ICCJ a motivat sentinta de achitare a lui Adrian Nastase in dosarul „Matusa Tamara”. Procurorii nu au reusit sa probeze nicio acuzatie, rechizitoriul DNA este o insiruire de interpretari subiective, lipsite de suport probator (Sentinta)

Judecatorii supremi Luminita Zglimbea (presedinte), Angela Dragne si Sofica Dumitrascu au facut publica, joi, motivarea sentintei 1743, prin care fostul premier Adrian Nastase, fostul sef al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor, Ion Melinescu si Ristea Priboi au fost achitati pentru dare-luare de mita, complicitate la aceasta infractiune si alte infractiuni de coruptie, in deja celebrul dosar “Matusa Tamara”. In esenta, judecatorii supremi au aratat ca procurorii DNA nu au reusit sa probeze nici macar intalnirile dintre Adrian Nastase, Melinescu si Priboi, nu au reusit sa probeze nici macar ca Melinescu a fost cel care a sustras efectiv lucrarea cu privire la Dana Nastase din Oficiu. De asemenea, judecatorii au criticat DNA pentru ca si-a bazat intregul probatoriu pe denuntul lui Genica Boerica, un individ arestat la momentul la care si-a adus aminte brusc ca a asistat la comiterea unor fapte de coruptie.

ICCJ: Denuntul lui Genica Boerica a continut asertiuni nereale, procurorii i-au dat credit total si au cautat si explicatii pentru neconcordantele din declaratiile acestuia

Primul aspect asupra caruia s-au oprit judecatorii supremi a fost cel legat de denuntul formulat de Genica Boerica, dar mai ales de lipsa de logica si de neconcordantele din acesta. Instanta suprema a criticat atitudinea procurorilor, de a lua de bun un astfel de denunt, de a nu corobora afirmatiile din denuntul lui Boerica cu alte probe, dar mai ales incercarea procurorului de caz de a explica si justifica aceste neconcordante. “Probele invocate de parchet in actul de acuzare se limiteaza la cele mai sus evidentiate. In cursul cercetarii judecatoresti, probele administrate nu au eliminat dubiul cu privire la verosimilitatea denuntului formulat de Genica Boerica. Inalta Curte are in vedere ca la pronuntarea unei condamnari instanta trebuie sa-si intemeieze convingerea asupra vinovatiei inculpatului pe baza unor probe sigure, clare, certe, or in cauza de fata probele in acuzarea inculpatului Melinescu Ioan pentru savarsirea infractiunii de divulgare de informatii nu au acest caracter. Evaluarea probatoriului la care s-a facut trimitere mai sus lasa loc nesigurantei in privinta existentei faptei, pornind de la urmatoarele constatari: principala proba a acuzarii o constituie declaratia martorului Genica Boerica, insa credibilitatea acestuia poate fi pusa la indoiala intrucat denuntul acestuia a intervenit in cursul anului 2006, cand martorul era arestat in alta cauza, iar testarea poligraf a acestuia a indicat note specifice comportamentului simulat, cel putin in conditiile analizate in considerentele deja expuse; ceilalti doi martori importanti invocati de parchet, respectiv Dragan Radu Constantin si Stanescu Niculina Eugenia nu au cunoscut aspectele prezentate decat indirect, relatand doar ceea ce le-a spus Genica Boerica; martora Stanescu Niculina a revenit in instanta asupra unor aspecte importante, motivand ca la momentul audierii de la urmarirea penala era intr-o stare de presiune datorata arestarii sotului sau; intalnirea dintre inculpatii Melinescu Ioan, Priboi Ristea si Nastase Adrian, in prezenta martorului Genica Boerica, la birourile din Palatul Parlamentului este exclusa de martorele Stroescu Cristina Valeria si Coman Milena. (…) In aceste conditii, Inalta Curte va da eficienta regulii in dubio pro reo si, fata de echivocul probatoriului administrat si de imprejurarea ca nici nu a rezultat ca alte probe ar mai putea fi administrate in cauza, va pronunta achitarea inculpatului Melinescu Ioan, (…) neavand convingerea ca fapta exista.” Cu privire la intalnirea care ar fi avut loc intre Nastase, Melinescu si Priboi, in cadrul careia s-ar fi stabilit modul ca Melinescu va sustrage lucrarea, iar Nastase il va recompensa cu functia de presedinte al ONPCSB, Inalta Curte a retinut: “Chiar daca s-ar accepta versiunea prezentata in rechizitoriu, in sensul ca a avut loc o intalnire intre Melinescu Ioan, Priboi Ristea si Nastase Adrian, prin intermediul lui Genica Boerica, afirmatia procurorului ca la acel moment ar fi avut loc 'intelegerea insidioasa' dintre inculpati nu are nicio sustinere probatorie (…)”. Instanta suprema a criticat dur si modul in care procurorii DNA au dat credit total afirmatiilor lui Genica Boerica, fara a le corobora cu niciun alt mijloc de proba, si au continuat sa caute explicatii logice pentru faptul ca Boerica a cazut testul poligraf. Dupa ce retine ca rezultatul testului poligraf arata ca Genica Boerica a avut un comportament nesincer, instanta a retinut ca: “desi testarea la poligraf nu este enumerata intre mijloacele de proba prevazute de art. 64 Cod Procedura Penala, procurorul se hazardeaza in a gasi o explicatie a nesinceritatii constatate de expertul ce a intocmit raportul, aratand ca aceasta s-a datorat faptului ca momentul in care martorul a luat cunostinta de continutul dosarului respectiv nu a fost acela al intrevederii de langa Oficiu cu Melinescu Ioan, ci ulterior, in autoturism, pe drumul catre Palatul Parlamentului”.

Procurorii, criticati pentru afirmatiile din rechizitoriu lipsite de suport probator

Aprecierile instantei supreme cu privire la modul in care au lucrat procurorii in acest caz au fost extrem de dure. “De altfel, procurorul de caz, constient probabil de lipsa oricarui suport probator pe acest aspect, arata ca nu a fost vorba de o solicitare sau promisiune concreta, ci de intelegere cu 'caracter insidios dintre inculpatii Melinescu Ioan si Nastase Adrian, cu sprijinul inculpatului Priboi Ristea, fara solicitari sau propuneri explicite, ci tacita, implicita, bazata pe sugestii subtile, dar cu mare forta de convingere. (…) Intelegerea insidioasa s-a produs, sustine procurorul de caz, in momentul in care Nastase Adrian s-a declarat de acord cu aceste afirmatii. Desi Nastase Adrian nu avea, in acel moment, posibilitatea de a influenta in vreun fel numirea presedintelui oficiului, acest accept al inculpatului, arata procurorul, 'trebuie privit in contextul socio-politic al momentului'”. In ceea ce priveste modul in care a ajuns totusi Melinescu la conducerea Oficiului, instanta a coroborat declaratiile mai multor martori, printre care fostul ministru al Justitiei, Rodica Stanoiu si fostul ministru al Finantelor, Mihai Tanasescu, care au admis ca decizia numirii acestuia a fost una colectiva, si nu a fost facuta la sugestia lui Nastase. “Declaratiile martorilor mai sus evocate au avut acelasi continut in fata instantei ca si cele date in cursul urmaririi penale, insa procurorul de caz le-a dat o cu totul alta interpretare. La aceasta a adaugat analiza modului in care inculpatul Melinescu Ioan a aflat de numirea sa in functie, aspect caruia i-a consacrat mai multe pagini in rechizitoriu, desi este lipsit de relevanta in ceea ce priveste realizarea pretinselor infractiuni de coruptie, ajungand astfel la concluzia, nesustinuta probator, ca decizia de numire a inculpatului Melinescu Ioan in functie nu a fost una colectiva ci una individuala, apartinand exclusiv inculpatului Nastase Adrian. Concluzia procurorului nu poate fi impartasita de instanta intrucat este contrazisa de materialul probator administrat (…)”. De asemenea, ICCJ a aratat ca Parchetul nu a probat existenta unei intelegeri intre Nastase si Melinescu si, mai mult, instanta a lasat sa se inteleaga ca 'insidios' a fost procurorul de caz, care a sustinut mereu in rechizitoriu faptul ca lucrarea de la ONPCSB o privea pe Dana Nastase, cand, in realitate obiectul verificarilor il constituia analiza provenientei sumei de 400.000 USD, de la Alexandru Bittner. Inalta Curte a constatat de asemenea ca nici macar procurorii nu au putut stabili cum a disparut lucrarea din Oficiu, si ca acuzatia asupra lui Melinescu se baza numai pe presupunerea anchetatorilor ca acesta ar fi putut sa o sustraga.

* Cititi aici motivarea instantei supreme in dosarul “Matusa Tamara”