Curtea de Apel Pitesti – condusa de judecatoarea Elena-Raluca Trandafir (foto 1) – a promovat un recurs in interesul legii, solicitand Inaltei Curti de Casatie si Justitie clarificarea incompatibilitatilor in cazul proceselor in oglinda.

RIL-ul a fost transmis ICCJ in 19 iunie 2025, iar instanta suprema a stabilit termen de pronuntare in dosarul nr. 1360/1/2025 pentru data de 20 octombrie 2025.

In drept, este vorba despre art. 42 alin. 1 pct. 5 din Codul de procedura civila:

„Judecatorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca (...) daca el, sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, dupa caz, sunt parti intr-un proces care se judeca la instanta la care una dintre parti este judecator”.

Desi pasajul de mai sus suna complicat, el poate fi rezumat astfel:

DACA:

- un judecator este parte intr-un proces, iar

- judecatorul care trebuie sa judece acel proces este si el parte intr-un proces la instanta unde activeaza primul petent;

ATUNCI:

a) incompatibilitatea judecatorului care solutioneaza primul proces apare automat sau

b) incompatibilitatea apare doar daca al doilea proces se afla pe rolul unui complet din care face parte primul petent?

Explicatia de mai sus a fost oferita pentru Lumea Justitiei de catre avocatul Adrian Toni Neacsu. (Evident ca am prezentat un caz simplu, neluand in calcul celelalte variabile ale pasajului din CPC: sot, rude, afini etc.).

CA Pitesti prefera prima varianta, Florenta a doua

Lumea Justitiei prezinta atat Hotararea nr. 13/2025, prin care colegiul de conducere al Curtii de Apel Pitesti a sesizat ICCJ, cat si punctul de vedere exprimat in 27 august 2025 de catre Procurorul General Alex Florenta (foto 2).

Dupa cum veti vedea, colegiul de conducere al CA Pitesti a ales primul dintre cele doua scenarii de mai sus: cel in care este suficient ca judecatorul-parte in primul dosar sa fie membru, la modul general, al instantei care va solutiona al doilea dosar. (Paranteza: chiar si la varful CA Pitesti parerile sunt impartite, punctul de vedere fiind adoptat cu vot majoritar, nu in unanimitate.)

In schimb, seful PICCJ prefera al doilea scenariu: cel in care incompatibilitatea este atrasa doar de calitatea punctuala de membru in completul care va solutiona al doilea proces.

Redam opinia CA Pitesti:

„Punctul de vedere majoritar al Colegiului de conducere al Curtii de Apel Pitesti este in sensul interpretarii in sens larg a sintagmei: 'Instanta la care una dintre parti este judecator', interesand faptul ca partea este judecator in cadrul instantei pe rolul careia se afla cauza in care judecatorul este, la randul sau, parte, iar nu si calitatea acestuia de membru in completul investit cu judecarea procesului”.

Prezentam opinia Procurorului General Alex Florenta:

㤠6.Analiza problemei de drept

§ 6.1. Sesizarea de recurs in interesul legii formulata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Pitesti pune in evidenta doua interpretari diametral opuse ale sintagmei 'Instanta la care una dintre parti este judecator' continute de art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila, care reglementeaza un caz de incompatibilitate relativa a judecatorului.

§ 6.2. In doctrina, s-a aratat ca notiunea de 'instanta'este susceptibila de patru sensuri:

(i) in sensul cel mai larg, prin 'instanta' se intelege organul de stat imputernicit de lege sa solutioneze litigiul dintre parti; acest sens al notiunii are in vedere toate organele de jurisdictie infiintate prin lege, atat instantele judecatoresti, cat si celelalte organe cu atributii jurisdictionale din afara sistemului instantelor judecatoresti;

(ii) intr-un sens mai restrans, notiunea desemneaza numai 'instantele judecatoresti˝, astfel cum acestea sunt desemnate in art. 126 alin. (1) din Constitutia Romaniei revizuita, text potrivit caruia, 'Justitia se realizeaza prin Inalta Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite de lege'si art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara, modificata si completata, in care sunt enumerate instantele judecatoresti prin care se realizeaza justitia, respectiv, Inalta Curte de Casatie si Justitie, curtile de apel, tribunalele, tribunalele specializate, instantele militare si judecatoriile; acest sens este avut in vedere si in decizia Curtii Constitutionale nr. II din 15 februarie 1995 privind intelesul notiunii de 'instanta judecatoreasca' in cadrul controlului de constitutionalitate pe cale de exceptie;

(iii) intr-un sens si mai restrans, prin 'instanta' se intelege un anumit grad de jurisdictie, adica organul judiciar in fata caruia se afla, in una dintre etapele sale, un proces oarecare; in acest sens se intalnesc expresiile 'judecata in prima instanta', 'instanta de apel', 'instanta de recurs', 'instanta competenta sa judece', 'instanta se declara necompetenta';

(iv) in sensul cel mai restrans, prin 'instanta' se intelege formatiunea de judecata – completul de judecata sau judecatorul, care solutioneaza o anumita pricina; in acest sens este folosita notiunea de 'instanta', de pilda, in cuprinsul art. 51 din Codul de procedura civila, care se refera la procedura de solutionare a abtinerii sau a recuzarii.

Relativ la primele trei acceptiuni, in literatura de specialitate s-a evidentiat faptul ca acestea vizeaza competenta, iar cea de-a patra notiune are in vedere un aspect de organizare judecatoreasca, astfel incat, pentru evitarea confuziilor, este absolut necesar ca, pentru fiecare ipoteza normativa, sa se stabileasca semnificatia exacta a notiunii de 'instanta' prin interpretarea normelor procesuale in mod sistematic si logic, pentru a nu se ajunge la solutii contrare celor avute in vedere de legiuitor la momentul edictarii lor.

§ 6.3. In prima orientare de jurisprudenta, notiunea de 'instanta' continuta de art. 42 alin.(1) pct. 5 din Codul de procedura civila a primit o interpretare si aplicare extensiva, in sensul celui de-al doilea inteles anterior prezentat.

Dimpotriva, in cea de-a doua orientare de jurisprudenta, aceeasi notiune a primit o interpretare si aplicare restrictiva, in sensul celui de-al patrulea inteles prezentat anterior, intelesul cel mai restrans, propriu unei norme de organizare judiciara.

§ 6.4. Apreciez ca aceasta din urma orientare de jurisprudenta este in litera si spiritul legii, fiind sustinuta prin argumente de interpretare logica, sistematica si teleologica.

§ 6.4.1. Prealabil, modul de interpretare si de aplicare a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 5 din Cod procedura civila implica o analiza a cadrului legislativ in care a operat acest motiv de incompatibilitate.

Astfel, prin Legea nr. 18/1948 pentru modificarea Codului de procedura civila, in fostul Cod de procedura civila din 1865, a fost introdus art. 27 pct. 4, text care reglementa un nou motiv de recuzare a judecatorului, in urmatoarea redactare: 'daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv, au o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata la instanta unde una din parti este judecator'. Acest motiv de incompatibilitate a fost pastrat cu acest continut de toate modificarile ulterioare, pana la abrogarea acestui Cod de procedura civila.

La momentul redactarii noului Cod de procedura civila a devenit relevanta, ca motiv distinct de incompatibilitate, prin art. 41 alin. (1) pct. 4, devenit art. 42 alin.(1) pct. 5 – in redactarea primita in urma republicarii – imprejurarea daca judecatorul, sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, dupa caz, sunt parti intr-un proces care se judeca la instanta la care una dintre parti este judecator.

Sub imperiul Codului de procedura civila (1865), cazul de incompatibilitate care formeaza obiect al prezentei analize nu a suscitat controverse.

Jurisprudenta contradictorie s-a conturat in cauze guvernate de prevederile Codului de procedura civila (2010), prin care, in cuprinsul art. 127, sub denumirea marginala 'Competenta facultativa', a fost instituit un mecanism aprioric de asigurare a impartialitatii obiective a instantei investite cu solutionarea unei cauze in care un judecator are calitate de reclamant sau, dupa caz, de parat.

Prin ipoteza, problema de drept sesizata de Colegiul de conducere al Curtii de Apel Pitesti nu vizeaza un aspect de competenta, ci unul de compunere a instantei.

§ 6.4.2. In doctrina, este unanim acceptat ca, intrucat institutia incompatibilitatii se refera la compunerea instantei, normele prin care sunt reglementate cazurile de incompatibilitate sunt norme imperative de organizare judiciara, aceasta calificare fiind data normelor in discutie chiar si sub imperiul Codului de procedura civila (1865), care reglementa institutiile incompatibilitatii, abtinerii si recuzarii in Cartea I, referitoare la competenta instantelor judecatoresti.

Dat fiind acest caracter al normelor din discutie, in literatura de specialitate, precum si in jurisprudenta Curtii Constitutionale s-a aratat ca toate cazurile de incompatibilitate sunt de stricta interpretare, neputand fi extinse prin analogie si in privinta altor situatii nereglementate expres de legiuitor.

De altfel, in literatura de specialitate s-a aratat ca, prin reglementarea limitativa a cazurilor de incompatibilitate s-a urmarit sa se evite exercitarea abuziva a dreptului partilor de a formula cererea de recuzare si, in egala masura, inlaturarea manevrelor vexatorii si dilatorii.

In acelasi sens, pot fi retinute mutatis mutantis si considerentele dezvoltate in paragraful 66 al Deciziei nr. 24 din 19 octombrie 2020 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii, in care s-a retinut, cu privire la dispozitiile art. 41 din Codul de procedura civila, care reglementeaza incompatibilitatea absoluta, ca acestea sunt de stricta interpretare si aplicare, intrucat contin o restrictie de drepturi.

Prin urmare, si dispozitiile art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila sunt de stricta interpretare si aplicare.

§ 6.4.3. In conformitate cu dispozitiile art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, republicata, modificata si completata, daca o notiune sau un termen nu este consacrat sau poate avea intelesuri diferite, semnificatia acestuia in context se stabileste prin actul normativ ce le instituie, in cadrul dispozitiilor generale sau intr-o anexa destinata lexicului respectiv, si devine obligatoriu pentru actele normative din aceeasi materie.

Aplicand asceste norme de tehnica legislativa, semnificatia sintagmei 'instanta la care una dintre parti este judecator' continuta de prevederile art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila (2010) trebuie identificata prin luarea in considerare a contextului si materiei reglementate.

Intrucat aceasta sintagma se regaseste in cuprinsul unei norme prin care legiuitorul a reglementat intr-o materie care vizeaza organizarea judiciara si care, din punct de vedere topografic, este plasata in Titlul II al Codului de procedura civila, intitulat 'Participantii la procesul civil', distinct de prevederile Titlului III al Codului de procedura civila, intitulat 'Competenta instantelor judecatoresti', rezulta ca ea trebuie sa primeasca un sens unitar, propriu materiei reglementate si topografiei sale in arhitectura Codului de procedura civila.

Acest inteles coincide cu sensul cel mai restrans dintre cele patru sensuri ale notiunii de 'instanta', anterior prezentate, si are semnificatia de 'complet de judecata'/'judecator' caruia i s-a repartizat cauza pentru solutionare.

§ 6.4.4. Distinct de aceste argumente care au in vedere interpretarea sistematica a legii si caracterul normelor in care este plasata sintagma aflata in discutie, interpretarea si aplicarea restrictiva in sensul celei de-a doua orientari de jurisprudenta este sustinuta si de argumente de interpretare logica si teleologica, care au in vedere, pe de o parte, natura obiectiva a cazului de incompatibilitate prevazut de art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila si, pe de alta parte, necesitatea interpretarii si aplicarii legii intr-o maniera care sa nu genereze blocaje functionale, ci sa le preintampine.

§ 6.4.4.1. Dispozitiile art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila reglementeaza un caz de incompatibilitate relativa si se refera la impartialitatea obiectiva a judecatorului, astfel cum acest concept a fost dezvoltat in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, anterior prezentata.

In consecinta, norma prin care este instituit acest caz de incompatibilitate denota preocuparea legiuitorului national de a elimina aprioric indoielile justitiabililor cu privire la impartialitatea judecatorului investit cu solutionarea unei cauze, impartialitate prezumat a fi afectata de calitatea speciala a uneia dintre partile din cauza, aceea de judecator la o instanta la care el, sotul sau rudele lor pana la gradul al patrulea inclusiv ori afinii lor, dupa caz, sunt, la randul lor, parti intr-un proces.

In doctrina anterioara Noului Cod de procedura civila, s-a spus ca in aceasta ipoteza, judecatorul ar putea urmari sa obtina indatorarea unui coleg, care este parte in litigiul pe care il are de rezolvat si ca motivul de recuzare prevazut de art. 27 pct. 4 din Codul de procedura civila (1865) reprezinta o prevenire a 'tentatiei de a da castig de cauza partii care este judecator, astfel incat sa-l indatoreze si sa-i raspunda intr-un mod similar'.

Aceleasi ratiuni se mentin si in privinta cazului de incompatibilitate prevazut de art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila, referitor la care, in doctrina s-a aratat ca existenta interesului judecatorului este prezumata de lege, fara a se putea face dovada contrara, lipsa de obiectivitate a judecatorului putandu-se datora, dupa caz, sperantei ca, dand castig de cauza partii care este judecator, va obtine de la acesta din urma acelasi serviciu.

Asadar, in ipoteza acestui caz de incompatibilitate, legiuitorul prezuma absolut lipsa de impartialitate de judecatorului, determinata de interesul direct sau indirect al acestuia in a obtine, la randul sau, o atitudine favorabila in propria cauza sau in cea a sotului, a rudelor sale pana la gradul indicat de legiuitor ori a afinilor lor, din partea judecatorului care este parte in cauza pe care o are de solutionat.

Similar a rationat Inalta Curte de Casatie si Justitie – Completul competent sa judece recursul in interesul legii in privinta dispozitiilor art. 41 alin. (1) din Codul de procedura civila, in considerentele 98 si 99 ale deciziei in interesul legii nr. 24/2020, indicandu-se ca aceste dispozitii legale au la baza o prezumtie absoluta de lipsa de obiectivitate a judecatorului in situatiile expres mentionate de acest text, prezumtiile, conform doctrinei, avand la baza un rationament care se bazeaza pe probabilitati, generalizand ceea ce este dominant si comun pentru anumite fapte si imprejurari.

Or, logic si rational, interesul direct sau indirect, de a obtine un tratament favorabil nu poate exista decat in raport cu un alt coleg judecator, membru al unui complet de judecata – 'instanta' in sensul normelor de organizare judecatoreasca, nu in raport cu o 'instanta' in sensul dispozitiilor art. 126 alin.(1) din Constitutie, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 si deciziei Plenului Curtii Constitutionale nr. II/1995.

§ 6.4.4.2. Interpretarea si aplicarea legii in sensul celei de-a doua orientari de jurisprudenta prezinta avantajul practic de a preintampina aparitia unor blocaje in ceea ce priveste indeplinirea actului de justitie, mai ales atunci cand motivul de incompatibilitate relativa prevazut de art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila se grefeaza pe situatia–premisa data de aplicarea dispozitiilor art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila in privinta actiunilor colective formulate de toti judecatorii unei instante, pentru care trebuie sesizata, in mod obligatoriu, o instanta aflata in circumscriptia unei curti de apel invecinate.

Existenta unei apropieri profesionale prin prisma instantei la care functioneaza judecatorul permite partii adverse sa aleaga o instanta de acelasi grad dintr-o curte de apel invecinata celei in care isi desfasoara activitatea, in virtutea art. 127 din Codul de procedura civila. Judecatorul reclamant nu are o astfel de optiune, ci are obligatia de a sesiza o instanta de acelasi grad dintr-o curte de apel invecinata, conform art. 127 alin. (1) din Codul de procedura civila. Daca o instanta de judecata are calitatea de parat sau de reclamant, asa cum rezulta din art. 127 alin. (21) din Codul de procedura civila, prevederile art. 127 alin. (1) si alin. (2) se vor aplica in mod corespunzator. Aceasta competenta facultativa reprezinta o limitare a optiunilor de judecata in cauzele in care sunt implicati judecatori, procurori, asistenti judiciari si grefieri – asa cum rezulta din art. 54 si art. 127 alin. (3) din Codul procedura civila – care s-ar adauga limitarii ce ar fi impuse, daca am fi de acord cu prima orientare de interpretare extensiva a prevederilor art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul procedura civila.

Or, in jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, simpla existenta a unei relatii de colegialitate a judecatorului cu o parte din dosar nu reprezinta un element obiectiv apt sa afecteze impartialitatea judecatorului.

Asa cum rezulta din cauza A.K. c. Lichtensteinului din 9 iulie 2005 (par. 82), '...cererile de recuzare nu ar trebui sa fie capabile sa paralizeze sistemul juridic al statului reclamantului. Acest aspect prezinta importanta speciala atunci cand priveste o instanta de ultima jurisdictie si cand, cu privire la o cerere de recuzare, in consecinta, nu se poate decide de catre o curte de apel. In plus, Curtea este de acord cu argumentul guvernului ca in jurisdictii mici, standarde excesiv de stricte in privinta cererilor de recuzare ar putea nejustificat impiedica administrarea justitiei'.

In acelasi sens a indicat Curtea si in cauza Nicholas impotriva Ciprului.

Din aceasta jurisprudenta europeana rezulta cu puterea evidentei preocuparea Curtii de a compatibiliza doua dintre imperativele dreptului la un proces echitabil, prevazute de art. 6 paragr. 1 din Conventie, dreptul de acces la un tribunal impartial, de o parte, si dreptul la solutionarea cauzei intr-un termen rezonabil, de vreme ce o interpretare mult prea rigida a normelor referitoare la impartialitatea judecatorilor ar putea sa conduca la blocaje in ceea ce priveste administrarea eficienta a actului de justitie.

§ 6.5. Cu privire la garantiile de impartialitate ale judecatorilor in noul regim constitutional relevant este si regimul juridic al abaterilor disciplinare prevazute in prezent de art. 271 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecatorilor si procurorilor.

Astfel, conform art. 271 lit. k) si m), reprezinta abatere disciplinara imixtiunea in activitatea altui judecator sau interventia pentru solutionarea unei cereri, pretinderea sau acceptarea rezolvarii intereselor persoanale, ale membrilor familiei sau ale altor persoane, altfel decat in limita cadrului legal reglementat pentru toti cetatenii.

Aceasta abatere disciplinara era reglementata expres initial prin art. 94 lit. c) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecatoreasca in sensul retinerii abaterii disciplinare pentru 'interventiile sau staruintele pentru solutionarea unor cereri privind satisfacerea intereselor lor sau ale membrilor familiei, in afara cadrului legal, precum si imixtiunea in activitatea altui magistrat'.

Astfel, chiar si in conditiile adoptarii unei interpretari restrictive a sintagmei 'instantele la care una dintre parti este judecator', dispozitiile din Legea nr. 303/2022 ofera suficiente garantii in scopul salvagardarii impartialitatii judecatorilor.

§ 6.6. In consecinta, orice limitare a optiunilor de compunere a unui complet de judecata trebuie sa fie intepretata restrictiv, pentru ca normele care contin restrictii sunt de stricta intepretare si aplicare.

De asemenea, trebuie sa ne raportam si la finalitatea urmarita prin formularea cererii de recuzare, asa cum rezulta aceasta din jurisprudenta Curtii Constitutionale a Romaniei. Astfel, conform deciziei nr. 570/2020 (par. 17), cererea de recuzare implica 'asigurarea desfasurarii normale a judecatii, iar nu impiedicarea accesului la justitie'. Prin decizia nr. 40/2005 s-a statuat si ca recuzarea urmareste sa protejeze partea 'in cazul in care se presupune ca judecatorul ar fi lipsit de obiectivitate'. Relatiile de colegialitate dintre judecatorii aceleiasi instante sau din cadrul aceleiasi sectii nu justifica suspiciunea privind impartialitatea judecatorilor in cadrul procesual al formularii unei cereri de recuzare, asa cum s-a retinut prin decizia nr. 150/2006.

Conform deciziei nr. 386/2021 (par. 24), este binevenita 'largirea sferei cazurilor de incompatibilitate cu orice alte elemente concrete care pot fi probate, de catre persoana interesata, de natura a prilejui indoieli asupra impartialitatii judecatorului'. Premisa retinuta de Curte in privinta incompatibilitatii, cel putin prin raportare la prevederile art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul procedura civila, este indicarea unor elemente concrete apte a afecta increderea justitiabililor in impartialitatea judecatorului.

§ 6.7. Se arata in doctrina ca, in ipoteza incompatibilitatii prevazute de art. 42 alin. (1) pct. 5 Cod procedura civila, 'judecatorul nu judeca el insusi procesul pentru ca, altfel, ar fi incompatibil in temeiul art. 42 alin. (1) pct. 2 Cod procedura civila'. In aceasta situatie ar trebuie sa recunoastem, conform opiniei din doctrina, ca exista imprejurari care fac justificata temerea ca judecatorul, sotul sau, ascendentii sau descendentii lor sau afinii au un interes in legatura cu pricina ce se judeca. Si daca suntem de acord cu aceasta opinie nu vedem inutilitatea unei reglementari exprese in contextul in care incompatibilitatea retinuta este evidenta si de natura obiectiva.

Tot aceeasi autoare arata ca se poate cere stramutarea cauzei de catre parat pentru banuiala legitima daca un judecator are calitatea de reclamant intr-un dosar aflat pe rolul instantei la care functioneaza.

Stramutarea reprezinta un incident procedural privind competenta instantei, nu un incident privind compunerea instantei cum este starea de incompatibilitate. De aceea, consideram ca, prima opinie are in vedere o legatura nu cu judecatorul, ci conexiune legata de o anumita instanta. Asa cum rezulta din prevederile art. 140 din Cod procedura civila, chiar si pentru stramutarea cauzei trebuie sa existe indoiala cu privire la impartialitatea judecatorilor din cauza calitatii partilor. Iar ipotezele prevazute de art. 127 din Codul procedura civila, in reglementarea din prezent, sunt acoperite de motivul de banuiala legitima avut in vedere de art. 140 din Codul procedura civila.

Insa, conform deciziei nr. 558/2014 a Curtii Constitutionale (par. 20) '...judecatorii se bucura de prezumtia constitutionala de impartialitate, aceasta fiind atasata statutului lor profesional. Aceasta prezumtie poate fi, insa, rasturnata, in mod individual, cu privire la fiecare judecator in parte, in conditiile in care se demonstreaza lipsa impartialitatii subiective sau obiective a judecatorului'.

In concluzie, apreciez ca, in interpretarea si aplicarea dispozitiilor art. 42 alin. (1) pct. 5 din Codul de procedura civila, sintagma 'instanta la care una dintre dintre parti este judecator' are o semnificatie restransa: aceea de complet de judecata in cadrul caruia una dintre parti este judecator”.

* Cititi aici intreaga sesizare a CA Pitesti (inclusiv cu punctele de vedere ale altor curti)

* Cititi aici punctul de vedere al Procurorului General

sursa foto Trandafir: ziarul Ancheta Online