Romania nu mai are lideri politici. Are sefi de institutii sau de partide si administratori. Premierul Ciolos, spre exemplu, este definit ca tehnocrat, probabil specialist in management agricol. La guvern, el functioneaza insa ca administrator (in termeni agricoli, arendas), nu ca lider politic. De aceea, acceptand formule populiste, el coboara in Vietnam dintr-un avion de linie turcesc, de aceea calatoreste cu o echipa guvernamentala la clasa economic.

Ce fel de imagine va proiecta in exterior? Evident, una umila. Nu una de forta, de autoritate, de lider. Necesara in apararea si negocierea intereselor noastre intr-o lume tot mai conflictuala. Este grav si faptul ca noi nu mai participam nici la negocierea problemelor regionale. Vecinii nostri isi sustin interesele (politice, economice, energetice), se bat pentru ele in noua etapa geostrategica – Bulgaria, Ungaria, Polonia, Turcia, Grecia, Ucraina. Nu suntem capabili sa reactionam la mesaje, doctrine, pozitii adverse din vecinatatea noastra. Nu luam in calcul, spre exemplu, intentiile unora de a crea in zona noastra trei state mai mici in urmatorul deceniu.

Perspectivele pentru Romania par a fi sumbre. In Statele Unite devine aproape o certitudine victoria lui Trump (cred ca va avea cel putin un milion de voturi mai mult decat Hillary Clinton, ca urmare a spiralei tacerii), iar acest lucru va avea consecinte nu doar geopolitice asupra Europei, ci si electorale, prin contagiunea populismului. Merkel ar putea recastiga alegerile din Germania, dar steaua sa in Europa se stinge. In Franta, socialistii sunt prea divizati pentru a castiga un nou mandat. Sarkozy sau Le Pen sunt oricum orientati spre conciliatorism cu Rusia. Romania se apropie de situatia din 1940, de izolare internationala. Nu stiu daca chestiunea frontierelor va fi repusa in discutie, dar se va putea apara eficient Romania – in perspectiva anului 2018! – daca se va pune problema regionalizarii/federalizarii, agreate – se pare – deopotriva de SUA lui Trump, Rusia si Germania, ca solutie la o „problema etnica” revigorata de la Budapesta?

Poate ca astfel de scenarii se vor dovedi doar forme de intoxicare dar mai are Romania think tankuri capabile sa participe la razboaiele de gherila politica si conceptuala? In ultimul timp, am inceput sa regret Asociatia de drept international si relatii internationale (ADIRI), finantata si sprijinita, inainte de 1989, de MAE, asociatie care avea o activitate extrem de bogata. Acum, finantarea ONG-urilor este facuta in Romania aproape exclusiv de Fundatia Soros. Pentru obiective discutabile.

Regimul politic, in tara, nu mai indeplineste conditiile pentru a fi denumit unul autentic democratic. Este unul hibrid, deoarece „accontability” si „responsability” nu functioneaza nici in interiorul autoritatilor/puterilor in stat, nici intre acestea. Nu este nici o „democratie controlata” dupa model rusesc, deoarece la Kremlin exista un autentic centru de comanda politica a tarii. Data fiind abandonarea fatisa a ethos-ului suveranist, prima data atat de pregnant de la sfarsitul regimului Gheorghiu-Dej, si interiorizarea in randul establishment-ului cu putere de decizie a unuia de tip „neo-fanariot”, Romania este asemenea unui automobil care se misca doar prin propria inertie si este condus doar cu frana, fara motor. Urmeaza, inevitabil, o decelerare tot mai mare, pana la oprire (colaps).

Partidele politice au devenit „cutii goale” care nu mai rezoneaza la cerintele reale ale cetatenilor. PSD, spre exemplu, ezita sa-si afirme identitatea social-democrata, inclusiv in chestiunile esentiale ale egalitatii si justitiei sociale (PIB-ul Romaniei creste dar si mai rapid creste inegalitatea sociala). La nivelul partidelor, preocuparea esentiala a conducerii pare a fi sa cumpere timp, in speranta cumpararii libertatii.

Ideea crearii unui partid cu mesaj suveranist si mai puternic egalitar este corecta, insa asa cum arata proiectul PRU, el este necredibil, in opinia mea, si lipsit de sanse sa coaguleze un electorat stabil. Inclusiv din cauza modalitatii de racolare a unor membri oportunisti. Acest proiect trebuia pornit de UNPR inca de acum un an, eventual cu un leadership „proaspat”.

Din pacate, Romania functioneaza acum ca o colonie dezorientata careia i s-a stricat pilotul automat, in conditiile in care nu se stie inca cine va castiga alegerile in SUA sau ce se va intampla in lunile viitoare la Bruxelles. In conditiile in care nu intelegem ca geografia este la fel de importanta ca si istoria.

Capitalul intern este macinat in procese. Birocratia administrativa si procedurile judecatoresti sufoca orice incercare de a lansa mici initiative private. Dupa domeniul bancar, cel al IT-ului, cel al constructiilor, si domeniul asugurarilor este acaparat de firmele straine, cu ajutorul ASF-ului. Contributia industriei la PIB a devenit nesemnificativa. Cresterea economica se bazeaza pe consum. Lucrurile acestea nu pot dura. Nu mai exista firme romanesti capabile sa participe la licitatii internationale, nici macar in Africa. Imaginea unor institutii, altadata larg acceptate, este afectata de campanii de presa – BNR, BOR, politie, armata, (unele) servicii de informatii.

Spalatul rufelor a inceput sa arunce stropi murdari si asupra unor lideri politici straini. Nu vor avea consecinte aceste lucruri asupra imaginii externe a Romaniei? Sau asupra starii psihologice a romanilor? Eu cred ca da.

Romania se auto-izoleaza tot mai mult, intr-un prezent caracterizat de haos, ura, razbunari, macinarea valorilor sale si a liderilor sai – atati cati au fost – iar Presedintele devine conducatorul unei forme noi de stat – AUTARHIA POLITICA -, privind, cu detasare, descresterea statului. Si, ca sa folosesc un proverb chinezesc, „Zuo shan guan hu dou” (el sta pe munte sus si priveste in vale tigrii luptandu-se). Din pacate, din ce in ce mai des, tigrii devin tigri de carton iar miza luptei lor nu mai are legatura cu ce se intampla in jur…

Sursa: nastase.wordpress.com