Asociația ROJUST a personalului din justiție – prezidată de fosta judecătoare ICCJ Mioara-Iolanda Grecu (foto) – expune frapantul analfabetism juridic al regimului Bolojan. 

În comunicatul emis miercuri, 27 mai 2026, ONG-ul amintește Executivului că discuţia privind Legea salarizării personalului plătit din fonduri publice (Legea salarizării unitare) trebuie pornită de la obligația conținută în art. 205 alin. 2 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor – și anume: magistratura română are nevoie de o lege a salarizării separată de celelalte categorii profesionale: „Salarizarea judecătorilor și a procurorilor se stabilește prin legea specială privind salarizarea și alte drepturi salariale în domeniul justiției”. De altminteri, orice profesie are nevoie de o lege a salarizării proprie, întrucât performanțele specifice unei bresle nu pot fi evaluate pe baza criteriilor de performanță aferente altei categorii profesionale, explică ROJUST, în comunicatul publicat pe site-ul propriu.

Cu titlu de exemplu: medicii, profesorii, magistrații etc. intră în profesie în baza unor examene, nefiind aleși după calitățile lor demagogice, ca în cazul parlamentarilor, subliniază asociația Iolandei Grecu.

Redăm întregul comunicat ROJUST (vezi facsimil):

„Observații critice privind proiectul de lege referitor la salarizarea personalui plătit din fondurile publice

Azi, 27 mai 2026, ROJUST – Asociația personalului din justiție – a adresat Primului ministru, Ministrului Justiției și Ministrului Muncii Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale cererea anexată prin care solicităm reanalizarea proiectului de lege care privește salarizarea personalului plătit din fondurile publice apărut de curând în spațiul public și elaborarea unei legi de salarizare separate în ceea ce privește sistemul de justiție.

Sub un prim aspect, conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 303/2022: ‘Salarizarea judecătorilor și a procurorilor se stabilește prin legea specială privind salarizarea și alte drepturi salariale în domeniul justiției’. Acesta conține o dispoziție legală obligatorie privind existența unei legi de salarizare distincte pentru sistemul judiciar și nu comună cu cea a personalului plătit din fondurile publice.

În plus, legea 303/2022 consfințește principiul potrivit căruia regimul salarial este legat intrinsec de independența justiției, la art. 204 statuându-se că stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor trebuie să țină seama de: ‘locul și rolul justiției în statul de drept’, ‘răspunderea și complexitatea funcției’, ‘interdicțiile și incompatibilitățile’ și că urmărește ‘garantarea independenței și imparțialității acestora’. De asemenea, art. 2 alin. (3) din același act normativ consacră independența judecătorilor: ‘Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii’, principiu reluat din Constituția României. 

Prin urmare, construcția juridică din Legea 303/2022 este aceea că independența justiției trebuie garantată, că salarizarea este unul dintre instrumentele de garantare a independenței și de aceea salarizarea magistraților trebuie reglementată printr-o ‘lege specială’ separată pentru domeniul justiției, și nu astfel cum se procedează prin prezentul proiect de act normativ.

În altă ordine de idei, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la efectele pe care adoptarea unei astfel de legi le poate avea asupra stabilității și motivației personalului sistemului public.

Fără a aduce în discuție promotorul proiectului de lege și constituționalitatea unui astfel de proiect, în condițiile în care guvernul, inclusiv miniștrii de resort sunt demiși, considerăm că orice modificare privind salarizarea trebuie realizată cu respectarea valorilor constituționale, în urma unui dialog real cu cei direct implicați și, cel puțin, cu asigurarea principiilor înscrise în chiar cuprinsul proiectului de lege: echitate, coerență și stimularea performanței individuale. 

Legea privind salarizarea trebuie să respecte munca depusă, responsabilitatea profesională, oferind condiții corecte și predictibile pentru viitor. Or, legea propusă spre analiză de către Guvern produce o scădere a salariilor în plată pentru multe categorii profesionale care, chiar și cu aplicarea unei ‘corecții financiare’ pentru menținerea venitului în plată, produce o scădere a contribuțiilor la bugetul consolidat al statului, cu consecințe asupra dreptului la pensie. 

‘Performanța individuală’ nu poate fi apreciată ca și criteriu de stabilire a unei grile de salarizare în toate domeniile care se doresc a fi reglementate prin legea supusă analizei. Sub acest aspect, trebuie amintit că o lege a salarizării ‘unitare’ este periculoasă într-un stat de drept, cum este periculoasă și pentru ‘performanța individuală’ în sistemele în care este posibilă. 

În acest context, învederăm că într-o societate democratică nu există noțiunea de ‘echitate între profesii’ câtă vreme nu există echitate între obligațiile profesionale. Pe de altă parte, nu toate sistemele apreciate de proiectul de lege impun / presupun ‘performanțe individuale’.

Din acest punct de vedere, considerăm că ‘performanțele’ individuale ale parlamentarilor nu pot fi identice cu cele ale medicilor, profesorilor, tot așa cum medicii, profesorii, magistrații, etc. nu sunt ‘aleși’ pentru calitățile lor oratorice, demagogice, în funcții publice, ci susțin examene obiective, urmare cărora susțin dezvoltarea modernă a statului.

În ceea ce privește structura tabelului publicat pe site-ul Ministerului Muncii, prezentat ca o ‘ierarhie a funcțiilor reprezentative evaluate’, învederăm că acesta generează o întrebare de principiu: este aceasta o ierarhie construită pe criterii de drept public (fundamentată pe rol constituțional, responsabilitate și complexitate instituțională) sau o simplă agregare administrativă de conveniență, rezultată din constrângeri bugetare și opțiuni conjuncturale de politică salarială?

Spre exemplu, comprimarea diferențelor salariale din sistemul judiciar distorsionează corelația dintre ierarhie, responsabilitate și recompensă, descurajează promovarea și introduce blocaje în evoluția profesională și funcționarea instituțională.

Într-un sistem în care diferențierea între gradele de jurisdicție devine insuficientă sau aproape simbolică, criteriul obiectiv al avansării profesionale își pierde o parte semnificativă din forța sa normativă și motivațională.

În mod tradițional, Înalta Curte de Casație și Justiție și Curțile de apel au avut nu doar un rol jurisdicțional superior, ci și o dimensiune de prestigiu instituțional și profesional. Dacă diferențele materiale devin aproape neutre, se diminuează inevitabil și componenta simbolică a ierarhiei, ceea ce afectează percepția internă a carierei și echilibrul sistemului.

În esență, comprimarea diferențelor salariale conduce la strategizarea deciziilor de carieră în funcție de praguri de vechime și grilă, ceea ce distorsionează fluxul natural al promovărilor și înlocuiește criteriile profesionale cu calcule financiare individuale, afectând coerența evoluției în sistem. Astfel, unii judecători pot alege să rămână deliberat pe o treaptă ‘optimă’ salarială până la atingerea unor praguri de vechime, cu efecte directe asupra dinamicii de ocupare a funcțiilor superioare și asupra funcționării instanțelor.

Pe de altă parte, pornind de la principiile statului de drept, o lege a salarizării funcțiilor publice și a celor de demnitate publică trebuie să pornească de la dezideratul egalității între cele trei puteri ale statului, insă legea supusă analizei ridică pe un piedestal puterea executivă și legislativă (care de altfel și promovează legea), ierarhizând efectiv cele trei puteri ale unui stat democratic, puterea judecătorească – care este mecanismul de control al unei societăți democratice – fiind considerată inferioară acestora.

Fără a nega rolul unui președinte al statului, al deputaților / senatorilor, miniștri / prim-miniștri, amintim că aceștia se află în fruntea statului vremelnic și sunt aleși pentru a fundamenta binele societății, nu pentru beneficii salariale. ‘Cariera’ politică – care nu necesită finalizarea unor cursuri educaționale – nu poate fi pusă în balanță cu parcursul profesional al medicilor, profesorilor, magistraților etc. Ierarhizarea funcțiilor publice trebuie să țină seama de rolul, importanța acestora într-o societate guvernată de principii constituționale. Principiul ‘echității’ salariale, specific structurilor totalitare, nu poate fi principalul criteriu de apreciere a salarizării, fără asigurarea și a ‘echității’ obligațiilor profesionale. 

Posibilele dezechilibre salariale și diminuarea importanței unor categorii profesionale pot genera nemulțumire și nesiguranță.

Maniera în care factorul politic atacă constant independența justiției, prin desele modificări ale Statutului magistratului, reducerea și chiar eliminarea drepturilor recunoscute acestora și asumate de legislativul român pentru accederea în rândul statelor membre UE, subfinanțarea sistemului și privarea acestuia de sumele colectate din taxele judiciare de timbru, justificarea soluțiilor fiscale incoerente si abuzive prin atacarea în mod public a judecătorilor și procurorilor, este ‘încununată’ de defavorizarea vădită a categoriei profesionale a magistraților cu ocazia promovării acestui proiect de lege ce constituie o încălcare evidentă a principiului egalității și echilibrului puterilor în stat.

Independența financiară este fundamentul independenței judiciare. Independența justiției nu este un concept abstract, ci se susține prin garanții legale și prin stabilitate financiară. Cine vrea să controleze justiția lovește mai întâi în resursele ei, iar o justiție fragilizată financiar este o justiție vulnerabilă la presiuni, la migrarea cadrelor către sectorul privat și, în cele din urmă, la obediență.

Reforma trebuie să se bazeze pe dialog real cu sistemul judiciar, nu pe decizii impuse unilateral, fără evaluare de impact, fără simulări bugetare reale și fără consultare profesională.

România are obligații clare – derivând din Constituția sa și din tratatele internaționale la care este parte – de a menține garanțiile și principiile statului de drept și, de aici, de a proteja integritatea și independența sistemului judiciar. 

Sperăm ca deciziile finale să fie luate ținând cont de nevoile reale ale oamenilor și de impactul pe termen lung asupra sistemului”.