Lumea Justiției prezintă un caz de interes pentru toți cei care cumpără mașini electrice sau le iau în leasing, apoi descoperă că autonomia este mai mică decât cea prevăzută în contract. 

În cazul nostru, un dezvoltator imobiliar a chemat în judecată doi dealeri auto pe motiv că automobilul electric luat în leasing în anul 2021 s-a dovedit a avea o autonomie mai mică decât cea din contract. Reclamanta a pierdut inițial și fondul (la Tribunalul Arad), și apelul (la Curtea de Apel Timișoara), însă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus rejudecarea apelului, iar în al doilea ciclu procesual CA Timișoara i-a dat dreptate petentei, miercuri, 3 iunie 2026. 

Decizia de miercuri a fost pronunțată de către judecătoarele Nadejda Oprescu (foto 2) și Oana-Sanda Avramescu-Bunea (foto 3) de la Curtea de Apel Timișoara.

Luju publică atât motivările instanţelor din primul ciclu procesual, cât şi motivarea prin care ICCJ a trimis dosarul la rejudecare.

Este vorba despre compania imobiliară SC Zamora Estate SRL, specializată în gestionarea monumentelor istorice, cunoscută pentru că deține Castelul Cantacuzino din Bușteni. Societatea a acționat în instanță atât dealerul auto SC Premium Leasing SRL (fuzionat între timp prin absorbție cu SC Autonom Services SA), de la care a luat mașina în leasing, cât și alt dealer auto (SC Auto Schunn SRL), care a vândut autovehiculul celeilalte firme (Premium Leasing). Este vorba despre un autoturism electric Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC (foto 8 cu titlu ilustrativ).

Zamora Estate – asistată de către avocata Corina Popescu (foto 1) – acuză că autonomia reală a mașinii este mai mică 300 de kilometri, cu mult sub intervalul de 470-491 km prevăzut în contractul de leasing. De altfel, raportul de expertiză dispus de către Tribunalul Arad la solicitarea reclamantei a relevat o autonomie de 275-322 km.

ICCJ ar fi vrut să dea rejudecare de la zero

Cu toate acestea, prin sentința nr. 368 din 11 iunie 2024, pronunțată în dosarul nr. 2839/108/2021, judecătoarea Carmen-Lucia Stancu de la Tribunalul Arad a respins acțiunea petentei, pretextând că reclamanta nu este o simplă persoană fizică, ci o companie (deci un profesionist în sensul legii) și, pe cale de consecință, ar fi trebuit să aibă mai multe cunoştinţe şi să-şi ia mai multe măsuri de precauţie decât o persoană fizică. După cum veţi vedea, magistrata a ignorat intervalul de autonomie menționat în raportul de expertiză, menţionând în motivarea sentinţei cu totul altceva – şi anume: un simulator de autonomie disponibil pe site-ul Mercedes.

La rândul lor, prin decizia nr. 120 din 14 martie 2025, magistratele Nicoleta Ghiciulescu (foto 4) și Magdalena Dietrich (foto 5) de la Curtea de Apel Timișoara au menținut sentința Tribunalului Arad, de asemenea ignorând intervalul de autonomie din raportul de expertiză. Completul Ghiciulescu-Dietrich s-a mulțumit să spună – admițând apărarea pârâtei – că reclamanta a avut ocazia să constate că autonomia reală a mașinii este mai mică decât cea promisă în timpul celor 1.000 de kilometri de test drive pe care i-a parcurs. Subliniem că test drive-ul a avut loc în ianuarie-februarie 2021, înainte de semnarea contractului de leasing (în luna martie). Judecătoarele au ignorat și argumentele reclamantei potrivit cărora pârâta Premium Leasing i-a dat asigurări că, odată cu îmbunătățirea vremii, va crește și autonomia mașinii electrice.

Faptul că atât tribunalul, cât și curtea de apel au ignorat aceste argumente nu-l spunem noi, ci a fost reținut de către magistrații Ștefan-Ioan Lucaciuc (foto 6), Iulia Craiu (foto 7) și Cosmin-Horia Mihăianu de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care, prin decizia nr. 1913 din 10 decembrie 2025, au dispus rejudecarea fazei de apel a dosarului. Precizăm că rejudecarea doar din faza apel – nu și din faza de fond – a fost cerută de către Zamora Estate și avocata Corina Popescu, pentru a nu prelungi prea mult procesul. Cu toate acestea, după cum veți vedea, ICCJ dă de înțeles că și fondul ar fi trebuit rejudecat, căci motivarea Tribunalului Arad este la fel de defectuoasă precum cea a Curții de Apel Timișoara.

Iar acum, după rejudecare, prin decizia nr. 329 din 3 iunie 2026, judecătoarele CATM Nadejda Oprescu și Oana Avramescu-Bunea au admis acțiunea prin care firma imobiliară a cerut anularea nu doar a contractului de leasing, ci și a contractului prin care societatea de leasing (Premium Leasing / Autonom Services) a cumpărat automobilul de la alt dealer auto (Auto Schunn). Prin aceeași hotărâre, cele două magistrate au obligat Auto Schunn să-i restituie companiei imobiliare peste 15.600 de euro, reprezentând suma plătită în baza contractului de leasing.

Iată minuta CA Timișoara de după rejudecare (cauza nr. 2839/108/2021*):

„Admite apelul declarat de apelanta-reclamantă Zamora Estate S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte Auto Schunn S.R.L. şi Premium Leasing S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 368 din data de 11.06.2024, pronunţate de Tribunalul Arad în dosarul nr. 2839/108/2021, având ca obiect acţiune în anulare.

Schimbă în parte hotărârea apelată şi admite în parte acţiunea reclamantei Zamora Estate S.R.L., în contradictoriu cu intimatele-pârâte Auto Schunn S.R.L. şi Premium Leasing S.R.L., în sensul că:

Anulează contractul de vânzare nr.2403/24.03.2021, încheiat între pârâtele Auto Schunn S.R.L. şi Premium Leasing S.R.L. Anulează parţial contractul de leasing nr. LS O 3372/24.03.2021, încheiat între reclamanta Zamora Estate S.R.L. şi pârâta Premium Leasing S.R.L., în ceea ce priveşte autoturismul Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC.

Obligă pârâta Auto Schunn S.R.L. să achite reclamantei suma de 15.611,76 euro + TVA, precum şi dobânda legală calculată în raport de acest debit începând cu data de 30.07.2021, până la data plăţii integrale.

Obligă pârâta Auto Schunn S.R.L. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, respectiv, taxele judiciare de timbru, în sumă de 12.806.69 lei (fond), în sumă de 7.203,78 lei (apel), în sumă de 4.680,55 lei (recurs), onorariul achitat pentru efectuarea expertizei (expert judiciar), în sumă de 5.000 lei, onorariu avocaţial redus, în sumă de 70.000 lei (pentru toate etapele procesuale). Respinge în rest celelalte cheltuieli.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. În caz de exercitare, recursul se depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată la data de 03.06.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei”.

Redăm principalul pasaj din sentința Tribunalului Arad dinainte de rejudecare:

„Din analiza probelor administrate, instanţa reţine următoarele:

Între SC Premium Leasing SRL Bucureşti în calitate de locator şi SC Zamora Estate SRL Buşteni în calitate de utilizator s-a încheiat Contractul de leasing operaţional nr. LS O 3372/24.03.2021 având ca obiect un autoturism Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC şi un autoturism Volvo XC 602.0B4D.MHEV (fila 15-22).

La solicitarea utilizatorului SC Zamora Estate SRL Buşteni, autoturismul Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC a fost achiziţionat de către locatorul SC Premium Leasing SRL Bucureşti de la furnizorul SC Auto Schunn SRL Arad potrivit Contractului de vânzare nr. 2403/24.03.2021 (fila 295-297).

Prin contractul de leasing operaţional, locatorul SC Premium Leasing SRL Bucureşti s-a obligat să transmită utilizatorului SC Zamora Estate SRL Buşteni pentru o perioadă de 48 luni dreptul de folosinţă şi posesia autoturismului Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC şi s-a menționat că nu se transferă dreptul de dispoziție asupra bunului care aparține locatorului SC Premium Leasing SRL Bucureşti şi care rămâne proprietarul bunului (art.2.1; art.5 şi art.11).

Procesul verbal de predare – primire al autoturismului Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC a fost încheiat în data de 6.04.2021 între reprezentantul locatorului SC Premium Leasing SRL Bucureşti, reprezentantul utilizatorului SC Zamora Estate SRL Buşteni şi reprezentantul furnizorului SC Auto Schunn SRL Arad (fila 297 verso).

Astfel, operațiunea de leasing (materializată pentru încheierea contractului de leasing operațional) a inclus şi contractul de vânzare-cumpărare încheiat între furnizorul SC Auto Schunn SRL Arad şi locatorul SC Premium Leasing SRL Bucureşti.

Prin urmare, prin contractul de leasing operaţional, locatorul SC Premium Leasing SRL Bucureşti a transmis drepturile dobândite din contractul de vânzare încheiat cu finanțatorul SC Auto Schunn SRL Arad şi astfel în favoarea utilizatorului SC Zamora Estate SRL Buşteni este reglementată o acțiune directă faţă de furnizorul SC Auto Schunn SRL Arad în privința reclamațiilor privind livrarea, calitatea bunului utilizat, asistența tehnică, serviciul necesar în perioada de garanție sau postgaranţie (art.12.10).

În aplicarea acestui temei contractual, utilizatorul SC Zamora Estate SRL Buşteni a notificat locatorul SC Premium Leasing SRL Bucureşti cu privire la autoturismul Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC din cauza lipsei calității privind autonomia reală de distanţă care trebuie atinsă în considerarea căreia a încheiat contractul şi i-a adus la cunoștință prin înscrisul nr.073045/28.07.2021 rezilierea parţială a Contractului de leasing operaţional nr. LS 03372 / 24.03.2021 cu privire la acest autoturism (filele 72-74).

Sub nr. 07-3047/28.07.2021, utilizatorul SC Zamora Estate SRL Buşteni notifică şi finanțatorul SC Auto Schunn SRL Arad cu privire la același aspect privind viciile ascunse ale autoturismului Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC.

Notificărilor transmise li se răspunde prin înscrisul nr. 3147/10.08.2021, întocmit de către finanțatorul SC Auto Schunn SRL Arad (filele 31-32), şi înscrisul nr. 569/22.09.2021, întocmit de către locatorul SC Premium Leasing SRL Bucureşti (fila 35-37), iar ulterior se formulează prezenta acţiune.

Capătul de cerere principal privind anularea contractului de vânzare- cumpărare încheiat între finanțatorul SC Auto Schunn SRL Arad şi locatorul SC Premium Leasing SRL Bucureşti având ca obiect autoturismul indicat pentru vicierea consimțământului prin dol, este neîntemeiat potrivit următoarelor considerente:

Prin art. 1206 alin.1 Cod civil, se enumeră viciile de consimțământ şi reiese ideea că o alterare a voinței juridice pentru a fi viciu de consimțământ trebuie să se înscrie într-una din cele patru categorii.

Regimul juridic al dolului ca viciu de consimțământ este reglementat de prevederile art. 1214 – 1215 Cod civil şi, potrivit reglementării, acesta are o structură duală, respectiv un element subiectiv şi un element obiectiv.

Elementul subiectiv al dolului se concretizează în inducerea în eroare cu intenție a celuilalt cocontractant, iar elementul obiectiv este circumscris manoperelor frauduloase întrebuințate de una dintre părţi pentru înșelarea celeilalte, manopere care constau în fapte comise, omise sau chiar tăcerea.

Pornind de le aceste minime considerații şi de la prevederile art.1214 alin.4 Cod civil potrivit cărora ‘Dolul nu se presupune’, se reţine că proba dolului nu a fost făcută.

Din conținutul interogatoriului luat reclamantei SC Zamora Estate SRL Buşteni de către pârâta SC Auto Schunn SRL Arad, reiese că, anterior încheierii contractului de leasing operaţional, a avut în posesie cu drept de utilizare în regim de drive test autoturismul Mercedes Benz EQC 400 4 MATIC şi în perioada aceasta a efectuat de două ori drumul Buşteni -Bucureşti – Buşteni; că în această perioadă a sesizat diferența între autonomia determinată în laborator conform standardelor WLTP şi autonomia reală şi a încunoștințat-o pe pârâta SC Auto Schunn SRL Arad, care a invocat temperatura de afară ca motivație (filele 317-320).

