Lumea Justitiei prezinta in exclusivitate motivarea deciziei definitive prin care judecatorii Aurel Gaitan si Nicoleta Nolden (foto 1) de la Curtea de Apel Bucuresti i-au achitat pe „fapta nu exista” pe fostul presedinte al Uniunii Generale a Industriasilor din Romania (UGIR 1903) Cezar Coraci (foto 2), aparat de avocatul Nicolae Traistaru (foto 3), si a fiicei acestuia, Liliana Lutu-Coraci intr-un dosar privind asa-zise fraude cu fonduri europene (click aici pentru a citi).

Nu vom insista asupra argumentatiei efective privind achitarea celor doi inculpati, ci asupra explicatiei date de completul format din judecatorii Aurel Gaitan si Nicoleta Nolden de la Curtea de Apel Bucuresti refuzului de a sesiza CJUE la solicitarea DNA (care, in plus, a solicitat ca instanta sa suspende judecarea cauzei pana la pronuntarea CJUE). Practic, o sesizare prin care DNA dorea sa intrebe CJUE daca deciziile Curtii Constitutionale a Romaniei legate de prescriptie (Deciziile nr. 297/2018 si 358/2022), si implicit Decizia 67/2022 a ICCJ prin care s-a explicat aplicarea deciziilor CCR pe prescriptie  pot fi incalcate, desi ele sunt obligatorii.

In esenta, judecatorii Gaitan si Nolden atrag atentia parchetului ca nimeni nu are dreptul sa-i dea indicatii unei instante romanesti despre felul in care trebuie sa solutioneze un proces. In plus, cererea DNA nici macar nu se refera concret la dosarul Coraci, ci are un caracter general, vizand Mecanismul de Cooperare si Verificare – mai exact, MCV-ul in ansamblul lui, mai arata Aurel Gaitan si Nicoleta Nolden.

Iata principalul fragment din solicitarea DNA:

„IV. NECESITATEA INTERPRETARII DREPTULUI UNIUNII EUROPENE

Necesitatea interpretarii dreptului Uniunii Europene rezulta din imposibilitatea de a asigura respectarea obiectivelor de referinta pe care Romania s-a obligat sa le atinga (...) in contextul aplicarii Deciziei 297/2018 in modalitatea impusa de Decizia 358/2022, fapt care ar conduce la crearea unui risc sistemic de impunitate in toate cauzele penale, inclusiv in cele de coruptie care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii.

Totodata, in Hotararea din 15 iulie 1964, Costa (...), Curtea a stabilit principiul suprematiei dreptului comunitar, inteles in sensul ca consacra prevalenta acestui drept asupra dreptului statelor membre. In aceasta privinta, Curtea a constatat ca instituirea prin Tratatul CEE a unei ordini juridice proprii, acceptate de statele membre pe baza de reciprocitate, are drept corolar imposibilitatea statelor mentionate de a face sa prevaleze, impotriva acestei ordini juridice, o masura unilaterala ulterioara sau de a opune dreptului nascut din Tratatul CEE norme de drept national, indiferent de natura acestora, altfel existand riscul ca acest drept sa isi piarda caracterul comunitar si ca fundamentul juridic al Comunitatii Insesi sa fie pus in discutie.

Or, in acest context faptic si normativ, este evident ca se impune a cunoaste daca o eventuala neaplicare a Deciziei nr.358/2022 ar fi conforma dreptului comunitar, mai ales ca prin raspunsul formulat la Intrebarea nr.4 in cauza Euro Box Promotion, CJUE a aratat ca 'principiul suprematiei dreptului Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unei reglementari sau unei practici nationale potrivit careia instantele nationale de drept comun sunt tinute de deciziile curtii constitutionale nationale si nu pot, din acest motiv ai cu riscul savarsirii unei abateri disciplinare, sa lase nesplicata din oficiu jurisprudenta rezultata din deciziile mentionate, chiar daca ele considera, in lumina unei hotarari a Curtii, ca aceasta jurisprudenta este contrara articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, articolului 325 alineatul (1) TFUE sau Deciziei 2006/928'.

Avand in vedere atat juridisprudenta CJUE (...), dar si considerentele deciziilor CCR 297/2018 si 358/2022, apreciem ca se impune sesizarea CJLE.cu urmatoarele intrebari preliminare:

Intrebare preliminara (1):

Art. 325 TFUE, Decizia 2006/928 si art. 49 alin.(1) teza a III-a CFR (n.r. Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene) (principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate in sensul ca nu se opun lasarii neaplicate a unei reguli nationale (decizie Curtea Constitutionala a Romaniei si Inalta Curte de Casatie si Justitie) cu caracter retroactiv privind inexistenta cazurilor de intrerupere a cursului prescriptiei, daca aplicarea acestei reguli este de natura sa conduca la un risc sistemic de impunitate in cazuri de frauda impotriva intereselor financiare ale Uniunii si de coruptie?

In acelasi domeniu si in aceleasi conditii ar trebui lamurit daca aplicarea regulii prevazute de art. 49 alin. (1) teza ultima din CFR poate sa rezulte din decizia unei jurisdictii constitutionale si nu din vointa legiuitorului.

Intrebare preliminara (2):

Art. 325 TFUE, Decizia 2006/928 si art. 49 alin.(1) teza a III-a CFR (principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate in sensul ca nu se opun lasarii neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistenta cazurilor de intrerupere a cursului de prescriptie, daca aceasta regula rezulta din jurisprudenta Curtii Constitutionale si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a interpretat Decizia Curtii Constitutionale a Romaniei, si nu din vointa legiuitorului si daca aplicarea acestei reguli este de natura sa conduca la un risc sistemic de impunitate in cazuri de frauda impotriva intereselor financiare ale Uniunii si de coruptie?

In scelasi domeniu si in aceleasi conditii ar trebui de asemenea lamurit daca aplicarea regulli prevazute de art. 49 alin. (1) teza ultima din CFR poate rezulta din interpretarea continutului unei norme de catre jurisdictia constitutionala contrar interpretarii date pana in acel moment de catre instanta suprema, interpretare care era la randul ei conforma cu jurisprudenta anterioara a jurisdictiei constitutionale.

Intrebare preliminara (3):

Art. 325 TFUE, Decizia 2006/928 si art. 49 alin.(1) teza a III-a CFR (principiul retroactivitatii legii penale mai favorabile) trebuie interpretate in sensul ca nu se opun lasarii neaplicate a unei reguli retroactive privind inexistenta cazurilor de intrerupere a cursulul de prescriptie daca aceasta regula rezulta din jurisprudenta Curtii Constitutionale contrara jurisprudentei constante a instantei supreme (care interpreta legea in sensul existentei cazurilor de intrerupere si in conformitate cu o jurisprudenta anterioara a Curtii Constitutionale) daca aplicarea acestei reguli este de natura sa conduca la un risc sistemic de impunitate in cazuri de frauda impotriva intereselor financiare ale Uniunii si de coruptie?

Intrebare preliminara (4):

Art. 325 TFUE si Decizia nr. 2006/928 trebuie interpretate ca se opun unei practici nationale rezultate din jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniel si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie care a interpretat decizia Curtii Constitutionale a Romaniei potrivit careia curgerea termenelor generale de prescriptie nu poate fi intrerupta (cu consecinta crearii unui risc sistemic de impunitate a faptelor ce constituie infractiuni grave de frauda care aduce atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de coruptie), in conditiile in care implinirea termenului general de prescriptie este ea insasi rezultatul nerespectarii art. 325 TFUE si a Deciziei 2006/928 astfel cum au fost interpretate prin decizia Marii Camere din 21 decembrie 2021 (...)?

V. UTILITATEA INTREBARILOR PENTRU SOLUTIONAREA PREZENTEI CAUZE

De observat ca solutia cu privire la eventuala aplicare sau neaplicare a jurisprudentei Curtii Constitutionale cu privire la prescriptie trebuie raportata si la cerintele impuse de CJUE in jurisprudenta sa, respectiv la raspunsul dat in cauza M.A.S. C-42/17 (Taricco II), in care Curtea a statuat ca art.325 TFUE impune instantelor neaplicarea unor dispozitii nationale in materie de prescriptie ce fac imposibila aplicarea unor sanctiuni penale efective si disuasive in cauzele de frauda grava, cu exceptia cazului in care o astfel de neaplicare determina o incalcare a principiului legalitatii infractiunilor si pedepselor prevazut de art.49 din Carta. Din aceasta perspectiva, utilitatea intrebarii pentru solutionarea cauzei este mai mult decat evidenta. De altfel, inclusiv Curtea Constitutionala invoca principiul legalitatii pedepselor in sustinerea solutiei sale (paragrafele 58 si 71), motiv pentru care apreciem ca ar trebui lamurit sub aspectul sferei de aplicare, daca poate fi extins si la institutii de drept penal ce nu au nicio legatura cu modalitatea de incriminare a unei fapte ori cu pedepsele prevazute pentru aceasta.

Totodata, se pune problema compatibilitatii unei eventuale practici judiciare in care Decizia Curtii Constitutionale nr.358/2022 este lasata fara efecte, in favoarea practicii majoritare anterioare Deciziei Curtii Constitutionale nr.297/2018, care recunostea un efect intreruptiv de prescriptie oricarui act de procedura ce se comunica suspectului sau inculpatului, cu normele de drept comunitar ce impun in sarcina Romaniei obligatia de a lupta in mod efectiv impotriva coruptiei.

VI. ALTE SOLICITARI

Fata de cele de mai sus, in masura in care veti aprecia ca nu este aplicabila doctrina actului clar, va solicitam sa sesizati C.J.U.E. pentru a raspunde la cele patru intrebari preliminare aratate.

Avand in vedere faptul ca infractiunile ce fac obiectul cauzei sunt savarsite in 2009, in eventualitatea admiterii solicitarii de trimitere a intrebarilor preliminare in CIUE, instanta nu se va mai putea pronunta pana la solutionarea acestei sezizari, apreciem ca pentru evitarea continuarii curgeril termenului de prescriptie a raspunderii penale, se impune suspendarea cauzei in temeiul art.2 alin.3 teza I din Legea 340/2009”.

Prezentam motivarea refuzului Curtii de Apel Bucuresti de a sesiza CJUE:

„Analizand cu prioritate cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene in vederea pronuntarii cu titlu preliminar asupra interpretarii dispozitiilor art. 325 alin. 1 TFUE, Deciziei nr. 2006/928 si art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in temeiul art.267 TFUE, in raport cu actele si lucrarile dosarului, Curtea de Apel constata ca aceasta este neintemeiata pentru motivele ce vor arata in continuare:

Astfel, in conformitate cu dispozitiile art. 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunitatilor Europene), Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, validitatea si interpretarea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile Uniunii.

Alineatul 2 din acelasi text prevede posibilitatea unei instante dintr-un stat membru de a sesiza Curtea de Justitie a Uniunii Europene, daca apreciaza ca o decizie in aceasta privinta este necesara in solutionarea pricinii, iar in cazul in care chestiunea se invoca intr-o cauza pendinte in fata unei instante nationale, ale carei decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern, aceasta instanta este obligata sa sesizeze Curtea. Ca atare, procedura hotararii preliminare prevazuta de dispozitiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeana da posibilitatea instantelor statelor membre de a adresa intrebari Curtii de Justitie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, intrebarile vizand interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate inainte de a se pronunta hotararea in litigiul pendinte, singurul competent a decide daca intrebarile sunt relevante pentru solutionarea litigiului, precum si asupra continutului acestora, fiind judecatorul national.

Partile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronuntarea unei hotarari preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o noua cale de atac deschisa partilor intr-un litigiu, astfel ca nu este suficient ca o parte sa sustina ca litigiul ridica o problema de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanta nationala respectiva, sa se considere obligata sa trimita o cerere pentru pronuntarea unei hotarari preliminare.

Instanta in fata careia se formuleaza cererea de adresare a unei intrebari preliminare, potrivit art. 267 din TFUE, trebuie sa aprecieze daca o decizie ii este necesara pentru a pronunta o hotarare. Chiar si instantele nationale ale caror decizii nu sunt supuse vreunei cai de atac in dreptul intern au libertatea de a evalua relevanta unei cereri pentru o intrebare preliminara. In acest sens, in cauza Cilfit, Curtea de Justitie a stabilit ca, daca o parte sustine ca litigiul impune folosirea procedurii intrebarii preliminare pentru interpretarea uniforma a dreptului comunitar nu este suficient pentru ca instanta sa fie obligata sa considere ca se afla intr-o situatie prevazuta de art. 234, iar instantele ale caror decizii nu pot fi atacate in dreptul intern se bucura de aceeasi putere de evaluare, cu toate instantele, ele nu pot fi obligate sa foloseasca procedura hotararii preliminare daca aplicarea corecta a dreptului comunitar se poate impune intr-un mod atat de evident incat sa nu lase loc niciunei indoieli rezonabile cu privire la modul de solutionare a intrebarii puse.

Tot jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene a stabilit ca instantele nationale sunt cele in masura sa aprecieze, in functie de particularitatile fiecarei cauze, atat asupra necesitatii unei intrebari preliminare in vederea solutionarii fondului litigiului, cat si asupra pertinentei intrebarilor adresate Curtii. Astfel, chiar in Cauza Da Costa, Curtea de Justitie a subliniat ca o instanta nationala ale carei decizii nu pot face obiectul unei cai de atac in dreptul intern trebuie, atunci cand i se adreseaza o intrebare de drept comunitar, sa isi indeplineasca obligatia de sesizare a Curtii de Justitie, cu exceptia cazului in care constata ca intrebarea adresata nu este pertinenta sau ca dispozitia comunitara in cauza a facut deja obiectul unei interpretari din partea Curtii sau ca aplicarea corecta a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenta incat nu mai lasa loc nici unei indoieli rezonabile.

Analizand cererea formulata de Ministerul Public, Curtea constata ca opinia preliminara solicitata nu este utila si pertinenta in prezenta cauza. Curtea retine ca prin maniera de formulare a solicitarii, se tinde in realitate sa se obtina o indrumare in solutionarea in concret a cauzei de catre instanta nationala, din partea Curtii de Justitie a Uniunii Europene, ceea ce este inadmisibil, intrucat excede competenta sa. Astfel cum s-a precizat si anterior, cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene se face numai in situatia in care, in cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretarii sau validitatii unei norme comunitare.

Insa intrebarea formulata de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie nu are legatura cu obiectul prezentei cauze, nefiind utila solutionarii prezentului recurs (n.r. corect: apel).

Intrebarea formulata are caracter general si priveste in ansamblu Mecanismul de Cooperare si de Verificare instituit potrivit Deciziei nr. 2006/928 a Comisiei Europene, fara a avea efect direct si imediat asupra solutiei ce urmeaza a se pronunta pe apelul declarat. Mai mult decat atat, in cauza s-a pus in discutie si s-a verificat hotararea instantei de fond cu privire la existenta a acuzatiilor aduse celor doi inculpati trimisi in judecata, iar in cadrul cercetarii judecatoresti s-au pus in discutie si s-au analizat prioritar aspecte legate de fondul cauzei, si nu cele privind impiedicarea exercitarii actiunii penale.

In concluzie, din actele si lucrarile dosarului, Curtea retine faptul ca cererea formulata de Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie nu este o veritabila cerere de sesizare a CJUE, in acest sens urmarindu-se doar o simpla opinie referitoare la o situatie particulara aparuta in legislatia interna, in cauza nefiind indeplinite, astfel, conditiile prevazute de art.267 din Tratatul privind Functionarea Uniunii Europene.

In consecinta, pentru considerentele expuse anterior, Curtea va respinge cererea de sesizare a Curtii de Justitie a Uniunii Europene, formulata de Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie – Directia Nationala Anticoruptie”.

* Cititi aici intreaga cerere DNA de sesizare a CJUE

* Cititi aici decizia integrala a CAB de achitare a familiei Coraci

sursa foto Coraci: Jurnal de Dambovita