Lucrurile par simple, trecand peste propaganda de razboi care se dezlantuie din ambele directii. Rusia pare sa isi fi atins obiectivele militare si a inaintat niste propuneri de pace, care se pare ca sunt acceptate de cealalta parte. Suntem in mijlocul unui semi-armistitiu in care rusii se retrag din zona Kievului si isi securizeaza zona de est, pe care si-o vor alipi intr-o forma sau alta.

Inca nu inteleg care va fi soarta Ucrainei de vest ( cea de la vest de Nipru)… Pana la acceptarea oficiala a conditiilor deja achiesate "informal" se desfasoara un "razboi ciudat" (gasiti definitia acestui termen in isoria celui de-al doilea razboi mondial). Razboiul ciudat consta din punctul de vedere al Ucrainei si aliatilor ei, in mentinerea naratiunii propagandistice, care acum se clatina.

Dupa ce de mai bine de o luna de zile o intreaga lume a fost bombardata cu stiri "psyop" potrivit carora Rusia pierdea pe toate fronturile si Ucraina mai avea putin si cucerea Moscova, e nevoie de ceva care sa estompeze o minciuna imensa - si ce poate ascunde mai bine avalansa de stiri false privind razboiul decat acuzatia de crime de razboi ?! Rusia neaga acuzatiile. China cere dovezi si nu afirmatii. Media alternativa prezinta filmulete care par sa puna la indoiala afirmatiile (desi nu as avea incredere nici in contrapropaganda !)… e insa sigur ca pe retina telespectatorului european vor ramane cele mai dure imagini, fie ele adevarate sau inscenate, care vor estompa sentimentul de frustrare ce s-ar putea naste atunci cand vor intelege ca de fapt Ucraina a pierdut razboiul si ca toate stirile care ni s-au servit de media ( care a facut un salt prea simplu de la naratiunea-covid la naratiunea-razboi ) au fost doar propaganda in folosul unuia dintre combatabti.

Pe de alta parte probabil ca nici cei care se ocupa de propaganda de razboi a Ucrainei nu sunt de condamnat – strategia lor de lupta se aseamana izbitor cu cea a Romaniei de dupa momentul 1968 – aceea a “luptei intregului popor”. Ei fac ceea ce spuneau si planurile noastre de razboi in caz de invazie rusa din anii 70 – diseminarea centrelor de comanda in preajma obiectivelor civile, cu precadere in apropierea celor a caror distrugere de catre adversar ar fi de natura sa atraga indignarea mediilor de informare – asa numita strategie a luptei de partizani si a pamantului parjolit. Cred ca este evident ca bombardarea unei gradinite va crea un sentiment de manie in media, dar e clar ca in timp de razboi copiii nu merg la gradinita in orase atacate si ca, probabil, aplicand aceasta strategie, acolo functiona un comandament militar. Ceea ce trebuie sa intelegem e ca legile pacii nu au nici o legatura cu cele ale razboiului! La fel, e de inteles ca un comandant militar va muta in adaposturile antiaeriene toti locatarii unui bloc ( apropos ! in Ucraina nu exista bloc fara un adapost ALA decent ! nu ca la noi …) si ii va ataca pe invadatori de la etajele superioare ale acelui bloc, care ii asigura o superioritate tactica (dintotdeauna militarii “ocupa inaltimile”!). Exista insa un “dar”… si acela este dat de dimensiunea politica – fiindca militarii sunt executantii unei politici de stat. Si cred ca este etic sa ne intrebam daca merita sa supui populatia civila privatiunilor, sa nu ii permiti evacuarea si sa folosesti obiective civile intr-o confruntare aparent sortita esecului. Nu ma hazardez sa dau un raspuns – la 20 de ani, cand eram militar in termen si, fiind furier o perioada, mai aveam acces la anumite documente semi-clasificate referitoare la strategii de razboi, mi se parea ca o asemenea strategie este si eficienta si generatoare de beneficii pentru un popor mic in lupta cu o mare putere. Astazi, la peste 50, inclin sa cred ca a iti ascunde fortele armate sub “mantie civila”e un act de lasitate si ca nimic nu justifica transformarea unui copil, a unei femei, a unui batran in scut uman.

Pentru mine ramane, dupa toata aceasta orgie a distrugerii, o imensa dezamagire – privesc inmarmurit la incapacitatea de dialog a celor care pretind ca sunt detinatorii adevarului absolut. Cand in urma cu doi ani am afirmat ca masurile de limitare a libertatii individuale nu au nici o logica pandemica, ci par a fi “jocuri de razboi” am fost ridiculizat si tratat cu circumspectie de multi cunoscuti. Raman la parerea ca, daca acum doi ani, tehnica de lupta a armatei era scoasa in strada, nu era o masura epidemiologica ci o “programare predictiva”! Si, fiindca “Regele e gol”, ca in povestea “Hainele noi ale regelui” a lui Hans Christian Andersen, e nevoie de o trena inexistenta de orori care sa tina in priza consumatorul abrutizat si sa il fericeasca in viitor, cand lumea se va dezbara din toate incheieturile, cu un bulz de lacuste si un drob de viermi de faina !