Lumea Justitiei prezinta argumentele cu care avocatii Mircea Sinescu (foto 2) si Lucian Catrinoiu (foto 3) – aparatorii lui Calin Georgescu – explica la Curtea de Apel Bucuresti de ce procurorii PICCJ Marius Iacob si Gheorghe Cornescu au construit un rechizitoriu haotic, care nu poate sta in picioare nici macar in faza de camera preliminara.

Daca data trecuta am relatat despre posibila incalcare a principiului controlului ierarhic (avand in vedere suspiciunile privind numele procurorului care a confirmat rechizitoriul – click aici pentru a citi), de data aceasta veti vedea cum avocatii acuza ca Parchetul General si-a atras in mod nelegal competenta in cauza.

Mircea Sinescu si Lucian Catrinoiu sustin ca aceasta manevra privind competenta a fost facuta prin includerea in dosar a judecatoarei Adriana Stoicescu (foto 1) de la Curtea de Apel Timisoara. In lipsa magistratei, cauza ar fi trebuit instrumentata de catre DIICOT, nicidecum de PICCJ.

Or, avand in vedere ca asa-zisa fapta de care era suspectata initial Adriana Stoicescu (respectiv favorizarea faptuitorului) s-a soldat cu o solutie de clasare din partea PICCJ, rezulta ca in acel moment Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a pierdut competenta in favoarea Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, explica maestrii Sinescu si Catrinoiu.

Nu trecem mai departe fara sa amintim ca aceasta acuzatie inventata privind favorizarea faptuitorului a facut ca Parchetul General s-o interceptateze si fileze pe judecatoarea Stoicescu (atat pe strada, cat si la serviciu) timp de trei luni, din februarie pana in mai 2025 (click aici pentru a citi). 

Nici claritatea nu e la ea acasa in rechizitoriu

In al doilea rand, avocatii pun problema nu doar a lipsei de competenta, ci si a lipsei de claritate. Concret, reprezentantii legali ai lui Calin Georgescu remarca faptul ca desi procurorii Iacob si Cornescu au umplut sute de pagini, ca sa dea rechizitoriului aparenta de greutate, in realitate cei doi anchetatori nici nu descriu faptele intr-o maniera plauzibila, nici nu precizeaza elementele de proba pe care se bazeaza.

Iata argumentele avocatilor Sinescu si Catrinoiu:

„II. Neregularitatea actului de sesizare al instantei

Apararea apreciaza ca infractiunile retinute in sarcina inculpatului GEORGESCU CALIN nu sunt descrise intr-o maniera in care sa permita intelegerea acuzatiei aduse si efectuarea unei aparari concrete si aplicate.

Cu atat mai mult din perspectiva infractiunii de complicitate la tentativa la comiterea unor actiuni impotriva ordinii constitutionale (fapta prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal rap. la art. 412 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 397 alin. 2 Cod penal), cat si din perspectiva infractiunii de comunicare de informatii false (fapta prev. de art. 404 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal). Desi Parchetul incearca prin toate mijloacele sa creeze o aparenta de activitate infractionala printr-o naratiune de tip fluviu, esueaza in atingerea dezideratului propus.

Descrierea faptei prin actul de sesizare trebuie sa fie realizata intr-o modalitate susceptibila de a produce consecinte juridice, respectiv de a investi instanta, in mod neindoielnic, cu judecata unei fapte.

Obiectul judecatii trebuie sa fie precis determinat in cuprinsul rechizitoriului pentru a da posibilitatea persoanei acuzate sa inteleaga in ce mod si in ce modalitate a savarsit fapta pentru care este acuzata.

In consecinta, din Rechizitoriu nu pot lipsi:

i) descrierea faptei intr-o maniera plauzibila;

ii) precizarea elementelor de proba care sustin existenta unei legaturi intre fapta descrisa de acuzare si realitatea obiectiva.

In acelasi timp, descrierea faptei imputate nu poate fi formala, insa nici fantasmagorica. Exigentele de descriere a faptei penale sunt indeplinite atunci cand circumstantele de timp, de loc si modalitatea de comitere sunt indicate cu o precizie suficienta pentru a permite acuzatului sa inteleaga cu exactitate continutul obiectiv al invinuirilor aduse si sa isi formuleze apararile in mod corespunzator.

Tot astfel, indicarea probelor pe care se intemeiaza invinuirea presupune trimiteri explicite la acele elemente faptice care au fundamentat concluzia procurorului in sensul existentei unei fapte prevazute de legea penala si comiterii sale de catre inculpat, cu vinovatia prevazuta de lege.

Exigentele nu sunt indeplinite atunci cand activitatea infractionala este prezentata intr-o nota prezumtioasa sau exista discordante intre mentiunile din cuprinsul rechizitoriului si materialul probator.

In lipsa elementelor mentionate, inculpatul este pus in situatia de a nu-si putea face o aparare corespunzatoare, inclusiv prin formularea unor solicitari de probe, in raport de acuzatiile aduse.

Respectarea dreptului inculpatului de a fi informat, in mod detaliat, cu privire la cauza si natura acuzarii (faptele materiale de care este invinuit si incadrarea lor juridica) – consacrat de art. 6 parag. 3 lit. a) din Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale – poate fi asigurata numai prin descrierea completa de catre procuror, in cuprinsul actului de sesizare a instantei, a faptelor pentru care s-a dispus trimiterea in judecata, fiind necesar ca acuzatiile formulate sa fie prezentate intr-o maniera suficient de clara si prin corelare cu norma penala, pentru a-i permite inculpatului intelegerea deplina a obiectului acuzatiei si a semnificatiei penale a faptelor pretins infractionale si a-i da, astfel, posibilitatea sa isi construiasca o strategie de aparare corespunzatoare si eficienta in raport cu acestea (in acest sens este si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, cauzele Pelissier si Sassi contra Frantei, hotararea din 23 martie 1999; Mattoccia contra Italiei, hotararea din 25 iulie 2000; Dallos contra Ungariei, hotararea din 1 martie 2001; Adrian Constantin contra Romaniei, hotararea din 12 aprilie 2011).

Deopotriva, modalitatea de descriere a faptelor in cuprinsul rechizitoriului trebuie sa permita instantei intelegerea invinuirilor aduse inculpatilor, pentru a le putea explica acestora, in conformitate cu prevederile art. 374 alin. 2 C.pr.pen., dar si pentru a delimita in mod clar obiectul si limitele investirii sale prin actul de sesizare. Audierea inculpatilor, a martorilor, precum si folosirea, in general, a anumitor procedee probatorii in cursul cercetarii judecatoresti vizeaza, in mod exclusiv, faptele pentru care s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatilor, astfel incat maniera de prezentare a acestora in rechizitoriu influenteaza in mod determinant procesul de administrare a probatoriului, in vederea stabilirii temeiniciei sau, dupa caz, a netemeiniciei acuzatiilor formulate de procuror.

Mai mult, lamurirea obiectului judecatii nu se poate realiza pe parcursul sau ulterior efectuarii cercetarii judecatoresti, eventual prin considerentele sentintei penale pronuntata de instanta, intrucat s-ar incalca flagrant dreptul la aparare al inculpatilor.

Raportat la toate aceste considerente de ordin teoretic, se poate constata ca in cauza de fata, desi actul de sesizare a instantei are un volum impresionant, acesta nu contine o descriere efectiva a infractiunilor retinute in sarcina inculpatului, de o maniera care sa permita stabilirea obiectului si limitelor in care a fost investita instanta de judecata.

Astfel, pentru ca inculpatul sa isi poata face o aparare efectiva, trebuie sa aiba cunostinta despre toate elementele faptice care contureaza acuzatia de natura penala. In cuprinsului actului de sesizare a instantei este necesar a fi mentionate elemente concrete, apte sa stabileasca un tablou infractional elocvent si anume modalitatea concreta prin care a ajutat sau a inlesnit savarsirea faptei de catre autorul infractiunii. In concreto, parchetul, pentru a se conforma exigentelor legale, trebuia sa mentioneze in cuprinsul rechizitoriului care a fost scopul intalnirii (prin raportare la probe nu presupus), in dimineata zilei de 07 decembrie 2024, intre orele 10:51 - 12:01, pe raza localitatii Ciolpani, jud. Ilfov, in incinta Centrului de echitatie Jbara Horses, cu inculpatul Potra Horatiu si care a fost continutul discutiilor intre cei doi interlocutori.

Cu privire la infractiunea prevazuta de art. 404 Cod penal, ne aflam in aceeasi situatie – si anume: descrierea faptei se rezuma la simple presupuneri, fiind trase de catre procuror concluzii, cu titlu de adevar absolut, ca informatiile diseminate se dovedesc a fi complet lipsite de temei factual.

Se mai arata ca afirmatiile inculpatului din cadrul celor doua interventii televizate (carora, dupa cum am aratat mai sus, a inteles sa le atribuie insemnatate concreta) nu doar ca nu sunt sustinute de date sau surse credibile, dar contravin in mod flagrant realitatilor demonstrate atat prin prisma elementelor de politica externa contemporane cu evenimentele invocate, cat si, odata cu trecerea timpului, prin observarea evolutiilor factuale si a confirmarilor venite din partea actorilor internationali relevanti.

Raportat la aceste mentiuni, pentru a raspunde exigentelor legale, parchetul ar fi trebuit sa indice modalitatea de stabilire a faptului ca informatiile sunt false cu trimitere la mijloace de proba, precum si aptitudinea acestor informatii de a pune in pericol securitatea nationala.

Pentru a-si putea pregati apararea, inculpatul trebuie sa fie informat in mod clar si concis cu privire la presupusele actiuni intreprinse de catre acesta – actiuni care, in viziunea Parchetului, intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de complicitate la tentativa la comiterea unor actiuni impotriva ordinii constitutionale.

Aratam astfel ca potrivit art. 328 alin. 1 C.p.p.: 'Rechizitoriul se limiteaza la fapta si persoana pentru care s-a efectuat urmarirea penala si cuprinde in mod corespunzator mentiunile prevazute la art. 286 alin. (2), datele privitoare la fapta retinuta in sarcina inculpatului si incadrarea juridica a acesteia, probele si mijloacele de proba, cheltuielile judiciare, mentiunile prevazute la art. 330 si 331, dispozitia de trimitere in judecata, precum si alte mentiuni necesare pentru solutionarea cauzei', iar potrivit art. 371 alin. (1) C.p.p., 'judecata se margineste la faptele si la persoanele aratate in actul de sesizare a instantei'.

De asemenea, dupa cum s-a statuat in nenumarate randuri in practica judiciara: 'obiectul judecatii trebuie sa fie precis determinat in cuprinsul rechizitoriului, ceea ce presupune descrierea faptei imputate inculpatului intr-o modalitate susceptibila de a produce consecinte juridice, respectiv de a investi instanta, in mod neindoielnic, cu judecata acelei fapte' (a se vedea, in acest sens, Sentinta penala nr. 348/F din 26 septembrie 2011 – Curtea de Apel Bucuresti, Sectia I Penala si Decizia nr. 74 din 08 octombrie 2001 – Curtea Suprema de Justitie – Completul de 9 Judecatori).

Ca atare, descrierea faptei in rechizitoriu trebuie sa se refere la toate imprejurarile obiective in care a fost savarsita fapta, pentru ca astfel inculpatul sa cunoasca acuzatia ce i se aduce si pentru a formula aparari.

Astfel, fata de obiectul procedurii de camera preliminara (si anume: verificarea legalitatii actului de sesizare, respectiv aptitudinea acestuia de a investi instanta de judecata, precum si asigurarea prin rechizitoriu a posibilitatii legitime de efectuare a unei aparari concrete a inculpatului, prin raportare la faptele de care este acuzat), putem concluziona ca in acest moment procesual, rechizitoriul nu este apt sa investeasca instanta in mod legal si nici sa garanteze dreptul la aparare.

In concluzie, avand in vedere toate cele mentionate, in temeiul dispozitiilor art. 345 alin. 3 C.p.p., va solicitam, in principal, sa puneti in vedere Parchetului ca in termen de 5 zile sa remedieze neregularitatile, iar in subsidiar, in ipoteza neremedierii neregularitatii Rechizitoriului, in temeiul art. 346 alin. 3 lit. a) C.p.p., solicitam restituirea prezentei cauze la Parchet.

III. Necompetenta organului de urmarire penala

Prin intermediul procesului-verbal de sesizare din oficiu din data de 18.12.2024, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Urmarire Penala – s-a sesizat din oficiu cu privire la savarsirea de catre CALIN GEORGESCU a infractiunii de comunicare de informatii false (prevazuta de art. 404 C.p.), respectiv de catre ADRIANA PETRONELA STOICESCU a infractiunii de favorizarea faptuitorului (prevazuta de art. 269 C.p.).

Prin ordonanta din data de 14.01.2025, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Urmarire Penala – a dispus, in dosarul nr. 75/76/P/2024, inceperea urmaririi penale sub aspectul savarsirii infractiunilor de comunicare de informatii false (prevazuta de art. 404 C.p.) si favorizarea faptuitorului (prevazuta de art. 269 C.p.).

Prin ordonanta din data de 25.02.2025, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Urmarire Penala – a dispus reunirea dosarului nr. 75/76/P/2024 la dosarul nr. 6720/284/P/2024.

Nota bene: ordonanta de reunire este semnata de catre domnul procuror Marius Iacob, care la data de 25.02.2025, intocmind acte de urmarire penala in cauza, trebuia sa aiba competenta necesara efectuarii urmaririi penale in dosarul nr. 75/76/P/2024.

Analizand ciclicitatea si continutul actelor de urmarire penala prezentate anterior, se poate lesne trage concluzia ca Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Urmarire Penala – si-a atras in mod artificial si nelegal competenta de a efectua urmarire penala in dosarul nr. 75/76/P/2024.

Sesizarea din oficiu cu privire la savarsirea infractiunii de comunicare de informatii false (prevazuta de art. 404 C.p.), respectiv, savarsirea infractiunii de favorizarea faptuitorului (prevazuta de art. 269 C.p.), precum si inceperea urmaririi penale in rem, sub aspectul savarsirii infractiunilor de comunicare de informatii false (prevazuta de art. 404 C.p.) si favorizarea faptuitorului (prevazuta de art. 269 C.p.), din perspectiva apararii, nu justifica atragerea unei competente speciale a organului de urmarire penala.

Competenta Parchetului pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie fiind dupa calitatea persoanei, din moment ce doamnei judecator ADRIANA PETRONELA STOICESCU nu i-a fost imputata vreo activitate presupus infractionala, fiind audiata in calitate de martor la data de 19 august 2025, competenta organului de urmarire penala este una materiala, cu privire la fapta, iar nu personala.

Cu atat mai mult, intre presupusa activitate infractionala prevazuta de art. 404 C.p. si presupusa activitate infractionala prevazuta de art. 269 C.p. nu exista niciun element de conexitate, astfel incat ar fi trebuit sa fie constituite dosare separate.

Revenind la competenta dupa calitatea persoanei: mentionarea in cuprinsul sesizarii din oficiu si in cuprinsul ordonantei de incepere a urmaririi penale in rem a numelui doamnei judecator ADRIANA PETRONELA STOICESCU nu este suficienta pentru a atrage competenta speciala a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Din perspectiva apararii, doar existenta unor indicii certe, concretizate in probe, care ar fi fost apte sa conduca la continuarea urmaririi penale in personam in ceea ce o priveste pe doamna judecator ar fi putut atrage competenta speciala a Parchetului pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. In caz contrar, normele legislative ce reglementeaza competenta dupa calitatea persoanei pot fi ocolite prin atragerea unei competente artificiale, prin simpla sesizare din oficiu si incepere a urmaririi penale in rem cu privire la orice persoana ce poate atrage o competenta speciala.

Cu atat mai mult, urmarirea penala fiind finalizata printr-o solutie de clasare din perspectiva infractiunii de favorizarea faptuitorului, prevazuta de art. 269 C.p., Parchetul pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si-a pierdut competenta, oricum atrasa artificial, fiind astfel nevoit sa decline cauza in favoarea parchetului competent, iar nu sa emita rechizitoriul.

Astfel, prin dispunerea solutiei de clasare, parchetul se desesizeaza, astfel incat, devenind incompatibil, nu mai avea caderea sa emita rechizitoriul.

Potrivit art. 38 C.p.p., Curtea de apel judeca in prima instanta:

a) infractiunile prevazute de Codul penal la art. 394-397, 399-412 si 438-445;

b) infractiunile privind securitatea nationala a Romaniei, prevazute in legi speciale,

astfel incat, pentru fapta prev. de art. 48 Cod penal rap. la art. 32 Cod penal rap. la art. 412 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 397 alin. 2 Cod penal si fapta prev. de art. 404 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, competent pentru efectuarea urmaririi penale si dispunerea unei solutii legale era Parchetul de pe langa Curtea de Apel Bucuresti.

Rechizitoriul, ca act de urmarire penala, este singurul care poate contine dispozitia de trimitere in judecata si intra in competenta exclusiva a procurorului.

Prin urmare, este necesara verificarea competentei materiale si dupa calitatea persoanei a procurorului care dispune trimiterea in judecata.

Premergator rationamentului evocat anterior, retinem considerentele doctrinale potrivit carora s-a stabilit ca actele de urmarire penala se impart in acte prin care se strang probele si acte prin care, dupa evaluarea probelor stranse, se dispune efectuarea in continuare a actiunii penale, punerea in miscare a actiunii penale, trimiterea ori netrimiterea in judecata (a se vedea, in acest sens, Mihail Udroiu, Procedura penala. Partea speciala, Editura C.H. Beck, Bucuresti, 2014, pag. 4). In mod evident, din aceasta a doua categorie face parte si rechizitoriul.

Avand in vedere ca in dosarul nr. 6720/284/P/2024, din data de 15.09.2025, al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala, a fost cercetata fapta unui magistrat, competenta de urmarire penala a fost stabilita conform Legii nr. 49/2022.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (5), 'procurorii anume desemnati efectueaza urmarirea penala si in situatia in care, alaturi de persoanele prevazute la alin. (1) si (2), sunt cercetate si alte persoane, daca din motive temeinice privind buna desfasurare a urmaririi penale, cauza nu poate fi disjunsa'.

Totodata, art. 3 alin. (6) stabileste: 'In situatia in care, alaturi de persoanele prevazute la alin. (2), sunt cercetate si alte persoane pentru care, potrivit legii, competenta de efectuare a urmaririi penale apartine Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, urmarirea penala se efectueaza de procurorii anume desemnati potrivit prezentei legi din cadrul Sectiei de urmarire penala si criminalistica a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie'.

Observam ca infractiunile pentru care a fost trimis in judecata inculpatul Calin GEORGESCU (actiuni impotriva ordinii constitutionale si comunicarea de informatii false) sunt prevazute, conform art. 11 alin. (1) pct. 2 din O.U.G. nr. 78/2016, in competenta speciala a D.I.I.C.O.T., acestea fapte fiind cercetate de Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, ca urmare a faptului ca, in aceeasi cauza, a fost efectuata urmarirea penala in rem si cu privire la presupusa fapta de favorizare a faptuitorului, pretins comisa de catre judecatorul STOICESCU ADRIANA PETRONELA.

Prin rechizitoriul nr. 6720/284/P/2024, din data de 15.09.2025, s-a dispus trimiterea in judecata a inculpatului Calin GEORGESCU si a celorlalti inculpati (fara calitati speciale care sa atraga competenta conform Legii nr. 49/2022), pentru savarsirea unor infractiuni de competenta D.I.I.C.O.T., in concurs cu infractiuni care intra in competenta judecatoriilor, si, prin acelasi rechizitoriu, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la presupusa activitate infractionala a magistratului STOICESCU Adriana.

Solicitam judecatorului de camera preliminara din cadrul Curtii de Apel Bucuresti sa constate ca, in raport cu prevederile legale imperative ale Legii nr. 49/2022, procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, Sectia de urmarire penala, nu aveau competenta de a sesiza instanta de judecata cu infractiuni care nu sunt de competenta acestei unitati de parchet.

Apararea nu a identificat, in actul normativ care reglementeaza organizarea si functionarea procurorilor desemnati pentru efectuarea urmaririi penale in cauze privind magistratii, nicio dispozitie legala care sa permita o prorogare de competenta, cu privire la alte infractiuni care nu se afla in conexitate cu cele care ii sunt atribuite prin Legea nr. 49/2022.

Potrivit art. 63 din Codul de procedura penala, dispozitiile prevazute la art. 41 – 46 si 48 din Codul de procedura penala (deci cele privind competenta teritoriala, reunirea cauzelor, competenta in caz de reunire a cauzelor, procedura de reunire a cauzelor, disjungerea cauzelor si competenta in caz de schimbare a calitatii inculpatului) se aplica in mod corespunzator si in cursul urmaririi penale.

Pe de alta parte, conform dispozitiilor art. 63 alin. (2) din Codul de procedura penala, prevederile art. 44 alin. (2) din Codul de procedura penala nu se aplica in faza de urmarire penala.

Aceasta inseamna – corelativ cu art. 44 alin. (2) din Codul de procedura penala, aplicat in faza de judecata – ca nu se aplica dispozitia de pastrare a competentei cauzelor reunite daca pentru fapta sau pentru faptuitorul care a determinat competenta unui anumit parchet s-a dispus disjungerea sau o alta solutie de stingere a actiunii penale – cele apte a fi dispuse in faza de urmarire penala fiind clasarea sau renuntarea la urmarire penala.

Ca atare, o prorogare de competenta in cauzele reunite, de genul celei reglementate de art. 44 alin. (2) din Codul de procedura penala, valabila in activitatea de judecata, nu este incidenta in faza de urmarire penala, vointa legiuitorului in acest sens fiind in mod explicit prevazuta in continutul art. 63 alin. (2) din Codul de procedura penala.

Apararea invedereaza ca, de la data publicarii Deciziei nr. 302/4.05.2017 a Curtii Constitutionale (situatie reglementata apoi explicit prin modificarile aduse Codului de Procedura Penala prin Legea nr. 201/2023, care a introdus art. 281 alin. 1 lit. b/1 din Codul de procedura penala), incalcarea normelor de competenta a organelor de urmarire penala este sanctionata cu nulitatea absoluta.

Deciziile Curtii Constitutionale nr. 231/6.04.2021 si nr. 380/8.06.2021, desi nu sunt incidente in cauza, merita a fi amintite, in sensul ca prezinta relevanta, din perspectiva rigorii aprecierii limitelor de competenta ale D.N.A. si D.I.I.C.O.T., in ipoteza prorogarii competentei, in cauzele disjunse. Cu atat mai mult, competenta speciala a parchetelor nu poate fi prorogata cand se dispune clasarea pentru infractiunea care i-a atras competenta. Arbitrariul ar fi nelimitat si procurorul ar avea deschisa calea de a ocoli o eventuala disjungere in cursul urmaririi penale, pastrand competenta de a intocmi rechizitoriu, prin care ar dispune clasarea cauzei nedisjunse.

Daca ar fi acceptata interpretarea contrara celei invocate de aparare, ad absurdum s-ar putea ajunge la situatii de incalcare nepermisa a principiului constitutional al legalitatii, in ceea ce priveste competenta organelor de urmarire penala, scenariu in care ar fi posibile urmatoarele exemple:

- rechizitoriu intocmit la nivel de parchet de pe langa tribunal, prin care sa se trimita in judecata pentru infractiunea de lovire sau alte violente, daca se dispune prin acelasi rechizitoriu clasarea sub aspectul savarsirii infractiunii de omor;

- rechizitoriu intocmit la nivel de parchet de pe langa curtea de apel, prin care sa se trimita in judecata pentru infractiunea de fals in inscrisuri sub semnatura privata (comisa de o persoana fara calitate speciala), daca se dispune prin acelasi rechizitoriu clasarea sub aspectul savarsirii unor infractiuni comise de notari;

- rechizitoriu intocmit la nivel de D.N.A, prin care sa se trimita in judecata pentru infractiunea de delapidare (comisa de o persoana fara calitate speciala), daca se dispune prin acelasi rechizitoriu clasarea sub aspectul savarsirii unor infractiuni de coruptie care i-au atras initial competenta;

- rechizitoriu intocmit la nivel de D.I.I.C.O.T., prin care sa se trimita in judecata pentru infractiunea de conducere fara permis, daca se dispune prin acelasi rechizitoriu clasarea sub aspectul savarsirii unor infractiuni de trafic de stupefiante;

- s.a.m.d.

Considerente jurisprudentiale ale exceptiei nulitatii absolute:

Prin incheierea nr. 358/2023, pronuntata in camera preliminara in data de 13 decembrie 2023, in dosarul nr. 1711/117/2023/a1, Curtea de Apel Cluj – Sectia penala si de minori (incheiere pe care o atasam prezentelor exceptii) a constatat, printre altele, neregularitatea rechizitoriului emis in data de 29.03.2023, in dosarul penal nr. 91/P/2020, al Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Cluj, numai cu privire la mentiunile si referirile la savarsirea infractiunii de abuz in serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) din Codul penal, precum si cu privire la dispozitia de trimitere in judecata a inculpatului Rus Mircea Ion, pentru aceasta infractiune.

Observam ca, prin acelasi rechizitoriu, printre altele, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu daca functionarul public a obtinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, prev. de art. 13/2 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 din Codul penal si folosire, in orice mod, direct sau indirect, de informatii ce nu sunt destinate publicitatii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informatii, prev. de art. 12 lit. b) din Legea nr. 78/2000.

In motivarea incheierii mentionate anterior, s-a retinut ca D.N.A. nu avea competenta sa dispuna trimiterea in judecata pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu (forma simpla, prev. de art. 297 din Codul penal), care nu este prevazuta in competenta speciala prevazuta de Legea nr. 78/2000, in pofida faptului ca efectuase urmarirea penala si cu privire la infractiuni de competenta sa, pentru care insa s-a dispus clasarea prin rechizitoriu.

Din cuprinsul procesului-verbal de sesizare din oficiu, intocmit in data de 18.12.2025 (filele 1-5, volumul 3), precum si din continutul ordonantei de incepere a urmaririi penale in rem din 14.01.2025 (filele 6-8, volumul 3), rezulta ca Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala – a efectuat urmarirea penala in rem cu privire la o singura infractiune de competenta sa (fara prorogare), respectiv infractiunea de favorizare a faptuitorului, prev. de art. 269 din Codul penal, de catre prezumtiva faptuitoare STOICESCU Adriana, judecator la Curtea de Apel Timisoara.

Desi descrierea in fapt a infractiunii antementionate este lipsita de claritate, totusi putem desprinde cateva elemente faptice ce au fost retinute cu referire la continutul acestei infractiuni, dupa cum urmeaza:

- judecatorul STOICESCU Adriana i-ar fi oferit sprijin lui Calin GEORGESCU prin interventii in mediul procurorului care instrumenteaza dosarul nr. 287/19/D/2024, (avand ca obiect un grup infractional organizat din care face parte si Calin Georgescu);

- o intalnire din anul 2021 intre Calin GEORGESCU si STOICESCU Adriana, care nu poate fi retinuta ca infractiunea principala la care se refera infractiunea de favorizare a faptuitorului, intrucat aceasta intalnire nu face obiectul niciunei infractiuni cu privire la care organele de urmarire penala sa fi fost sesizate;

- in data de 09.12.2024, STOICESCU Adriana s-a intalnit cu Florea 'lca' Voinea, fost parlamentar si persoana cu influenta in medii administrative si decizionale, pentru a identifica magistrati care ar putea sa sprijine demersurile indreptate impotriva unor masuri ce urmeaza a fi aplicate de organele de urmarire penala, dar si pentru a initia demersuri legale in vederea contestarii deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei, de anulare a alegerilor.

Apararea concluzioneaza ca singura infractiune principala la care se putea referi infractiunea de favorizare a faptuitorului pretins comisa de magistrat este infractiunea cercetata in dosarul nr. 287/19/D/2024, al D.I.I.C.O.T.

In continutul ordonantei de incepere a urmaririi penale in rem, nu se mentioneaza ca pretinsa favorizare a faptuitorului s-ar fi referit la infractiunile retinute in sarcina inculpatului Calin GEORGESCU in prezenta cauza (actiuni impotriva ordinii constitutionale si comunicarea de informatii false).

Chiar si in situatia in care ar fi existat o asemenea mentiune, am fi fost in prezenta unei fracturi logice, intrucat la data sesizarii din oficiu pentru infractiunea de favorizarea faptuitorului, nu era constituit niciun dosar penal avand ca obiect infractiunile de actiuni impotriva ordinii constitutionale si comunicarea de informatii false. Este imposibil de argumentat ca organele de urmarire penala ar fi avut indicii ca judecatorul STOICESCU Adriana a avut previziunea ca se vor constitui astfel de dosare si a si facut demersuri pentru un viitor imprevizibil, in vederea identificarii magistratilor ce vor fi investiti in cauze ce nu existau in acel moment, la care sa intervina in favoarea inculpatului Calin GEORGESCU, inainte ca organele de urmarire penala sa fie sesizate in vreo modalitate cu privire la savarsirea infractiunilor de actiuni impotriva ordinii constitutionale si comunicarea de informatii false.

In concluzie, apreciem ca obiectul urmaririi penale in rem, privind infractiunea de favorizare a faptuitorului, pretins comisa de magistrat, nu se putea referi ca infractiune principala decat la activitatea ce facea obiectul dosarului nr. 287/19/D/2024, al D.I.I.C.O.T.

Conform art. 44 alin. (3) din Codul de procedura penala, favorizarea faptuitorului este de competenta instantei care judeca infractiunea la care acestea se refera, dispozitii care se aplica si urmaririi penale, in baza art. 63 alin. (1) din Codul de procedura penala.

Prin urmare, cauza avand ca obiect infractiunea de favorizare a faptuitorului comisa de magistratul STOICESCU Adriana ar fi trebuit reunita, conform art. 44 alin. (3) din Codul de procedura penala, cu cauza ce facea obiectul dosarului nr. 287/19/D/2024, al D.I.I.C.O.T. (cu consecinta declinarii competentei conform Legii nr. 49/2022).

Cu toate acestea, in baza ordonantei din 25.02.2025, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala – a considerat ca exista o legatura mai puternica decat cea instituita de Codul de procedura penala intre infractiunea de favorizare a faptuitorului si infractiunile de actiuni impotriva ordinii constitutionale si comunicarea de informatii false, ce faceau obiectul dosarului nr. 6720/284/P/2024, al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala.

Apararea invoca incalcarea principiului legalitatii cu privire la competenta in cauza a Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala – atat prin incalcarea regulii instituite de art. 44 alin. (3) din Codul de procedura penala, cat si prin ignorarea cerintei legale din art. 3 alin. (5) al Legii nr. 49/2022, privind motivele temeinice de prorogare a competentei in caz de conexitate: 'procurorii anume desemnati efectueaza urmarirea penala si in situatia in care, alaturi de persoanele prevazute la alin. (1) si (2), sunt cercetate si alte persoane, daca din motive temeinice privind buna desfasurare a urmaririi penale, cauza nu poate fi disjunsa'.

Procurorii nu au motivat care sunt motivele temeinice pentru care infractiunea de favorizare a faptuitorului (cu referire la activitatea infractionala din dosarul nr. 287/19/D/2024 al D.I.I.C.O.T.) trebuia reunita si nu putea fi disjunsa din dosarul nr. 6720/284/P/2024 al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, desi sesizarea din oficiu a avut la baza numai informatii clasificate, rezultate din activitatea serviciilor de informatii (concluzia se desprinde din formularea: 'Din cuprinsul datelor existente la nivelul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala'), pe parcursul cercetarilor nu s-a confirmat suspiciunea si s-a dispus clasarea cauzei [desi temeiul invocat a fost art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Codul de procedura penala, este evident ca fapta ce a facut obiectul urmaririi penale nu a existat].

In literatura de specialitate si in jurisprudenta CEDO, principiul loialitatii si legalitatii probelor are un inteles mai extins fata de continutul art. 101 – 102 din Codul de procedura penala, consacrand regula care interzice utilizarea oricarei strategii sau manopere ce are ca scop administrarea cu rea-credinta a mijloacelor de proba, de natura, printre altele, sa aduca atingere dreptului la un proces echitabil.

Or, din ansamblul celor expuse mai sus, Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala – si-a creat competenta cu rea-credinta, dincolo de limitele prevazute de art. 44 alin. (3) din Codul de procedura penala si de art. 3 alin. (5) din Legea nr. 49/2022, pentru a proroga competenta obtinuta legal prin preluarea cauzei de la parchetele inferioare (pentru infractiuni de competenta judecatoriei), asupra unor infractiuni aflate in competenta speciala a D.I.I.C.O.T. (actiuni impotriva ordinii constitutionale si comunicarea de informatii false), sub pretextul unei infractiuni inexistente pretins comise de un magistrat.

In consecinta, solicitam judecatorului de camera preliminara sa sanctioneze incalcarea normelor privind competenta dupa materie si calitatea persoanei si sa excluda din dosarul cauzei probele obtinute cu rea-credinta intr-o maniera atat de vadita, ce ar putea sa deschida calea arbitrariului in stabilirea competentei organelor de urmarire penala.

Prin ordonanta din data de 25.02.2025 (filele 10-19, volumul 3), s-a dispus reunirea cauzei ce facea obiectul dosarului nr. 75/76/P/2024 la dosarul nr. 6720/284/P/2024, ambele inregistrate la Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala.

Avand in vedere ca obiectul dosarului nr. 75/76/P/2024 se referea la savarsirea infractiunilor de comunicarea de informatii false, de catre Calin GEORGESCU (care atragea competenta Curtii de Apel Bucuresti), si favorizarea faptuitorului, de catre judecatorul STOICESCU Adriana de la Curtea de Apel Timisoara (competenta Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de urmarire penala), constatam ca autorizarea perchezitiilor domiciliare antementionate a fost dispusa de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti – Sectia penala – cu incalcarea competentei materiale si dupa calitatea persoanei.

Perchezitiile domiciliare au fost autorizate in data de 25.02.2025, ora 17:40, de Judecatoria Sectorului 5 Bucuresti – Sectia penala.

In conditiile in care este imposibil de dovedit ca ordonanta de reunire a cauzelor a fost dispusa ulterior orei 17:40 din data de 25.02.2025, apreciem ca, in interpretarea probatoriului contestat, indoiala asupra respectarii limitelor aplicarii legii procesual-penale se valorifica in favoarea acuzatilor – in dubio pro reo –, astfel incat solicitam judecatorului de camera preliminara sa admita prezenta exceptie si sa dispuna in consecinta asupra cererilor aferente.

De asemenea, invocam nulitatea inregistrarilor din datele de 07.12.2024, 12.12.2024 si 16.05.2025 (emisiuni Realitatea TV), cu consecinta nulitatii proceselor-verbale de redare a continutului acestor inregistrari (filele 132-181, volumul 1, filele 257-267, volumul 3, filele 268-293, volumul 3) si excluderea lor din dosarul cauzei.

Cu caracter de consideratie teoretica preliminara, este unanim acceptat in teoria si jurisprudenta nationala ca enumerarea nulitatilor absolute din art. 281 alin. (1) din Codul de procedura penala nu este una limitativa, existand si o categorie nelimitata de nulitati absolute virtuale, care vizeaza incalcarea legii in cazul unor conditii esentiale pentru existenta actului procesual / procedural.

Desi inadmisibilitatea este sanctiunea procesuala prin care legea interzice in mod absolut efectuarea unui act pe care nu il prevede sau il exclude din campul legalitatii, totusi practica ne-a aratat ca exista acte inadmisibile efectuate, chiar daca legea le interzice in mod absolut. Prin urmare, sanctiunea in sine a inadmisibilitatii nu poate impiedica efectuarea in plan material a unor acte procedurale. Odata insa ce aceste acte au devenit o realitate juridica – in sensul ca nu pot fi ignorate, ci trebuie examinate, solutionate etc. –, inadmisibilitatea produce efecte prin intermediul nulitatii absolute, deoarece codul nu prevede o alta cale de desfiintare a lor.

In conformitate cu obiectul camerei preliminare, judecatorul de camera preliminara are atributia verificarii minutioase – exclusiv prin prisma legalitatii – a fiecarei probe, a procedeelor probatorii si a mijlocului prin care a fost administrata.

Inregistrarile contestate sunt probe care nu prezinta garantii procedurale, intrucat nu au fost administrate prin procedee probatorii prevazute de Codul de procedura penala.

Fiind inregistrari care dovedesc existenta unor discursuri publice, pentru a nu se intelege eronat, prezenta exceptie nu vizeaza autenticitatea inregistrarii, ci doar integritatea formei in care inregistrarea a aparut public, eventual cu repere temporale inregistrate de platformele online sau postul de televiziune, intrucat aceasta situatie obiectiva intra in continutul constitutiv al acuzatiei penale pe latura obiectiva.

In conformitate cu procedeele probatorii prevazute de legea procesual-penala, inregistrarea emisiunii unui post de televiziune trebuia solicitata in conditiile art. 170 din Codul de procedura penala, dispozitia de predare a inregistrarii fiind insotita de obligatia societatii de televiziune de a preda inregistrarea emisiunii in forma in care a fost difuzata in direct.

Or, la dosarul cauzei nu se regaseste nicio dovada a procedeului probatoriu prin care au fost atasate dosarului cauzei inregistrarile emisiunilor Realitatea TV.

In ceea ce priveste postarile online, procedeul probatoriu initial era de conservare a datelor informatice, in baza dispozitiilor art. 154 alin. (1) si (2) din Codul de procedura penala. Procedura ultim mentionata trebuia urmata de o cerere de asistenta judiciara internationala prin care inregistrarile au fost predate in conditii de integralitate, pentru ca, in final, ca urmare a unor procedee probatorii legale, sa fie administrate la dosarul cauzei prin mijloacele de proba legale (procese-verbale).

Nu exista nicio justificare legala pentru care Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a folosit niciun procedeu probatoriu legal in ceea ce priveste inregistrarile utilizate pentru incriminarea domnului Calin GEORGESCU in prezenta cauza.

Si in eventualitatea in care nu impartasiti rationamentul privind incidenta nulitatii absolute virtuale, vatamarea aferenta nulitatii relative este inerenta, consta in incalcarea dreptului la aparare si a dreptului la un proces echitabil.

Ca urmare a sanctiunii excluderii din dosarul cauzei a inregistrarilor ce fac obiectul acestei exceptii, solicitam sa se constate ca si actele ce constituie mijloacele de proba (procesele-verbale de redare) au fost intocmite prin procedee probatorii excluse din campul legalitatii, cu consecinta nulitatii absolute a mijloacelor de proba.

Pe cale de consecinta, pentru toate cele invederate anterior, in temeiul art. 281 alin. (1) lit. b1 C.p.p. rap. la 281 alin. (4) C.p.p. constatarea nelegalitatii efectuarii urmaririi penale in integrum”.