IRESPONSABILITATEA GUVERNULUI A PUS JUSTIȚIA PE BUTUCI – CSM acuză regimul Bolojan: „Conduita iresponsabilă a puterii executive din punct de vedere economic, bugetar și al politicilor de personal a afectat grav sistemul judiciar... A dus la blocarea activității unor instanțe... Concursurile de admitere: blocate de aproape 2 ani. CSM s-a adresat Guvernului de 6 ori. Guvernul refuză să avizeze memorandumul... CSM a fost nevoit să elaboreze un mecanism pentru repartizarea cauzelor” (Infograficul)
Consiliul Superior al Magistraturii acuză guvernul Bolojan că a pus justiția pe butuci: atât prin ignorarea numeroaselor apeluri ale CSM privind deblocarea concursurilor de admitere în magistratură, cât și prin refuzul de a aloca bugetele necesare funcționării instanțelor.
CSM a publicat joi, 21 mai 2026, un infografic care sintetizează situația disperată în care a ajuns justiția din cauza nepăsării Executivului – situaţie care a constrâns Consiliul, ca soluţie-limită, să elaboreze un mecanism de repartizare a dosarelor în funcție de capacitatea reală a instanțelor de a le gestiona.
Iată mesajul CSM (vezi facsimil):
„Conduita iresponsabilă a puterii executive din punct de vedere economic, bugetar și al politicilor de personal a afectat grav sistemul judiciar
Concursurile de admitere în magistratură sunt blocate de aproape 2 ani prin acte normative. CSM s-a adresat Guvernului de 6 ori în acest an, solicitând adoptarea de măsuri concrete pentru acoperirea deficitului sever de personal. Guvernul refuză să avizeze memorandumul pentru deblocarea concursului de admitere directă în magistratură, formulat de CSM încă din data de 29 aprilie 2026.
Conduita iresponsabilă a puterii executive a condus la blocarea activității unor instanțe.
CSM a fost nevoit să elaboreze un mecanism pentru repartizarea cauzelor în funcție de capacitatea reală de gestionare a acestora de către instanțe. Mecanismul elaborat va oferi previzibilitate cetățenilor cu privire la durata de soluționare a cauzelor.
O justiție puternică începe cu resurse umane suficiente! Pentru cetățeni. Pentru dreptate. Pentru viitor”.

Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Năuc, Nicușor Dan...
Comentarii
# Sanchi, nu mai fascem greve
21 May 2026 15:50
-115
# Just
21 May 2026 21:58
-11
# Colmatatu'
22 May 2026 00:13
+6
# Măi Just
22 May 2026 15:26
0
# X
22 May 2026 18:28
0