Expertiza tehnică auto efectuată de către domnul expert dr. inginer Dima Dragoş Sorin pe baza documentelor de la dosar şi a autoturismului pus la dispoziție de către reclamanta SC Zamora Estate SRL Buşteni în data de 6.07.2023 a reţinut că pe site-ul producătorului se regăsește chiar un calculator de autonomie de deplasare care poate seta parametrii de utilizare; că simularea efectuată pentru condițiile în care a fost testat autoturismul a furnizat în mare cam același rezultate şi în regim real de furnizare pot să apară abateri faţă de valorile standard certificate, valorile efective fiind influențate de o serie de factori individuali, cum ar fi modul individual de conducere, condițiile de mediu şi starea carosabilului (filele 404-426).

Concluzionând, având în vedere drive testul efectuat anterior încheierii contractului de leasing operațional, instanţa apreciază că reclamanta SC Zamora Estate SRL Buşteni a avut posibilitatea să observe autonomia reală şi corectă a autoturismului şi în deplină cunoștință şi-a manifestat dorinţa de contractare pentru utilizarea autoturismului şi, prin urmare, nu poate fi vorba despre inducerea sa în eroare prin manopere frauduloase.

Cum reclamanta SC Zamora Estate SRL Buşteni nu a fost înșelată prin dol, nu sunt incidente prevederile art. 1251 Cod civil în ceea ce privește contractul de vânzare şi Contractul de leasing operaţional.

Rezoluţiunea reprezintă o cauză de desființare a contractului şi o cauză de încetare a contractului care poate fi inclusă în ipotezele prevăzute de art.1321 Cod civil la categoria ‘orice alte cauze prevăzute de lege’ pentru încetarea contractului.

Având în vedere probatoriul administrat, prin reiterarea concluziei că, odată cu drive testul autoturismului, reclamanta SC Zamora Estate SRL Buşteni avea posibilitatea să cunoască parametrii tehnici ai acestuia şi să nu încheie contractul de leasing operațional, se reţine că nu poate fi pronunţată nici rezoluțiunea judiciară a contractului de vânzare şi nici rezilierea parțială a Contractului de leasing operaţional, pentru că nu s-a făcut dovada lipsei executării obligației esenţiale sau caracteristice şi, în consecinţă, nu pot fi aplicate prevederile art. 1554 Cod civil”.

Prezentăm cel mai important fragment din decizia CATM dinainte de rejudecare:

„Examinând apelul declarat în cauză, Curtea constată că acesta este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Apelanta afirmă că inexistenţa unui răspuns al primei instanţe la argumentele principale ale reclamantului echivalează cu neanalizarea fondului cauzei. Susţine că, în analiza pretenţiei referitoare la anularea contractelor, prima instanţă de judecată a reţinut, ca elemente de fapt, efectuarea unui test drive şi cunoaşterea autonomiei rezultate ca urmare a efectuării acestui test drive, deşi aceste două elemente de fapt au reprezentat doar premisele care au generat cadrul realizării manoperelor dolosive specifice dolului. Arată că manoperele dolosive cu care instanţa de judecată a fost învestită au fost reprezentate de actele pârâtei, profesionist în domeniul vânzării de autoturisme, acte constând în utilizarea unor argumente tehnice care să susţină teza că autonomia autoturismului este de 490 Km, în vederea obţinerii consimţământului reclamantei pentru încheierea contractului, după efectuarea test-drive.

Curtea constată că analiza primei instanțe, deşi succintă, permite verificarea raţionamentului avut în vedere. Considerentele instanţei sunt lămuritoare, iar analiza instanţei de fond este suficient de detaliată, cu prezentarea argumentelor pentru care a respins acţiunea.

Totodată, Curtea, în acord cu prima instanță, constată că, întrucât apelanta utilizator a efectuat un test drive de 1.000 km cu autoturismul în discuţie, a avut oportunitatea de a verifica performanțele reale ale autoturismului, inclusiv autonomia acestuia. Prin urmare, nu se poate susține că ar fi fost în eroare utilizatorul cu privire la caracteristicile autoturismului, având în vedere că a avut posibilitatea de a experimenta mașina în mod direct, pe o distanță semnificativă. Dolul presupune o eroare provocată de manopere frauduloase sau omisiuni de informații esențiale, iar testul efectuat reprezintă o verificare directă a acestora.

Apelanta mai arată că, sesizând diferenţa de autonomie, a informat-o pe intimata pârâtă Auto Schunn SRL, ‘care a invocat temperatura de afară ca motivaţie’, iar prima instanţă nu a făcut absolut nicio analiză a relevanţei acestei afirmaţii, sub aspectul inducerii în eroare a reclamantei. Că a invocat manopere dolosive provenind de la pârâtă sub două forme: prin discuţiile directe cu reprezentantul reclamantei şi prin prezentarea unor broşuri privind calităţile autoturismului, iar prima instanţă trebuia să analizeze ambele forme şi să verifice susţinerile reclamantei, raportat la probele administrate. Mai susţine că dolul săvârşit de intimata pârâtă Auto Schunn SRL constă în prezentarea informaţiilor privind autonomia de 470-491 km, prin indicarea informaţiilor iniţiale de pe pagina web Mercedes Benz şi prin invocarea certificatului de conformitate CE, care arată, la pct. 5.1., că raza de acţiune cu energie electrică în regim urban este de 460 km. Astfel, afirmă că a cumpărat autovehiculul, fiind indusă şi menţinută o perioadă în eroare cu privire la autonomia acestuia.

Instanţa de control judiciar reţine că reclama în sine prin intermediul broşurii la care face referire apelanta nu reprezintă automat un act fraudulos sau vicierea consimțământului, cu excepția cazului în care există o intenție clară de a induce în eroare. Dacă broşura precizează o autonomie de 490 km, iar utilizatorul a avut ocazia să verifice autonomia reală prin test drive, atunci este improbabil ca publicitatea să fi constituit un element de inducere în eroare. Publicitatea este o simplă promovare a produsului și nu este suficientă, pe cont propriu, pentru a face dovada dolului, mai ales în contextul unui test drive efectuat de utilizator.

Așa cum a precizat și expertul, fiind de altfel general cunoscut acest aspect, autonomia unui autoturism electric poate varia semnificativ în funcție de factori precum stilul de conducere, condițiile meteorologice, starea drumurilor, utilizarea sistemelor de confort (aer condiţionat, încălzire etc.), iar un test drive de 1.000 km ar putea să fi avut aceste variabile. Așadar, chiar dacă reclama susținea o autonomie de 490 km, nu este exclus ca autonomia să fi fost afectată de factori externi testului efectuat, iar utilizatorul ar trebui să fi avut cunoștință de acest lucru din descrierea autovehiculului, respectiv din cartea tehnică a acestuia.

Apelanta-utilizatoare a semnat un contract și a acceptat condițiile acestuia, inclusiv specificațiile tehnice, astfel că a consimțit asupra produsului cu toate caracteristicile sale. În cazul în care informațiile din publicitate au fost însoțite de mențiuni privind condițiile de testare, autonomia poate fi un aspect variabil, iar utilizatorul ar fi trebuit să țină cont de aceste posibile diferențe. De astfel, măsurătorile de laborator WLTP sunt obligatorii pentru toţi producătorii de autovehicule de pe piaţa europeană din 2017, dar nu reprezintă valori aplicabile, concrete, individualizate pentru fiecare şofer în parte. În plus, Curtea constată că nu i s-a garantat apelantei cumpărătoare în niciun fel această autonomie de peste 400 km. Măsurătorile WLTP sunt făcute în condiţii de laborator, reprezentând un consum estimat şi nu valori concrete aplicabile, scopul acestui standard fiind evaluarea consumului şi a emisiilor autoturismului.

În fine, apelanta invocă rezoluţiunea contractului de vânzare pentru lipsa calităţilor convenite, susţinând că prima instanţă ar fi trebuit să constate existenţa sau inexistenţa executării obligaţiei de a garanta calităţile convenite, prevăzută de art. 1714 Cod civil, printr-o analiză comparată a bunului convenit de părţi prin contract raportat la bunul predat efectiv reclamantei.

Curtea constată că în mod corect prima instanță nu a reţinut că ar fi incidentă rezoluţiunea contractului, potrivit art. 1714 Cod civil. În acest sens, va face analiza condițiilor stabilite de legislație și implicațiile diferenței de autonomie a autoturismului.

Unul dintre principalii factori în decizia de a solicita rezoluțiunea unui contract de vânzare-cumpărare este ca vânzătorul să nu fi oferit un bun care să corespundă calităților convenite în contract. Cu toate acestea, în speţă, apelanta utilizator a avut posibilitatea de a efectua un test drive de 1000 km, ceea ce reprezintă o oportunitate substanțială de a observa în mod direct performanțele autoturismului, inclusiv autonomia acestuia.

În cadrul unui test drive extins, care a implicat o distanță semnificativă de 1.000 km, utilizatorul a avut ocazia să observe direct comportamentul mașinii, inclusiv autonomia, performanțele în condiții de trafic real și consumul de energie. Prin urmare, dacă în urma acestui test drive utilizatorul nu a observat vreo discrepanță semnificativă între autonomia reală a mașinii și ceea ce se aștepta să fie conform certificatului de conformitate, el a avut deja posibilitatea de a verifica direct și personal caracteristicile mașinii, fără a avea o relevanţă semnificativă discuţiile cu utilizatorul şi datele tehnice prezentate în broşură.

Curtea subliniază că apelantul-utilizator a realizat un test drive de o distanță semnificativă – 1000 km –, ceea ce poate fi considerat ca o acceptare tacită a caracteristicilor autoturismului. Dacă, pe parcursul acestui test drive, autonomia nu ar fi fost mult mai mică decât cea prezentată de vânzător, utilizatorul ar fi avut oportunitatea de a adresa aceste nelămuriri sau de a solicita informații suplimentare. Întrucât, în concret, autonomia a fost semnificativ mai mică decât cea indicată, utilizatorul a avut ocazia de a observa direct acest lucru și de a lua o decizie informată.

În acest sens, testul de 1.000 km poate fi văzut nu doar ca o verificare a performanțelor autoturismului, dar și ca o confirmare a faptului că autoturismul corespunde, în mare măsură, așteptărilor utilizatorului, din moment ce acesta a continuat procedura de achiziţie a autoturismului, fără a exista presiuni exterioare în acest sens.

Autonomia unui autoturism electric este un parametru esențial și relativ ușor de observat în cadrul unui test drive, mai ales unul de 1000 km. Dacă diferența de 200 km între autonomia reală și cea indicată de vânzător a fost semnificativă și ar fi avut un impact considerabil asupra deciziei de achiziţionare, acest lucru ar fi trebuit să fie observat clar pe parcursul testului. Prin urmare, dacă după efectuarea acestui test drive, utilizatorul nu a remarcat această discrepanță sau nu a sesizat o problemă semnificativă legată de autonomia autoturismului, această diferență nu a fost suficient de semnificativă pentru a justifica refuzul încheierii contractului.

Totodată, întrucât utilizatorul a efectuat un test drive de 1000 km și, ulterior, deşi a ridicat problema autonomiei inferioare, arătând nemulțumirea faţă de performanțele autoturismului, a acceptat autoturismul și a încheiat contractul. În acest context, încheierea contractului cu privire la acest autovehicul, în urma testului de 1000 km, poate fi interpretată ca o acceptare a stării autoturismului, ceea ce exclude susținerea unei cereri de rezoluțiune bazate pe diferența de autonomie.

De remarcat şi faptul că utilizatorul apelant are calitatea de profesionist, nu de persoană fizică, iar un profesionist, prin natura activității sale, este supus unor standarde profesionale și unor norme de comportament mai stricte, impunându-se ca un profesionist să aplice un nivel ridicat de diligență și atenție atunci când încheie un contract. Acesta trebuie să cunoască reglementările și practicile comerciale în vigoare, să înțeleagă riscurile comerciale implicate și să aibă capacitatea de a face verificări suplimentare atunci când încheie un contract. Acesta nu doar că e necesar să înţeleagă condițiile contractuale, dar și să se asigure că toate aspectele esențiale sunt negociate și că sunt clare pentru ambele părți. Un profesionist are competențele necesare pentru a identifica eventualele riscuri și puncte problematice ale unui contract și nu poate invoca ulterior faptul că nu a înțeles termenii sau că nu a sesizat anumite detalii care ar fi trebuit să fie evidente. Totodată, un profesionist are la dispoziție resurse mult mai mari decât o persoană fizică pentru a se asigura că un contract este corect și bine negociat. Aceasta include accesul la consultanță juridică, expertiză tehnică, sau chiar evaluarea unui contract de către un specialist. Având la dispoziție aceste opțiuni, se cuvenea ca profesionistul să depună toate eforturile pentru a se informa complet înainte de a încheia un contract. În plus, un profesionist are obligația de a verifica documentele și condițiile în detaliu și nu poate invoca necunoașterea unor aspecte care, de fapt, ar fi fost ușor accesibile pentru el. Se impune unui profesionist nu doar să cunoască bunurile sau serviciile pe care le contractează, dar acesta trebuie să înțeleagă și să prevadă eventualele consecințe legale ale acțiunilor sale. Acesta este necesar să fie familiarizat cu riscurile și obligațiile legale care derivă dintr-un contract și să își asume responsabilitatea pentru deciziile sale. Invocarea unor motive de rezoluțiune pe baza unor cauze evidente, care ar fi trebuit să fie identificate de un profesionist înainte de semnarea contractului, nu poate fi acceptată, deoarece acest comportament ar însemna o lipsă de profesionalism și de responsabilitate. Prin urmare, nu poate invoca ulterior neatenția sau lipsa de informare, întrucât e imperativ ca aceste verificări să se efectueze înainte de semnarea contractului.

După realizarea unui test drive de o distanță semnificativă, utilizatorul a avut ocazia să observe nu doar autonomia, dar și alte caracteristici ale autoturismului, cum ar fi confortul, manevrabilitatea, consumul și comportamentul în condiții reale de utilizare. Dacă, în urma testului, utilizatorul nu a semnalat nicio problemă majoră și a ales să semneze contractul, acest comportament poate fi interpretat ca o acceptare a autoturismului în starea sa actuală. Astfel, cererea de rezoluțiune bazată pe o diferență de autonomie observată ulterior nu poate fi considerată validă, având în vedere că apelantul-utilizator a avut o oportunitate completă de a evalua autoturismul și a acceptat riscurile de utilizare ale acestuia. Testul respectiv i-a oferit o oportunitate directă și suficientă de a verifica autonomia mașinii și alte caracteristici esențiale ale acesteia, a avut ocazia să evalueze produsul și a ales să încheie contractul în cunoștință de cauză.

În ceea ce priveşte o eventuală eroare asupra calităților convenite ale bunului, Curtea constată că din datele tehnice ale autovehiculului rezultă capacitatea bateriei autovehiculului de cca 80 kwh real, aspect confirmat şi de raportul de expertiză (filele 404-409, vol.III dosar prima instanță), astfel că nu se poate reţine vreo neconcordanţă între ceea ce s-a contractat şi bunul predat efectiv reclamantei.

Prin urmare, raportat la considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 480 alin.1 Cod procedură civilă, Curtea urmează să respingă apelul declarat de apelanta-reclamantă Societatea Zamora Estate S.R.L, ca nefondat”.

Citiți pasajul-cheie din hotărârea prin care ICCJ a dispus rejudecarea apelului:

„Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate şi prin raportare la actele şi lucrările dosarului şi la dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este fondat pentru considerentele de drept ce urmează să fie expuse.

Cu titlul prealabil, formulează observaţia potrivit căreia, în cuprinsul memoriului de recurs, motivele de nelegalitate au fost circumscrise de către reclamantă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 C.proc.civ. Cu toate acestea, deşi argumentele prin care se susţine neanalizarea criticilor invocate prin motivele de apel, lipsa raţionamentului juridic ce a condus la concluzia caracterului neîntemeiat al acţiunii, precum şi nemotivarea înlăturării concluziilor esenţiale ale probei cu expertiză, respectiv a probei cu certificatul de conformitate şi celelalte probe administrate au fost subsumate de către recurentă pct. 5, se constată că acestea se circumscriu cazului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. pr.civ. ce reglementează ipotezele de casare care presupun o motivare deficitară iar nu neregularități de ordin procedural, sancționate cu nulitatea hotărârii.

Aşadar, având a analiza, cu prioritate, motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., Înalta Curte constată că este fondat şi de natură a atrage casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei instanţei de apel spre o nouă judecată.

În acest sens, instanţa supremă reaminteşte că, în acord cu dispoziţiile art. 488 alin.1 pct.6 C. pr.civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când ‘hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei’.

Pe de altă parte, Înalta Curte subliniază că dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ. reflectă elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre judecătorească pentru ca aceasta să corespundă exigenţelor de a fi motivată, textul menționat referindu-se la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept care au format convingerea instanței, precum şi a celor pentru care au fost înlăturate cererile părților. Din economia textului citat, reiese că obligația instanței de a-şi motiva hotărârea are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expuse în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților, punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant şi raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea.

Exigența motivării este esențială în administrarea adecvată a justiției, motivarea corespunzătoare a hotărârilor judecătorești impunându-se din perspectiva dreptului la un proces echitabil care, între altele, presupune dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. În egală măsură, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ. face posibil controlul exercitat de jurisdicţia ierarhic superioară, constituind, pentru părţile litigante, o garanţie împotriva arbitrariului.

Obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea acestor drepturi și maniera în care, în circumstanțele concrete ale cauzei, a fost soluționat procesul, motivarea reprezentând o garanție pentru părți că cererile lor au fost analizate cu atenție.

În speţă, recurenta-reclamantă a susţinut că motivarea deciziei recurate nu răspunde tuturor criticilor formulate prin motivele de apel, reproşând instanţei devolutive de control ignorarea cu desăvârşire a susţinerilor sale referitoare la faptul că prima instanţă nu a răspuns argumentelor principale invocate prin cererea introductivă şi nu a cercetat probele administrate, respectiv a motivelor de apel prin care a afirmat că manoperele dolosive s-au produs după efectuarea test drive-ului, că răspunderea vânzătorului pentru lipsa calităţii bunului vândut presupunea comparaţia între bunul indicat în contract şi cel predat, precum şi neanalizarea, atât individual, cât şi în ansamblu, a probelor administrate.

