Curtea Constitutionala a Romaniei a facut publica decizia prin care a admis exceptia de neconstitutionalitate ridicata presedintele Traian Basescu si Administratia Prezidentiala in dosarul aflat la Curtea de Apel Bucuresti, in care Asociatia Magistratilor din Romania cere anularea decretului prezidential de numire a lui Daniel Morar in functia de judecator CCR. O solicitare cat se poate de justificata avand in vedere ca Daniel Morar este autorul unor grave erori judiciare si abuzuri, facute in perioada in care activa ca procuror, fapt ce ar conduce la neindeplinirea conditiei “inaltei competente profesionale”, necesara a fi indeplinita pentru numirea in functia de judecator la CCR.

Este vorba despre Decizia nr. 459 din 16 septembrie 2014, referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a a dispozitiilor art.8 alin.(1) raportate la art.2 alin.(1) lit.c) teza intai din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ. O decizie prin care CCR a stabilit ca decretele presedintelui privind numirea judecatorilor la CCR “sunt excluse din sfera controlului judecatoresc sub aspectul verificarii indeplinirii conditiei de inaltei competente profesionale”. Cu alte cuvinte, nu conteaza erorile profesionale sau abuzurile comise de persoana numita in functia de judecator CCR, conteaza doar ce vrea cine dispune numirea.

Judecatorii CCR Augustin Zegrean (foto), Valer Dorneanu, Toni Grebla, Petre Lazaroiu, Mircea Stefan Minea, Vpuskas Valentin Zoltan si Tudorel Toader au decis ca decizia de numire la Curtea Constitutinala apartine in exclusivitate titularilor prevazuti de Constitutie si implica o apreciere subiectiva, luata pe baza informatiilor evaluate in mod personal de catre deputati, senator sau presedinte. In opinia CCR, instantele judecatoresti nu pot analiza daca este indeplinita conditia de “inalta competenta profesionala”, intrucat s-ar substitui prevederilor constitutionale ale presedintelui Romaniei. Potrivit CCR, o asemenea hotarare judecatoreasca ar avea la baza standarde relative, variabile si echivoce. Practic, CCR a decis ca nici instantele si nici Curtea Constitutionala nu au comopetenta de a controla sau cenzura indeplinirea conditiei de buna inalta competenta profesionala.

Iata cateva fragmente din Decizia CCR:

“Actele juridice ale Presedintelui Romaniei, adoptate in exercitarea atributiilor mandatului constitutional, sunt decretele prezidentiale. Aceste acte sunt manifestari unilaterale de vointa, realizate in scopul de a produce efecte juridice si pot avea caracter individual sau normativ. Dispozitiile constitutionale prevad, sub sanctiunea inexistentei actului, publicarea decretului in Monitorul Oficial al Romaniei, data de la care acesta intra in vigoare. Toate decretele au caracter executoriu, fiind general obligatorii, autoritatile statului carora le sunt destinate fiind insarcinate cu aducerea la indeplinire a celor statuate in cuprinsul actului. Potrivit dispozitiilor art.100 alin.(2) din Constitutie, unele decrete ale Presedintelui se contrasemneaza de prim-ministru.

Acestor acte juridice le sunt aplicabile dispozitiile art.126 alin.(6) din Constitutie, potrivit carora: „Controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu exceptia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum si a actelor de comandament cu caracter militar. Instantele de contencios administrativ sunt competente sa solutioneze cererile persoanelor vatamate prin ordonante sau, dupa caz, prin dispozitii din ordonante declarate neconstitutionale.” Asa fiind, in masura in care, prin obiectul de reglementare, decretele Presedintelui nu se circumscriu sferei actelor exceptate, ele pot fi atacate in contencios administrativ, potrivit dispozitiilor Legii nr.554/2004.

Potrivit dispozitiilor constitutionale ale art.142 coroborate cu cele ale art.143, numirea in functia de judecator al Curtii Constitutionale este conditionata de indeplinirea a trei conditii cumulative:

- pregatire juridica superioara;

- cel putin 18 ani vechime in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior;

- inalta competenta profesionala.

Legiuitorul ordinar a reglementat procedura de numire a judecatorilor constitutionali, detaliind in cuprinsul art.5 al Legii nr.47/1992 cazul numirilor facute de Parlament. Astfel, depunerea candidaturilor la fiecare Camera, implica depunerea unui curriculum vitae si a actelor doveditoare privind indeplinirea cumulativa a conditiilor stipulate de Constitutie. Candidatii sunt audiati de comisiile juridice ale fiecarei Camere si, ulterior, de plenul Camerei care face numirea. Camera Deputatilor si Senatul, in sedinte separate, numesc, cu votul majoritatii membrilor lor, la propunerea Biroului permanent si pe baza recomandarii Comisiei juridice, in calitate de judecator, persoana care a intrunit numarul cel mai mare de voturi. Numirea se face in temeiul prevederilor art. 142 si 143 din Constitutia Romaniei, precum si ale art. 5 si 68 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, prin Hotarare a Camerei Deputatilor, respectiv a Senatului. Ultima etapa a procedurii de numire o reprezinta depunerea juramantului in fata Presedintelui Romaniei si a presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, moment care marcheaza inceperea mandatului de judecator.

In cazul numirii judecatorilor constitutionali de catre Presedintele Romaniei, Legea nr. 47/1992 nu prevede etapele procedurale pe care le implica numirea in functia de demnitate publica, insa este evident ca verificarea indeplinirii celor trei conditii prevazute de art.143 din Constitutie este atributul exclusiv al Presedintelui Romaniei. Decretul privind numirea unui judecator la Curtea Constitutionala se emite in temeiul prevederilor art.94 lit.c), ale art.100 alin.(1) si ale art.142 alin.(2) si (3) din Constitutie, precum si ale art.5 alin.(2) si ale art.69 alin.(1) si (2) din Legea nr.47/1992.

In ceea ce priveste critica potrivit careia textele legale criticate creeaza un tratament juridic discriminatoriu intre persoane aflate in aceeasi situatie juridica - judecatori ai Curtii Constitutionale -, intrucat decretul Presedintelui Romaniei poate fi cenzurat pe calea contenciosului administrativ de catre instantele de drept comun, in timp ce hotararile Camerei Deputatilor si Senatului pot fi cenzurate de catre Curtea Constitutionala, apreciem ca o atare obiectie este neintemeiata. Tratamentul procesual diferit sub aspectul instantei competente sa efectueze controlul actului de numire in functia de judecator constitutional este justificat in mod obiectiv si rezonabil de natura juridica diferita a actelor juridice supuse controlului. Astfel, decretul Presedintelui, asa cum s-a aratat in prealabil, reprezinta un act administrativ caruia ii este aplicabil regimul juridic corespunzator, consacrat la nivel constitutional (art.126 alin.(6)) si legal (Legea nr.554/2001). Hotararile Parlamentului constituie acte juridice ale forului legislativ, supuse regimului juridic reglementat prin Constitutie (art.67), regulamentele celor doua Camere ale Parlamentului si Legea nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale (art.27 si 28). Prin urmare, atat natura juridica diferita, cat si dispozitiile constitutionale insele disting intre cele doua categorii de acte juridice, astfel ca instanta constitutionala nu poate retine incompatibilitatea dispozitiilor art. 8 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu principiul egalitatii in drepturi a cetatenilor, consacrat de art.16 din Constitutie.

Sub aspectul verificarii conditiilor constitutionale si legale pe care persoana numita in functia de judecator constitutional trebuie sa le intruneasca, daca in privinta primelor doua conditii (pregatire juridica superioara si vechimea de cel putin 18 ani in activitatea juridica sau in invatamantul juridic superior), verificarea are la baza date concrete, obiective, susceptibile a fi supuse unui control judecatoresc al instantelor de drept comun sau al Curtii Constitutionale, in ceea ce priveste cea de-a treia conditie (inalta competenta profesionala), aceasta implica evaluarea si decizia exclusiva a autoritatilor abilitate de Constitutie sa faca numirea, in temeiul unor aprecieri proprii. Astfel, marja de apreciere a Presedintelui Romaniei, a Senatului si a Camerei Deputatilor in exercitarea atributiei de a numi judecatorii constitutionali nu este limitata la verificarea aspectelor de legalitate pe care le presupune indeplinirea conditiilor obiective, cuantificabile (legea stabilind in ceea ce priveste rangul studiilor si al vechimii juridice nivelul minimal al conditiilor pe care persoana numita trebuie sa le respecte), ci vizeaza si aspecte de oportunitate, autoritatile competente avand libertate absoluta, in acest caz, de a alege o anumita persoana apreciata a intruni conditia „inaltei competente profesionale”.

Potrivit dispozitiilor constitutionale cuprinse in art.142 si art.143, judecatorii Curtii Constitutionale sunt numiti de Camera Deputatilor, de Senat si de Presedintele Romaniei. Retinem ca stipularea in Constitutie a procedurii de desemnare a judecatorilor constitutionali constituie o garantie a independentei acestora si a exercitarii cu impartialitate a atributiilor ce le revin conform Legii fundamentale. Totodata, Curtea observa ca aceasta functie este una dintre cele cu cel mai inalt rang in cadrul autoritatilor statului, rolul sau fundamental derivand din competentele care revin Curtii Constitutionale, unica autoritate de jurisdictie constitutionala in Romania, menita sa garanteze suprematia Constitutiei.

Dezvoltand normele constitutionale, dispozitiile Legii nr.47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale prevad procedura de numire de catre Parlament a judecatorilor constitutionali, respectiv numirea persoanelor care au intrunit votul majoritatii membrilor fiecarei Camere, la propunerea Birourilor permanente si pe baza recomandarii Comisiilor juridice. O atare reglementare este necesara in considerarea specificului activitatii unei Camere a Parlamentului, acela de a adopta o decizie colectiva, luata cu majoritatea voturilor, dupa o dezbatere publica, pe baza unei proceduri stabilite de lege. Potrivit pozitiei preeminente a Parlamentului in sistemul autoritatilor publice ale Romaniei, el exercita prerogative de cea mai mare insemnatate pentru activitatea de stat, fiind, in intregul sau, expresia suveranitatii nationale rezultata din alegerile parlamentare. Intre aceste prerogative, alaturi de cea privitoare la adoptarea legilor, este si activitatea de numire in functiile de demnitate publica. Desigur, Parlamentul nu poate desfasura, in plenul sau, a atare activitate fara a beneficia de suportul informational necesar pentru a-si formula o opinie corecta asupra persoanelor care urmeaza a fi desemnate pentru exercitarea atributiilor pe care functia de demnitate publica o implica. Rolul comisiilor juridice in procedura de numire a judecatorilor constitutionali este tocmai acela de a culege si a oferi acele date necesare plenului fiecarei Camere spre a-si fonda, in mod optim, luarea unei decizii. Astfel, pe baza curriculum-ului vitae depus de candidat si a audierii acestuia, comisia intocmeste un raport prin care prezinta plenului Camerei toate informatiile cu privire la profilul candidatului: cariera profesionala, probitatea morala, experienta in domeniul juridic sau calitatile individuale, elemente ce se circumscriu notiunii de „inalta competenta profesionala”.

In ceea ce priveste desemnarea judecatorilor constitutionali de catre Presedintele Romaniei - autoritate fundamentala in cadrul democratiei constitutionale, legitimata prin votul liber exprimat al cetatenilor romani -, autoritatea decizionala este una individuala, iar nu colectiva ca in cazul Parlamentului. Desi legea nu prevede in mod expres o procedura si in acest caz, apare cu evidenta ca elemente specifice procedurii parlamentare sunt pe deplin aplicabile: prezentarea unui curriculum vitae al candidatilor, solicitarea de informatii concludente cu privire la profilul profesional, eventuale audieri ale persoanelor candidate etc.

In ambele ipoteze, decizia de numire in functia de demnitate publica apartine in exclusivitate titularilor prevazuti de Constitutie si implica o apreciere subiectiva, intemeiata pe informatiile care sunt evaluate in mod personal, de catre fiecare deputat sau senator, prin acordarea votului in cadrul deciziei colective a fiecarei Camere a Parlamentului, respectiv de catre Presedintele Romaniei, care manifesta o optiune personala, in cadrul unei decizii individuale. Odata adoptate aceste decizii, optiunea fiecarui for decident este asumata in plan institutional si politic, raspunderea pentru alegerea realizata fiind circumscrisa acestui cadru.

O interpretare contrara ar insemna ca, analizand conditia subiectiva a „inaltei competente profesionale”, instantele judecatoresti, investite cu exercitarea controlului de legalitate a decretului Presedintelui, sau Curtea Constitutionala, investita cu controlul de constitutionalitate al hotararilor Parlamentului, s-ar substitui prerogativelor constitutionale ale Presedintelui Romaniei, Senatului sau Camerei Deputatilor, dupa caz, in ceea ce priveste numirea unor persoane in functiile de demnitate publica, decizia acestor autoritati putand fi invalidata in urma efectuarii unui control fundamentat pe aprecieri in egala masura subiective, de catre un for judiciar care ar pronunta o hotarare judecatoreasca intemeiata pe standarde relative, variabile si echivoce, ceea ce este in evidenta contradictie cu prevederile legale.

Mai mult, a accepta o atare teza echivaleaza cu negarea atributiilor constitutionale proprii ale celor doua Camere ale Parlamentului, respectiv a Presedintelui Romaniei, care ar deveni atributii comune/partajate cu Curtea Constitutionala, respectiv instantele judecatoresti, ceea ce contravine prevederilor art.1 alin.(4) din Constitutie referitoare la principiul separatiei puterilor in stat, precum si dispozitiilor art.1 alin.(5) care consacra principiul suprematiei Constitutiei. Prin urmare, in ceea ce priveste indeplinirea conditiei inaltei competente profesionale, nici instantele judecatoresti si nici Curtea Constitutionala nu au vreo competenta de control si cenzura.

(…)

Luand in considerare argumentele retinute de cele doua instante constitutionale investite cu efectuarea unui control de constitutionalitate a unor acte de numire in functii de demnitate publica, apreciem ca rationamentul juridic pe care s-au intemeiat aceste hotarari, respectiv consacrarea caracterului dihotomic al conditiilor legale pe care persoana numita trebuie sa le indeplineasca, conditii obiective si conditii subiective, cu consecinta admisibilitatii unui control efectuat de instanta constitutionala exclusiv in ceea ce priveste conditiile obiective, este pe deplin aplicabil si in prezenta speta, premisele fiind similare.

Mutatis mutandis, instantele judecatoresti nu pot analiza si cenzura optiunea Presedintelui Romaniei prin cercetarea motivelor pentru care acesta dispune de prerogativa sa de a numi un judecator la Curtea Constitutionala cu privire la o persoana apreciata a intruni cerinta inaltei competente profesionale, in conditiile stabilite de Constitutia Romaniei, ci pot doar sa verifice si sa decida in legatura cu indeplinirea conditiilor obiective prevazute de lege.

Prin urmare, Curtea constata ca dispozitiile art. 8 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 sunt constitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca decretele Presedintelui privind numirea judecatorilor la Curtea Constitutionala sunt excluse din sfera controlului judecatoresc sub aspectul verificarii indeplinirii conditiei „inaltei competente profesionale”.

Ce prevad articolele art.2 alin.(1) lit.c) teza intai si art.8 alin.(1) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ atacate la CCR de Administratia Prezidentiala si presedintele Traian Basescu:

“Art. 2 alin.(1) lit.c) teza intai:

„In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile de mai jos au urmatoarele semnificatii:

c) act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizarii executarii legii sau a executarii in concret a legii, care da nastere, modifica sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, in sensul prezentei legi, si contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizitiile publice; prin legi speciale pot fi prevazute si alte categorii de contracte administrative supuse competentei instantelor de contencios administrativ”;

Art.8 alin.(1):

„Persoana vatamata intr-un drept recunoscut de lege sau intr-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemultumita de raspunsul primit la plangerea prealabila sau care nu a primit niciun raspuns in termenul prevazut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanta de contencios administrativ competenta, pentru a solicita anularea in tot sau in parte a actului, repararea pagubei cauzate si, eventual, reparatii pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instantei de contencios administrativ si cel care se considera vatamat intr-un drept sau interes legitim al sau prin nesolutionarea in termen sau prin refuzul nejustificat de solutionare a unei cereri, precum si prin refuzul de efectuare a unei anumite operatiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.

*Cititi aici integral hotararea CCR