Avocatul roman a ajuns un personaj decorativ in sala de judecata. O cantitate neglijabila, care adeseori irita judecatorul, care intra in sala de judecata cu pareri preconcepute, insuflate de colegul sau procurorul.

Un avocat se pregateste zile, luni in sir, pentru un proces, inventariaza toate erorile si excesele procurorilor, dar cand i se da cuvantul pe probe, constata ca de cele mai multe ori probele pe care le propune in aparare ii sunt respinse in bloc. Se ajunge de prea multe ori la situatii absurde in care acuzatilor nu li se admite nicio proba in aparare. Pentru salvarea aparentelor, judecatorul admite in final cativa martori in aparare si cu asta basta. Avocatul pleaca cu coada intre picioare si ridica din umeri in fata clientului sau, transmitandu-i mesajul ca el a facut tot ce poate si ca are ghinionul sa aiba parte de o instanta ostila. In tot acest timp, de pe piedestalul instantei, procurorul de sedinta zambeste triumfator. Umar la umar cu colegul judecator, procurorul a reusit pentru a nu stiu cata oara sa convinga ca inculpatul nu merita prezumtia de nevinovatie, iar avocatul nu e decat unul care vrea decat sa incurce, sa traga de timp, ca sa-si justifice banii.

Iata imaginea Justitiei penale romane, reformata, democratizata, europenizata si toate cele... Justitie in care procurorii se cred egali cu judecatorii. Sunt colegi la INM. Cand se satura de procuratura, unii procurorii dau fuga la CSM si cer sa fie transferati direct judecatori. Si li se accepta sa devina judecatori peste noapte. Pe aceleasi ierarhii profesionale. Doar deh, nu-i asa, si procurorii si judecatorii isi spun colegi magistrati. Chit ca CEDO i-a numit pe procurorii romani „agenti guvernamentali”. Chit ca onor Constitutia stipuleaza ca Justitia se infaptuieste prin Inalta Curte si celelalte instante judecatoresti. Chit ca procurorii sunt condusi de sefi numiti politic, fac parte din Ministerul Public si nu din autoritatea judecatoreasca. Iar in instante, unii procurori sunt Dumnezei.

Nicaieri in lege nu se spune ca procurorul are dreptul sa stea la masa de judecata, alaturi de judecatori. Dar el sta, sfindand Conventia Europeana a Drepturilor Omului si apararea! Intra si iese pe aceeasi usa cu judecatorii. De multe ori judecatorii il asteapta in sala cu orele ca sa-si poata continua sedinta, pentru ca domnul procuror “e la arestari” si fara el legea nu permite derularea anumitor procese. Avocatii n-au niciun birou in multe instante, dar el, procurorul are birouri speciale prin instante, unde bea cafeaua, mananca, isi sarbatoreste onomastica alaturi de colegii judecatori. Pentru ca el, procurorul, a iesit cu dibacie din regimul comunist de parca n-a fost pe atunci un organ de represiune si, cu toate reformele Justitiei a reusit sa pacaleasca pe toata lumea si sa-si pastreze locul pe piedestalul instantei de judecata, exact ca pe vremea regimului comunist, cand servea sentintele de condamnare gata scrise, iar judecatorii le semnau pe negandite pentru a dovedi ca sunt cadre de nadejde ale societatii socialiste multilateral dezvoltate!

In 7 decembrie 2010 am aratat intr-un editorial: “Procurorul egal cu judecatorul - Iata cauza esecului reformei din Justitie!” Daca avem azi la marile parchete procente anuale de peste 10% achitari, le avem si din pricina acestor tovarasii contra naturii. Daca avocatii nu pot garanta clientilor lor solutiile in dosare, pentru ca indiferent de probe, nu exista predictibilitate si practica unitara, este si datorita faptului ca procurorii sunt tovarasii judecatorilor. Daca probele apararii sunt respinse de pe scaun, indiferent ce erori sau abuzuri ale procurorilor s-ar infatisa, e tot pentru ca unii judecatori nu au taria sa-si contrazica sau sanctioneze “colegii”. Daca sistemul judiciar este coplesit de dosare, e si pentru ca romanii nu-si pot afla dreptatea din cauza solutiilor contra-naturii care se dau doar pentru ca un judecator nu are curajul sa arate unde procurorul greseste. Si atunci romanul face plangeri peste tot, cu zecile si sutele fiecare....

Tovarasia dintre procuror si judecator a intrecut la Inalta Curte orice inchipuire. Mandatele de interceptare nu se mai dau in sali de judecata, in sedinte secrete, ci direct in biroul judecatorului, la o cafea cu procurorul. Si nicio cerere de mandat nu e vreodata respinsa! Seful DNA a ajuns sa faca politica penala la ICCJ, intalnindu-se la sedinte de lucru cu judecatori de dosare, care sunt chemati de sefii lor, in fata lui, sa-l asculte, sa-si ia notite si sa ia aminte! Au ajuns sefii marilor parchete sa critice fara jena instantele ca nu dau condamnarile vrute de procurori! Sau ca achita! Sau ca dau pedespe cu suspendare! Si conducerea Inaltei Curti se comporta cu servilism, aratandu-se preocupata sa iasa bine la MCV, nu sa-i puna la punct pe procurorii care isi iau nasul la purtare. Pai, daca anumite categorii de procurori au birouri speciale la Inalta Curte si intra cum vor prin birourile colegilor judecatori, nu asistam la cel mai fatis trafic de influenta posibil? Avocatul are voie sa-si permita asemenea libertati? Nu are! Ba risca si i se faca imediat dosar penal... Cum mai poate fi egala in drepturi apararea cu acuzarea?

Toate aceste derapaje au devenit posibile si s-au perpetuat din cauza avocatilor. Sefii barourilor si ai UNBR nu au avut niciodata curajul sa iasa public si sa strige ca avocatul a ajuns o cantitate neglijabila in sala de judecata! Care poate fi umilit, amendat aiurea, iar munca lui pe probe aruncata la cos doar pentru ca asa vrea procurorul. De ce nu iau atitudine publica sefii marilor barouri fata de discriminarea la care s-a ajuns, in dauna clientilor pe care ii reprezinta? Pentru ca nu-si permit, pentru ca nu au curajul sa devina o voce puternica. Pentru ca multi dintre ei sunt usor de redus la tacere! Pentru ca in barouri domnesc de multi ani interesul personal si coruptia.

Tovarasia contra-naturii dintre procurori si judecatori face ca in prezent nicio cerere de mandat de interceptare sa nu fie respinsa, iar daca un procuror interesat vrea cu orice pret sa obtina arestarea unei persoane, pune la dosar anumite probe (in special interceptari) stiind ca va avea castig de cauza in respectiva faza procesuala, deoarece judecatorul nu le va contesta niciodata in acea etapa, oricat s-ar da peste cap aparatorii sa arate ca este vorba despre un abuz! S-a ajuns la situatia absurda ca in unele situatii, judecatorului sa-i fie teama sa nu dea mandat ori sa nu aresteze, pentru a nu fi acuzat ca favorizeaza in vreun fel infractorii. Asta e Justitie independenta?

Cum nimic rau nu poate merge la nesfarsit, iata ca un avocat, e drept unul foarte tenace si scolit – maestrul Corneliu Liviu Popescu, a reusit fara ajutorul breslei si al presei, sa urneasca lucrurile din loc intr-o directie care promite. Prin procesul deschis la CEDO in numele unui client al sau, in care a reclamat judecatorilor europeni ca in Romania nu exista proces echitabil, intrucat procurorii sunt egalii judecatorilor si nu ai avocatilor, fiind pozitionati in sala de judecata intr-un loc nepermis, maestrul Corneliu Liviu Popescu a reusit sa trezeasca la ratiune conducerea Inaltei Curti. Conducere care a luat decizia ca procurorii sa nu mai intre pe aceeasi usa cu judecatorii, stiind ca Romania va fi condamnata la CEDO pentru asta! Din nefericire, masura luata e doar pe jumatate, pentru ca nu intrarea pe usa conteaza (in multe sali de judecata din Romania nu exista decat o singura usa), ci pozitia procurorului in sala. El trebuie coborat de pe piedestal si adus sa stea in banca alaturata avocatilor! Nu pentru ca rolul sau nu e foarte important in societate, dimpotriva! Ci pentru ca judecata o face judecatorul!