Examinând considerentele hotărârii recurate în contextul omisiunii analizei aspectelor substanţiale ale dreptului dedus judecăţii, Înalta Curte constată că, într-adevăr, instanţa de apel a analizat într-o manieră trunchiată criticile aduse de apelanta-reclamantă judecăţii efectuate la fond, întrucât, deşi a stabilit corect coordonatele în care trebuia realizat controlul de legalitate şi de temeinicie al hotărârii pronunţate de către tribunal, prezentând motivele de apel cu care a fost învestită, atunci când a trecut la verificarea acestora, a ignorat din analiză criticile indicate în mod concret în cererea de apel şi care fixau limitele obiective ale judecăţii în calea de atac, respectiv pe cele referitoare la relevanţa, în economia litigiului, a actelor pretins dolosive săvârşite de către reprezentantul intimatei-pârâte S.C. Auto Schunn S.R.L. după efectuarea testului de drum, cu consecinţe în privinţa conturării consimţământului la încheierea contractului de leasing operaţional. În aceleaşi coordonate, instanţa supremă constată absenţa, din cuprinsul considerentelor deciziei atacate, a argumentelor privind verificarea modalităţii de executare a obligaţiei vânzătorului de a garanta calităţile bunului vândut, stabilirea împrejurării dacă viciul reclamat de către reclamantă a constituit un viciu aparent, sau, dimpotrivă, un viciu ascuns şi care ar fi argumentele convingătoare care ar conduce înspre o atare concluzie prin raportare la ansamblul elementelor care configurează starea de fapt, precum şi la conduita succesivă a părţilor contractante, până la momentul încheierii contractului. Lăsarea acestor susţineri în afara cercetării echivalează cu nemotivarea soluţiei în raport cu toate criticile ce făceau obiectul învestirii, aspect ce conturează prezenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin.1 pct.6 C. pr.civ. – hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Astfel, Înalta Curte constată că, prin cererea de apel, apelanta-reclamantă a criticat sentinţa primei instanţe sub aspectul absenţei judecării fondului, afirmând că manoperele dolosive săvârşite de către reprezentantul intimatei-pârâte S.C. Auto Schunn S.R.L., după efectuarea test drive-ului, au constat în utilizarea unor argumente tehnice care susţineau teza că autonomia autovehiculului nu era cea constatată de facto de către aceasta, aspect ce a determinat-o să revină asupra deciziei de a nu încheia contractul de leasing operaţional. În acest context, reclamanta a învederat că autonomia garantată în timpul discuţiilor şi în cadrul formelor de publicitate utilizate nu era cea reală, susţinând că acest aspect se circumscrie minciunii, ca formă a dolului, astfel că presupunea verificări în raport cu întreg probatoriul administrat, iar existenţa sau inexistenţa obligaţiei de a garanta calităţile convenite prin contractul de vânzare impunea o analiză comparată a bunului convenit cu cel predat efectiv, cercetare pe care instanţa de fond nu a efectuat-o.

De asemenea, a susţinut că deşi în cauză au fost administrate probe esenţiale, între care proba cu expertiza tehnică auto şi proba cu înscrisuri, cel mai însemnat fiind certificatul de conformitate, prima instanţă a redat, trunchiat, parte din concluziile raportului de expertiză, fără a analiza relevanţa acestora sub aspect probatoriu, precum şi lipsa unei coeziuni logice între concluziile potrivit cărora nu există nici manopere dolosive şi nici lipsa calităţii convenite, de vreme ce nu s-a argumentat de ce posibilitatea cunoaşterii parametrilor tehnici / autonomiei reale a autovehiculului ar înlătura atât manoperele dolosive, cât şi garanţia pentru lipsa calităţii convenite. În acest cadru, a afirmat greşita reţinere a netemeiniciei cererii în anulare, respectiv în rezoluţiune, în raport cu dispoziţiile art. 1.214 alin. (1) şi art. 1.714 alin. (1) C.civ.

Procedând la verificarea deciziei recurate în partea care vizează considerentele pentru care apelul reclamantei ce viza cererea în anularea contractului de vânzare pentru vicierea consimţământului pentru dol a fost respins, Înalta Curte constată atât caracterul lacunar al acestora, cât şi lipsa propriei analize a instanţei devolutive de control asupra motivelor de apel relevante, precum şi absenţa referirii la probele administrate.

În acest sens, se remarcă faptul că instanţa devolutivă de control, asemenea primei instanţe, s-a limitat a cerceta conduita şi constatările reclamantei anterior săvârşirii pretinselor manopere dolosive ale pârâtei invocate de către reclamantă, precum şi aspectele ce rezultau din publicitatea / reclama asigurată prin intermediul broşurii privind calităţile autovehiculului.

În contextul în care reclamanta a susţinut că reprezentantul intimatei-pârâte S.C. Auto Schunn S.R.L. a insistat să o convingă despre faptul că se află într-o eroare asupra lipsei autonomiei promise şi că eventualele variaţii se datorează unor factori de mediu ocazionali, împrejurări cărora reclamanta le-a conferit valoare de manopere dolosive pretins a fi săvârşite, Înalta Curte reţine că examinarea acestor afirmaţii era esenţială pentru stabilirea situaţiei de fapt apte a asigura o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1.214 alin. (1) şi art. 1.714 alin. (1) C.civ.

Or, potrivit considerentelor deciziei recurate, instanţa devolutivă a statuat că nu se poate reţine eroarea cu privire la caracteristicile autovehiculului, din moment ce utilizatorul a avut posibilitatea de a verifica, prin intermediul test drive-ului efectuat, performanţele reale ale acestuia, inclusiv autonomia, respectiv că şi în condiţiile în care reclama promitea o autonomie de 490 de kilometri, nu era exclus ca aceasta să fie afectată de factori externi, astfel că ar fi trebuit să aibă cunoştinţă de acest aspect din cartea tehnică a bunului. De asemenea, reţinând că măsurătorile de laborator WLTP nu reprezintă valori concrete, individualizate pentru fiecare şofer în parte, a apreciat că nu i s-a garantat în niciun fel autonomia de peste 400 de kilometri şi a concluzionat în sensul că, semnând contractul, utilizatorul a consimţit asupra produsului cu toate caracteristicile acestuia, inclusiv specificaţiile tehnice.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a analizat şi nu a oferit un răspuns criticilor ce vizau relevanţa pretinselor manopere dolosive invocate a fi fost săvârşite între perioada scursă după test-drive şi formarea consimţământului reclamantei la încheierea contractului, corespondenţa redată de către reclamantă – în privinţa căreia s-a susţinut că a fost complet ignorată de către prima instanţă şi care era de natură să dovedească faptul că a primit asigurări argumentate din partea reprezentantului intimatei-pârâte S.C. Auto Schunn S.R.L. că autovehiculul are autonomia promisă şi corespunde scopului pentru care se dorea încheierea contractului de leasing operaţional –, respectiv susţinerile referitoare la înlăturarea concluziilor esenţiale ale probei cu expertiză şi a probei cu înscrisuri constând în certificatul de conformitate.

Astfel, cu toate că a fost învestită în mod expres cu aceste critici referitoare la modul în care prima instanţă a analizat cererea dedusă judecăţii, în concret, cu privire la omisiunea de a examina relevanţa pretinselor manopere dolosive produse între momentul efectuării test drive-ului şi momentul încheierii contractului de leasing operaţional, în contextul în care s-a susţinut că ele au fost determinante şi au generat eroarea provocată, instanţa devolutivă de control a lăsat aceste aspecte neanalizate efectiv, refuzând ea însăşi să ofere un răspuns explicit şi specific argumentelor apelantei-reclamante. Or, câtă vreme afirmaţiile prin care se tindea la a demonstra inducerea sa în eroare cu privire la autonomia reală a autovehiculului se constituiau într-o critică în apel de natură să demonstreze temeinicia solicitării de anulare a contractelor, lăsarea acesteia în afara analizei înseamnă, de fapt, nemotivarea soluţiei în raport cu toate criticile care au făcut obiectul învestirii instanţei de apel.

Deşi, de principiu, cercetarea pe care o face instanţa de control judiciar nu trebuie să conțină, în mod necesar, dezlegări jurisdicționale asupra tuturor argumentelor aduse de părţi în legătură cu nelegalitatea soluţiei adoptate, atunci când criticile formulate sunt unele care nu pot fi subsumate altor aspecte ale judecăţii care să susţină controlul de legalitate realizat, ele nu pot primi o rezolvare implicită, ci doar una expresă, punctuală.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază, în aceste circumstanţe, că afirmaţiile reclamantei – vizând caracterul relevant al argumentelor şi al probelor care le susţin – dobândesc valenţe juridice distincte şi necesitau analiză şi răspuns specific, astfel încât, din această perspectivă, statuările instanţei de apel, evidenţiate supra, nu au aptitudinea de a constitui un raţionament juridic adecvat şi suficient care să susţină soluţia pronunţată în cauză.

Pentru a atrage casarea hotărârii, se impune ca nemotivarea să fie una evidentă, importantă, esenţială, în sensul că titularului demersului judiciar îi este imposibil să cunoască în ce măsură judecătorul l-a ‘ascultat’ şi a reflectat cu privire la susţinerile şi argumentele sale.

Or, în speţă, se verifică această omisiune consistentă, fiind evident că instanţa de apel nu s-a preocupat suficient de argumentele părţilor şi nici de justificarea rezonabilă a soluţiei pronunţate pe capătul de cerere vizând anularea contractelor, în limitele criticate, în condiţiile în care dolul reclamat a constituit motivul principal pentru care a fost introdusă acţiunea.

Înalta Curte apreciază că argumentele redate în cuprinsul deciziei recurate care au justificat reţinerea lipsei unei erori în care s-ar fi aflat apelanta- reclamantă cu privire la caracteristicile autovehicului nu au aptitudinea de a constitui un raţionament logico-juridic judicios, clar şi convingător, de natură a susţine soluţia pronunţată, fiind rezultatul unei analize insuficiente / deficitare a probatoriului administrat în cauză.

În concret, instanţa supremă constată că reclamanta nu a contestat faptul că a observat, în urma drive-test-ului efectuat, că autonomia autovehiculului nu corespunde celei din prezentările pârâtei şi din specificaţiile tehnice ale acestuia. Susţinerea reclamantei a fost aceea că, în urma acestor constatări, prin argumentele expuse în urma unor discuţii pre-contractuale, pârâta a reuşit să o determine să creadă că acele constatări factuale erau greşite şi că, în realitate, autonomia autovehiculului corespunde specificaţiilor tehnice prezentate, deşi realitatea s-a dovedit a fi alta. Prin urmare, instanţele de fond nu au fost chemate să examineze dacă reclamanta a putut constata, cu mijloace de verificare proprii, standardele concrete de autonomie ale autovehiculului, ci în ce măsură demersurile pârâtei, ulterioare acestor constatări, dar anterioare încheierii contractului, realizate în scopul determinării reclamantei să încheie contractul, pot primi semnificaţia juridică de ‘manopere dolosive’ fără de care acel contract nu ar fi fost încheiat. Or, exact asupra acestor aspecte instanţa de apel nu s-a aplecat în cuprinsul motivării deciziei atacate.

Totodată, cu privire la cererea în rezoluţiunea contractului de vânzare pentru lipsa calităţilor convenite, respectiv în rezilierea parţială a contractului de leasing operaţional pentru lipsa calităţii privind autonomia reală de distanţă, Înalta Curte constată că acest capăt subsidiar de cerere a fost respins de către prima instanţă pentru considerentele decisive prin care s-a reţinut că, întrucât odată cu drive-test-ul autovehiculului, reclamanta a avut posibilitatea să cunoască parametrii tehnici ai acestuia şi, pe cale de consecinţă, să nu încheie contractul de leasing operaţional, nu poate fi pronunţată nici rezoluţiunea judiciară a contractului de vânzare şi nici rezilierea partială a contractului de leasing operaţional, având în vedere că nu s-a făcut dovada lipsei executării obligaţiei esenţiale sau caracteristice, cu consecinţa neaplicării art. 1.554 C.civ. Prin urmare, prima instanţă a respins acest capăt de cerere subsidiar fără a mai analiza pe fond susţinerile considerate relevante de către reclamantă vizând lipsa calităţii convenite care făceau autovehiculul impropriu întrebuinţării pentru scopul pentru care a contractat.

În acest context, deşi, prin apelul promovat, reclamanta a criticat aceste statuări ale primei instanţe, susţinând că sunt complet străine de pretenţia formulată, fiind omisă total verificarea modalităţii de executare a obligaţiei de a garanta calităţile convenite, respectiv că diferenţa de autonomie de aproximativ 200 de kilometri reprezenta o împrejurare de natură să conducă la concluzia că lucrul predat nu deţine calităţile convenite de părţi, astfel cum rezultă din certificatul de conformitate şi din raportul de expertiză, cercetarea instanţei devolutive de control este limitată tot la test drive-ul efectuat anterior încheierii contractului de leasing operaţional, fără nicio referire la motivele pentru care au fost înlăturate concluziile raportului de expertiză sau menţiunile din certificatul de conformitate şi care confirmau afirmaţiile acesteia potrivit cărora autonomia reală a autovehiculului este cu mult inferioară celei de care s-a prevalat reprezentantul intimatei-pârâte S.C. Auto Schunn S.R.L., împrejurare ce se circumscrie situaţiei-premisă reglementate de art. 1.714 C.civ.

Altfel spus: prin raportare la criticile reclamantei, instanţa de apel a fost chemată să stabilească dacă aspectul indicat de reclamantă – legat de pretinsa lipsă a calităţilor convenite de părţi – reprezintă un viciu aparent, care putea fi lesne observat de către reclamantă sau, dimpotrivă, reprezintă un viciu ascuns a cărui mod de manifestare şi ale cărui consecinţe concrete nu puteau fi descoperite şi nici evaluate până la momentul încheierii contractului de către un cumpărător prudent şi diligent, fără o asistenţă de specialitate, ci presupunea o utilizare mai îndelungată a autovehiculului care nu se putea realiza decât după încheierea contractului şi intrarea în stăpânirea şi folosinţa regulată a acestuia. În egală măsură, instanţa a fost chemată să evalueze în ce măsură diferenţa dintre autonomia autovehiculului indicată de către vânzător şi autonomia reală a acestuia constituie un veritabil viciu ascuns de calitate care, dacă ar fi fost cunoscut la momentul încheierii contractului, cumpărătorul nu ar fi cumpărat sau ar fi dat un preţ mai mic.

În condiţiile în care analiza acestor susţineri erau esenţiale pentru stabilirea situaţiei de fapt apte a asigura o aplicare corectă a dispoziţiilor legale invocate, Înalta Curte apreciază că omisiunea instanţei devolutive de control de a statua cu privire la aceste argumente relevă nu numai o insuficientă stabilire a situaţiei de fapt, cu consecinţa imposibilităţii efectuării controlului de legalitate impus de criticile prin care se afirmă greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1.214 alin. (1), art. 1.208 alin. (1), art. 1.714 şi art. 1.270 alin. (1) C.civ., ci şi nemotivarea soluţiei în raport cu aceste critici ce au făcut obiectul învestirii instanţei de apel.

Cercetarea fondului este un element esenţial pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situatia de fapt corect determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale și presupune luarea în examinare a tuturor elementelor care ar putea duce la stabilirea situației de fapt, pornind de la raporturile juridice ce au existat între părțile în proces. Or, considerentele deciziei recurate fac imposibilă examinarea legalității soluției pronunțate de instanța de apel, în condițiile în care nu au fost lămurite toate aspectele esențiale ale cauzei, astfel cum au fost invocate.

Având în vedere aceste deficienţe ale analizei realizate de către instanța de apel, Înalta Curte constată că hotărârea recurată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C.proc.civ., situaţie faţă de care, în cauză, este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., omisiunea examinării și formulării unui răspuns specific și explicit criticilor ce vizau manoperele frauduloase săvârşite între perioada după efectuarea test drive-ului şi încheierea contractului de leasing operaţional, respectiv răspunderea vânzătorului pentru calităţile bunului vândut impunând casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Referitor la cel de-al doilea motiv de casare invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ., prin care se susține aplicarea greșită a normelor de drept material reglementate de art. 1.214 alin. (1), art. 1.208 alin. (1), art. 1.714 art. 1.270 alin. (1) şi art. 3 C.civ., acesta nu va mai fi analizat de către Înalta Curte.

În acest sens, față de argumentele pentru care a fost găsit întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., respectiv lipsa argumentelor esențiale din decizia recurată cu referire la susţinerile şi probele relevante invocate, cu incidenţă asupra modului de aplicare a normelor de drept material evocate, Înalta Curte constată că nu poate proceda ea însăși la verificarea modului de aplicare a acestora, atât timp cât instanța de apel nu a statuat complet asupra acestor aspecte.

Față de toate aceste considerente, în temeiul art. 496 și art. 497 C.proc.civ., cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată, urmând a dispune trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului de către aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, se vor avea în vedere, potrivit dispoziţiilor art. 501 alin. (1) C.proc.civ., dezlegările date prin prezenta decizie asupra necesităţii analizei efective, concrete şi coroborate a tuturor susţinerilor şi mijloacelor de probă ce au fost administrate şi considerate relevante de către reclamantă, urmând ca în raport cu situaţia ce o va stabili în urma unei asemenea evaluări, instanţa de rejudecare să aprecieze cu privire la existenţa sau nu a unor elemente determinante care au condus la vicierea consimţământului prin dol în coordonatele pe care reclamanta le-a atribuit acestuia prin cererea de chemare în judecată și, în continuare, incidenţa acestora cu privire la aplicabilitatea dispoziţiilor legale invocate în susţinerea demersului procesual, respectiv cu privire la răspunderea vânzătorului pentru lipsa calităţilor bunului vândut, instanţa de apel având libertatea de a aprecia, în rejudecare, asupra necesităţii suplimentării ori readministrării probatoriului cauzei, în raport cu dispoziţiile procedurale care guvernează judecata în apel”.

* Citiți aici sentința Tribunalului Arad privind respingerea acțiunii

* Citiți aici hotărârea prin care CA Timișoara a menținut sentința Tribunalului Arad

* Citiți aici decizia prin care ICCJ a dispus rejudecarea apelului

sursa foto Mercedes: EV Database

sursa foto Nadejda Oprescu: Impact Press