29 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Perchezitia DNA, avizata de CSM, la domiciliul judecatorilor Corneliu si Gabriela Birsan a ignorat imunitatea diplomatica stabilita prin Protocolul aditional nr. 6 al CEDO. CSM spune ca nu avea obligatia sa verifice imunitatea, afirmand ca aceasta revenea organelor de urmarire penala

Scris de: Adina A.STANCU - Razvan SAVALIUC | pdf | print

14 October 2011 16:38
Vizualizari: 8234

Romania risca un scandal diplomatic de proportii in cazul „lotului Birsan”. CSM, DNA si judecatorul ICCJ care a dat mandat de perchezitie in cazul judecatoarei Gabriela Victoria Birsan, in seara zilei de 6 octombrie 2011 risca sa raspunda civil si penal pentru incalcarea imunitatii unui judecator al CEDO, daca se va retine ca s-au incalcat prevederile CEDO prevazute in Protocolul aditional nr. 6 la Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei, ratificat de Romania prin Legea nr. 6/1999, publicata in Monitorul Oficial nr. 9 din 18.01.1999. Potrivit art. 4 din Protocolul aditional nr. 6, imunitatile acordate judecatorilor europeni sunt o garantie a asigurarii exercitarii in totala independenta a functiilor lor si numai Curtea Europeana reunita in plen poate pronunta ridicarea imunitatilor. De asemenea, la art. 1 din acelasi protocol aditional se prevede: „In afara privilegiilor si imunitatilor prevazute la art. 18 din acordul general, judecatorii se bucura, atat personal, cat si in privinta sotiilor (sotilor) si copiilor lor minori, de privilegiile, imunitatile, scutirile si facilitatile acordate, conform dreptului international, trimisilor diplomatici”.


Fata de prevederile de mai sus, perchezitia din data de 6 octombrie 2011 efectuata la domiciliul comun al sotilor Gabriela si Corneliu Birsan (judecatorul roman de la CEDO, care beneficiaza de imunitatile enumerate) apare in lumina acestor texte de lege ca fiind un act ilegal.

Profesorul Birsan va da in judecata CSM, in civil si penal, daca nu se va anula avizul de perchezitie

Judecatorul roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Corneliu Birsan a depus o plangere prealabila la CSM, pe procedura contenciosului-administrativ, prin care a solicitat revocarea, cu efect retroactiv, a avizului Sectiei de judecatori dat pentru perchezitia efectuata de DNA, invocand faptul ca potrivit legislatiei europene domiciliul sau si al sotiei sale Gabriela Birsan nu putea fi perchezitionat intrucat judecatorii CEDO au imunitate, iar domiciliul perchezitionat era unul comun. Corneliu Birsan a depus la CSM si copia actului de identitate care atesta ca are domiciliul declarat la imobilul scotocit de DNA.

Corneliu Birsan a instiintat CSM ca „In cazul in care prezenta plangere administrativa prealabila nu va fi rezolvata favorabil si in termen legal, imi rezerv dreptul de a introduce actiune in contencios-administrativ, atat impotriva CSM, cat si a persoanelor vinovate, solicitand anularea actului ilegal, precum si obligarea solidara la despagubiri. Imi rezerv de asemenea dreptul de a formula plangere penala”.

In plangerea sa prealabila, profesorul Corneliu Birsan a aratat: „In temeiul art. 1 din Protocolul aditional nr. 6 la Acordul General privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei, ratificat de Romania prin Legea nr. 6/1999, judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului, atat in ceea ce ii priveste, cat si in ceea ce priveste sotii (sotiile) lor, se bucura de privilegiile si imunitatile acordate, conform dreptului international, trimisilor diplomatici. Dreptul international conventional privind privilegiile si imunitatile diplomatice este reprezentat de Conventia de la Viena asupra relatiilor diplomatice, ratificata de Romania prin Decretul nr. 566/1968. Art. 30 1 din aceasta Conventie stipuleaza ca domiciliul privat al agentilor diplomatici se bucura de inviolabilitate si protectie. Conform art. 4 din Protocolul aditional nr. 6, imunitatea judecatorilor Curtii Europene a Drepturilor Omului (deci, inclusiv sub aspectul inviolabilitatii domiciliului personal si al sotului/sotiei) poate fi ridicata numai de adunarea plenara a Curtii Europene a Drepturilor Omului. Potrivit art. 11, alin. 2 din Constitutia Romaniei, tratatele internationale ratificate fac parte din dreptul intern si sunt direct aplicabile de autoritatile si instantele nationale. In concluzie, Hotararea din 06.10.2011 a Sectiei pentru judecatori a CSM este nelegala si lovita de nulitate absoluta, incalcand grav imunitatea unui judecator la Curtea Europeana a Drepturilor Omului. De aceea se impune ca, in temeiul art. 7 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ, CSM sa revoce ca nelegala, cu efect retroactiv, respectiva hotarare.”

Conventia de la Viena prevede ca locuinta unui diplomat, precum si bunurile/documentele din aceasta sunt inviolabile. Membrii familiei sale au imunitate identica

Potrivit Conventiei de la Viena, art. 29 - 37: "Persoana agentului diplomatic este inviolabila (...) Locuinta particulara a agentului diplomatic se bucura de aceeasi inviolabilitate si de aceeasi ocrotire ca si localurile misiunii. Documentele sale, corespondenta sa si sub rezerva paragrafului 3 al articolului 31, bunurile sale se bucura de asemenea de inviolabilitate (...) Membrii familiei agentului diplomatic care fac parte din gospodaria sa beneficiaza de privilegiile si imunitatile mentionate in articolele 29 - 36, cu conditia sa nu fie cetateni ai statului acreditar"

I-a tras DNA pe sfoara pe habarnistii de la CSM?

Este clar pentru toata lumea ca la momentul avizarii de catre CSM a perchezitiei la domiciliul judecatoarei Gabriela Birsan, nici DNA si nici CSM nu au pus in discutie problema imunitatii, desi se stia ca domiciliul vizat de perchezitie apartinea judecatorului roman la CEDO. Faptul ca nu se stia la CSM despre imunitatea in discutie, arata ca aici lucreaza o serie de habarnisti care nu cunosc legile in vigoare (protocolul ratificat prin Legea nr. 6/1999). Ori CSM, prin avizul conform pentru perchezitie, cu care a fost abilitat de legiuitor, trebuia sa-si indeplineasca rolul de control al legalitatii cererii DNA, misiunea sa fiind tocmai de a apara independenta magistratilor de orice imixtiune. si nu doar in cadrul procesului penal demarat de DNA, ci si fata de orice imprejurare care ar putea  afecta independenta unui magistrat. Mai mult, CSM trebuia sa apere legalitatea si sa cenzureze nelegalitatea unei cereri a DNA, daca constata neindeplinirea cerintei ridicarii unei imunitati. Este posibil ca DNA sa fi stiut despre aceasta imunitate (de exemplu in cazul europarlamentarului Adrian Severin a cunoscut procedurile), dar sa actioneze pacalind CSM-ul, cunoscand debandada in care se iau deciziile in aceasta institutie, plantata din pacate cu multi neaveniti.

Plangerea judecatorului Corneliu Birsan se va lua in discutie de catre CSM probabil in viitoarea sedinta a Sectiei de judecatori. Directia Legislatie a CSM a pregatit deja un punct de vedere in care, surprinzator, afirma ca CSM nu avea obligatia sa analizeze existenta unei imunitati, si ca aceasta verificare revenea organelor de urmarire penala. Este un punct de vedere care, in opinia noastra, face abstractie de esenta avizului conform al CSM, acela de a fi o garantie ca nu se ataca independenta unui magistrat. Fiind vorba si de locuinta unui judecator al CEDO, cu statut diplomatic, care putea detine in locuinta inclusiv documente secrete, perchezitia se putea efectua dupa indeplinirea unor proceduri stabilite prin legi speciale.

In punctul de vedere al Directiei Legislatie a CSM se arata: „...In masura in care organele judiciare ar aprecia, intr-o asemenea situatie, ca sunt incidente dispozitii care consacra instituirea unei imunitati ca cea invocata prin plangerea prealabila, revine acestora obligatia de a intreprinde demersurile necesare in vederea ridicarii imunitatii de catre forurile competente. Subliniem deci faptul ca, apartine organelor judiciare competenta de a efectua o astfel de analiza, in masura in care apreciaza ca este necesara. In contextul prezentat, apreciem ca masura incuviintarii de catre Sectiile de judecatori/procurori din cadrul CSM a perchezitiei domiciliare si masura ridicarii imunitatii de care se prevaleaza domnul judecator Corneliu Birsan sunt distincte, au temeiuri juridice si ratiuni diferite, iar competenta de a analiza temeiurile juridice si ratiunile fiecareia din aceste masuri intr-o situatie concreta, apartine unor organe diferite (...) Excede asadar atributiilor CSM analizarea aspectelor legate de imunitatea instituita prin art. 1 din Protocolul nr. 6 la Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei, prin raportare la prevederile art. 30, paragraful 1 din Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice, in favoarea doamnei judecator Birsan Gabriela Victoria si cu atat mai putin a domnului judecator Birsan Corneliu.” Punctul de vedere este semnat de judecatorul Nicolae Constantin.

Mentionam ca judecatorul Corneliu Birsan a depus si la CEDO o plangere impotriva celor intamplate in Romania la domiciliul sau, plangere care poate fi transata diferit de pozitia CSM, care pare ca vrea sa arunce raspunderea exclusiv pe procurorii DNA, desi fara avizul sau nu se putea efectua perchezitia din 6 octombrie 2011. O pozitie oficiala din partea CEDO, care ar confirma acuzele profesorului Corneliu Birsan, ar afecta grav imaginea Justitiei romane si nu ar trece netaxata in raportul de tara. Scandalul poate lua o turnura politica cu implicatii greu de anticipat, putand asista la acuze din partea unor oficiali europeni in sensul ca s-a incercat intimidarea si compromiterea unui judecator CEDO, printr-o ancheta dubioasa, televizata, instrumentata de un parchet-politic ai caror sefi sunt numiti politic (de seful statului la propunerea ministrului Justitiei) spre deosebire de numirile de la celelalte parchete din tara care se fac de catre CSM.

* Cititi aici plangerea prealabila a profesorului Corneliu Birsan

* Cititi aici punctul de vedere al Directiei Legislatie din CSM

* Cititi aici Protocolul aditional nr. 6 si extrase relevante din Conventia de la Viena si CEDO

Comentarii

# smen date 14 October 2011 17:41 +1

Sa-si dea barsanca demisia, sa se mute cu babacu si atunci are imunitate diplomatica. Cat e in tara si face pe judecatoarea, nu are imunitate.

# Incompetenta date 15 October 2011 08:21 +5

DNA a dat-o-n bara, da rau de tot! E cam penal ce-au facut. Nici CSM nu o poate apara, ca nu poate nici pe el cu jena aia de punct de vedere legislativ. Ce de incompetenta...

# DOREL date 17 October 2011 14:01 +2

Riguros vorbind, atat CSM cat si (mai ales !) DNA vor da vina pe judecatorul ICCJ - S. pen. care a aprobat perchezitia, deoarece numai judecatorul reprezinta justitia (respecta legea si spune dreptul). Si asa este, culpa sau vinovatia apartine celui care a autorizat perchezitia, nu celui/celor care a/au solicitat sau avizat perchezitia. Asta ridica o problema foarte grava si generala, si anume ca ICCJ da automat aturizatie pentru orice faradelege a DNA, fie ea cerere de interceptare, monitorizare sau de perchzitie, fara un minimum control al legaltiatii sau temeiniciei !

# maxu08 date 14 October 2011 17:55 -11

unde scrie ca imunitatea este conditionata de locuirea in fapt? atit timp cit are domiciliul la adresa respectiva atunci beneficiaza de imunitate. iar sotia si copii sunt beneficiari chiar daca nu locuiesc impreuna cu beneficiarul imunitatii, nu exista o asemenea conditionare nici la diplomati si nici  la judecatorii CEDO. 

# ratio legis date 14 October 2011 18:01 +12

Citeste art. 4. Si e de principiu ca imunitatea diplomatica o ai in tara activitatii diplomatice.

# tuturor "binevoitorilor" date 14 October 2011 18:17 -1

mai invatati carte inainte sa spuneti aberatii sau sa faceti pe atotstiutorii: si-au gasit nasii cei de la DNA si alte organe "competente". ;-)

# ratio legis esti dussss! date 14 October 2011 18:25 0

mai desteptu lui peste, imunitatea data de un protocotl RRATIFICAT este valabila pentru taote tarile care l-au acceptat si l-au bagat in MONITOR. mai invata taica, mai invata, leninistule!

# Ionica dusu date 14 October 2011 18:41 +5

Imunitatea diplomatică: exceptarea corpului diplomatic şi persoanelor asociate acestora de la jurisdicţia statului în care sunt acreditaţi. Imunitatea diplomatica presupune: inviolabilitatea persoanei, a clădirilor reprezentanţei diplomatice şi mijloacelor de transport. Reprezentantul diplomatic care încalcă legile ţării de reşedinţa nu va fi supus jurisdicţiei statului de reşedinţă, ci va putea fi declarat persona non grata, ceea ce generează rechemarea sau expulzarea sa, urmând să răspundă pentru faptele sale în faţa instanţelor statului său sa intelegem ca Barsanca are imunitate diplomatica in propria tara ?? sa intelegem ca trebuie sa parcurgem si procedura expulzarii, dupa capul vostru poate o trimitem intr-o vacanta dinaia cum ii place ei, exotica, si abia dup-aia sa o putem urmari penal :)))))) 

# eu date 15 October 2011 15:06 +7

"barsanca " sa-i zici maica-ti

# Mamaie date 15 October 2011 16:03 -5

S-a suparat Coana Mare, pandeste comentariile si raspunde. Incredibil.

# eu date 15 October 2011 19:19 +7

chiar esti prost daca crezi ca un om de cultura doamnei se preteaza sa citeasca ce scriu niste nimicuri ca voi. ai curaj sa te duci in fata ei sa-i spui ce spui aici? las imbecil.

# morarescu date 14 October 2011 20:07 -5

CSM poate analiza activitatea judecatorului CEDO Barsan ? Daca jud.CEDO Barsan era suspect de sav. unor fapte de coruptie si se dorea efectuarea perchezitiei locuintei sale din Romania , ar fi fost necesar avizul CSM ? 

# cel mic, urat si ambitios date 14 October 2011 20:18 +1

M-a incantat scrisoarea deschisa a doamnei judecator Gabriela-Barsan, despre virtutiile de care trebuiau sa faca dovada echipa care se proclama ca reprezinta pe magistratii dar iau decizii nelegale impotriva acestora. Acum dupa ce au dat-o in bara se inghesuie sa se ascunda dupa un deget (punctul de vedere al directiei de legislatie) dar degetul este prea subtire si acopera foarte putin prostia. Este evident ca nu vor revoca avizul pentru ca orgoliul dobandit odata cu intrarea in "elita" ii impiedica sa isi vada prostia. Ne gandim cu mult respect la domnul profesor Barsan si suntem alaturi de el in aceste momente dificile.

# cel mic, urat si ambitios date 14 October 2011 20:21 0

M-a incantat scrisoarea deschisa a doamnei judecator Gabriela-Barsan, despre virtutiile de care trebuiau sa faca dovada echipa care se proclama ca reprezinta pe magistratii dar iau decizii nelegale impotriva acestora. Acum dupa ce au dat-o in bara se inghesuie sa se ascunda dupa un deget (punctul de vedere al directiei de legislatie) dar degetul este prea subtire si acopera foarte putin prostia. Este evident ca nu vor revoca avizul pentru ca orgoliul dobandit odata cu intrarea in "elita" ii impiedica sa isi vada prostia. Ne gandim cu mult respect la domnul profesor Barsan si suntem alaturi de el in aceste momente dificile.

# morarescu date 14 October 2011 20:24 +5

Categoric nu. Ar fi fost insa necesar avizul CEDO. Perchezitia domiciliara a vizat persoana jud.CEDO Barsan ?  Declarativ nu. Cu certitudine a vizat insa domiciliul acestuia. Stim cu totii ce contine autorizatia de perchezitie. Regasim oare sintagma " se va perchezitiona locuinta invinuitului/ inculpatului la orice adresa s-ar afla" ? Nu. In aceste conditii s-a perchezitionat locuinta jud. CEDO Barsan. Locuinta circumstatiata.Punct.

# mai dragilor date 14 October 2011 20:41 +10

citit, dar mai si ganditi, interpretati ca de-aia va dati toti mari juristi. pai ridicarea imunitatii unui "trimis diplomatic" o face institutia care i-a acordat-o, recte Consiliul Europei, cum lui Severin i-a dat-o Parlamentul european. Deci, ca sa va treziti un pic, unui trmis diplomatic nu i se deschide geanta la frontiera si nu i se intra in lucrurile aflate in proprietate in devalmasie, pentru ca e posibil sa aiba documente ale institutiei care i-a acordat imunitatea. E CLAR?

# morarescu date 14 October 2011 20:44 +1

Comentariile mele au luat 3 voturi negative in 5 minute. Inseamna ca gresesc flagrant. Pana pe data de 20 oct. 2011 nu mai postez nimic. Sub cuvant de onoare. :-*

# morarescu date 14 October 2011 22:41 +12

Apreciez gluma. Cu toate acestea raman consecvent in a saluta si respecta dorinta fiecarei persoane de a-si apara drepturile si libertatile, imaginea si reputatia, prin mijloacele pe care le considera adecvate. Nici un demers judiciar nu este inutil daca este destinat salvgardarii principiului aflarii adevarului. Condamnarea demersului judiciar in aparare prefateaza incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Ne indreptam oare spre dictatura ? "Nullum judicium  sine lege" sa fi fost pierdut pe drumul pavat cu bune intentii ? Reaua credinta sa fie ridicata la rang de normalitate ? Dezbaterea ca urmare a aparitiei raportului penal de conflict sa fie inlocuita cu monologul acuzarii ? Scopul procesului penal asa cum este definit in c.p.p. poate fi atins numai prin respectarea normelor (drepturi si obligatii) de catre toti participantii. Prea multe concesii facem zi de zi.Pana la urma ce-mi pasa mie de sotii Barsan ? Ii respectam. Inca ii respect si sper din tot sufletul sa nu ma dezamageasca.

# CI date 14 October 2011 23:44 +2

Se discută cu prea multă patimă! Mai toți fac isterie dacă nu li se dă dreptate. Am căutat pe net Convenția de la Viena; se vorbește de imunitățile și privilegiile de care se bucură diplomatul în statul de acreditare și în statele de tranzit, nici vorbă de imunitate în statul care l-a trimis. Părerea mea, fără pretenția că am dreptate e că și ”locuința particulară” e cea folosită în statul de acreditare, în cazul lui Bârsan cea din Strasbourg. Sunt mai multe articole interesante, de ex. art 31 pct.4: ”Imunitatea de jurisdictie a agentului diplomatic in statul acreditar nu poate scuti pe acest agent de jurisdictia statului acreditant.”

# morarescu date 15 October 2011 00:35 +5

Nu stiu daca sediul materiei este neaparat Conventia de la Viena. Stiu insa ca potrivit C.E. imunitatea judecatorilor CEDO este extinsa pe tot teritoriul statelor semnatare. Se discuta mult daca aceasta imunitate priveste in mod exclusiv actele,faptele,deciziile, convingerile exprimate ale judecatorului in legatura cu munca sa. Chiar achiesand la aceasta teza, se impune existenta unui filtru care sa opreasca intruziunea arbitrara a statului semnatar in mediul profesional si privat al judecatorului. Pentru ce este necesar avizul CSM in cazul solicitarii perchezitiei locuintei sau biroului judecatorului ? Tocmai pentru a cenzura eventualele atingeri a independentei judecatorului, pentru a observa daca actul perchezitiei nu are un scop ascuns, altul decat cel acceptat de lege pentru ca asupra oportunitatii apreciaza magistratul care emite autorizatia.Pentru identitate de rationament un filtru similar exista si in ce priveste judecatorul CEDO.

# C.I. date 15 October 2011 00:47 +1

Vi se pare că avizul CSM e un ”act administrativ” în sensul art 2 alin 1 lit c din Legea 554/2004? Dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice? În ce privește anularea de către instanța de contencios administrativ a unui ”act administrativ” emis în procedura penală...asta e ceva nou. Dar câte nu spune omul din dragoste...Și ce se urmărește? Inadmisibilitatea unor probe de corupție? Încă ceva, potrivit art 38 alin 1 din Convenția de la Viena dacă Bârsan avea reședința permanentă în Franța, nu beneficia de imunități sau inviolabilități, decât pentru acte oficiale în exercitarea funcției, iar dacă soția sa avea dublă cetățenie română-franceză nu se bucura de imunitate (art 37 pct 1). După părerea mea, fam.Bârsan nu are imunitate procedurală pe care CSM să nu poată să o ridice. Articolul e scris de Stancu și Savaliuc? Mda...

# morarescu date 15 October 2011 01:09 +7

Nu e ceva nou. Acum ceva vreme am citit o decizie  a C.A.Cluj (sper sa nu ma insel) Sectia Contencios Adm. si Fiscal prin care s-a hotarat  anularea unui sechestru asigurator dispus de procuror . Parchetul a invocat inadmisibilitatea actiunii uitand insa faptul ca, potrivit normelor procedural penale in vigoare, atunci cand sechestrul este dispus in faza de urmarire penala nu te poti plange asupra masurii decat la procurorul ierarhic superior, eventuala plangere adresata judecatorului trebuind sa astepte pana la sesizarea instantei cu rechizitoriu, ceeace nu este normal si contravine Conventiei. Orice persoana are dreptul sa se adreseze unui Tribunal independent si impartial care va decide asupra incalcarii dreptului pretins. In cazul de fata, fara avizul CSM, perchezitia nu putea avea loc. CSM nu este organ de cercetare penala iar toate deciziile, hotararile acestuia de regula,se pot ataca in contencios. Probele obtinute prin incalcarea legii, nu pot fi folosite in procesul penal. 

# maxu08 date 15 October 2011 20:47 -2

extrem de interesanta decizia. imi poti oferi mai multe detalii: unde a fost publicata, poate nr ei sau chiar nr de dosar. de mult caut o cale de atac impotriva acestor masuri si la aceeasi concluzie am ajuns si eu insa am nevoie de practica judiciara publicata. iti ramin vesnic indatorat  :D

# uimire date 16 October 2011 11:00 +2

cata stiinta! ma uimeste siguranta cu care vorbesc acesti domni despre legile juridice, daca le si aplica tot cu atata siguranta nu ma mir ca exista erori enorme in judecarea cazurilor. Intai invatati si pe urma vorbiti!

# C.I. date 15 October 2011 01:16 +4

Art. 18 din Acordul general privind privilegiile şi imunitãţile Consiliului Europei la care face trimitere Bârsan și art 1 din Protocolul adițional nr.6 la CEDO prevede că:”Oficialii Consiliului Europei se bucură de imunitate de jurisdicţie pentru actele îndeplinite de ei, inclusiv cuvântul şi înscrisurile, în calitatea lor oficială şi în limitele atribuţiilor lor” Deci doar imunitate de drept material, nu de procedură. Dar ce contează, cei de la DNA au sau n-au dreptate, tot n-au dreptate, prea deranjează multă lume! Huoo! :lol:

# Pupincuristii date 16 October 2011 00:29 +3

La DNA sunt numai infractori care pupa-n cur PDL-ul! nu e nevoie sa le planga nimeni de mila, toate dosarele lor sunt monumente de incompetenta si rea credinta. Din DNA ar fi avut sansa sa iasa ceva bun daca erau recrutate valori reale, nu niste nimeni cu pretentii de profesionisti. DNA este un experiment ratat

# pentru CI-st date 15 October 2011 08:09 -3

Conventia de la Viena are niste protocoale. oamneii atsia care a scris ti-au dat mura-n gura protocolul aditional, poti sa-l cauti pe net, o sa vezi ca vei da si de monitorul oficial prin care a fost ratificat de romania prin legea nr.8, in 1999. citeste, cu calm, cu ochelarii si cu buna credinta, ca sa vezi lucrurile asa cum sint, nu cum le vrei tu!

# C.I. date 15 October 2011 10:01 -1

Am citit cu calm, cu ochelari și cu bună credință, după sfatul primit, dar Legea nr. 8/ 1999 la care face monșerul de mai sus vorbire se referă la aprobarea Ordonantei Guvernului nr. 119/1998 pentru ratificarea Acordului sub forma de schimb de scrisori modificand Acordul sub forma de schimb de scrisori dintre Romania si Comunitatea Europeana privind stabilirea reciproca de contingente tarifare pentru anumite vinuri, efectuat la Bruxelles la 7 aprilie 1998. Cred că musiu făcea trimitere la Legea 6/1999 din care am citat mai sus. E adevărat că Protocolul adițional nr. 6 vizează nu CEDO, cum greșit am scris eu mai sus ori Convenția de la Viena, cum greșit a scris cel care în mod doct pretinde că mă combate, ci Acordul general privind privilegiile si imunitatile Consiliului Europei. Eu când am scris am citit toate actele invocate în articol, tu le-ai citit? Savaliuc, tu ești? ;-)

# unne date 15 October 2011 15:10 -2

penibil, tovarasi. putina discretie nu strica. iesiti la pensie, demisia, reveniti la originile suburbane si basta.

# morarescu date 15 October 2011 22:11 -2

Ptr. maxu08 Sper ca saptamana viitoare sa o am. O constructie juridica interesanta. Trimite-mi mailul tau la : avocat_morarescu@yahoo.com

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva