ICCJ ÎI DĂ ȘAH-MAT LUI BOLOJAN – Înalta Curte cere CCR să sesizeze CJUE în cazul legii privind pensiile de serviciu ale magistraților: „Dispozițiile analizate sunt susceptibile de a nu respecta principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii Europene”
Mutare surpriză a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cazul legii privind modificările la pensiile de serviciu ale magistraților, lege inițiată de Guvernul Bolojan și aflată în analiză la CCR. Instanța condusă de judecătoarea Lia Savonea (foto) cere Curții Constituționale să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru a se verifica dacă măsurile cuprinse în legea privind pensiile de serviciu (tăierea pensiilor, creșterea vechimii în muncă, creșterea vârstei de pensionare) sunt compatibile cu exigențețe stabilite de dreptul Uniunii Europene.
Înalta Curte precizează în comunicatul de presă de marți, 10 februarie 2026, că dispozițiile din lege sunt susceptibile că nu respectă principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii Europene, relevante pentru evaluarea legalității oricărei reforme care privește statutul și garanțiile de independență ale magistraților.
ICCJ arată că așa-zisa reformă a pensiilor de serviciu ale magistraților ridică probleme din perspectiva dreptului UE, întrucât poate conduce la aplicarea unui tratament discriminatoriu pentru judecători și procurori, nu este însoțită de o fundamentare riguroasă și transparentă care să permită efectuarea unui test de proporționalitate, în lipsa datelor necesare, poate reduce sub nivelul adecvat siguranța financiară a judecătorilor, perpetuează o stare de instabilitate legislativă și instituie un regim tranzitoriu inegal, dificil de justificat obiectiv.
Desigur, o sesizare a CJUE de către CCR va duce automat la suspendarea dosarului format în urma sesizării ICCJ referitoare la neconstituționalitatea legii privind măsurile de serviciu ale magistraților.
Redăm comunicatul ICCJ:
„Întrebare preliminară privind regimul juridic ocrotit de legislația europeană privind statul magistraților
Astăzi, 10 februarie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a înaintat Curții Constituționale a României o solicitare de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, prin intermediul unei cereri de decizie preliminară întemeiate pe art. 267 TFUE. Prin această cerere se solicită verificarea compatibilității măsurilor naționale analizate cu exigențele stabilite de dreptul Uniunii Europene și de jurisprudența Curții de Justiție.
În cadrul demersului formulat, este exprimată opinia potrivit căreia dispozițiile analizate sunt susceptibile de a nu respecta principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii Europene, relevante pentru evaluarea legalității oricărei reforme care privește statutul și garanțiile de independență ale magistraților. Această obligație derivă din art. 19 alin. (1) TUE, coroborat cu valorile statului de drept consacrate de art. 2 TUE.
În acest context, având în vedere analiza celor cinci puncte de obiecție formulate, susținem că măsurile examinate ridică probleme din perspectiva dreptului Uniunii Europene, întrucât:
(1) pot conduce la un tratament discriminatoriu al magistraților în raport cu alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu;
(2) nu sunt însoțite de o fundamentare riguroasă și transparentă care să permită efectuarea unui test de proporționalitate, în lipsa datelor necesare;
(3) pot reduce sub nivelul adecvat siguranța financiară a judecătorilor;
(4) perpetuează o stare de instabilitate legislativă; și
(5) instituie un regim tranzitoriu inegal, dificil de justificat obiectiv.
Demersul se înscrie în preocuparea constantă pentru protejarea independenței justiției, ca principiu fundamental al statului de drept, prin valorificarea tuturor căilor juridice legitime prevăzute de cadrul constituțional național și de dreptul Uniunii Europene.
Totodată, utilizarea mecanismului sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene reprezintă un instrument esențial pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a dreptului european, precum și pentru consolidarea cooperării dintre instanțele naționale și jurisdicția Uniunii”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Năuc, Nicușor Dan...
Comentarii
# Sistem
10 February 2026 17:15
+53
# pamflet
10 February 2026 19:07
-18
# om de bine
10 February 2026 19:31
+65
# Liţă
10 February 2026 20:49
+34
# Gică contra sistemului
10 February 2026 21:37
+560
# Ilinca Ilinca Nicolae
10 February 2026 21:50
+30
# Sarcasticul
11 February 2026 09:02
-69
# Sarcasticul
11 February 2026 09:24
-52
# Măi Gică
11 February 2026 09:26
-23
# ȘAH MAT
11 February 2026 12:06
+10
# Gică contra sistemului
11 February 2026 16:01
+161
# Gabi
11 February 2026 18:48
+53
# Costel
11 February 2026 21:42
+207
# Dumitru Marius
11 February 2026 22:35
+51
# Haihui
12 February 2026 01:13
+13
# Bunea Adrian
12 February 2026 04:47
-201
# Lefter Leftergiul
12 February 2026 06:24
+3
# Măi Gică
12 February 2026 06:57
+13
# Gică contra sistemului
12 February 2026 10:17
+27
# Diomede
12 February 2026 15:00
+33
# Vlad
12 February 2026 17:20
+10
# Jos justitia corupta
13 February 2026 07:15
-11
# Contra sistemului CORUPT
13 February 2026 08:18
+13
# Mihai
13 February 2026 09:41
+1
# Cristian
13 February 2026 11:13
+16
# Cristian
13 February 2026 11:17
+14
# Harababura
13 February 2026 12:52
+15
# Brostic
13 February 2026 15:36
0
# Munteanu Mihai Dănuț
13 February 2026 21:09
+1