28 March 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Unde sunt juristii de alta data?

Scris de: Adrian NASTASE | pdf | print

8 May 2015 11:55
Vizualizari: 7096

Desi numarul facultatilor de drept a crescut foarte mult (chiar prea mult), prezenta unor juristi cu autoritate, in parlament, a scazut considerabil.


Imi aduc aminte, spre exemplu, ca in Camera Deputatilor, in mandatul in care am fost presedinte al Camerei (1992-1996), ii aveam colegi, intre altii, pe Emil Popescu, Vasile Lupu, Gavril Dejeu, Alexandru Athanasiu, Ion Neagu, Petru Tanasie, Victor Babiuc, Rasvan Dobrescu, Adrian Severin, Nicolae Cerveni, Ovidiu Petrescu, Eugen Nicolicea, George Stancov, Ioan Timis. Cuvantul lor era ascultat cu respect de toata lumea. Ulterior, lucrurile s-au schimbat. In legislatura 2008-2012, presedintele Comisiei juridice din Camera a fost Daniel Buda, absolvent al Facultatii de zootehnie (ulterior a absolvit si facultatea de drept). Un om onest, altfel. Si disciplinat. Se spune ca suna la Cotroceni de fiecare data cand trebuia luata o decizie importanta. Ca sa nu greseasca. El a fost si presedintele Comisiei speciale pentru codul penal si pentru cel de procedura penala.

De ce s-a ajuns aici? Explicatia ne-o poate da cel care a impus votul uninominal pentru Parlament. Cel care astazi isi permite sa se adreseze unor parlamentari numindu-i “imbecili” – fara ca acestia sa doreasca sa-i raspunda.

In perioada de 17 ani in care am fost la Institutul de cercetari juridice, am avut sansa de a cunoaste mari juristi romani: pe Traian Ionascu, Eugen Barash, Yolanda Eminescu, Ioan Ceterchi, Octavian Capatana, Mihai Ghelmegeanu, Edwin Glaser, Ion Statescu, George Antoniu, etc. Chiar in vremurile acelea, cuvantul lor era ascultat. Cel putin pentru concepte, pentru coerenta legislatiei. Acum, este firesc, responsabilitatea pentru elaborarea si finalizarea legilor revine Parlamentului. Juristii din parlament ar trebui sa fie cei care sa explice si sa apere (atunci cand sunt convinsi de justetea unei cauze) textul in dezbatere publica.

Am un sentiment dezagreabil, urmarindu-i la dezbaterile televizate (adeseori, ei nu realizeaza ca se afla la Palatul Parlamentului, participand, totusi, la emisiunea „Casa Poporului”), ascunzandu-se in fata ziaristilor, acceptand teze populiste, pliindu-se pe demagogia cea mai penibila. Sigur ca nu este simplu. Atunci cand Serban Nicolae aduce unele argumente juridice, moderatori impartiali il contreaza spunandu-i ca el nu poate avea dreptate si ca argumentele lui nu sunt bune pentru ca el poarta basca lui Catalin Voicu. Asa incat, imediat, este infierat ca dusman al poporului. Daca Eugen Nicolicea explica un anumit lucru, este intrebat de „martea neagra”, de „lovitura de stat”, de „gratieri”, contra-argumentele „juridice” cele mai puternice fiind comunicatele sibilinice ale ambasadelor staraine. Este evidenta deprofesionalizarea Parlamentului si, in aceste conditii, in care deputatii si senatorii au doar strategii individuale de supravietuire, o mare liniste se asaza pe dezbaterea parlamentara.

Ultimul exemplu – cel mai recent, il reprezinta discutia referitoare la propunerile de modificare ale Noului Cod Penal si ale Noului Cod de procedura penala. Nu le-am citit (propunerile de modificare), asa ca nu ma pronunt pe fond. Dar mi s-ar fi parut normal ca initiatorii sa organizeze o conferinta de presa in care sa explice ratiunile initiativei lor si sa-si asume responsabilitatea, prezentand, in dezbaterea publica, argumente pertinente. Apropo, mai exista sala pentru conferinte de presa pe care am amenajat-o la Camera Deputatilor? Practic, ea nu mai este folosita. Totul se petrece, pe culoare, in miscare, precum in serialele americane, unde detectivii vorbesc doar in timp ce alearga dintr-un birou in altul… Unii dintre deputati au vrut sa semneze propunerea de modificare, dar sa o dea „anonima”. Mai mult, cativa si-au retras semnatura, in urma unor presiuni sau poate in urma unui dialog cu propria constiinta, decredibilizand insa demersul colectiv.

Un aspect amplu dezbatut l-a reprezentat reglementarea arestului preventiv. Sigur ca exista perspective diferite asupra acestei chestiuni. DNA – poate si celelalte parchete – doresc o reglementare mai strica a arestului preventiv. Pentru ratiuni evidente. De altfel, daca ar exista o lege a lobby-ului si un registru al lobbyistilor la Parlament, probabil ca DNA ar trebui inscris pe primele locuri… Se poate discuta la infinit. Inclusiv din punctul de vedere al pastrarii caracterului „exceptional” al acestei masuri. Solutia putea fi insa foarte simpla. Si la indemana deputatilor. Parlamentul are un Departament de documentare (cred ca l-am creat eu in urma unei vizite la Camera Reprezentantilor, in SUA, in urma cu peste 20 de ani). Acest Departament ar trebui sa pregateasca un material comparativ cu solutiile legislative in materia arestului preventiv in tarile din Uniunea Europeana. Printr-o analiza echilibrata, se poate alege solutia dominanta, existand astfel o argumentatie serioasa si in cazul in care reprezentantii ambasadelor straine, stimulate de tumultul ONG-urilor si de patosul unor jurnalisti, ar dori sa afle mai multe detalii despre intentia de modificare, inainte de a da comunicate de presa prin care sa-si exprime ingrijorarea. Evident ca si guvernul are un cuvant de spus in aceste privinte. Guvernul trebuie sa aiba propria sa politica in domeniul penal, asa cum are si in domeniul economic sau agricol, sau industrial, sau… Respectand, desigur, independenta judecatorilor. Si reglementarile sau jurisprudenta instantelor europene. De altfel, de aceea exista in guvern un ministru al justitiei. Politicienii, inclusiv parlamentarii, ar trebui sa aiba curajul de a-si sustine punctele de vedere, char daca, la un moment dat, curentul de opinie merge in sens contrar. Altfel, se va ajunge la o manelizare a procesului legislativ iar legile nu vor mai fi remedii pentru societate ci doar etnobotanice.

Sursa: nastase.wordpress.com

Comentarii

# Marin date 8 May 2015 12:45 -12

Da, tovarasu Năstase, aţi urmat concepţia criminală a partidului   comunist! Aţi făcut magistraţi  prin INM,pe baza  ....,,interviurilor", aţi menţinut monopolul asupra avocatilor şi notarilor,  firme  căpuşe ale  SRL-urilor  din poliţie şi magistratură şi, în consecinţă, v-aţi bătut joc de poporul  român, confiscând  Revoluţia

# eugeniu date 11 May 2015 15:07 +4

Nu te baga unde nu te pricepi ! Riscul de a spune prostii este mare si nu este bine deloc .

# Mihai R date 22 May 2015 08:09 -1

Du-te si comenteaza pe Can-Can, poate acolo te pricepi !

# DOREL date 8 May 2015 12:59 +11

Ce se intampla, Adrian Nastase cam are dreptate. Mare dreptate ! Si, b): Nastase poate chiar avea nevoie de pragul de sus pentru a cobori pe pamant. Cam tarziu, da', in fine, mai bine mai tarziu decat niciodata ! Parerea mea ...

# cititor date 10 May 2015 22:00 +9

:-) Nastase stie lucrurile, aici se pronunta ca un jurist

# ALEX date 8 May 2015 13:02 +17

Ne place sau nu, e destept, instruit si cu...viziune. Numai ca noua nu ne plac astfel de oameni... Preferam Guta, Eba, Adi de la etc. s.a.m.d. Analfabetii ne plac? - De ei avem parte! Va invit, cu toata dragostea desigur, sa recititi ODA PROSTILOR - Ion Pribeagu. Trebuie sa recunoastem, ca nu ne plac VALORILE INTELECTUALE... (Ne este teama sa nu facem buba la creierasi.) Le umilim, le eliminam, iar cand ne dam seama ce imbecili suntem, zambim tamp... Asa-i TRAIANE ??? :sad: <img src=ops:' />

# cel mai bogat bugetar al tuturor timpului date 8 May 2015 18:48 -4

ACEST "OM" A TRAIT DOAR DIN SALARIU.. SI CU MANUTELE ALEA DOUA, A AGONISIT CAT A PUTUT. CRED CA NU POT FI GASITE ASTAZI CONTURILE LUI CEAUSESCU, INSA ALE LUI NASTASE POT FI GASITE SI VERIFICAT CE SALARIU A AVUT, CE I-A LASAT MATUSA ETC. TRANSPARENT. OMULUI II LIPSESTE GIROFARUL SI PUBLICITATEA.

# ALEX date 9 May 2015 10:40 +1

Domnule draga, cred ca nu ai citit articolul lui A.Nastase. Pur si simplu ti-ai afisat frustrarile... Of, of. of! Si tocmai vorbeam de cei fara minte... Iti dedic stmabile ODA PROSTILOR - de Ion Pribeagu.

# boerica evadatul date 11 May 2015 18:10 -5

Cazut in adoratie cum imi pareti :-) nu ati observat un amanunt. domnul N. este infractor condamnat, deci nu se mai bucura de prezumtia de nevinovatie. are dosare pe rol si se pare ca este mentionat in altele ..... :-)) este deasemenea extrem de bogat si nimeni nu isi explica cum a facut banii/averea etc. dintr-un salariu de bugetar, asa ca va rog sa mai recititi ODA poate va regasiti totusi pe undeva. deasemena va rog sa va amintiti care sunt prietenii domnului cu cine s-a asociat etc. istoria isi v-a amintii de ce dezastru a facut in economia nationala si a celor care au uitat ca sunt romani si au vrut doar sa fie cat mai bogati.. lasandu-i pe restul compatriotilor sa moara de foame, fara medicamente, pensii, salarii, si sa plece din tara care puteau muncii. domnul este responsabil de multe vieti distruse concediate cu sila pentru privatizari dubioase.. deci cititi inca o data oda.. poate " o da in piata romana.."

# Bogatii Parlamentului si saracia Poporului Roman(Lazar) date 8 May 2015 13:28 +21

Domnule profesor, Parlamentul Romaniei candva avea in mod real doctori in drept la Paris si Viena, acum multi sunt doctori in drept, dar ei nu au nici o contributie la teza de doctorat, ca sa nu mai vorbim ca admiterea la doctorat se stabileste pe baza de recomandari, de genul, cine este, cine il recomanda...iar admiterea este doar o formalitate pentru unii cu astfel de recomandari...daca profesorii nu mai sunt ce erau, de unde doctori in drept cum trebuie la Parlament? Ca sa nu mai vorbim de studiile postdoctorale in drept care la noi sunt piese rare...dar sunt si profesori in drept integri si crestini, care apreciaza valoarea muncii doctorale, inteligenta  fara caracter nu face doi bani...Crestinismul a distrus Imperiul Roman, iar lipsa unei morale crestine in actiune distruge Parlamentul...

# I.Juristii de altadata? date 9 May 2015 11:01 +11

Juristii de altadata? In primul rand, juristii de altadata, de indepartata data, operau cu un numar extrem de restrans de acte normative. Pe atunci, dreptul continea principii. Lecturand culegerile de jurisprudenta anterioare anilor 50', observam cat de minunat era dreptul si cum actul de justitie confirma inevitabil dictonul potrivit caruia Jus est ars boni et aequi. Apoi a urmat perioada in care v-ati format dumneavoastra, domnule Adrian Nastase. In care drepturile si libertatile fundamentale au fost fundamental batjocorite. Dictonul sus amintit a fost schimonosit, violat, luat in deradere si atribuit absurdului prin raportare la ceea ce se numea noua ordine. In acest context s-au format juristii de altadata la care face referire articolul. Conceptul Omului Nou, l-a inclus inevitabil si pe cel de Jurist Nou. Micile exceptii au fost nesemnificative si nu au produs niciun impact de natura sa se opuna convergentei sistemului de drept la scopurile sistemului totalitar. 

# II. Juristii de altadata. date 9 May 2015 11:02 +14

Vechile deprinderi axiomatice ale juristilor de indepartata data, de a respecta ca fiind venite de la zei drepturile si libertatile fundamentale, au fost reapreciate de catre juristii de altatada, in sens contrar celui in care au fost recunoscute. Si iata cum asa zisa revolutie  a surprins societatea romaneasca cu o clasa de juristi, denumiti "de altadata" in cuprinsul articolului, ale caror reflexe in gandire nu implicau respectarea drepturilor fundamentale. Asadar, nu am asistat la sfarsitul absurdului in drept, ci la inceputul unei noi etape a acestuia, in care formatia profesionala a protagonistilor era complet depasita de starea de libertate, democratia nefiind mentionata aici, fata de caracterul sau discutabil. Aveam drepturi si nu stiam ca le avem. Iar cand aflam, nu stiam ce sa facem cu ele. Astazi, dreptul pozitiv cunoaste brambureala desavarsita. Supraabundent, dar si eliptic, confuz, incoerent. Si avem o jurisprudenta pe masura.

# III. Juristii de altadata. date 9 May 2015 11:04 +18

Totul este expresia atitudinii statului stapanit de catre toti Adrienii Nastase fata de proprii sai cetateni. S-ar rasuci in morminte juristii de indepartata data.  Si cum drept fara protagonisti nu exista, pare ca trebuie introdus conceptul de Jurist Contemporan. Asadar, va inchipuiti ranjetul judecatorului de la Inalta Curte, mai mult slujbas la stat decat judecator, ale carui hotarari sunt motivate de magistratul asistent, daca i se pomeneste ca Jus est ars boni et aequi? 

# smarandescu ilie date 9 May 2015 17:00 +4

dar in cei 25 de ani sa construit statul de drept mafiot incolonia rominia stimate dle profesor de drept aveti perfecta dreptate ce bine era cind inst. cercetari juridice isi facea datoria cu stima

# klopstock date 11 May 2015 14:35 +4

Era mai ilustrativa enumerarea,luandu-se in seama marii juristi de odinioara care faceau cinste profesiei acesteia la nivel european,in frunte cu Take Ionescu,Constantin DIssescu,Alex.Marghiloman etc.Mai apoi Nicolae Titulescu,Ion V.Gruia,Istrate Micescu,Victor Iamandi etc.

# Miroslav date 12 May 2015 21:51 0

Domnule Adrian Nastase, juristii de alta data au fost trecuti pe linie moarta,nu toti,unii s-au pensionat,unii au decedat,iar pe altii nu-i mai intereseaza nimic despre Romania,fiecare i-si vede de treburile lor personale. Au vazut si domniile lor ce intorsatura au luat vremurile in prezent. Tineretul jurist actual au fost in facultati  dupa 1989 si au fost invatati sa fie mai libertini in gandire si executie,ceeace a condus la diminuarea calitatii de om invatat in ale justitiei. Capitalismul nu ne-a adus decat haos, desbinari intre oameni si intre profesii. In concluzie actualii procurori,care au contribuit la degradarea omului,care au condus la jefuirea patrimoniului national,care si-au bagat mainele in averea statului roman trebuie imediat cercetati,judecati si condamnati,sa p-lateasca din propria-i avere daunele savarsite in cauzele penale si civile dispuse de CEDO si alte organisme internationale. Nu se mai poate merge asa in continuare. Cu respect,M.M.

# asafti date 13 May 2015 21:38 0

i-ai ingropat tu atunci cand te-ai asociat cu unbr zamfirescu si ai subminat baroul legal bota

# constantin date 18 May 2015 12:58 0

gura pacatosului adevar graieste.da nastase era un specialist impecabil in drept pana a intra in politica.apoi a inceput sa se cocoseze de carat spagi si diplome in drept la kg.sa nu uitam cine ni l-a dat pe marele doctor in drept penal international de renume mondialsi fost procuror cu un rechizitoriu si ala omorat.sa nu uitam cine a pus pe roate tiparnita de diplome de la haret.se spune ca inainte de 1989 lucrarile de doctorat erau legate in coperti de piele de caine,astazi nu se mai poarta,stiti de ce?fiindca numarul doctorantilor a depasit numarul cainilor!ca jurist batran imi este rusine de ce juristi avem in parlament?oare cine a promovat filiera psd?si inchei tot cu o vorba din popor;"nastse daca taceai filosof ramaneai"

# cr0cobaurul date 20 May 2015 17:12 0

Potrivit unui articol publicat in Jurnalul National in noiembrie 2012, fostul premier Adrian Nastase a fost instiintat ca i-a fost retrasa viza de calatorie in aprilie 2012, cu doua luni inainte de condamnarea sa definitiva, pronuntata in 20 iunie 2012. "Conform regulamentului 22 CFR 41.122 al Departamentului de Stat si al sectiei 212(a) a legii de Imigrare si Naturalizare Americana, Ambasada Statelor Unite ale Americii la Bucuresti doreste sa va anunte pe aceasta cale oficiala ca viza dumneavoastra temporara v-a fost retrasa si nu mai este valabila pentru calatorii in Statele Unite. Aceasta decizie a fost luata in urma informatiilor devenite disponibile dupa obtinerea vizei. Va rugam sa nu incercati sa calatoriti in Statele Unite folosind aceasta viza. In momentul in care primiti aceasta notificare va rugam sa va prezentati la Sectia Consulara a Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti impreuna cu pasaportul pentru a va putea anula viza fizic in pasaport. Daca mai doriti pe viitor sa r

# constiinta colectiva date 25 June 2015 15:13 0

Fostul premier Adrian Năstase si fostul ministru al Economiei Dan Ioan Popescu au fost convocați la Parchet pentru a da detalii despre Ordonanța de Urgență a Guvernului 118 din 2003 privind măsurile pentru reglementarea unor obligații bugetare ale Rompetrol Rafinare (rafinăria Petromidia). Adică să dea lămuriri referitoare la transformarea în obligațiuni a restanțelor bugetare ale Rompetrol existente la data de 30 septembrie 2003. Actul normativ a fost emis de Guvern pe 24 octombrie 2003 și a stabilit transformarea datoriei istorice la buget a rafinăriei Petromidia, în valoare de 603 milioane de dolari, inclusiv dobânzi și penalități, în obligațiuni cu maturitate de șapte ani. - See more at: http://www.nasul.tv/exclusiv-romania-curata-rompetrol-dosarul-de-care-victor-ponta-nu-poate-scapa-cu-o-operatie-la-picior/#sthash.kySD0dbT.dpuf

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 28.03.2024 – Bomba cu fas a lui Kovesi

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva