Trimiteţi link-ul unui prieten prin e-mail

Nume prieten
Email prieten
Numele dvs.

Reality show: Politistii de la Sectia 21 Politie se cred proprietarii Justitiei

Duminică, 20 noiembrie 2011 08:53 | Scris de Luiza NEAGU avocat | pdf | print | email

Ce spune Legea nr. 360/2002 privind Statutul politistului? Ca politistul trebuie sa aiba o conduita legala si corecta, sa nu abuzeze de calitatea oficiala, sa nu compromita prestigiul Politiei, sa respecte drepturile si libertatile fundamentale ale omului, Constitutia si prevederile regulamentelor de serviciu; sa respecte principiile statului de drept, sa apere valorile democratiei, sa dovedeasca solicitudine si respect fata de orice persoana, in special fata de grupurile vulnerabile; sa isi consacre activitatea profesionala indeplinirii cu competenta, integritate, corectitudine si constiinciozitate a indatoririlor specifice serviciului; sa fie disciplinat si sa dovedeasca probitate profesionala si morala in intreaga activitate; prin intregul sau comportament, sa se arate demn de consideratia si increderea impuse de profesia de politist. Suna frumos, nu?


In realitate, lucrurile stau altfel pe la unele sectii de politie. Am trait pe propria piele o astfel de experienta, de curand. Politistii Cernica si Stancu, din cadrul Sectiei 21, au uitat aceste obligatii. In data de 16 noiembrie 2011, o zi normala la serviciu, Cernica se confrunta cu o situatie ce necesita interventia sa prompta: un batran care venise la sectia de politie pentru schimbarea cartii de identitate, isi parcase autoturismul vis-a-vis de sectia de politie. Politistul Cernica a considerat ca acest batran perturba traficul rutier, asa ca a intervenit in forta si i-a aplicat batranului o corectie pe care cu siguranta cetateanul nu o va uita prea curand. Enervat cumplit de stangacia batranului, Cernica, in plina strada si in vazut tuturor, a inceput sa-l injure de mama focului pe bietul om. Insa, injuraturile nefiind suficiente, domnul politist a ridicat pumnul la infractorul periculos, gesticuland ca-l loveste.

Cum incercarile de a se apara au esuat, batranul i-a spus politistului ca va merge la comandant sa-i relateze cele petrecute in fata Sectiei de politie. Ce credeti ca a facut marele om al legii?? A continuat sa-l injure pe batran cat il tineau plamanii.

Stupefiata ce cele intamplate, o persoana ce s-a oferit sa depuna marturie la Parchet, l-a intrebat pe Cernica : “De ce-l injurati, domnule politist!” Raspunsul lui Cernica: “Il injur ca-i prost, da-l dracu, ca daca-i dau una il omor!” Incercand sa scape de furia tanarului politist, batranul apeleaza serviciul 112, insa Cernica, baga mana in masina batranului facandu-se ca-l loveste, astfel incat scapa telefonul din mana. Mai mult, pentru a-l determina sa nu mai sune, Cernica ii spune: “Daca suni la 112, tot la mine suni, ba!” Intelept, batranul tace si Cernica intra in sectia de politie, satisfacut ca si astazi a luptat cu toate fortele impotriva criminalitatii. Decis ca politistul Cernica trebuie mustrat de superiori, batranul ma contacteaza, ca sa-l asist in aceasta problema in calitate de avocat. Spre seara, insotiti de doua persoane care au asistat la incident, ne deplasam la sectia de politie, in ideea de a vorbi cu superiorul politistului.

Mare ne-a fost mirarea, ca in cateva minute de la intrarea noastra in sectia de politie, dupa ce scrisesem cateva randuri pe o coala de hartie, in incapere sa intre intempestiv politistul Cernica insotit de seful de tura, Nicusor Stancu. Dupa ce i-am comunicat motivul pentru care ne aflam la sectie, domnul Stancu, mare sef de tura peste intreaga sectie de politie, ne-a imbrancit afara din sectie racnind: “Aici eu comand, in sectia mea nu scrieti nicio plangere. Afara din sectie! Nici in curte sa nu va prind! La bordura sa stati!” Desi am incercat sa-i explic sefului de tura ca batranul are dreptul de a se plange in legatura cu cele petrecute, dl. Stancu nu a dorit sa asculte ceea ce aveam de spus si a continuat cu purtarea abuziva. Astfel, imbanciti, ne-am trezit in curtea Sectiei de politie 21 alaturi de politistul Cernica, care ne spune pe un ton ridicat si amenintator: “L-am injurat ca eram nervos!” Apoi, spre clientul meu: “O sa vezi tu cum te las fara permis!” Dupa care, spre mine: “Pe tine o sa te dau afara din Barou!” In continuare, politistul Cernica a afirmat ca este nepotul unei persoane importante in cadrul Baroului Bucuresti, al carei nume n-am sa-l dau acum pentru simplul motiv ca a fost revoltata de afirmatiile politistului.

Fiind surprinsi de atitudinea politistilor si suspectand ca politistul Stancu consumase alcool, am apelat serviciul de urgenta 112, pentru a solicita sprijinul unui echipaj neutru care sa ne asigure accesul in sectia de politie. Astfel, dupa o discutie telefonica cu Stancu, operatorul de la Politia Capitalei mi-a solicitat sa merg in sectie, unde urma sa fim primiti pentru depunerea plangerii. Aiurea. Intrand in sectia de politie, am fost intampinati de acelasi “latifundiar” din MAI, Stancu care ne-a luat pe sus: “Ce doriti? Sa depuneti plangere? Nu aveti voie sa scrieti nimic in sectia mea! Nu va dau nicio hartie, nici pix si nici nu aveti voie sa scrieti pe masa sectiei! Credeti ca nu stiu ce ati spus la 112? Aici se face ce vreau eu si niciun politist din sectia mea n-o sa fie testat cu etilotestul! Afara din sectie si din curte, la bordura sa stati! Duceti-va unde vreti, la instanta, la parchet, ca nu ma intereseaza!

In urma acestui episod, n-am putut sa nu-mi pun cateva intrebari : cat de mare este nesimtirea acestor oameni care sunt platiti ca sa se afle i slujba cetateanului? Este Sectia de politie 21 mosia mostenita de vreunul dintre ei? Cine i-a evaluat pe acesti doi indivizi care calca in picioare liberul acces la Justitie? Daca unui avocat i-au aplicat un asemenea tratament, sunt curioasa cate victime au facut pana acum cei doi politisti?

Concluzia: sper ca ministrul Traian Igas sa citeasca. Si sa ia masuri. Altfel, sunt prea educata ca sa-i spun ce inseamna asa-zisa reforma din MAI!

Accesari:4604

Comentarii

# Dan date 20 noiembrie 2011 16:39 +12

Mie acum vreo cativa ani un asemenea specimen mi-a amenintat pana si avocatul. Omul nu facea altceva decat sa le atraga atentia baietilor ca o luasera pe miriste, n-aveau nici o proba in dosar si o tineau langa cu tampeniile lor. Raspunsul politistului: "Maestre, te fac cangur si te pun sa topai peste sectie".... Ne-am "impacat" la Parhet in cele din urma...

# caineanu ion date 20 noiembrie 2011 20:15 +1

La Judecatoria Ploiesti Zamfirescu Anca Corina da amenzi de zeci de milioane de lei cu frenezie; nu cunoaste banii, cu siguranta, traieste intr-o lume abstractasi nu stie care sunt veniturile cetatenilor care din blestem au ajuns la completul acesta sau ca este criza economica; p.s. acum 4 ani de zile inca intra doar la oficii dupa o indelungata cariera facuta pe la usile politiei!

# DGIPI date 21 noiembrie 2011 01:07 +9

Astia sunt oamenii nostri, asa ca nu va mai luati de ei!  Nu v-ati prins pana acum ca serviciile conduc tara asta?

# steluta date 21 noiembrie 2011 07:11 +25

Sectiile de politie sunt structuri mafiote,aici se fac bani de bani, de unde se platesc taxele de protectie pt.mai sus. Rau este ca au ajuns sa nu se mai teama de nimic, nici macar de avocati care pot face plangeri,asta inseamna ca au protectie la nivel inalt, de-si permit sa nu te lase sa depui plangere,dar isi iau leafa din bani publici ! si daca depui plangere si procurorul o baga in sertar si dupa 2 ani iti trimite o rez. de NUP acasa, ce-ai facut ?

# militica date 21 noiembrie 2011 16:25 +13

Daca o structura mafiota ar putea fi sau ar trebui definita, atunci sectia de milite (politie in definitia unora) este profilul cel mai adevat pentru toate componentele sintactico-morfologica ale definitiei... Mai e mult pana departe.... DIGPI are alta treaba....sau mai bine zis...alte treburi decat aceste ...,,gainarii''. Tocmai am citit proiectul de lege privind modificarea legii politiei locale...... Ce drepturi, ce obligatii, ce aparari ale cetateanului....vacs..... Noua ce ne iese!!!!! O sa ne batem cu pumnii in piept cu multe sloganuri, cu multa demagogie, dar nu facem decat sa dam o definitie nuantata ...structurii mafiote si o ,,coboram'' la local sub pretextul apropierii de cetatean.... Vacs....

# Orthes date 21 noiembrie 2011 11:51 +19

Toate sectiile de politie din Bucuresti au politisti de genul celor descrisi. Indeosebi cele din sectorul 5, care "produc" cel mai mult din taxe de protectie de la gruparile de infractori, iar procurorii - indeosebi cei de la sectorul 5 - sunt niste nimeni fata de acesti politisti fata de care nu indraznesc sa puna o virgula in plus sau minus la referatele lor. Daca acesti infractori imbracati in haina statului sunt reclamati la parchet, nu indraznesc sa ii intrebe ceva, nu pentru ca banii ar ajunge si la procurori (ca nu prea ajung) ci pentru ca procurorii stiu si ei ca sunt niste nimeni.

# dumitru date 21 noiembrie 2011 18:19 +11

Sa numim nume, sa nu ne ascundem: Cerasela Georgescu, de la Sectorul 5, procuror corupt, marioneta de politisti.

# Petre Popa date 22 noiembrie 2011 10:50 +9

Cerasela Georgescu este un magistrat incompetent si comod. Pe langa coruptie, rateurile magistratilor au si aceasta explicatie.

# ioan duscas date 24 noiembrie 2011 20:05 0

oameni buni , eu desi nu am de a face absolut cu nici o infractiune sunt trecut ca suspect ca as fi comis toate infractiunile la care nu s cunoaste autorul din tara si chiar din tari in care eu nu am fost in viata mea ! desi este ridicol sa se intample asa ceva totusi militienii din zalau dupa ce se apropiara de niste proprietati a caror proprietar fuse bunicul mamei mele pentru ca le deranjai placutele preocupari ma trecura la index si uite asa o tin de ani de zile !! ca deh EI SUNT LEGEA !! GANDESC EI !

# alex date 28 noiembrie 2011 22:18 +11

Am avut clienti cu dosare pe la toate sectiile din bucuresti si nu numai. Daca nu as fi fost pus si eu intr-o astfel de situatie stanjenitoare in urma cu vreo 2 ani as fi spus ca este de necrezut, insa, se pare ca vechile metehne nu vor disparea niciodata, din pacate. Felicitari pentru demers colega si nu te opri doar la atat!

# ionela date 30 noiembrie 2011 18:00 +24

si eu am patit cateva faze de genul acesta. sper sa ia atitudine parchetul si sa nu constate ca fapta nu prezinta pericol social.

# Simona date 30 noiembrie 2011 23:38 0

D-na avocat, de ce ati insistat sa intrati in sectie a doua oara? E clar ca aia doi nu sunt zdraveni la cap...La Parchet direct! Pe loc, fara discutii! Sper ca ati depus plangerea intr-un final.

# koko lino date 6 decembrie 2011 12:52 0

Nu stiu daca rezolvi ceva si la Parchet. Eu am depus acu 2 luni o plangere la Parchet si eu trimis-o la Sectia 21 si stiti ce mi-a zis nenea ce ar trebui sa se ocupe de plangerea mea? Ca daca el nu vrea sa faca nimic o sa stea plangerea mea mult si bine la el.

# cernica cornel date 14 martie 2012 19:52 -15

D-na avocat Luiza Neagu stau si ma intreb daca asa va invata la Barou sa mintiti cu nerusinare.De ce nu spuneti ca sunteti fiica "batranelului"mentionat in amalgamul de minciuni narat mai sus.In plus de asta,faceti afirmatii neadevarate si nefondate.Denaturati legea bunului simt prin faptul ca excelati in minciuna si ipocrizie.FELICITARI

# militian date 30 martie 2012 19:35 +16

esti chiar cernica din articol ? sa-ti fie rusine ca te-ai comportat asa. comportament de militian, tipic taranesc. nu cred ca un avocat intelegea gresit ca e dat afara... sau asta e minciuna? ati primit avocatul cu bratele deschise iar el spune ca l-ati imbrancit? nu prea cred ca ai dreptate ... cred ca ai comis-o. poate te-ai enervat si tu ... ce zici ? fapta recunoscuta e pe jumatate iertata. acum in postul pastelui, poate-ti da dumnezeu mintea de pe urma.

# cernica cornel date 3 aprilie 2012 22:27 -13

Nimic din ceea ce a afirmat D-na Neagu,nu este adevarat.Nu puteam sa fac asta ziua in amiaza mare de fata cu sute de trecatori.D-na avocata fabuleaza si minte cu nerusinare.Referitor la alungatul din sectie,nici nu se pune problema.La mijloc se afla o sanctiune contraventionala aplicata de catre mine patronului unui restaurant care intamplator sau nu, este socrul dansei.Sa va fie rusine d-na Neagu.Bag seama ca minciuna si ipocrizia sunt calitatile dvs. forte.

# Militian date 4 aprilie 2012 14:37 +14

Cernica, daca la primul mesaj puteai fi credibil, la al doilea sigur ne-am dat seama ca minti. In primul mesaj era tatal cel injurat, in am doilea era socrul amendat. Bunicul ce a mai facut ? L-ai amendat si pe el. Prezinta varianta ta, da nume, fapte, acte daca vrei sa credem ceva din ce spui. Altfel, lasa-ne, lasa-ne, militianule !

# Cristin date 22 aprilie 2012 21:18 +2

se pare ca militian are dreptate. chiar asteptam sa vad ca mai spui dupa ce ai dat cu bata-n balta si noi ne-am prins

Adauga comentariu

Nume*
Email*
Website
:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

EDITORIAL

Vorbe de fumoar – 22.05.2012 – Completul de 5 vrea sa judece miercuri dosarul Nastase, dar incheierea de la termenul trecut nu e motivata

+ DETALII

ALTE VORBE DE FUMOAR

FACEBOOK

ULTIMELE COMENTARII

CELE MAI CITITE

LUMEA JUSTITIEI

ARHIVA

NEWSLETTER

AGENTIA