24 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

MESAJ PENTRU NOUL CSM – Asociatia Magistratilor din Romania le cere membrilor alesi ai CSM sa ramana alaturi de judecatori si procurori: “Una dintre dovezile cele mai pertinente si concludente ale respectarii increderii materializate prin votul magistratilor este ca membrii CSM sa ramana alaturi de ei, oricat de tentanta ar fi urcarea/izolarea voita in 'turnul de fildes'... Asteptam ca, avand pixul si stampila in mana, sa nu dea frau mirajului puterii”

Scris de: Elena DUMITRACHE | pdf | print

5 January 2017 16:54
Vizualizari: 6382

Asociatia Magistratilor din Romania, condusa de judecatoarea Andreea Ciuca (foto), isi exprima speranta ca noul Consiliu Superior al Magistraturii, ce isi va incepe activitatea in data de 6 ianuarie 2017, sa actioneze cu si pentru judecatorii si procurorii care i-au trimis sa ii reprezinte in acest for si sa nu se izoleze in "turnul de fildes” in care, afirmam noi, s-au aflat pana in prezent membrii CSM din 2011 pana in 2016. AMR subliniaza in comunicatul transmis Lumeajustitiei.ro joi, 5 ianuarie 2017, ca nu le cere membrilor CSM sa fie “fara de greseala”, ci doar “sa nu dea frau mirajului puterii” in asa maniera incat asociatiile profesionale ale magistratilor sa se simta anexe ale sistemului judiciar.


In acelasi comunicat remis cu o zi inainte de sedinta CSM in care membrii Consiliului din mandatul 2011-2016 se vor intalni cu noii membri CSM ce isi vor incepe mandatul in data de 6 ianuarie 2017, Asociatia Magistratilor din Romania vorbeste despre rolul de garant al independentei justitiei pe care Consilul Superior al Magistraturii il are, evidentiind ca acest rol ii obliga sa sesizeze derapajele si sa taxeze, pe probe care se dovedesc a fi reale, magistratii care “n-au inteles mare lucru sau aproape nimic din aceasta profesie”.

Presedinta AMR, judecatoarea Andreea Ciuca, le aminteste noilor membri CSM si de “Memorandumul privind justitia” la care multi dintre judecatorii si procurorii din Consiliu au achiesat inaintea de alegerile pentru noul CSM si ale carui prevederi relevau sincopele sistemului. Reprezentantii AMR spera ca odata cu venirea noului CSM problemele evidentiate in memorandul sa reprezinte o prioritate.

Prezentam in continuare comunicatul Asociatiei Magistratilor din Romania:

Ce asteptam de la noul C.S.M.

Iata ca, in acord (pentru inceput) cu mesajul de final de mandat al C.S.M. – a se citi „mesajul de adio”, asa cum a fost perceput atat de magistrati, cat si in spatiul public – mandatele noului Consiliu Superior al Magistraturii sunt (iarasi) rezultatul votului de incredere acordat, insa, nu pentru mentinerea unei stari de lucruri, ci pentru schimbare. De altfel, ca sa fim onesti, tot cu aceeasi speranta am votat si cu sase ani in urma pentru ca aveam nevoie de un suflu nou in sistemul judiciar, in pas cu vremurile si cu provocarile determinate nu doar de evolutia societatii in ansamblu (cu imboldul dat de aderarea la U.E.), ci si de stradania modificarii mentalitatilor sistemului, in cadrul amplu al relatiei puterilor in stat – care, inca, se confruntau cu fapte si idei ce nu prevesteau atingerea obiectivelor preconizatei schimbari. De aceea, magistratii au apreciat, pe fundamentul legii, nu doar in litera, ci si in spiritul ei, ca sansa ar apartine unui nou C.S.M.

Asociatia Magistratilor din Romania (A.M.R.) isi exprima convingerea ca una dintre dovezile (cele mai) pertinente si concludente ale respectarii increderii materializate prin votul magistratilor este ca membrii C.S.M. sa ramana alaturi de ei, sa-i faca sa simta ca actioneaza cu si pentru ei, oricat de tentanta ar fi urcarea/izolarea voita in „turnul de fildes”. Asta nu inseamna ca li se cere membrilor C.S.M. sa fie fara de greseala, ci asteptam ca, avand pixul si stampila in mana, sa nu dea frau mirajului puterii in asemenea masura incat sa ne faca sa ne simtim - asociatiile profesionale si, in consecinta, magistratii pe care ii reprezentam - ca anexe ale sistemului judiciar.

A.M.R. subliniaza, in acest context, in calitate de organizatie profesionala a judecatorilor si procurorilor, ca reactiile sale, materializate in puncte de vedere argumentate, nu au fost nici gandite si nici redate ca „opozitie de dragul opozitiei”, ca punere in (pen)umbra a demersurilor C.S.M., ci au constituit expresia implicarii Asociatiei in multiplele probleme cu care s-a confruntat sistemul judiciar, cu atat mai mult cu cat, astfel cum s-a subliniat in „Memorandumul privind justitia”, din luna august 2016, acesta a fost intocmit si supus aprobarii adunarilor generale din instante si parchete ca „urmare a nerezolvarii problemelor semnalate in memorandumul justitiei din 2009 si a adaugarii unor probleme suplimentare”. Astfel, s-a subliniat refuzul C.S.M. de a-si indeplini efectiv misiunea de garant al independentei justitiei, inclusiv atunci cand acest lucru a fost cerut de corpul magistratilor, in situatii concrete vizand limitele anchetei disciplinare sau penale avand ca obiect pronuntarea unor hotarari judecatoresti, criticile aduse de actori importanti in actul de justitie, inclusiv de DNA, unor hotarari judecatoresti definitive sau lamurirea interferentei dintre justitie si serviciile de informatii. Printre masurile a caror implementare s-a cerut se afla si cele „de natura a eficientiza activitatea acestei institutii” (Consiliul Superior al Magistraturii – n.n.), precum si cele privind „revizuirea competentelor Inspectiei Judiciare pentru a se inlatura posibilitatea afectarii independentei magistratilor si vicierea actului de justitie prin exercitarea/declansarea unor verificari similare controlului judiciar”.

Solicitarile din Memorandum, relevand, in mod punctual, sincopele sistemului, nu au facut (cu mici exceptii) obiectul solutionarii sau al demersurilor efective care sa ne dea nadejdea ca aspectele evocate, in mod justificat, de asociatiile profesionale constituie o prioritate. De aceea, ne ingaduim, cel putin acum – avand in vedere si faptul ca printre membrii Consiliului se afla fosta presedinta A.M.R. –, sa speram ca noul C.S.M. va pune relatia cu A.M.R. si, in general, cu asociatiile profesionale, intr-o alta perspectiva, nu de dragul nostru si nici pentru satisfacerea unor orgolii, ci pentru ca asociatiile sunt cele ce simt pulsul sistemului si semnaleaza simptomele alarmante.

A fi „garantul independentei justitiei” ar parea, poate, o vorba mare, daca n-ar fi statornicita, ca principiu, prin Constitutie. Pentru sistemul judiciar este, prin urmare, o necesitate a carei concretizare trebuie sa fie vizibila, astfel cum a afirmat A.M.R. in repetate randuri, cu privire la situatii clare, intemeindu-si sustinerile si pe documente internationale. In acelasi timp, A.M.R. este constienta ca independenta justitiei constituie un concept complex care include, deopotriva, drepturi si obligatii, neintelegand sa balanseze esenta conceptului numai inspre drepturi, dar, in aceeasi masura, nefiind de acord cu perceperea independentei numai prin filtrul obligatiilor.

A.M.R. considera ca a fi „garantul independentei justitiei” inseamna, bunaoara, ca, atunci cand, in raport cu celelalte puteri, exista pericolul unei/unor atingeri aduse acestui principiu ce constituie coloana vertebrala a sistemului, iar asociatiile profesionale arata asemenea situatii, C.S.M. sa aiba vointa de a reactiona alaturi de ele si deschiderea de a le sustine. A fi „garantul independentei justitiei” inseamna a sesiza derapajele si, in masura in care, prin probe, se dovedesc a fi reale, inseamna vointa si curajul de a da solutiile care sa permita separarea apelor – cu sau fara toiag… –, intre marea majoritate a magistratilor care isi fac treaba cum se cuvine, si unii sau altii care n-au inteles mare lucru sau aproape nimic din aceasta profesie.

O asemenea perspectiva nu presupune existenta unui consens perpetuu intre C.S.M. si asociatiile profesionale, dupa cum nu inseamna, cum subliniam, nici punerea sub obroc a aspectelor negative ale sistemului – in raport cu el insusi si/sau fata de celelalte puteri (ori neputeri). Insa, nu poate duce la ipoteza in care transparenta activitatii C.S.M. - in toate componentele care sa permita cunoasterea acesteia, de catre magistratii ce si-au exprimat votul - sa fie un lux, dupa cum nu poate duce nici la un conflict acutizat intre Consiliu si asociatiile profesionale, din cauza inaltimii piedestalului.

Credem ca o astfel de abordare ar evita ca, la finalul mandatului noului C.S.M., eficienta activitatii (asa cum este autoapreciata, in prezent, in „mesajul de adio” al actualului C.S.M.) sa apara redata in termeni de o surprinzatoare generalitate, care nu ne lasa sa intelegem mai nimic (concret): „... Mandatele noastre au fost rezultatul votului de incredere acordat in urma cu 6 ani, iar eficienta noastra ca organism institutional a fost influentata de un cumul de factori interni sau externi institutiei, grefat pe o responsabilitate individuala si colectiva asumata dincolo de costurile de imagine, care uneori nu au fost minore. ...”.

Haideti sa ne gandim ca „botezul” C.S.M., de „Boboteaza”, nu poate fi decat de bun augur.

Asociatia Magistratilor din Romania,

prin presedintele interimar,

jud. dr. Andreea Ciuca

*Cititi aici integral comunicatul Asociatiei Magistratilor din Romania

Comentarii

# unul din lumea cea mare date 5 January 2017 17:28 0

da,da,stai p,aproape si oi vedea,tiganul cind a ajuns imparat intii pe tac/su l/a spinzurat

# Mulder, agentul mulder date 5 January 2017 18:41 +2

Onorata doamna si daca vrea cineva sa va găsească, unde dracu sa ba caute? Ca adresa de pe site nu mai e valabila de o suta de ani? La fel de hotarata era si Baltag. Asteptam 6 luni sa vedem din ce pahare ati baut apa, caci in justitie numai magistratii mai au incredere. Noi, justiabilii, incercam sa ardem niste etape obligatprii inainte de a-i sufoca pe cei de la CEDO, din nefericire, asta in timp ce va luati niste mii de euro pe luna in majoritatea cazurilor degeaba

# DODI date 5 January 2017 17:36 +7

Sper că grețoasele exemple ale lui hăineală, dănileț, dumbravă, aron et. co. să fie puse la rubrica NU FACEȚI CA EI. Parcă aveau totuși un rol pozitiv vechile gazete de perete ale comuniștilor. Culmea penibilității este că după prestațiile penibile de la CSM le puțea la toți să se întoarcă la lins dosare prăfuite la judecătorii. În magistratură unii ajung pentru că au chemare, iar alții (vezi vechiul CSM) doar aduși cu citație.

# UNUL DIN LUMEA CEA MARE date 5 January 2017 18:20 +2

PTR DODI// dodi sint in total dezacord cu tine,cum adica ,,rubrica NU FACETI CA EI,,.....da ce, mai este cu gazeta de perete a pionierilor???la ce a facut vechiul csm TREBUIE SA FIE PUSI LA RUBRICA PANDAIMOS,CA ALTFEL NICI DRACU NU SE INVATA MINTE ,TREBUIESC DATE EXEMPLE DRASTICE CACI ,,dura lex, sed lex!,, NU ASA SCRIE PE INSIGNA JUDECATORILOR????pai daca scrie asa asa sa se intimple!!!!!!!!

# ildiko date 5 January 2017 18:46 -4

care stanpila???? se merge pe eliminarea stampilei, ceea ce e si normal intr-o tara civilizata! ati vazut voi stampile pe documentele Japoniei?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 23.04.2024 – „Baronul Lamborghini” risca sa fie arestat 30 de zile. Propunere pentru reorganizarea parchetelor (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva