Vom astepta mult si bine un verdict in dosarul Revolutiei, chiar daca au trecut peste trei decenii de la evenimentele din decembrie 1989. Asta intrucat nici chiar acum procurorii de la Sectia Parchetelor Militare (SPM) – condusi de colonelul-magistrat Catalin-Ranco Pitu (foto 1) – nu sunt in stare ori pur si simplu nu vor sa faca ancheta pe bune.

O dovedeste insusi documentul intitulat „Precizari”, pe care SPM l-a trimis la Inalta Curte de Casatie si Justitie in februarie 2021, dupa ce judecatoarea ICCJ Florentina Dragomir a dispus in 9 octombrie 2020 restituirea cauzei la parchet, pentru refacerea rechizitoriului, din cauza numeroaselor si gravelor nereguli pe care Lumea Justitiei vi le-a prezentat aici. Totusi, trebuie sa precizam ca hotararea magistratei supreme nu a presupus intoarcerea definitiva a dosarului la parchet, ci doar o restituire provizorie, pentru ca anchetatorii condusi de Ranco Pitu sa spuna daca isi mentin solutia de trimitere in judecata ori isi iau rechizitoriul inapoi, ca sa-l refaca.

Copy-paste si atat

Dupa cum veti vedea in documentele anexate la final, tupeul procurorilor SPM este fara de margini, in contextul in care „Precizarile” acestora nu sunt altceva decat un copy-paste general din rechizitoriul cauzei, anchetatorii militari neaducand nimic nou. Ca sa-i dea greutate balbaielii, Parchetul General a umplut circa 350 dintre cele 391 de pagini doar cu nume si date personale ale mortilor si ranitilor Revolutiei. Insa – repetam – fara a explica in mod concret in ce a constat cauzalitatea dintre actiunile inculpatilor si decesul sau ranirea victimelor.

De altfel, tocmai aceste aspecte l-au facut pe avocatul Nicolae Traistaru (foto 2) sa ii solicite judecatoarei Florentina Dragomir sa-si mentina solutia de restituire a rechizitoriului la PICCJ. Mentionam ca maestrul Traistaru este aparatorul generalului Iosif Rus, comandant al aviatiei militare in decembrie 1989 si unul dintre cei trei inculpati ai dosarului Revolutiei, alaturi de Ion Iliescu si Gelu Voican-Voiculescu.

Mai exact, avocatul Nicolae Traistaru ii explica instantei faptul ca balmajeala Parchetului General nu aduce nimic nou in materie de acuzatii la adresa lui Iosif Rus, PICCJ nereusind nici acum sa precizeze implicarea concreta a generalului in diversiunea din 23 decembrie 1989 – nici in succesiunea de evenimente ce au dus la masacrul de la Otopeni, nici in schimbul de focuri dintre elicoptere, cauzat de o presupusa confuzie. Lumea Justitiei v-a aratat aici in detaliu pledoaria maestrului Traistaru, cu ocazia dezbaterilor din camera preliminara, in urma carora judecatoarea Dragomir a intors provizoriu rechizitoriul la parchet. De data aceasta, avocatul isi reia sintetic argumentele, ideea principala fiind ca Sectia Parchetelor Militare nu a fost in stare sa aduca nimic nou intre timp.

CNSAS a facut deja treaba parchetului

Inainte sa va prezentam argumentele avocatului Nicolae Traistaru, deschidem o paranteza. Faptul ca dosarul Revolutiei contine doar trei inculpati este alta batjocura la care s-au dedat procurorii, rechizitoriul nesufland niciun cuvant despre ofiterii, subofiterii si trupele de Securitate care au coordonat represiunea si care au tras in revolutionari atat inainte, cat mai ales dupa 22 decembrie 1989 (pana spre data de 28, cu o vizibila scadere in intensitate dupa executia sotilor Ceausescu din 25 decembrie), marturii in acest sens existand inca din primele luni ale anului 1990.

In plus, Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) a strans deja o uriasa documentare despre implicarea Securitatii in represiune si mai ales despre identitatea „teroristi = securisti”. Concluziile CNSAS se gasesc, de exemplu, in cartea „Tragatori si mistificatori. Contrarevolutia Securitatii in decembrie 1989”, scrisa de Andrei Ursu, Ronald O. Thomasson si Madalin Hodor, publicata in 2019 la editura Polirom – vezi facsimil. Volumul poate fi comandat, de exemplu, facand click aici. Veti vedea acolo nu doar procese-verbale care dovedesc sutele de mii de gloante trase de Securitate, ci si armele si munitia de care dispuneau securistii, mult mai avansate decat cele ale Armatei.

Repetam: asemenea marturii exista inca din 1990. Ceea ce aduce nou cartea, ca argument zdrobitor in sustinerea vinovatiei Securitatii pentru mortii Revolutiei, este faptul ca teroristii din 1989 nu au tras la intamplare, in cadrul unui „foc fratricid” (asa cum pretinde PICCJ in rechizitoriu), ci gloantele lor – diferite de cele ale Armatei – au fost bine ochite, dupa o strategie pusa la punct inca din anii '70, denumita „lupta de rezistenta pe teritoriul vremelnic ocupat de inamic”. Aceasta lupta de rezistenta (de gherila) facea parte din doctrina razboiului intregului popor, pe care regimul Ceausescu o adoptase de teama unei invazii sovietice, precum cea in Cehoslovacia din 1968. De altminteri, aceasta doctrina a fost codificata cat se poate de oficial, in Legea nr. 14/1972 privind organizarea apararii nationale a Republicii Socialiste Romania. Facand click aici, veti vedea cum actul normativ descrie in detaliu responsabilitatea fiecarui cetatean in lupta de gherila ce trebuia dusa in scenariul in care tara ar fi fost ocupata. Ei bine, Securitatea a pus in practica acest scenariu in decembrie 1989; numai ca nu a luptat contra unor invadatori, ci impotriva propriului popor.

Incheiem acest pasaj, precizand ca politia secreta a regimului ceausist a inceput sa studieze lupta de gherila inca din anii '70, publicand articole pe aceasta tema in propria revista, cu circuit intern, intitulata „Securitatea”. Seria de articole dedicate acestui subiect s-a intetit in anii '80, dupa cum va puteti convinge singuri dand click aici, unde gasiti intreaga colectie a periodicului.

Cu alte cuvinte: bravii procurori de la PICCJ – SPM nici macar nu trebuie sa se mai oboseasca prea tare, avand deja pe tava o imensa documentare facuta de CNSAS cu privire la implicarea Securitatii in contrarevolutia decembrista.

Redam pasajul esential din concluziile scrise depuse de avocatul Nicolae Traistaru:

„Precizarile procurorului pentru remedierea aspectelor de neregularitate ale Rechizitoriului constatate de Judecatorul de camera preliminara de la Inalta Curte prin Incheierea din 9.10.2020 (cu consecinta transmiterii Incheierii PICCJ – Sectia Parchetelor Militare pentru ca, in conformitate cu prevederile ar. 345 alin. 3 C. Proc. Pen., in termen de 5 zile de la sesizare, sa se remedieze neregularitatile actului de sesizare si sa se comunice daca se mentine dispozitia de trimitere in judecata a inculpatilor ILIESCU ION, VOICAN VOICULESCU GELU si general (rtr.) RUS IOSIF, ori se solicita de procuror restituirea cauzei) privindu-l pe Generalul in Retragere RUS IOSIF (dar si pe ceilalti doi inculpati), pe langa faptul ca sunt remise instantei cu mult peste termenul stabilit de ICCJ, contrar prevederilor art. 345 alin. 3 C. Proc. Pen., acestea nu sunt de natura sa lamureasca neregularitatile Rechizitoriului privindu-l pe inculpat.

Precizarile in discutie sunt reluari prin copiere fidela a unor pasaje cuprinse in actul de sesizare vizand fapta imputata generalului in retragere RUS IOSIF fara ca PICCJ – Sectia Parchetelor Militare sa raspunda, in concret, in vreun mod, cu referire la probe administrate la activitatile derulate de inculpat in perioada 22 – 31 decembrie 1989, care au condus (prin ordinele diversioniste date de acesta) la agravarea psihozei teroriste, cu decesul a 805 persoane, ranirea a 2.142 persoane, lipsirea grava de libertate de 489 persoane si suferinte psihice multor persoane.

De asemenea, raspunsul Parchetului nu refera in ce mod a intervenit cauzal in noaptea de 22/23.12.1989 fara drept si in deplina cunostinta de cauza asupra Planului de Aparare a Aeroportului International Otopeni, contribuind astfel la moartea a 48 de persoane si ranirea grava a altor 15 persoane.

Nu s-a raspuns de procuror in nota de remediere a neregularitatilor din 5.02.2021 nici aspectului in care in noaptea de 23.12.1989 RUS IOSIF a dat un ordin diversionist de schimbare a cocardelor elicopterelor apartinand Regimentului 61 Boteni, fapt ce a condus la deschiderea focului fratricid si ranirea unor persoane.

Prin Precizarile pentru remedierea aspectelor de neregularitate ale Rechizitoriului cauzei, cuprinse in cele 391 de pagini (din care filele 18 – 366 contin numele si adresele persoanelor decedate sau ranite), nu se raspunde deloc nelegalitatilor actului de sesizare, vizandu-l pe RUS IOSIF, semnalate de Judecatorul de Camera Preliminara prin Incheierea din 9.10.2020 – si anume:

Nu sunt stabilite si redate ce ordine militare diversioniste (indicate in Rechizitoriu in Titlul B pct. 6 si 7) a dat inculpatul general RUS IOSIF care au contribuit in intervalul 22 – 31 decembrie 1989 la agravarea psihozei teroriste (soldate cu victime, raniti si persoane lipsite de libertate).

Nu s-au stabilit prin probe care au fost in concret actiunile intreprinse si ordinele date de inculpat si nici contributia sa efectiva la agravarea psihozei teroriste si producerea consecintelor grave.

Nici actiunile concrete derulate de RUS IOSIF in legatura cu „alte ordine” date in perioada 22 – 31 decembrie 1989 nu sunt redate si lamurite in niciun fel prin precizarile facute de Parchet. Raspunsul dat de procuror se rezuma la reiterarea intocmai a unor aspecte cuprinse in Rechizitoriul cauzei.

Nu sunt lamurite in niciun fel nici acuzatiile aduse generalului in retragere RUS IOSIF in legatura cu „catastrofa aviatica din 23.12.1989” (n.r. diversiunea ), in sensul indicarii si probarii concrete a actiunilor/ordinelor date de comandantul aviatiei militare.

Nu s-a pronuntat procurorul nci asupra aspectului ambiguu si lipsit de rigoare juridica semnalat de Judecatorul de Camera Preliminara ca in Rechizitoriu se vorbeste despre Rus Iosif care „trebuia sa stie” ca intervenind asupra planurilor de paza a Aeroportului International Otopeni va genera o situatie de foc fratricid intre trupe, situatie ce releva in plan subiectiv o culpa manifestata de inculpat; or, generalul RUS IOSIF este acuzat in legatura cu aspectul respectiv cu o fapta care se comite doar cu intentie directa.

Generalul RUS IOSIF, comandantul Aviatiei Militare, nu a fost un factor de decizie militara si/sau politica in perioada incriminata, nu a facut parte si nu a stiut de Comandamentul Militar constituit. Structural, in cadrul Ministerului Aparararii Nationale, Aviatia Militara era subordonata Comandamentului Apararii Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.) – condus de general colonel Mocanu Mircea. In subordinea C.A.A.T. se gaseau doua divizii de Aparare Antiaeriana a Teritoriului (M.U.Ap.AAT), unitatile si marile unitati de artilerie antiaeriana, rachete antiaeriene (sol-aer), de radiolocatie, transmisiuni/comunicatii si bruiaj. Comandamentul Aviatiei Militare era un comandament de categoria a doua si avea o dubla si uneori tripla subordonare: Ministerului/Ministrului Apararii Nationale si operativ; Comandamentului Apararii Antiaeriene a Teritoriului (C.A.A.T.), alaturi si impreuna cu Radiolocatia, Artileria si Rachetele Antiaeriene, cu raspunderi pentru apararea antiaeriana a teritoriului (denumita in prezent: apararea spatiului aerian); exista si o a treia subordonare operativa, la Departamentul Securitatii Statului pentru misiuni speciale si de importanta deosebita (zboruri de importanta exceptionala care se executau cu Comandantul Suprem si Presedintele R.S.R.). Consiliul Militar Superior nu a luat vreo dispozitie/ordin care sa fie executate de generalul RUS IOSIF.

Nu s-au lamurit de procuror nici imprejurarile ca prin Rechizitoriul criticat Parchetul aduce acuzatii inculpatului RUS IOSIF care deja au fost stabilite cu caracter cert si definitiv in sarcina altor persoane condamnate prin Decizia penala nr. 20/19.02.2001 a Curtii Supreme de Justitie.

In concluzie, Sectia Parchetelor Militare din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a raspuns in niciun mod neregularitatilor actului de sesizare a instantei, stabilite de Judecatorul de Camera Preliminara prin Incheierea din 9.10.2020, privindu-l pe inculpatul RUS IOSIF, Precizarile fiind doar o reiterare identica a unor fragmente din Rechizitoriul cauzei, cu precizarea ca se mentine dispozitia de trimitere in judecata a acestuia, context procedural juridic in care solutia corecta in dosar este aceea de restituire a cauzei la procuror pentru completarea urmaririi penale cu respectarea legii si a pronuntarii unei solutii legale si temeinice in cauza, pe baza de probe certe, fata si de decizia penala nr. 20/19.02.2001 a Curtii Supreme de Justitie, vizand incidentul din 22/23 decembrie 1989 de la Aeroportul International Otopeni, astfel cum s-a semnalat in cuprinsul notei cu Cereri si Exceptii”.

* Cititi aici partile relevante din „Precizari” (fara lista de persoane), in care SPM doar reia pasaje din rechizitoriu

* Cititi aici rechizitoriul

* Cititi aici concluziile avocatului Traistaru

sursa foto Pitu: Debanat.ro