memoria traditiei specifice, calitatea umana si Scoala”.

Pe de alta parte, seful UJR si-a exprimat optimismul cu privire la prevalenta spiritului asupra materiei, in intrecerea dintre om si masina, adaugand ca, in esenta, natura umana nu s-a schimbat fundamental in ultimii 2.000 de ani.

Redam intregul discurs al presedintelui UJR, avocatul Ioan Chelaru:

„Doamnelor, Domnilor, dragi invitati, distinse si dragi gazde...

Am capatat in timp, din respect pentru intelepciunea universala si din slabiciune pentru frumusetea cuvintului, obiceiul, nu stiu daca bun sau rau, de a aseza la debutul oricarui text sau a oricarei rostiri un motto care are, in opinia mea, functia de a sugera cele ce vor fi spuse sau de a crea un plus de credibilitate prin argumentul autoritatii autorului primar. Nu si de aceasta data. Astazi e o zi festiva. E o zi de sarbatoare... si as vrea sa-mi permiteti sa fac altfel. Acum imi doresc sa incep prin a va povesti o mica intamplare de la Casa de avocatura „Chelaru si Asociatii ” petrecuta, cred, prin 1998-99, fara posibilitatea de a situa cu certitudine in timp mica mea infrangere si al meu castig totodata.

Astazi, cand va vorbesc, sunt o persoana care are in fata trecutul si o indelunga experienta, dar pe atunci, la 40 de ani, eram proaspat doctor in drept, aveam clienti pe sprinceana si pe alese, eram cotat si curtat ca avocat, scuzata sa-mi fie lipsa modestiei. Dar, pentru ca, asa cum am spus, am trecutul in fata, imi permit sa ridic din el statuie pentru bucuria proprie sau sa-l transform, daca pot, in prezumtie argumentativa. Ceea ce si incerc.

Exista printre colegii avocati de atunci o tanara stagiara, una din cele 28 pe care le-am indrumat profesional in primii lor ani de cariera, cu o buna pregatire universitara si un instinct aparte pentru subtilitate si nuanta a conceptului. Intr-o zi a primit un superb buchet de flori pe care l-a dezbracat de invelitoarea de staniol si l-a asezat intr-o vaza care imi apartinea. Era o vaza rustica, frumoasa, dar fara mare valoare intrinseca. Ca sa o tachinez si s-o provoc, am spus ca florile sunt deosebite si ca imi apartin. M-a privit uluita si contrariata. Sunt ale mele, continui eu, conform regulii „accesorium sequitur principale” (n.r. „accesoriul urmeaza principalul”), am spus.

Mintea i s-a transformat in arc electric. A reactionat spontan:

– „Maitre, vaza mi se cuvine in baza aceluiasi principiu. Doar ca nu ma asteptam sa ginditi barbar si nestiintific. Florile sunt bunul principal in aceasta ecuatie. Frumusetea lor, chiar trecatoare, pune in valoare acest obiect de lut ars definit drept vaza. Doar nu veti da dreptate popoarelor barbare care, cind au inceput sa traduca si sa adapteze textele codex-urilor romane, in materia accesiunii reale mobiliare nu puteau concepe ca intre pinza si pictura, pictura ar fi de fapt bunul principal.”

Seara, dupa programul obisnuit al casei de avocatura, tanara avocata stagiara si-a luat vaza si florile acasa. Castigase intr-o disputa cu maitre al sau o vaza, dar pentru ea era un mic graal meritat. Iar eu am facut un pas inapoi din apreciere pentru cultura ei juridica deschisa mult peste programa obisnuita a universitatii. Am ramas zimbind si la fel de bucuros ca si ea.

Acest mic incident al argumentelor contrare, pe care l-am rezumat doar, il reiterez nu intamplator astazi in fata dumneavoastra. La un alt nivel, poate inversat, asistam, in prezent, la o lupta tacita intre energii care socotesc pinza drept bun principal si cele care dau intiietate picturii, intre gindirea comuna si conceptia elitista, intre mainstream si conceptualismul avizat. Extrapolind, pericolul real al inceputului de mileniu, pentru noi, este, in modesta mea opinie, diluarea conotatiilor limbajului juridic al legii in detrimentul dreptului si, in alta cheie, exaltarea libertatilor in detrimentul libertatii, fie ca este vorba de indivizi sau state. Or, iata, ne confruntam cu probleme de esenta ale stiintei practice pe care o reprezentam si interogatia noastra devine obligata sa debuteze cu punerea sub lupa a valabilitatii insesi a acestor fals-create probleme.

Daca, de exemplu, punem problema personalitatii elefantului Happy (ca tot se discuta atat de mult despre drepturi ale persoanei) si solicitam sa i se acorde acest prerogativ, suntem in afara adevarului logic. Trebuie verificat: „este valabila din perspectiva logica intrebarea daca are elefantul atributele unei persoane?” Cumva, bogatia imprevizibila, greu sistematizabila a vietii si a optiunilor contemporane ne supune la cazne ca pe acei intelepti care sar sa scoata piatra aruncata de un nebun. Atitudinea corecta a iubitorilor de stiinta, pentru a iesi dintr-o dilema falsa, este cea a uzantelor metalimbajului – a dreptului pur, cu alte cuvinte. Doar astfel, prin metoda socratica si carteziana, facem o selectare ab initio a faptului dedus analizei si putem evita disolutia limbii noastre specifice, barbarismul comun (mainstreamul, cum i se spune) si afrontul asupra stiintei.

Si inca ceva: chiar daca nu ne place, suntem nevoiti sa recunoastem: s-au pierdut subtilitatea si rafinamentul argumentelor in fata instantelor de judecata. Ne-au devenit straine gestica retoricii, cultura umanista ampla, dinamica argumentului, subtilitatea anchetei complinita azi, aproape total de harnicia big brother. Din alta perspectiva, a statului, vedem ca nu am avut – Romania cel putin – atata inteligenta diplomatica incat sa nu pierdem atribute importante ale suveranitatii.

Acum, peste 20 de ani, am imbratisat cu zarva noul mileniu. Romania a pasit cu speranta, natiunea saluta viitorul, religia saluta noul mileniu, sindicatele si corporatiile saluta noul mileniu, feministele saluta noul mileniu, minoritatile saluta noul mileniu, elefantul Happy saluta noul mileniu. Europa se extinde, America este aici ca la ea acasa, lumea este deschisa fiecaruia. Un nou inceput? Se poate! Dar este omul altceva decit acum doua mii de ani? Ma indoiesc. Suplineste calculatorul functia intuitiva care da intiietate picturii sau florii in ecuatia prevalentei? Ma indoiesc. Amalgamul informational al procesoarelor poate inlocui constructul mintii umane, armonios dinamizat de functia sensibila? Ma indoiesc. Putem acredita ideea sfirsitului istoriei? Nu inca.

Dupa experientele veacului XX, mai sunt posibile ideologii? Da, sub forma unor non-ideologii, mai periculoase si mai perfide decit cel mai crunt limbaj de lemn. Non-ideologic este limbajul desacralizat de autoritate, emasculat de functia sa creatoare. Eu am mai spus si repet: Dreptul este in pericolul acestei emasculari. Singurele tare de adevar in apararea stiintei noastre sunt cultura juridica, memoria traditiei specifice, calitatea umana si Scoala. Daca le pastram pe acestea, nu avem a ne teme pentru stat si nici pentru viitorul acestuia.

Titlul acestei conferinte este foarte generos si a fost propus de unul din liderii nostri preocupat in mod special de aceste probleme. Eu am ales sa calc granita stricta a subiectului abia dupa ce am lecturat valoroasele materiale oferite spre publicare in revista noastra „Palatul de justitie ”de catre colaboratorii numarului 1/2022. Competentele domniilor sale si caracterul clar al scriiturii ar fi facut interventia mea quasi-inutila si descentrata. Sunt la virsta idiosincraziilor valorice. Iar eu accentuez mereu asupra calitatii umane date de cultura si scoala. O fi bine, o fi rau? Statul de drept va fi bine aparat si structurat cind cei care sunt la conducerea lui vor face demonstratie de demnitate personala, de intelepciune si vor actiona cu onoare pentru numele si tara lor.

Si daca tot veni vorba de revista noastra: bineinteles ca intentionam sa colaboram in paginile ei cu toti cei care dovedesc reala pasiune pentru drept si istoria lui, pentru interdisciplinaritate in definitia ei clasica, dar mai ales pentru analiza lucida a problemelor pe care actualitatea ni le asaza in fata. Revista aceasta, in principal de cultura juridica, se vrea Zid si for deschis. Noi stim ca solutiile problemelor juridice sunt institutionale si eficiente pe termen lung, dar nu pot veni, in nicio tara, strict dinspre forurile decidente, politice. Nivelul elitist pe care ni-l propunem nu inseamna a pluti stihial deasupra celorlalti. Nu ar fi nici productiv, nici etic. Putem garanta pentru competente si pentru opinii avizate.

Ne dorim ca fiecare numar al publicatiei sa apara in conditii tipografice de elita. Avem o echipa redactionala impecabila, iar viziunea si generozitatea ideatica se fac simtite in detaliu. Toate textele sunt probe ale unei rafinate disponibilitati interioare pentru cultura juridica de finete, ale unui simt de orientare conceptual. Publicul caruia se adreseaza paginile noastre este cel care stie a priori de ce pictura trece in ordine valorica inaintea pinzei si care, gratie culturii de rara distinctie, are caderea de a ne judeca.

Imi doresc, ne dorim, sa ne bucuram de aceste aparitii vreme indelungata, sa fie pentru noi prilej de reale descoperiri si frumoase prietenii. Sa ne bucuram, aidoma fostei mele stagiare, ca de un mic Graal atit de rivnit si atit de tainic impartasit.

Av. dr. Ioan Chelaru

Presedinte al Uniunii Juristilor din Romania”.

Redam in continuare cateva imagini de la eveniment: