Judecătorul Bogdan Mateescu (foto) – președintele Tribunalului Vâlcea – a făcut apel la decidenții politici duminică, 1 februarie 2026, să fie demni în raporturile cu Uniunea Europeană, întrucât România este membră cu drepturi depline a UE și nu ne împiedică nimeni să ne susținem interesul național când nu este nimic nerezonabil în joc. 

Judecătorul Mateescu a dat un exemplu în acest sens din 2025, an în care a fost secretar general al Ministerului Justiţiei: într-o negociere cu Comisia Europeană, a susţinut dreptul României de autonomie decizională în materie de finanţare a Justiţiei, iar executivul comunitar nu s-a opus, în ciuda aşteptărilor contrare manifestate de către cei din MJ.

Iată postarea lui Bogdan Mateescu de pe Facebook:

„‘Pe noi nu ne ia în seamă nimeni’

O întâmplare pe care vreau să o împărtășesc cu voi de ceva timp.

La MJ aveam în coordonare, între altele, DPE (direcția de programe europene), formată din oameni foarte profi cu care mi-a făcut mare plăcere sa lucrez și de la care am învățat multe (îi salut și le mulțumesc). Postarea de aici nu este deloc despre a-i critica, ci dimpotrivă: despre a le sublinia eforturile, dificultățile de acțiune și despre realizarea în sine, pentru că ea e, în fond, a lor).

Într-o zi, DPE a venit cu propunerea de mandat pentru aprobarea Regulamentului UE pentru continuarea finanțării programului Justiția pe următorul exercițiul financiar.

Fără sa fiu tehnic, în esență, Comisia propusese să se renunțe la comitetul de avizare format din Statele membre prin reprezentanți pe stabilirea în concret, ulterior, a programelor finanțate efectiv, motivând cu reducerea birocrației (în egală măsură, am crezut eu, se putea interpreta și pe tendința de a muta decizia doar spre Comisie și de a reduce rolul reprezentanților statelor membre, nu mai dezvolt). Era corect ca statele să agreeze împreună ce programe concrete vor fi finanțate.

Nu este despre valoarea programului, propusă a fi dublă față de exercițiul anterior. (Aprox. 700 de mil de euro pe 7 ani pentru toate statele e ceva redus la nivel de UE.) Și nici despre greutatea mizei concrete. (Am dezvoltat puțin să înțelegeți contextul.)

Este despre un principiu și despre cum ne raportăm noi la organismele UE și care este, iată, percepția reprezentanților noștri care se duc acolo. De ce există ea, asta cu o altă ocazie.

Revenind: am considerat necesar să mergem cu mandat cu ‘linie roșie’ (de netrecut): Statele să avizeze în continuare (conform, nu consultativ) propunerile Comisiei pe programe finanțate efectiv și asta să se prevadă în Regulament.

Replica din partea cuiva din direcție (altfel un om de toată isprava, smart, bun profesionist) a fost:

‘Dl SG, degeaba impunem noi linii roșii, pe noi nu ne ia nimeni în seamă, trebuie să plece de la membri importanți ca să se materializeze...’

Ei bine, prieteni, aici voiam să ajung.

Am intrebat: ‘De ce? Dar vi se pare nerezonabil?’ ‘Nu, dimpotrivă, este de bun simț, dar...’

Echipa MJ a plecat cu acest mandat aprobat, cu linie roșie (și cu alte aspecte tehnice).

La revenire, colegul trimis la discuții era efectiv mândru (aşa l-am perceput eu) de realizare:

‘La linia noastră roșie au aderat 10 state!’

Ulterior, inclusiv Comisia a acceptat.

Ce vreau să vă spun: mentalitatea noastră trebuie schimbată în aceste raporturi.

Nu știu cât este de generală percepția asta, în fond de inferioritate, dar România este membru deplin în UE.

Credem în valorile comune cu tărie, dar și interesele țării noastre trebuie susținute fără complexe, evident când nu este nimic nerezonabil în joc.

Nu aș vrea să greșesc, dar am înțeles că aici a fost prima linie roșie pe acest specific. Că a fost rezonabilă, dovada că alte atâtea state au aderat, inclusiv reprezentanții comisiei, iar acceptarea demonstrează ca se agreează atitudinile constructive.

A fi proeuropean nu înseamnă doar să iei notițe şi să mesteci plictisitor niște citate din actele UE pe la televizor.

Ci înseamnă să contribui din plin în scopul realizării acelor valori comune și să susții curajos lucruri rezonabile care se subsumează acestor valori, dar care țin şi de realităţi, de specific, de tradiție, mai exact de interesul țării tale, față de care obligația de fidelitate este, înainte de toate, o îndatorire fundamentală”.