Marti, 18 mai 2021, poate fi declarata zi de doliu in randurile magistratilor-activisti, intrucat tabara #rezist din instantele si parchetele romanesti a incasat o lovitura nimicitoare din partea Curtii de Justitie a Uniunii Europene (CJUE) pe tema Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ). Cand spunem: „tabara #rezist”, ne referim mai ales la judecatorii si procurorii care au iesit sa protesteze pe treptele Curtii de Apel Bucuresti impotriva modificarilor din 2018 de la legile justitiei (vezi foto) – modificari care prevedeau inclusiv infiintarea SIIJ.

Mai precis, CJUE a stabilit ca, in esenta, nu este nimic in neregula cu existenta unei sectii speciale care sa aiba competenta de a ancheta magistrati. Totusi, instantele din Romania trebuie sa se asigure ca reforma care a condus la infiintarea SIIJ, precum si normele privind numirea procurorilor in aceasta sectie „nu sunt de natura sa faca sectia mentionata permeabila la influente exterioare”.

De asemenea, spune CJUE, pentru a fi compatibila cu dreptul Uniunii Europene, legea prin care a fost infiintata SIIJ trebuie „sa fie justificata de imperative obiective si verificabile legate de buna administrare a justitiei”. Or, avand in vedere nenorocirile petrecute in justitia din Romania in ultimul deceniu si jumatate, este evidenta necesitate aparitiei Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie.

In plus, Curtea de Justitie a Uniunii Europene cere ca legea de infiintare a SIIJ „sa garanteze ca aceasta sectie nu poate fi utilizata ca instrument de control politic al activitatii judecatorilor si a procurorilor mentionati si [ca sectia] isi exercita competenta cu respectarea cerintelor prevazute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene”. Or, garantiile de independenta ale SIIJ sunt mai mult decat evidente, prin faptul ca procurorii sectiei speciale sunt numiti de catre Consiliul Superior al Magistraturii (deci fara implicare politica), iar sectia este obligata la transparenta – mai precis, sa raporteze anual in fata CSM despre propria activitate.

CJUE, virusata de infamul RIL

Pe de alta parte, un pasaj mai putin onorabil din comunicatul Curtii de Justitie a Uniunii Europene este cel in care instanta de la Luxemburg vorbeste despre raspunderea patrimoniala a magistratilor. Mai exact, potrivit CJUE, „faptul ca o hotarare contine o eroare judiciara nu poate, in sine, sa fie suficient pentru angajarea raspunderii personale a judecatorului vizat”. Or, aceasta fraza nu face decat sa perpetueze spiritul revoltatoarei Decizii nr. 15/2017 pronuntate de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie in cadrul unui recurs in interesul legii (click aici pentru a citi). Din fericire, acest RIL a fost desfiintat odata cu Decizia CCR nr. 136/2021, prin care Curtea Constitutionala a Romaniei a desfiintat intregul articol 539 din Codul de procedura penala, care punea bariere in calea romanilor care urmareau sa obtina despagubiri pentru ca au fost arestati, apoi achitati definitiv (click aici pentru a citi). Mentionam ca RIL-ul amintit a fost solutionat in interpretarea aceluiasi art. 539 CPP.

CJUE si Inspectia Judiciara

Inainte de a va lasa sa cititi intregul comunicat al Curtii de Justitie a Uniunii Europene, remarcam ca CJUE se pronunta impotriva OUG nr. 77/2018, prin care guvernul condus de Viorica Dancila i-a prelungit judecatorului Lucian Netejoru mandatul de inspector-sef al Inspectiei Judiciare, de data aceasta cu titlu interimar. In legatura cu o asemenea situatie, Curtea de Justitie a Uniunii Europene opineaza ca „o reglementare nationala nu poate da nastere unor indoieli, in perceptia justitiabililor, cu privire la utilizarea prerogativelor unui organ judiciar insarcinat cu efectuarea cercetarilor disciplinare si a actiunilor disciplinare impotriva judecatorilor si a procurorilor ca instrument de presiune asupra activitatii acestora sau ca instrument al unui asemenea control”. Mai exact, „o reglementare nationala este de natura sa dea nastere unor asemenea indoieli atunci cand are ca efect, fie si cu titlu provizoriu, sa permita guvernului statului membru in cauza sa faca numiri in functiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetarile disciplinare si de a exercita actiunea disciplinara impotriva judecatorilor si a procurorilor cu incalcarea procedurii ordinare de numire prevazute de dreptul national”.

Iata comunicatul CJUE (vezi facsimil):

„Curtea de Justitie se pronunta cu privire la o serie de reforme din Romania referitoare la organizarea judiciara, la regimul disciplinar al magistratilor, precum si la raspunderea patrimoniala a statului si la raspunderea personala a judecatorilor pentru erori judiciare

Sase cereri de decizie preliminara au fost formulate in fata Curtii de instante romane in cadrul unor litigii intre persoane juridice sau persoane fizice, pe de o parte, si autoritati sau organe precum Inspectia Judiciara, Consiliul Superior al Magistraturii si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte.

Litigiile principale se inscriu in contextul unei reforme de anvergura in domeniul justitiei si al luptei impotriva coruptiei din Romania, reforma care face obiectul unei monitorizari la nivelul Uniunii Europene din anul 2007, in temeiul mecanismului de cooperare si de verificare instituit prin Decizia 2006/928 cu ocazia aderarii Romaniei la Uniune (denumit in continuare „MCV”).

In contextul negocierilor in vederea aderarii sale la Uniune, Romania a adoptat in cursul anului 2004 trei legi, asa-numitele „legi ale justitiei”, privind statutul judecatorilor si procurorilor, organizarea judiciara si Consiliul Superior al Magistraturii, in scopul ameliorarii independentei si a eficientei justitiei. In cursul anilor 2017-2019, legilor mentionate le-au fost aduse modificari prin legi si ordonante de urgenta ale guvernului adoptate in temeiul Constitutiei Romaniei. Reclamantii din litigiile principale contesta compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unora dintre aceste modificari legislative. In sustinerea actiunilor formulate, acestia fac referire la anumite avize si rapoarte intocmite de Comisia Europeana privind progresele inregistrate de Romania in temeiul MCV, care, in opinia acestora, critica dispozitiile adoptate de Romania in cursul anilor 2017-2019 din perspectiva cerintelor de eficacitate a luptei impotriva coruptiei si de garantare a independentei puterii judecatoresti.

In acest cadru, instantele de trimitere ridica problema naturii si a efectelor juridice ale MCV, precum si a sferei de aplicare a rapoartelor intocmite de Comisie in temeiul acestuia. Potrivit acestor instante, continutul, natura juridica si intinderea temporala a mecanismului mentionat ar trebui considerate ca fiind circumscrise Tratatului de aderare, iar cerintele formulate in aceste rapoarte ar trebui sa aiba caracter obligatoriu pentru Romania. In aceasta privinta, totusi, instantele respective mentioneaza o jurisprudenta nationala potrivit careia dreptul Uniunii nu ar prevala asupra ordinii constitutionale romane, iar Decizia 2006/928 nu ar putea constitui o norma de referinta in cadrul unui control de constitutionalitate intrucat aceasta decizie a fost adoptata anterior aderarii Romaniei la Uniune, iar problema daca continutul, caracterul si intinderea temporala ale acesteia intra in domeniul de aplicare al Tratatului de aderare nu a f acut obiectul niciunei interpretari a Curtii.

Aprecierea Curtii

Intr-o prima etapa, Curtea, intrunita in Marea Camera, constata ca Decizia 2006/928 si rapoartele intocmite de Comisie pe baza acestei decizii constituie acte adoptate de o institutie a Uniunii, care pot fi supuse unei interpretari in temeiul articolului 267 TFUE. In continuare, Curtea statueaza ca decizia mentionata intra, in ceea ce priveste natura sa juridica, continutul sau si efectele sale in timp, in domeniul de aplicare al Tratatului de aderare, intrucat constituie o masura adoptata in temeiul Actului de aderare care este obligatorie pentru Romania de la data aderarii sale la Uniune.

In ceea ce priveste efectele juridice ale Deciziei 2006/928, Curtea constata ca aceasta are caracter obligatoriu in toate elementele sale pentru Romania de la data aderarii sale la Uniune si o obliga sa atinga obiectivele de referinta, de asemenea obligatorii, care figureaza in anexa la aceasta. Obiectivele respective, definite ca urmare a deficientelor constatate de Comisie inainte de aderarea Romaniei la Uniune, urmaresc, printre altele, sa asigure respectarea de catre acest stat membru a valorii statului de drept. Romania are astfel obligatia de a lua masurile adecvate in vederea realizarii obiectivelor mentionate si de a se abtine sa puna in aplicare orice masura care risca sa compromita atingerea acelorasi obiective.

In ceea ce priveste efectele juridice ale rapoartelor intocmite de Comisie in temeiul Deciziei 2006/928, Curtea precizeaza ca acestea formuleaza cerinte in privinta Romaniei si adreseaza „recomandari” statului membru mentionat in vederea atingerii obiectivelor de referinta. In conformitate cu principiul cooperarii loiale, Romania trebuie sa tina seama in mod corespunzator de cerintele si de recomandarile mentionate si trebuie sa se abtina sa adopte sau sa mentina in vigoare in domeniile acoperite de obiectivele de referinta masuri care ar risca sa compromita rezultatul pe care il prevad aceleasi cerinte si recomandari.

Numirile interimare in functiile de conducere ale Inspectiei Judiciare

Intr-o a doua etapa, dupa ce a constatat ca reglementarile care guverneaza organizarea justitiei in Romania intra in domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928, Curtea aminteste ca existenta insasi a unui control jurisdictional efectiv destinat sa asigure respectarea dreptului Uniunii este inerenta valorii statului de drept, care este protejata de Tratatul privind Uniunea Europeana. In continuare, Curtea subliniaza ca orice stat membru trebuie sa se asigure ca organismele care, in calitate de „instanta”, fac parte din sistemul sau de cai de atac in domeniile reglementate de dreptul Uniunii indeplinesc cerintele unei protectii jurisdictionale efective. Intrucat se aplica judecatorilor de drept comun care sunt chemati sa statueze cu privire la chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea dreptului Uniunii, reglementarile nationale in discutie trebuie sa indeplineasca astfel cerintele mentionate. In aceasta privinta, prezervarea independentei judecatorilor in discutie este primordiala pentru a-i pune la adapost de interventii sau de presiuni exterioare si pentru a exclude astfel orice influenta directa, precum si formele de influenta indirecta susceptibile sa orienteze deciziile judecatorilor in discutie.

In sfarsit, Curtea arata, in ceea ce priveste normele care guverneaza regimul disciplinar al judecatorilor, ca cerinta de independenta impune prevederea garantiilor necesare pentru a evita ca acest regim sa fie utilizat ca sistem de control politic al continutului deciziilor judiciare. Astfel, o reglementare nationala nu poate da nastere unor indoieli, in perceptia justitiabililor, cu privire la utilizarea prerogativelor unui organ judiciar insarcinat cu efectuarea cercetarilor disciplinare si a actiunilor disciplinare impotriva judecatorilor si a procurorilor ca instrument de presiune asupra activitatii acestora sau ca instrument al unui asemenea control.

In lumina acestor consideratii generale, Curtea statueaza ca o reglementare nationala este de natura sa dea nastere unor asemenea indoieli atunci cand are ca efect, fie si cu titlu provizoriu, sa permita guvernului statului membru in cauza sa faca numiri in functiile de conducere ale organului care are misiunea de a efectua cercetarile disciplinare si de a exercita actiunea disciplinara impotriva judecatorilor si a procurorilor cu incalcarea procedurii ordinare de numire prevazute de dreptul national.

Infiintarea unei sectii speciale de urmarire penala care are competenta exclusiva pentru infractiunile savarsite de magistrati

Intr-o a treia etapa si tot in lumina acelorasi consideratii generale, Curtea examineaza compatibilitatea cu dreptul Uniunii a unei reglementari nationale care prevede infiintarea unei sectii specializate in cadrul Ministerului Public care are competenta exclusiva de anchetare a infractiunilor savarsite de judecatori si de procurori. Curtea precizeaza ca, pentru a fi compatibila cu dreptul Uniunii, o astfel de reglementare trebuie, pe de o parte, sa fie justificata de imperative obiective si verificabile legate de buna administrare a justitiei si, pe de alta parte, sa garanteze ca aceasta sectie nu poate fi utilizata ca instrument de control politic al activitatii judecatorilor si a procurorilor mentionati si isi exercita competenta cu respectarea cerintelor prevazute de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumita in continuare „carta”). In lipsa indeplinirii acestor cerinte, reglementarea mentionata ar putea fi perceputa ca urmarind instituirea unui instrument de presiune si de intimidare a judecatorilor, ceea ce ar aduce atingere increderii justitiabililor in justitie. Curtea adauga ca reglementarea nationala in discutie nu poate avea ca efect nerespectarea obligatiilor specifice care ii revin Romaniei in temeiul Deciziei 2006/928 in domeniul luptei impotriva coruptiei.

Revine instantelor nationale sarcina de a verifica daca reforma care a condus in Romania la infiintarea unei sectii specializate in cadrul Ministerului Public, insarcinate cu anchetarea judecatorilor si a procurorilor, precum si normele privind numirea procurorilor incadrati in aceasta sectie nu sunt de natura sa faca sectia mentionata permeabila la influente exterioare. In ceea ce priveste carta, revine instantelor nationale sarcina de a verifica daca reglementarea nationala in discutie nu impiedica examinarea intr-un termen rezonabil a cauzelor referitoare la judecatorii si la procurorii vizati.

Raspunderea patrimoniala a statului si raspunderea personala a judecatorilor pentru erori judiciare

Intr-o a patra etapa, Curtea statueaza ca o reglementare nationala care guverneaza raspunderea patrimoniala a statului si raspunderea personala a judecatorilor pentru prejudiciile cauzate printr-o eroare judiciara nu poate fi compatibila cu dreptul Uniunii decat in cazul in care angajarea, in cadrul unei actiuni in regres, a raspunderii personale a unui judecator pentru o astfel de eroare judiciara este limitata la cazuri exceptionale si este incadrata de criterii obiective si verificabile, referitoare la imperative legate de buna administrare a justitiei, precum si de garantii care urmaresc evitarea oricarui risc de presiuni externe asupra continutului hotararilor judecatoresti. In acest scop, sunt esentiale norme clare si precise care sa defineasca comportamentele susceptibile sa angajeze raspunderea personala a judecatorilor pentru a se garanta independenta inerenta misiunii lor si pentru a se evita ca acestia sa fie expusi riscului ca raspunderea lor personala sa poata fi angajata exclusiv ca urmare a deciziei lor. Faptul ca o hotarare contine o eroare judiciara nu poate, in sine, sa fie suficient pentru angajarea raspunderii personale a judecatorului vizat.

In ceea ce priveste modalitatile aferente angajarii raspunderii personale a judecatorilor, reglementarea nationala trebuie sa prevada in mod clar si precis garantiile necesare care sa asigure ca nici ancheta pentru verificarea existentei conditiilor si a imprejurarilor care pot angaja aceasta raspundere, nici actiunea in regres nu sunt de natura sa se transforme in instrumente de presiune asupra activitatii jurisdictionale. Pentru a se evita ca astfel de modalitati sa poata avea un efect disuasiv asupra judecatorilor in exercitarea misiunii lor de a judeca in deplina independenta, autoritatile competente sa initieze si sa desfasoare aceasta ancheta, precum si sa exercite actiunea mentionata trebuie sa fie ele insele autoritati care actioneaza in mod obiectiv si impartial, iar conditiile de fond si modalitatile procedurale trebuie sa fie de asemenea natura incat sa nu dea nastere unor indoieli legitime cu privire la impartialitatea acestor autoritati. De asemenea, trebuie ca drepturile consacrate de carta, in special dreptul la aparare al judecatorului, sa fie pe deplin respectate si ca organul competent sa se pronunte cu privire la raspunderea personala a judecatorului sa fie o instanta. In special, constatarea existentei unei erori judiciare nu se poate impune in cadrul actiunii in regres exercitate de stat impotriva judecatorului vizat, fara ca aceasta din urma sa fi fost ascultat in cadrul procedurii anterioare avand ca obiect angajarea raspunderii patrimoniale a statului.

Principiul suprematiei dreptului Uniunii

Intr-o a cincea etapa, Curtea statueaza ca principiul suprematiei dreptului Uniunii se opune unei reglementari nationale de rang constitutional care priveaza o instanta inferioara de dreptul de a lasa neaplicata din oficiu o dispozitie nationala care intra in domeniul de aplicare al Deciziei 2006/928 si care este contrara dreptului Uniunii. Curtea aminteste ca, potrivit unei jurisprudente consacrate, efectele asociate principiului suprematiei dreptului Uniunii se impun tuturor organelor unui stat membru, fara ca dispozitiile interne aferente repartizarii competentelor judiciare, inclusiv de ordin constitutional, sa poata impiedica acest lucru. Amintind de asemenea ca instantele nationale sunt obligate, in masura posibilului, sa dea dreptului intern o interpretare conforma cu cerintele dreptului Uniunii sau sa lase neaplicata din oficiu orice dispozitie contrara a legislatiei nationale care nu ar putea face obiectul unei astfel de interpretari conforme, Curtea constata ca, in cazul unei incalcari dovedite a Tratatului UE sau a Deciziei 2006/928, principiul suprematiei dreptului Uniunii impune instantei de trimitere sa lase neaplicate dispozitiile in cauza, indiferent daca acestea sunt de origine legislativa sau constitutionala.

Mentiune: Trimiterea preliminara permite instantelor din statele membre ca, in cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, sa adreseze Curtii intrebari cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii. Curtea nu solutioneaza litigiul national. Este de competenta instantei nationale sa solutioneze cauza conform deciziei Curtii. Aceasta decizie este obligatorie, in egala masura, pentru celelalte instante nationale care sunt sesizate cu o problema similara”.