Printre arestari in serie si spectacole cu mascati si catuse, Directia Nationala Anticoruptie condusa de Laura Codruta Kovesi (foto) isi face timp sa verifice si activitatea parlamentarilor. Acuzand de fiecare data cand are ocazia o pretinsa imixtiune a puterii legislative in activitatea procurorilor si uitand ca rolul parlamentarilor este chiar acela de a face legi, parchetul lui Kovesi s-a apucat sa “cenzureze” si sa critice initiativele de modificare a Codului de procedura penala si a Codului penal. Si a facut-o din nou public, desi este evident ca o reactie in ceea ce priveste orice fel de initiativa legislativa trebuie sa vina de la Ministerul Justitiei, nu de la DNA. Altfel, orice parchet din aceasta tara se va apuca sa transmita puncte de vedere catre Parlament, Guvern sau Presedintie.

DNA a anuntat, marti 5 mai 2015, ca a formulat un punct de vedere cu privire la propunerile de modificare legislativa a CP si CPP, punct de vedere pe care l-a trimis Ministerului Justitiei, dar pe care nu a uitat sa il publice integral si pe site-ul parchetului, probabil pentru ca toti alesii care se gandesc sa adopte masuri care nu sunt pe placul DNA sa il vada. In opinia parchetului anticoruptie, propunerile de modificare ale celor doua coduri vor diminua, in cazul in care vor fi adoptate, eficienta DNA si vor afecta statutul procurorilor.

Printre propunerile care nu convin celor de la DNA se numara cele privind modificarea conditiilor in care se pot dispune masuri preventive sau arestari preventive, stiut fiind ca actuala forma a Codului de procedura penala stabileste ca este nevoie doar de suspiciuni rezonabile pentru a putea inchide pe cineva. De asemenea, in acelasi punct de vedere se critica si intentia de a stopa nebunia denunturilor care da posibilitatea procurorilor sa arunce orice om dupa gratii pe baza unei simple delatiuni.

O alta problema ar fi, in opinia DNA, modificarea Codului de procedura penala astfel incat avocatii si clientii acestora sa nu mai poata fi supravegheati. O asemenea modificare ar echivala, in opinia parchetului anticoruptie, cu o impunitate pentru anumite categorii de fapte.

Iata pozitia DNA:

“Cu referire la propunerea legislativa de modificare a Codului penal si a Codului de procedura penala initiata de mai multi deputati, Directia Nationala Anticoruptie considera ca adoptarea propunerii ar diminua semnificativ eficienta D.N.A, ar ingreuna identificarea si pedepsirea infractorilor si ar afecta in mod sever statutul procurorilor in cadrul sistemului judiciar.

In cursul zilei de 5 mai 2015, Directia Nationala Anticoruptie a formulat un punct de vedere pe care l-a transmis Ministerului Justitiei.

Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa comunice public acest punct de vedere:

„Adoptarea propunerii ar diminua semnificativ eficienta Directiei Nationale Anticoruptie si ar afecta in mod sever statutul procurorilor in cadrul sistemului judiciar.

Modificarea cadrului legislativ in regim de urgenta si in lipsa unor analize obiective care sa ateste o nevoie sociala imperioasa este nejustificata, avand in vedere ca noile coduri au fost adoptate recent de Parlamentul Romaniei, in urma unor dezbateri indelungate, care au implicat toate partile interesate. De altfel, initiatorii fac trimitere in expunerea de motive la aparitia unor evenimente care necesita schimbarea politicii penale, fara insa ca acestea sa fie indicate. Legislatia penala trebuie sa realizeze un echilibru intre nevoia societatii de a trage la raspundere toate persoanele care au savarsit infractiuni si drepturile fundamentale ale persoanelor cercetate, insa modificarile propuse ar altera acest echilibru si ar ingreuna identificarea si pedepsirea infractorilor. Dispozitiile actuale protejeaza drepturile fundamentale ale persoanelor intr-o maniera care corespunde standardele Conventiei Europene a Drepturilor Omului, astfel incat nu se justifica adoptarea unor noi standarde care nu au corespondent in traditia juridica romana sau in legislatiile altor state europene.

Pe de alta parte, stabilirea unor reguli de procedura exclusiv pentru procuror, nu si pentru ceilalti participanti la procesul penal care exercita aceleasi atributii, este atipica si indica faptul ca propunerea urmareste limitarea capacitatii investigative a organelor de urmarire penala.

Modificari propuse la Codul de procedura penala:

1. Propunerea de modificare a art. 103 alin. 2 C.pr.pen., prin introducerea sintagmei „Condamnarea se dispune doar atunci cand instanta are convingerea ca acuzatia a fost dovedita dincolo de orice indoiala” (in loc de indoiala rezonabila) vizeaza impunerea unui standard de probatiune care este imposibil de atins. In toate sistemele moderne de drept, prezumtia de nevinovatie a inculpatului corespunde obligatiei acuzarii de a dovedi savarsirea infractiunii „dincolo de orice indoiala rezonabila”. Acest concept, care a fost fundamentat in literatura juridica in secolul al XVIII-lea si se regaseste formulat expres in legislatia si jurisprudenta mai multor state (Franta, Marea Britanie, Statele Unite) si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, echivaleaza cu convingerea judecatorului ca inculpatul a savarsit infractiunea de care este acuzat.

Orice indoiala rezonabila se interpreteaza in favoarea inculpatului, ca o expresie a prezumtiei sale de nevinovatie.

Adoptarea textului propus ar atrage imposibilitatea de a dovedi savarsirea unei infractiuni la standardul impus de legiuitor si ar rupe sistemul juridic roman de dreptul international.

2. Modificarea art. 106 C.pr.pen., prin introducerea obligativitatii de a inregistra audio – video toate declaratiile administrate in cursul urmaririi penale si a de a inscriptiona un suport separat pentru fiecare declaratie, poate ingreuna solutionarea cauzelor, in masura in care nu este insotita de resurse umane si materiale suplimentare pentru organele judiciare. Sanctiunea automata a nulitatii nu se justifica, avand in vedere ca, prin consemnarea declaratiei in scris de organul judiciar, care isi asuma corectitudinea celor consemnate, confirmata de persoana audiata si in prezenta tuturor avocatilor care doresc sa isi exercite dreptul de asistenta, sunt asigurate suficiente garantii cu privire la respectarea procedurii.

Suplimentar, noul cod a introdus obligativitatea inregistrarii declaratiilor date de suspecti si inculpati, atunci cand exista conditii tehnice. Extinderea acestor prevederi la toate audierile si formalitatile suplimentare prevazute in propunerea legislativa presupun dotari suplimentare si personal auxiliar suplimentar, care sa desfasoare aceste activitati.

Urmarirea penala se desfasoara adeseori in regim de urgenta, prin audieri concomitente sau efectuate la locul savarsirii unei infractiuni, astfel incat exista situatii in care nu se poate realiza inregistrarea declaratiilor din motive tehnice. Anularea acestor declaratii, in lipsa oricarei vatamari, nu se justifica si poate avea ca efect doar imposibilitatea tragerii la raspundere penala a unor infractori.

3. Prin introducerea unui nou alineat la art. 106 ar fi introdusa asistenta juridica obligatorie in cursul urmaririi penale pentru toti suspectii si inculpatii, indiferent de natura cauzei. Aceasta prevedere trebuie insotita de asigurarea de resurse materiale suplimentare pentru plata avocatilor din oficiu, avand in vedere ca in prezent cazurile de asistenta juridica obligatorie sunt limitate.

4. Modificarea art. 131 C.pr.pen., prin introducerea caracterului obligatoriu al confruntarii solicitate de inculpat, incalca un principiu fundamental al procesului penal.

Toate probele sunt administrate numai daca sunt utile si pertinente pentru aflarea adevarului. Pe de alta parte, daca aceasta conditie este indeplinita, administrarea unei probe apare ca obligatorie pentru organul judiciar.

In aceste conditii, inculpatul ar putea cere confruntarea cu o persoana care are statut de martor amenintat sau de investigator sub acoperire, situatii care ar contraveni normelor procedurale de desfasurare a urmaririi penale, caci aceste persoane nu ar mai beneficia de vreo protectie fizica si legala. Textul propus poate atrage intarzieri nejustificate in solutionarea unei cauze daca inculpatul solicita sa fie confruntat cu toti inculpatii si partile unei cauze, chiar daca nu exista contradictii intre declaratii, sau daca solicita in mod repetat sa fie confruntat cu aceleasi persoane pentru dovedirea unor imprejurari diferite. Confruntarea trebuie sa aiba acelasi regim ca toate celelalte mijloace de proba, fiind supusa cenzurii motivate a organului judiciar.

5. Modificarea art. 139 alin. 4, prin excluderea raportului dintre avocat si suspect dintre situatiile care pot forma obiectul supravegherii, chiar atunci cand acestia pregatesc savarsirea unei infractiuni, echivaleaza practic cu reglementarea unei impunitati pentru anumite categorii de fapte.

In acest mod, un contract de asistenta juridica incheiat cu caracter formal ar atrage imposibilitatea absoluta a interceptarii convorbirilor dintre partile contractului, care ar putea astfel savarsi impreuna orice infractiuni, cunoscand ca nu pot fi detectati.

6. Abrogarea art. 141 C.pr.pen. privind autorizarea unor masuri de supraveghere tehnica de catre procuror, pe o perioada strict determinata, ar lipsi organele de urmarire penala de un instrument esential in combaterea criminalitatii grave.

In practica organelor judiciare sunt numeroase situatii in care acestea sunt sesizate ca o infractiune (luare de mita, trafic de droguri, omor) se va savarsi in scurt timp. In aceste situatii, aflarea adevarului presupune o reactie rapida pentru surprinderea in flagrant a infractorilor, iar timpul aflat la dispozitie nu ar permite sesizarea judecatorului de drepturi si libertati.

Chiar daca judecatorul de drepturi si libertati solutioneaza propunerea in aceeasi zi in care a fost sesizat, parcurgerea intregii proceduri presupune o intarziere de mai multe ore in care momentul operativ poate fi pierdut, iar tragerea la raspundere penala a infractorilor imposibila.

7. Modificarea art. 173 C.pr.pen. referitor la numirea expertilor nu se justifica, avand in vedere ca eventualele incompatibilitati invocate in cuprinsul propunerii pot fi solutionate prin aplicarea regulilor prevazute de art. 174. Propunerea nu prevede care ar fi institutiile prevazute de lege care ar urma sa desemneze expertul, in conditiile in care exista diferite forme de reglementare a profesiei pentru diferitele domenii de expertiza, iar in domeniile strict specializate pot fi desemnati experti pentru care nu exista nicio astfel de reglementare.

Pentru aceleasi argumente, este necesara mentinerea alineatului 2, referitor la posibilitatea desemnarii de experti din strainatate.

8. Modificarea art. 175 C.pr.pen., prin introducerea unei interdictii absolute pentru expert de a se raporta la concluziile unui raport de constatare anterior, poate ingreuna aflarea adevarului. Expertul trebuie sa se raporteze la toate datele existente si care ii sunt utile pentru formularea concluziilor, nu doar la niste elemente prestabilite in mod arbitrar.

Argumentatia initiatorilor cu privire al posibilitatea ca procurorul sa directioneze ancheta cu rea credinta intr-un sens defavorabil inculpatului reprezinta o speculatie incompatibila cu natura stiintifica a unui raport de constatare si de expertiza.

9. Modificarea art. 178, referitoare la raportul de expertiza, este inutila, in conditiile in care, in reglementarea actuala, vinovatia unei persoane nu poate face obiectului unei expertize, fara a fi necesara o mentiune suplimentara expresa in acest sens.

10. Modificarea art. 202 prin introducerea conditiei ca o masura preventiva sa fie dispusa numai daca exista probe din care rezulta vinovatia dincolo de orice indoiala este incompatibila cu natura si scopul masurilor preventive.
Masurile preventive se dispun in timpul procesului penal, pentru a garanta buna sa desfasurare. Inainte de pronuntare unei hotarari judecatoresti cu privire la fondul cauzei, pe baza intregului probatoriu, nimeni nu poate formula o concluzie de certitudine cu privire la savarsirea infractiunii de catre inculpat, mai ales la standardul de probatiune cerut in propunere.

Adoptarea textului ar avea ca efect, practic, imposibilitatea de a se dispune orice masura preventiva, in orice cauza, anterior condamnarii inculpatului”.

11. Modificarea art. 223 cu privire la conditiile de aplicare a arestarii preventive ar atrage imposibilitatea dispunerii acestei masuri preventive anterior condamnarii, prin introducerea sintagmei „numai daca exista probe concrete din care rezulta, dincolo de orice indoiala, ca inculpatul a savarsit o infractiune”.

12. Modificarea art. 224 si 225, prin excluderea denuntului dintre elementele care pot fi avute in vedere la aprecierea unei masuri preventive este in contradictie cu principiile procesului penal.

Pericolul pentru ordinea publica si scopul general al bunei desfasurari a procesului penal trebuie apreciate pe baza tuturor elementelor cauzei, nu doar pe baza unor criterii selectate in mod arbitrar. Atitudinea unei persoane este un element esential pentru a aprecia situatia acesteia, iar formularea unui denunt a fost considerata de legiuitor o cauza importanta de atenuare a pedepsei. Aceasta gravitate a se reflecta si la momentul alegerii unei masuri preventive, care este in toate situatiile cenzurata de catre judecatorul de drepturi si libertati.
Legiuitorul nu poate impune unui judecator sa se raporteze doar la anumite elemente cand apreciaza o situatie de fapt, intrucat acest proces de analiza reprezinta o componenta a procesului de deliberare ce intra in atributul exclusiv al puterii judecatoresti.

13. Modificarea art. 542 C.pr.pen. nu aduce elemente suplimentare esentiale fata de situatia existenta, insa mentionarea expresa a caracterului obligatoriu al actiunii in regres poate fi considerata ca o forma de presiune la adresa magistratilor care solutioneaza cauze complexe.

Reglementarile actuale prevad deja ca exercitarea functiei cu rea-credinta sau culpa grava de catre un magistrat, care a provocat in acest mod daune unei persoane, atrage, dupa caz, raspunderea penala, disciplinara si materiala.

Textul propus contine doar o norma generala, care nu schimba conditiile raspunderii reglementate in legile speciale, insa poate duce la un exces de reglementare in materie.

Interpretarea normelor penale este o activitate care, prin natura ei, poate duce la solutii diferite ale unor profesionisti, mai ales in cauzele atipice, cu privire la care nu exista o practica judiciara consolidata. In toate sistemele juridice exista inculpati achitati ori persoane condamnate in prima instanta achitate in caile de atac, acesta fiind tocmai scopul pentru care sunt reglementate filtre succesive care sa garanteze prezumtia de nevinovatie.

Aparitia unei asemenea situatii nu poate atrage automat o actiune in daune impotriva magistratilor implicati decat in acele situatii in care le-a fost stabilita reaua credinta sau culpa grava, asa cum este reglementat in prezent.

Modificari propuse la Codul penal:

1. Modificarea art. 39 C.pen., prin limitarea pedepsei rezultante in cazul concursul de infractiuni la maximul special al celei mai grele pedepse, reprezinta o indepartare de traditia dreptului penal si poate crea situatii nejustificat de blande pentru unii infractori.

In regimul vechiului Cod penal, maximul special putea fi sporit cu pana la 5 ani, iar in regimul actual cumulul pedepselor este aritmetic si limitat doar de maximul general, astfel incat forma propusa reprezinta cea mai blanda varianta posibila pentru infractor.

Astfel, in ipoteza autorului mai multor infractiuni de luare de mita pentru care instanta a aplicat pedeapsa maxima cu privire la fiecare din aceste fapte, pedeapsa rezultanta va fi una dintre aceste pedepse, fara posibilitatea de a aplica vreun spor si de a reflecta in vreun mod pericolul sporit al unor asemenea persoane. In acest mod, persoane care in prezent ar primi pedepse de 15 – 20 de ani de inchisoare ca urmare a cumularii pedepselor aplicate (pedeapsa cea mai grea + 1/3 din celelalte pedepse), s-ar afla in situatia in care pedeapsa finala nu ar putea depasi 7 ani de inchisoare.

2. Modificarea termenelor de prescriptie a raspunderii penale ar atrage imposibilitatea tragerii la raspundere penala pentru numeroase infractiuni grave.

In multe cazuri, savarsirea unei infractiuni de coruptie este denuntata organelor judiciare dupa mai multi ani de la consumarea faptei, de regula dupa ce functionarul public nu mai ocupa pozitia de care s-a folosit la savarsirea infractiunii. Astfel, faptele de luare de mita savarsite anterior anului 2009 ar fi in acest moment prescrise, desi organele judiciare inca primesc sesizari cu privire la asemenea fapte.

Avand in vedere aceste imprejurari si caracterul complex al cercetarilor efectuate in numeroase cauze de coruptie, exista un risc real ca numeroase persoane sa nu mai poata fi condamnate pana la prescrierea raspunderii penale.

Trebuie mentionat ca noul cod penal a prevazut limite sensibil mai mici de pedeapsa fata de codul anterior, cu consecinta reducerii termenelor de prescriptie, asa ca nu se justifica o noua reducere a acestor termene la un an de la intrarea in vigoare a noii reglementari.

3. Prin cresterea cuantumului de la care consecintele sunt considerate deosebit de grave, cauzele aflate pe rol avand ca obiect infractiuni de abuz in serviciu cu un prejudiciu intre 2 si 4 milioane de lei vor fi calificate potrivit legii mai favorabile, cu consecinta incadrarii intre limite de pedeapsa mai putin grave si, implicit, cu reducerea termenelor de prescriptie a raspunderii penale.

4. Modificarea art. 283 C.pen. si reglementarea infractiunii de represiune nedreapta prin referirea la conditia dincolo de orice indoiala are potentialul de a transforma orice magistrat intr-un inculpat.

Masurile preventive se dispun in cursul procesului penal, inainte de finalizarea cercetarilor, cand nu se poate trage o concluzie definitiva despre vinovatia unei persoane.

Pot fi situatii in care probele administrate la un moment dat sa justifice luarea unei masuri preventive, dupa care sa fie administrate noi probe care sa demonstreze nevinovatia unei persoane. Aceste ipoteze nu pot fi asimilate cu o infractiune savarsita de magistrat, ci sunt tocmai rezultatul unei bune functionari a sistemului judiciar, care trebuie sa stranga toate probele necesare aflarii adevarului, si in aparare si in acuzare, si sa isi formeze opinia doar la final, pe baza intregului probatoriu.

5. Modificarea art. 290 si 292, prin conditionarea cauzei de nepedepsire pentru mituitor si cumparatorul de influenta de formularea denuntului in termen de 6 luni, va limita numarul infractiunilor descoperite in acest mod de organele judiciare.

Pentru a evita sa fie santajati de mituitori, functionarii au la indemana solutia mai simpla de a refuza sa ia mita, fara a fi nevoie de o interventie a legiuitorului care sa ii protejeze.

Totodata, santajul constituie infractiune, iar prevederile existente sunt suficiente pentru sanctionarea unei asemenea fapte, fara a fi nevoie de un text care sa beneficieze exclusiv functionarilor care iau mita si care sa aiba garantia ca dupa 6 luni de la consumarea faptei nu vor mai putea fi identificati.

6. Introducerea infractiunii de abuz de putere al organelor judiciare ar avea ca unic efect exercitarea unei presiuni nemaiintalnite la adresa magistratilor care solutioneaza cauze complexe.

Atat in Romania, cat si in toate celelalte tari, exista numeroase complexe care nu pot fi finalizate in doi ani de la formularea sesizarii. Audierea a zeci de persoane, realizarea de expertize sau formularea de comisii rogatorii internationale nu pot fi finalizate in termen de doi ani, mai ales in conditiile codul actual, care prevad numeroase formalitati de administrare a acestor probe, de natura sa intarzie solutionarea cauzei.

In acest mod, procurorul care lucreaza in cadrul unei directii specializate si caruia ii sunt repartizate mai multe asemenea cauze este supus automat riscului de a savarsi o infractiune, efectul fiind ca niciun magistrat nu va mai fi stimulat sa lucreze in cadrul unei asemenea structuri.

Pe de alta parte, formularea de catre organul judiciar de promisiuni unei persoane pentru a o determina sa dea declaratii este deja incriminata in cadrul infractiunii de cercetare abuziva, prev. de art. 280 C.pen.

Prin incriminarea din nou a acestor fapte intr-un text special, cu trimitere expresa la formularea de denunturi si prevederea unor circumstante agravante, se urmareste odata in plus reducerea capacitatilor investigative ale organelor de urmarire penala si limitarea la maxim a denunturilor formulate cu privire la savarsirea de infractiuni.

Nu exista niciun argument obiectiv pentru a individualiza si reglementa in mod special aceasta forma de sesizare a organelor de urmarire penala, iar legiuitorul ar fi lipsit de consecventa, in conditiile in care in alte acte normative stimuleaza persoanele sa formuleze denunturi care duc la tragerea la raspundere penala a infractorilor”.