25 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

8 ANI DE INCHISOARE DUPA ACHITARE – Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat definitiv pe fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteras, pentru abuz in serviciu. La fond, Poteras fusese achitat de judecatorul Ionel Octavian Grozav de la Judecatoria Sectorului 6. Edilul a fost trimis in judecata intr-un dosar privind eliberarea unor titluri de proprietate, cu un prejudiciu de peste 58 milioane de euro

Scris de: Cristina GHENEA | pdf | print

22 May 2015 17:13
Vizualizari: 6596

Fostul primar al Sectorului 6 din Capitala, Cristian Poteras (foto), a fost condamnat definitiv vineri, 22 mai 2015, la 8 ani de inchisoare cu executare pentru abuz in serviciu, in dosarul privind eliberarea unor titluri de proprietate pentru terenuri intravilane in care, initial, fusese achitat de catre instanta de fond. Decizia apartine Curtii de Apel Bucuresti si schimba total sentinta data, in aprilie 2014, de magistratul Ionel Octavian Grozav de la Judecatoria Sectorului 6.

Nu doar Cristian Poteras urmeaza sa fie incarcerat, ci si alti functionari ai primariei condusa de acesta, de asemenea inculpati pentru abuz in serviciu in acelasi dosar si achitati de prima instanta. Astfel, Gheorghe Florica, Petre Boncea si Dumitru Vultur au fost condamnati la cate 5 ani de inchisoare pentru abuz in serviciu, Daniel Moise a fost condamnat la 3 ani si 6 luni de inchisoare cu executare pentru aceeasi infractiune, iar Cristina Popescu si Dorina Piftor – pentru complicitate la abuz in serviciu si fals intelectual – au primit cate 3 ani, insa in cazul acestora magistratii au decis suspendarea pedeapsei pe durata unui termen de incercare de 7 ani.


Potrivit procurorilor DNA, in cursul anului 2006, fostul edil Cristian Poteras, fost lider al PDL Bucuresti, impreuna cu ceilalti functionari publici gasiti vinovati ar fi eliberat, ilegal, titluri de proprietate pentru terenuri intravilane, prejudiciind, in total, cu peste 58 milioane de euro bugetul Municipiului Bucuresti, al Clubului Sportiv Rapid, al Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie ICECHIM si al Institutului de Biologie din cadrul Academiei Romane.

Pentru recuperarea prejudiciului, instanta a decis confiscarea mai multor sume de bani, de ordinul a peste 20 milioane de euro. In plus, magistratii au dispus desfiintarea unora dintre titlurile de proprietate emise de primarul Poteras pentru terenuri intravilane.

Iata minuta sentintei prin care Judecatoria Sectorului 6 ii achitase, initial, pe inculpati:

Respinge cererile de schimbare a incadrarii juridice a faptelor retinute in sarcina inculpatilor Poteras Cristian Constantin, Floricica Gheorghe, Vultur Dumitru, Boncea Petre, Moise Daniel, Popescu Cristina si Piftor Dorina, ca neintemeiate.

In baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b teza I C.p.p., achita pe inculpatul Poteras Cristian Constantin (date) pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata, prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. si 309 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (6 acte materiale).

In baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b teza I C.p.p., achita pe inculpatul Floricica Gheorghe (date) pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata, prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. si 309 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (6 acte materiale).

In baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b teza I C.p.p., achita pe inculpatul Vultur Dumitru (date) pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata, prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. si 309 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (5 acte materiale).

In baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b teza I C.p.p., achita pe inculpatul Moise Daniel (date) pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata, prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. si 309 C.pen., cu aplic. art. 35 alin.1 C.pen., cu aplic. art. 5 C.pen. (2 acte materiale).

In baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b teza I C.p.p., achita pe inculpatul Boncea Petre (date) pentru savarsirea infractiunii de abuz in serviciu in forma continuata, prev. de art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. si 309 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (6 acte materiale).

In baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b teza I C.p.p., achita pe inculpata Popescu Cristina (date) pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu in forma continuata, prev. de art.48 C.pen. rap. la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. si 309 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (6 acte materiale) si fals intelectual prev. de art.289 C.pen.1969 cu aplic.art.5 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (6 acte materiale), totul cu aplic. art. 33 lit.a C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen.

In baza art.17 alin.2 C.p.p. rap. la art. 16 alin.1 lit.b teza I C.p.p., achita pe inculpata Piftor Dorina (date) pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la infractiunea de abuz in serviciu in forma continuata, prev. de art.48 C.pen. rap. la art. 13 ind.2 din Legea nr.78/2000 rap. la art. 297 alin.1 C.pen. si 309 C.pen., cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (4 acte materiale) si fals intelectual prev. de art.289 C.pen.1969 cu aplic. art. 41 alin.2 C.pen.1969, cu aplic. art. 5 C.pen. (4 acte materiale), totul cu aplic. art. 33 lit.a C.pen. 1969 cu aplic. art. 5 C.pen.

In baza art.397 al.1 C.pr.penala rap. la art.25 alin.5 C.p.p. lasa nesolutionate actiunile civile formulate de partile civile Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie – ICECHIM-, Academia Romana – Institutul de Biologie –si Clubul Sportiv Rapid –. In baza art. 404 alin.4 lit.c C.p.p. dispune ridicarea sechestrului asigurator instituit pana la concurenta sumei de 58.230.034 euro (205.306.570 lei), asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor Poteras Cristian Constantin, Floricica Gheorghe, Vultur Dumitru, Moise Daniel, Boncea Petre, Popescu Cristina, Piftor Dorina, prin ordonanta nr.249/P/2008 din 5 iulie 2010 a Parchetului de pe langa ICCJ – Directia Nationala Anticoruptie, Sectia de combatere a coruptiei.

Ia act ca partea vatamata, Municipiul Bucuresti, prin primar general, nu s-a constituit parte civila in cauza. In temeiul art. 275 alin.3, cheltuielile judiciare raman in sarcina statului. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare. Pronuntata in sedinta publica, astazi, 10.04.2014”.

Prezentam comunicatul DNA din anul 2011, privind trimiterea in judecata a lui Cristian Poteras si a celorlalti functionari ai Primariei Sectorului 6:

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie au dispus trimiterea in judecata a inculpatilor:

CRISTIAN CONSTANTIN POTERAS, primar al Sectorului 6 Bucuresti si presedinte al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),

GHEORGHE FLORICICA, secretar al Primariei Sectorului 6 Bucuresti si secretar al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),

DUMITRU VULTUR, Director executiv adjunct al Directiei Tehnice (Urbanism) din cadrul Primariei Sectorului 6 in perioada 2005-2008, specialitatea juridica, si membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (5 acte materiale),

MOISE DANIEL, sef Birou Evidenta activitatilor agrare din cadrul Primariei Sectorului 6 in perioada 2005-2006, specialitatea agronomie, si membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (2 acte materiale),

BONCEA PETRE, referent in cadrul Serviciului Cadastru, Date Urbane si Fond Funciar, specialitatea masuratori topografice, si membru al Subcomisiei locale de fond funciar de pe langa Consiliul Local al Sectorului 6 Bucuresti, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),

CRISTINA POPESCU, sef Serviciu Cadastru Date Urbane si Fond Funciar in perioada 2005 - 2006, in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:
-
complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (6 acte materiale),

-fals intelectual in legatura cu infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma continuata (6 acte materiale) si

DORINA PIFTOR, consilier in cadrul Serviciului Cadastru Date Urbane si Fond Funciar, in sarcina careia s-au retinut urmatoarele infractiuni:

-complicitate la infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, cu consecinte deosebit de grave, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, in forma continuata (4 acte materiale),

-fals intelectual in legatura cu infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma continuata (4 acte materiale).

In rechizitoriul intocmit, procurorii au retinut urmatoarea stare de fapt:

Cercetarile efectuate in prezentul dosar penal au relevat faptul ca, in cursul anului 2006, inculpatii Cristian Constantin Poteras, Gheorghe Floricica, Dumitru Vultur, Moise Daniel, Boncea Petre, Cristina Popescu si Dorina Piftor, in calitate de functionari publici in cadrul Primariei Sectorului 6 Bucuresti si de membri in cadrul Subcomisiei locale de aplicare a Legii fondului funciar Sector 6, nu si-au respectat atributiile de serviciu referitoare la reconstituirea dreptului de proprietate, ceea ce a condus la eliberarea, cu incalcarea dispozitiilor legale, a sase titluri de proprietate pentru suprafata totala de 119.647,64 mp teren intravilan situat in municipiul Bucuresti, cu o valoare de piata, la nivelul anului 2006, de 58.230.034 euro (205.306.570 lei).

In mod identic, in toate cele sase situatii, prin modalitatea in care au instrumentat cererile, au formulat propunerile de validare, au procedat la punerea in posesie si au eliberat titlurile de proprietate, inculpatii au incalcat dispozitii legale imperative si metodologia de solutionare a cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate in baza Legii nr. 18/1991, astfel ca au fost retrocedate terenuri cu o situatie juridica incerta sau chiar prin incalcarea dreptului de proprietate al altor persoane.

Prin actele abuzive ale inculpatilor s-a realizat simularea reconstituirii dreptului de proprietate in avantajul unui grup de persoane (una dintre acestea fiind varul sotiei inculpatului Constantin Poteras) si, corelativ, a fost cauzata o paguba in valoare totala de 58.230.034 euro patrimoniului Municipiului Bucuresti, respectiv Clubului Sportiv Rapid, Institutului National de Cercetare-Dezvoltare pentru Chimie si Petrochimie ICECHIM si Academiei Romane – Institutul de Biologie, terenurile in cauza apartinand, in mare parte, domeniului public ori domeniului privat al Municipiului Bucuresti si persoanelor juridice anterior mentionate.

Mecanismul prin care au fost obtinute in mod facil avantaje patrimoniale consistente a fost pus in opera pe fondul existentei unui sistem birocratic si a unui orizont de asteptare extrem de restrans pentru persoanele indreptatite la respectivele reconstituiri. Astfel, mai multe persoane au cedat drepturile litigioase catre acelasi grup de interese in schimbul sumelor totale de 417.900 euro si 40.000 lei, pentru ca, in urma „reconstituirii dreptului de proprietate” iar apoi, prin comasare, terenurile astfel obtinute (situate pe Bd. Timisoara, str. Valea Oltului sau Drumul Taberei) sa fie valorificate cu profituri uriase: pentru suprafata de 68.428 mp vanduta a fost incasata suma de 33.654.918,67 euro, pretul total al tranzactiilor fiind de 82.324.529,67 euro.

In vederea recuperarii prejudiciului creat, procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si imobile apartinand inculpatilor”.

Comentarii

# cetatean date 22 May 2015 18:11 +11

Omul a fost prevazator si a predat averea toata nevestei la divort, acum multi ani. Fiind sarac,poteras nu are ce sa dea.

# unul din lumea cea mare date 22 May 2015 20:16 +10

mentorul lui fiind basescu!!!!!deci a avut bun profesor......si pentru cetatean// nu exista confiscarea extinsa?

# cetatean date 22 May 2015 21:20 +8

,,Confiscarea extinsa'' a si fost atacata la CEDO cu succes [se pare] si oricum nu se aplica tuturor sefilor.Oare Udrea nu si-a pus protectie pe genti,pantofi prin divortul de cocos ???

# unul din lumea cea mare date 23 May 2015 11:44 -1

ptr cetatean//(nu te contrazic caci nu practic si nu am dreptul la baza) nu a fost APROBATA CONFISCAREA EXTINSA CHIAR DE UE?(de aici a plecat cearta intre imperiul raului si macovei,si a fost scandalul dracului ca macovei a trecut prin palamentul ue aceasta lege care nu i/a convenit infractorului de fost presedinte)

# Salvamar date 23 May 2015 06:34 +4

Ar trebui sa ma bucur ca un basist a luat-o,dar nu ma bucur. De ce? pai cum e poribil ca la fond sa fii achitat, iar la apel sa iei 8 ani. Ce spune asta despre JUSTITIA ROMANA? In ultimile zile a inceput sa se vada tot mai des chipul hidos al justitiei si neajunsurile ei...

# DOREL date 23 May 2015 11:43 +2

Ce se intampla, nu o nici o contradictie, in prima instanta eram in plina epoca Basescu, cand stim de la dl. gen. Dumbrava cum mergea treaba, acu', pur si simplu, organul fie n-a mai avut curaj sa mai dea comenzi (dupa scandalul provocat de dl. gen. D.), fie SRI a trecut de partea poporului ! Parerea mea ...

# fFost cetatean onest date 23 May 2015 13:50 +2

Stati linistiti justitia asa zisa dreapta si corecta a ajuns la un nivel de oprimare a oamenilor care gandesc fara precedent,aceasta etapa va insrisa in istorie mai cruda decat perioada anilor 1950.Oricine poate fi acuzat la modul cum se instrumenteaza cazurile si mai ales din lipsa de profesionalism dar si lipsa de moralitatea .Oricine poate fi condamnat in ROMANIA pentru orice ,se gaseste!!!!!!

# valeleu date 23 May 2015 10:46 +1

wow...un judecator l a achitat iar altii iau dau 8 ani....nu credeti ca judecwtorul care l a achitat trebuie intemnitat? :-)hai baieti...pe ei...

# prea ca la tara date 23 May 2015 18:54 +1

Judecatorul asta de la sectorul 6 , auziti ce nume are : GROZAV !!! , a cam facut-o prea ca la ... tara ! Nu poti pur si simplu sa nu te intrebi cam cate zerouri in coada a avut achitarea asta la fond ! Ca a fost masa bogata , n-a scapat unul neachitat ! Si asta se intampla pe timpul preluminatei numitei Postelnicu Lucretia , presedinta de atunci a judecatoriei sectorului 6 , ajunsa in prezent , pe cai mari presedinta sectiei penale a Tribunalului Bucuresti.

# nelub date 23 May 2015 17:08 0

Ma oameni buni lamuriti-ma (eu fiind un locuitor al sectorului 6 si doar un biet absolvent al unei facultati cu profil tehnic, deci fara pricepere in ale dreptului, dar, cred eu, nu chiar prost) : poteras asta a facut la porcarii... totusi nu e anormal sa ajungi de la achitare la 8 ani cu exeutare? Adica maretia asta a dreptului nu e cumva prea mareata?

# franc date 23 May 2015 21:29 +2

Pe scurt, nu mai e nevoie de o alta dovada, ca sa intelegem ca judecatorul asta -GROZAV(!?)- a luat mita pe masura numelui pe care cu rusine il poarta.

# unul din lumea cea mare date 23 May 2015 23:00 -1

lasa ca nici fratele de la sectia 17 politie nu/i mai ,,grozav,,mi/a trimis o citatie la o plingere penala pe care a inchis/o cu nup si parchetul i/a returnat/o ....si la ziua fixata nu a fost la politie........de un an si mai mult nu a mai revenit!!!!!!grozav nu?o pastrez......TOATE LA VREMEA LOR!!!( ma intreb cum a inchis plingerea?)

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 24.04.2024 – Gulutanu s-a mai captusit cu o acuzatie. Doua refuzuri la noua SIIJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva