9 June 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

Vorbe de fumoar – 17.02.2026 – Nicușor cere informații despre dosarele penale. Procurorii din comisia de interviu pentru marile parchete

Scris de: L.J. | pdf | print

17 February 2026 18:11
Vizualizari: 4498

* Am fi vrut să începem cu o veste bună, dar nu ne lasă Banca Naţională a României. Ce a anunţat BNR, aflaţi dând click aici.

 

* România este foarte aproape să inaugureze o premieră în materie de infrastructură. Şi – evident – avem imagini de pe şantier. Deci click aici!

 

* Va mai dura ceva timp până când va fi organizat așa-zisul referendum pe Justiție (în care magistrații să fie întrebați despre problemele din sistem) anunțat de președintele Nicușor Dan. Deducem asta din răspunsurile date de Nicușor în cea mai recentă apariție publică, cea de marți, 17 februarie 2026, la Radio România Actualități.

Concret, Nicușor a recunoscut că nu a fost stabilit nici măcar dacă la pretinsul referendum va exista o întrebare sau mai multe, așa cum nu a fost stabilită nici modalitatea în care consultarea se va derula: „Poate va fi o întrebare, poate vor fi mai multe. Cu ce ne ocupăm în momentul ăsta de a defini modul de consultare, astfel încât pe de o parte să fie asigurată confidențialitatea celor care să răspund și să nu existe niciun fel de dubiu că consultarea e reală. Asta necesită un efort logistic informatic”.

Cât privește data la care ar putea avea loc acest referendum, nici ea nu a fost stabilită.

 

* Tot în legătură cu Nicușor Dan vă anunțăm că acesta și-a dat din nou în petic. Nu o spunem noi, ci șeful CSM Liviu Odagiu. Judecătorul a declarat pentru Q Magazine că primul om în stat a trimis adresă către Consiliul Superior al Magistraturii, cerând situația dosarelor aflate pe rolul judecătorilor penaliști care au primit aprobare de pensionare din partea CSM.

Motivul? Nicușor vrea să se asigure că nu există riscul intervenirii prescripției în aceste cauze.

Evident că acest pretext este cât se poate de aberant, din moment ce judecătorul este scos din activitatea de judecată imediat ce a primit aprobarea de pensionare din partea CSM.

Acest aspect a fost subliniat și de către Liviu Odagiu în declarația pentru Q Magazine:

„După formularea cererii de eliberare din funcţie prin pensionare, se verifică de către Consiliu situaţia hotărârilor pe care judecătorul le are în curs de redactare. Dacă există hotărâri nemotivate, acestea se motivează oricum până la data eliberării din funcţie.

Astfel de date nu s-au solicitat în trecut de către Administraţia Prezidenţială în vederea emiterii decretului de pensionare a unui judecător şi nici nu este prevăzută de lege posibilitatea solicitării acestor informaţii pentru a condiţiona eliberarea din funcţie prin pensionare.

De altfel, judecătorul este scos din şedinţele de judecată la momentul formulării cererii de pensionare, astfel că nici nu se mai pune în discuţie că ar avea dosare pe rol întrucât nu mai desfăşoară activitate de judecată.

Procedându-se astfel, se îngreunează activitatea instanţelor de judecată, întrucât judecătorii care au formulat cerere de pensionare nu mai intră în şedinţe de judecată, însă, pe de altă parte, locul nici nu este liber pentru a fi ocupat.

Această corespondenţă administrativă care tergiversează şi condiţionează eliberarea din funcţie prin pensionare reprezintă, de fapt, o restricţionare a dreptului de a se pensiona pentru judecătorii din materie penală.


* Dacă în primă fază niciun procuror nu își dăduse acordul să facă parte din comisia de intrerviu din cadrul procedurii de numire a șefilor marilor parchete (click aici pentru a citi), în cele din urmă problema a fost rezolvată.


 

Doi procurori au fost desemnați de CSM marți, 17 februarie 2026, să facă parte din respectiva comisie. Este vorba despre procurorul Aurelian Mirel Toader, șeful DNA Cluj, și procurorul Ionuț Botnaru (foto), adjunctul Parchetului Curții de Apel Ploiești.

 

Iata minuta hotărârii Secției pentru procurori a CSM:


„Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât desemnarea domnului TOADER AURELIAN MIREL, procuror șef în cadrul Serviciului teritorial Cluj al Direcției Naționale Anticorupție în comisia de interviu organizată în cadrul procedurii de selecție a procurorilor în vederea formulării către Președintele României a propunerilor de numire pentru ocuparea unor funcții de conducere de rang înalt din cadrul parchetelor. (majoritate: 4 voturi da, 2 voturi nu)

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât desemnarea domnului BOTNARU IONUȚ, procuror general adjunct în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în comisia de interviu organizată în cadrul procedurii de selecție a procurorilor în vederea formulării către Președintele României a propunerilor de numire pentru ocuparea unor funcții de conducere de rang înalt din cadrul parchetelor. (unanimitate)”.


Notă: Informațiile din această rubrică trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele făcând parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luați-le ca atare!

Comentarii

# om de bine date 17 February 2026 20:15 +66

Iertati-l saracu! Habar nu are pe unde calca. Nu e in stare sa dea onorul garzii militare. E blestemul acestei tari de a avea acest impiedicat in fruntea statului.

# Lila date 17 February 2026 20:58 -1

Mă oferisem și io pt comisie,dar nu m.o cătat nimeni! :sad: :sad: :sad: ...nici măcar n.am vrut mare lucru...doar să stau și eu cuminte intr.un colț!

# Csaba D date 18 February 2026 10:26 +16

Prost este ăla care-i dă relații...

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 9.06.2026 – S-au afișat notele la testele-grilă pentru IJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva