25 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Trei avocati, un executor judecatoresc si mai multi afaceristi, trimisi in judecata de DNA pentru o frauda de 23 de milioane de euro la Termoeletrica

Scris de: L.J. | pdf | print

18 April 2011 16:56
Vizualizari: 8158

Procurorii DNA au dispus, luni, trimiterea in judecata a fostului director al Termoelectrica SA, Ioan Ungureanu (foto) pentru abuz in serviciu contra intereselor publice cu consecinte deosebit de grave, in forma continuata si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, a avocatilor din Baroul Bucuresti, Benone Ovidiu Voicu, Ioan Daniel Ionas si Adrian Draghici, acuzati de inselaciune cu consecinte deosebit de grave in forma continuata, fals in inscrisuri sub semnatura privata in forma continuata, fals in declaratii, efectuarea de operatiuni financiare, ca acte de comert incompatibile cu functia, atributia sau insarcinarea, asociere in vederea savarsirii de infractiuni, precum si pe executorul judecatoresc Paul Dragos Rocosanu, acuzat de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals intelectual, uz de fals, asociere in vederea savarsirii de infractiuni si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor. De asemenea, procurorii DNA au dispus trimiterea in judecata a patru oameni de afaceri: Tipa Sava, Elena Lavinia Roata si Razvan Mircea Crivei, acuzati de inselaciune cu consecinte deosebit de grave, fals in inscrisuri sub semnatura privata si asociere in vederea savarsirii de infractiuni, dar si Manolache Valentin, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de inselaciune cu consecinte deosebit de grave. Conform procurorilor, cei noua inculpati au prejudiciat Termoelectrica SA cu peste 23 de milioane de euro.


Suveica executarilor silite a urcat datoria Termoelectrica de la 7.500.000 de euro la peste 18 milioane!


Conform comunicatului DNA, in august 2007, S.C. Termoelectrica S.A. a chemat in judecata compania S.C. Electrica S.A., pentru o pretinsa datorie, ce ar fi reprezentat plata pentru energia electrica livrata si penalitati de intarziere. In paralel, in 1 aprilie 2008, S.C. Termoelectrica SA, prin directorul general Ungureanu Ioan, a incheiat un contract de cesiune de drept litigios de creanta cu Cabinetul de avocat Voicu Benone Ovidiu, acest contract fiind insa declarat nul de Curtea de Apel Alba Iulia, in 18 februarie 2011. Ulterior cesionarii drepturilor litigioase, desi nu mai era titulara drepturilor de creanta, in 21 aprilie 2008, S.C. Termoelectrica S.A. a incheiat un contract de asistenta juridica cu Cabinetul de avocat Voicu Benone Ovidiu, pentru ca societatea sa fie reprezentata intr-un proces in care nu avea cum sa fie parte. Cu toate acestea, in 30 martie 2009, SC Electrica SA a fost obligata de instanta sa achite Cabinetului avocatului Benone Ovidiu Voicu suma totala de 7.470.000 euro, care includea atat datoria initiala, cat si penalitati de intarziere si cheltuieli de judecata. Urmare a acestei decizii, in 29 mai 2009 si in 16 iunie 2009 S.C. Electrica SA a virat, prin transfer bancar datoria intr-un cont comun al SC Termoeletrica SA si al avocatului Benone Ovidiu Voicu. In ciuda platilor facute de Eletrica, in perioada aprilie-august 2009, prin mijloace frauduloase, nota de plata pe care S.C. Electrica S.A urma sa o achite ca urmare a executarii silite a fost incarcata, in mod nejustificat, pana la suma totala de 18.621.381 euro, aceste activitati “infractionale au fost concepute si puse in practica de Voicu Benone Ovidiu cu Ungureanu Ioan, ulterior si de Rocosanu Dragos Paul, Ionas Ioan Daniel, la care s-a adaugat prin asociere activitatea inculpatilor Tipa Sava si Roata Elena Lavinia. In suma marita nejustificat intra partea de 31.557.229,06 lei, care deja fusese platita de buna voie de S.C.ELECTRICA S.A., la care se adauga 22.865.584,33 lei penalitati stabilite de o expertiza extrajudiciara, in conditiile in care valoarea penalitatilor fusese deja inclusa in suma stabilita de instanta, precum si 23.335.415,65 lei cheltuieli de executare silita. In cheltuielile de executare silita, de pilda, intra si onorariul de aparator facturat de avocatul Draghici Adrian, de 3.809.523 euro, valoare considerata total nejustificata in contextul unei executari silite. De altfel, chiar si depunerea cererii de executare silita s-a facut in lipsa unui titlu executoriu. Prin modalitatea prezentata mai sus, s-a ajuns la o situatie in care, o obligatie deja stinsa, ce viza fonduri publice, sa fie ceruta de catre inculpatul Voicu Benone Ovidiu in nume propriu, fara nicio justificare si doar in folos personal. Prin aceleasi manevre, suma mentionata, executata silit de la S.C. Electrica S.A. a revenit in totalitate societatii comerciale RecoveryBestSolution S.R.L. -reprezentata de Ionas Ioan Daniel si Cabinetului de avocat Voicu Benone Ovidiu. Caracterul ilegal al executarii silite avea sa fie constatat si prin sentinta din 23 martie 2010 a Judecatoriei Sectorului 2 Bucuresti”.

Inculpatii s-au executat silit reciproc,marind succesiv valoarea de executat
Pe de alta parte,
conform DNA „si S.C. Termoelectrica S.A., in baza contractului de asistenta juridica incheiat la data de 21 aprilie 2008 cu Cabinetul de avocat Voicu Benone Ovidiu, a fost executata silit de Biroul Executorului Judecatoresc Rocosanu Dragos Paul pana la concurenta sumei de 7.812.650 lei (1.860.154 euro). La aceasta executare s-a ajuns urmare a faptului ca inculpatul avocat Voicu Benone Ovidiu a falsificat contractul de asistenta juridica, in sensul inscrierii unui onorariu de 5.000.000 lei, in conditiile in care initial nu fusese inscrisa nicio suma. Ulterior contractul a fost cesionat inculpatului Manolache Valentin la suma de 5.950.000 lei, iar prin executare silita s-au adaugat onorariul de executare silita, onorariul de asistenta juridica si diferite taxe. In perioada 2008- februarie 2009, printr-un mod de operare similar care a presupus manevre frauduloase (inexistenta titlului executoriu si stabilirea unor cheltuieli de executare supraevaluate) inculpatii Voicu Benone-Ovidiu, Rocosanu Dragos Paul, Ionas Ioan Daniel si Crivei Razvan Mircea au determinat executarea silita a S.C. Asirom Teleorman S.A. pana la concurenta sumei de 9.761.290,00 lei (2.323.878 euro). Si in acest caz s-a folosit institutia cesiunii de creanta, dreptul respectiv fiind dobandit de S.C. Best RecuperareCreante S.R.L., administrata de catre Crivei Razvan Mircea si la care inculpatul Ionas Ioan Daniel era actionar. Executarea silita nu s-a finalizat datorita suspendarii ei, insa pe timpul popririi, S.C. Asirom Teleorman S.A. a fost privata de dreptul sau de folosinta a banilor. De asemenea, in anul 2006, inculpatul Rocosanu Dragos Paul, in calitate de executor judecatoresc, a executat silit un imobil situat in Bucuresti, cu incalcarea drepturilor de creanta a partii vatamate, in favoarea unui alt creditor, neindreptatit. Prejudiciul produs in dauna S.C. Electrica S.A. este de 18.621.381 euro, nerecuperat, cel produs in paguba S.C. Termoeletrica S.A. este de 1.860.154 euro, nerecuperat, S.C. Asigurarea Romaneasca - ASIROM VIENA INSURANCE GRUP S.A. a fost prejudiciata cu 2.324.114 euro, suma recuperata, iar prejudiciul produs in paguba S.C. TOP LEASING S.A., de 205.034 euro, nu a fost recuperat”.
DNA a anuntat de asemenea ca a fost aplicat sechestru asigurator pe toate bunurile inculpatilor, iar cauza a fost trimisa spre judecare la Curtea de Apel Bucuresti.

Comentarii

# Pe cand DNA si la Bechtel si OMV? date 19 April 2011 07:39 -1

Domnu Morar, da de ce nu intrati si la marile furaciuni Bechtel si OMV. Sunt cu mult mai importante si ar arata ca vreti sa starpiti coruptia. Cat sa mai platim pe km de autostrada cat nu face si cat sa mai creasca pretul la benzina cu banditii astia care au dat zacamintele de petrol la straini contrar Constituttiei?

# Nicolae date 19 April 2011 08:12 +6

Din cunostintele mele unii oameni au fost trimisi in Instanta abuziv,nevinovati ei fiind, fara sa comita nici o infractiune din cele mentionate. Intrebarea este cand DNA-ul isi va face treaba corect si cand cetatenii acestei tari vor beneficia de dreptate?? DNA-ul desfasoara o activitate distructiva, in sensul anularii activitatilor unor societati corecte, excluzand din mediul de afaceri persoane corecte si capabile numai pentru un scop in sine: acela de a avea indicatori statistici care sa ii favorizeze

# Vasile date 19 April 2011 10:46 -3

Profesiile juridice sunt pline de infractori. Executori, judecatori, avocati... etc. Ar trebui sa primeasca pedepse exemplare si sa fie judecati in stare de arest, nu liberi. Termoelectrica este o societate detinuta de stat. Fraudele sunt suportate din buzunarul tuturor romanilor. Acesti escroci au furat cel putin cate 3 lei din buzunarul fiecarui roman in parte. Asteptam solutia justitiei.

# Tony date 19 April 2011 11:23 0

Vasile, daca cineva ar lua in serios infractiunile comise de autoritati si i-ar condamna pe toti care se fac vinovati de fraudarea Statului Roman, Jilava ar deveni neincapatoare . Toti sunt prinsi intr-un fel sau altul in asocierea produceri de infractiuni la nivel inalt si toti s-au infruptat din ,,cina cea de taina" . Stiti ce mi se pare interesant, ei fura milioane de Euro si nu li se intampla nimic si vine un gainar ii fura unuia din acestia portofelul cu 5 euro . Acest nenorocit este prins de bratul lung al legi si i se da 15 ani de puscarie sa se invete minte si sa nu mai fure de la bogati . Imi aduc aminte de un vers dintr-un cantec al Mafiei(formatie) ,,nu eu, ci tu ar trebui sa fi in penitenciar !" .

# Nicolae date 19 April 2011 13:06 +4

Vinovatii trebuie sa plateasca si sa raspunda in fata legii. Dar oamenii nevinovati cum recupereza prejudiciul de imagine, degredarea pshica si cum repara efectele unui abuz incalificabil?

# Tony date 19 April 2011 14:11 +3

Raspuns corect - niciodata Nicolae ! Pentru ca nici in Zimbabwe sau Guinea-Bissau nu se tolereaza mai bine decat in Justitia Romana abuzurile autoritatilor . Singura sanctiune pentru cei care se fac vinovati de aceste abuzuri, este ,,promovarea" .

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 25.04.2024 – Tranca nu se intoarce la dosare. Parfum de sobolan (Foto)

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva