REZULTATELE EVALUĂRILOR PENTRU ICCJ – Nouă dintre cei 15 judecători înscriși la concursul de promovare la Înalta Curte au trecut de proba constând în evaluarea hotărârilor. Sunt disponibile trei posturi la Secția penală a ICCJ și două posturi la Secția I civilă a ICCJ (Lista)
Consiliul Superior al Magistraturii a afișat rezultatele la prima probă a concursului pentru promovarea la Înalta Curte de Casație și Justiție. Dintre cei 15 judecători înscriși la concurs, doar nouă vor susține interviul în fața Secției pentru judecători a CSM (foto).
Cei nouă candidați au reușit să treacă de prima probă, cea constând în evaluarea hotărârilor judecătorești. Alți cinci judecători au fost respinși, iar unul dintre candidați s-a retras.
Concret, în ceea ce privește candidații pentru Secția penala a ICCJ, dintre cei cei șapte care au susținut prima probă, doi au fost admisi, patru picați și unul s-a retras (vezi facsmil 1).
La Secția civilă I a ICCJ, dintre cei opt judecători care au luat parte la prima probă, doar unul a fost respins (vezi facsimil 2).
Pentru a fi admis la proba constând în evaluarea hotărârilor judecătorești era nevoie de obtinerea a cel puțin 70 de puncte.
Amintim au fost scoase la concurs 5 posturi de judecător la ICCJ: trei la Secția penală și două la Secția civilă.
Candidații la Secția penală a ICCJ și rezultatele la prima probă a concursului:
- judecătoarea Camelia Cazacu de la Curtea de Apel Ploieşti;
- judecătoarea Diana-Mihaela Cheptene-Micu de la Curtea de Apel Iași;
- judecătoarea Sonia Deaconescu de la Curtea de Apel Târgu Mureș;
- judecătoarea Adina-Cătălina Galavan de la Curtea de Apel Bacău;
- judecătorul Mihăiță-Lucian Marian de la Curtea de Apel Cluj;
- judecătorul Andrei-Cosmin Mitrache de la Curtea de Apel Craiova;
- judecătoarea Cristina Radu de la Curtea de Apel Ploiești.

Candidații la Secția I civilă a ICCJ și rezultatele la prima probă a concursului:
- judecătoarea Maria-Adriana Bratu de la Curtea de Apel Bucureşti;
- judecătoarea Ana-Cristina Ciobanu-Dordea de la Curtea de Apel București;
- judecătoarea Andreea Ciucă de la Curtea de Apel Târgu Mureș;
- judecătoarea Simona-Marina Duvalmă de la Curtea de Apel Ploiești;
- judecătoarea Geta-Cristina Gheorghe de la Curtea de Apel Constanța;
- judecătoarea Oana-Cristina Niemesch de la Curtea de Apel București;
- judecătoarea Luminița-Cristina Stoica de la Curtea de Apel București;
- judecătorul Robert-Mihai Szasz de la Curtea de Apel Târgu Mureș.

Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Năuc, Nicușor Dan...
Comentarii
# Telempatia
8 June 2026 11:05
+107