18 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

INTERVENTII LA JUDECATOR PENTRU EXECUTIA PROCURORULUI POPA – Marturii explozive ale judecatoarei Adina Cioflan de la Curtea de Apel Oradea: “Un alt motiv pentru care nu era agreata de procurorii DNA era faptul ca a refuzat sa dea curs solicitarii acestora, transmise prin judecatoarea Muntean Crina, de a le sprijini acuzatiile fata de prim-procurorul Popa Vasile... I s-a cerut de catre Muntean Crina sa dispuna schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor imputate inculpatilor”

Scris de: George TARATA | pdf | print

6 January 2020 14:11
Vizualizari: 8463

A fost o adevarata lucratura pentru executia fostului sef al Parchetului Tribunalului Bihor Vasile Popa (foto). O lucratura in care s-ar fi implicat inclusiv judecatoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor. Detaliile despre modul in care a fost aranjat Vasile Popa se regasesc in dosarul in care SIIJ i-a pus sub urmarire penala pe procurorii Ciprian Man si Cristian Ardelean de la DNA Oradea, dar si pe judecatoarea Crina Muntean. Printre ele si marturia exploziva a judecatoarei Adina Cioflan de la Curtea de Apel Oradea, victima a inscenarilor DNA Oradea, care a relatat interventiile facute la adresa sa astfel incat sa contribuie la “rezolvarea” procurorului Popa.


 

Inainte de toate trebuie sa amintim ca Vasile Popa a fost trimis in judecata de catre procurorul Doru Tulus de DNA Structura centrala, intr-un dosar in care a lucrat insa si procurorul Ciprian Man de la DNA Oradea, pentru, atentie, nu mai putin de 13 acuzatii. Defilat in catuse si tinut in arest preventiv aproximativ 4 luni, Vasile Popa a fost achitat la Curtea de Apel Timisoara pentru 12 pretinse fapte, fiind condamnat la 3 ani cu executare pentru santaj. In prezent, dosarul fostului sef al Parchetului Tribunalului Bihor se afla la Inalta Curte de Casatie si Justitie, unde se judeca apelul, urmand ca in urmatoarea perioada sa fie pronuntata o solutie definitiva. Intre timp, pe diverse canale de propaganda ale DNA, fix inainte de verdictul ICCJ, a fost declansata o adevarata campanie media privind dosarul lui Vasile Popa, incercandu-se acreditarea ideii ca acuzatiile la adresa acestuia ar fi unele fundamentate. Totusi, judecatorii ICCJ ar trebui sa nu ignore ca in realitate, asa cum afirmam mai devreme, pentru executia lui Vasile Popa s-a pus in miscare un intreg mecanism, din care au facut parte nu doar procurori ai DNA, ci si judecatoarea Crina Muntean de la Tribunalul Bihor. Aceasta din urma fiind de altfel o apropiata a procurorilor de la DNA Oradea, in special a lui Ciprian Man.

 

Crina, mesangerul DNA


Una dintre acuzatiile pentru care Vasile Popa a fost trimis in judecata de catre DNA a fost cea de instigare la efectuarea unei prelevari atunci cand prin aceasta se compromite o autopsie medico-legala, pentru care fostul sef al Parchetului Tribunalului Bihor a primit achitare pe motiv ca “fapta nu exista”. In comunicatul prin care a anuntat trimiterea in judecata a lui Popa, DNA preciza urmatoarele: “In cursul lunii aprilie 2014, inculpatul Popa Vasile Constantin l-a determinat pe inculpatul Mihalache Gabriel-Constantin, in calitate de sef al Serviciului de Medicina Legala Bihor, sa-si dea acordul pentru prelevarea de organe de la victima unei agresiuni, care era in moarte cerebrala, intr-un caz in care legea interzicea expres acest fapt, cu consecinta compromiterii autopsiei medico-legale”.

Fix despre aceasta acuzatie a oferit detalii la SIIJ judecatoarea Adina Cioflan de la Curtea de Apel Oradea. Concret, Cioflan a dezvaluit ca in timp ce solutiona dosarul de omor comis asupra victimei agresiunii mentionate in comunicatul DNA, judecatoarea Crina Muntean ar fi facut interventii la adresa sa, in sensul de a schimba incadrarea juridica a autorilor agresiunii, din omor in tentativa de omor. Mai exact, a explicat Adina Cioflan, judecatoarea Crina Muntean i-ar fi solicitat sa constate ca victima agresiunii nu ar fi decedat ca urmare a loviturilor incasate, ci ca urmare a prelevarii de organe realizate la solicitarea procurorului Popa. Totul cu scopul sprijinirii acuzatiilor DNA la adresa lui Vasile Popa.

 

Iata declaratia judecatoarei Adina Cioflan de la Curtea de Apel Oradea despre executia procurorului Vasile Popa:


Persoana vatamata, magistratul judecator Cioflan Adina Claudia a mai aratat, prin plangerea penala formulata in prezenta cauza, ca un alt motiv pentru care nu era agreata de procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Oradea era faptul ca a refuzat sa dea curs solicitarii acestora, transmise prin judecatoarea Muntean Crina de la Tribunalul Bihor, in timp ce aceasta era presedinta Sectiei penale, de a le sprijini acuzatiile pe care le aduceau, prin emiterea unui rechizitoriu fata de seful IML Bihor, medicul legist Mihalache Gabriel si fata de prim-procurorul Popa Vasile Constantin.

In concret, magistratului judecator Cioflan Adina Clauda, care judeca dosarul nr. 3294/111/2014 privind pe inculpatii Varga David, Varga Cosmin, Colompar Claudiu, Varga Iosif si Mierlut Valentin, acuzati de savarsirea infractiunii de omor calificat, i s-a cerut in repetate randuri de catre magistratul judecator Muntean Crina, presedinta Sectiei penale a Tribunalului Bihor, sa constate ca victima nu a decedat ca urmare a loviturilor cu bate si pari, ci ca urmare a prelevarii de organe pe care o incuviintase medicul legist, la solicitarea procurorului Popa Vasile Constantin.

In acest sens, i s-a cerut persoanei vatamate Cioflan Adina Claudia, magistrat judecator investit cu judecarea cauzei 3249/111/2014, de catre magistratul judecator Muntean Crina sa dispuna schimbarea incadrarii juridice a infractiunilor imputate inculpatilor si sa retina forma tentativei de omor 'fara sa-i pese ca in acest fel ar fi fost favorizati autorii unui omor'.

Trebuie precizat ca procurorul Man Ciprian Florentin dispusese trimiterea in judecata a magistratului procuror Popa Vasile Constantin pentru ca l-ar fi instigat pe medicul legist Mihalache Gabriel sa preleveze, nelegal, organe de la victima unei infractiuni de omor care, in concret, era victima infractiunii de omor calificat din dosarul nr. 3249/111/2014 judecat de persoana vatamata Cioflan Adina Claudia.

Astfel, scopul pe care l-a urmarit magistratul judecator Muntean Crina a fost acela de a confirma acuzatia adusa de procurorul Man Ciprian Florentin procurorului Popa Vasile Constantin si de a-l acuza, contrar realitatii obiective, pe nedrept, pe seful IML Bihor, care era deja trimis in judecata in dosarul fostului prim-procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Bihor, Popa Vasile Constantin.

Fata de situatia de fapt descrisa mai sus, se apreciaza ca in cauza exista banuiala rezonabila de comitere a cinci infractiuni de favorizarea faptuitorului prev. de art. 269 alin. 1 Cod penal, de catre magistrat judecator Muntean Crina – sefa Sectiei penale de la Tribunalul Bihor, constand in actiunile magistratului judecator de a o determina pe Cioflan Adina Claudia in calitate de judecator in dosarul 3294/111/2014 de a schimba incadrarea juridica din infractiunea de omor calificat in infractiunea de tentativa de omor, in scopul impiedicarii tragerii la raspundere penala a persoanelor care aveau calitatea de inculpati in acea cauza, pentru care se va dispune extinderea urmaririi penale si inceperea urmaririi penale 'in rem' si 'in personam'”.

Comentarii

# coco date 6 January 2020 15:22 +6

Ar trebui ca psd sa organizeze un miting pt sustinerea SIIJ

# N.M date 6 January 2020 16:39 +3

pai Tulus este foarte bine mersi il doare la basca maine poimine ese la pensie si ia si pensie speciala. bravo natiune.acesti criminali cu diploma de procuror/judecator trebuie eliminati imediat. iar toti cei ce in dosarele construite de ei au primit achitare la ICCJ sau la CAB trebuie dati afara imediat sanu mai poata iesi la pensie.

# LEXANDRU date 6 January 2020 17:30 +1

Unde esti tu stat de drept .? Acesti infractori magistrati zburda in libertate este drept ? La beci este locul lor,acolo unde au trimis zeci daca nu sute de nevinovati. ?

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 17.04.2024 – Inculpat de DNA, abandonat de PNL

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva