19 April 2024

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- parintele Arsenie BOCA

Vorbe de fumoar – 2.08.2021 – Judecatorul Dragos Calin si magistratii #rezist au scapat de dosar

Scris de: L.J. | pdf | print

2 August 2021 18:44
Vizualizari: 5319

* Hai ca se mai intampla si lucruri pozitive in Romania. Cel putin aparent. O veste buna a venit din partea Bancii Nationale a Romaniei (BNR). Este vorba despre bani, multi bani. Click aici pentru detalii.


* Ministrul Transporturilor Catalin Drula si-a pus in cap operatorii feroviari privati. Acestia au avut o reactie extrem de dura impotriva lui Drula, acuzat ca este avid dupa imagine. Ce anume i se reproseaza ministrului Transporturilor puteti afla de aici.


* Seful magistratilor activisti din Romania, judecatorul Dragos Calin de la Curtea de Apel Bucuresti, a scapat de dosar. Nu ne referim la vreun dosar penal, ci la dosarul disciplinar in care Inspectia Judiciara incepuse cercetarea impotriva sa pentru discutiile purtate pe diverse forumuri ale judecatorilor (click aici pentru a citi). Ei bine, Inspectia Judiciara a clasat dosarul nu doar fata de Dragos Calin, ci si fata de ceilalti magistrati implicati in discutiile de pe forumuri, fata de care initial declansase cercetarea disciplinara. Ce a facut Inspectia Judiciara in acest caz este totusi inexplicabil. Asta intrucat a inceput in forta, cerand suspendarea din functie a lui Dragos Calin si a altor cativa magistrati, dupa care a inchis dosarul. E ca si cum un procuror ar retine pe cineva, l-ar duce la arestare, dupa care ar clasa dosarul.

Informatia privind inchiderea dosarului de catre inspectoarea judiciara Carmen Cosma a fost dezvaluita intr-o postare pe Facebook de catre judecatorul Vasilica-Cristi Danilet de la Tribunalul Cluj, care a anexat facsimilul de mai jos:

„Justice leaks...
Pentru ca am scris liber pe un forum de magistrati despre ce se intampla in societate, pentru ca un asa zis magistrat a dat mesajele presei, pentru ca niste jurnalisti au preluat comunicarile noastre 'vanzandu-le' publicului drept nu stiu ce mari dezvaluiri: ne-au infierat membri CSM mai inainte de orice investigatiie, s-a autosesizat inspectorul sef, ne-a aparat ministrul justitiei, ne-au anchetat inspectori judiciari, ne-a fost alaturi societatea civila. Rezultat dupa luni de stres, zeci de memorii si contestatii: ZERO abateri”
.

 



* Sunt tot mai multe voci care sustin ca exista mari sanse ca DNA sa decapeze la presedintele PNL Ludovic Orban, care se incapataneaza sa nu ii lase locul la sefia partidului premierului Florin Citu, un personaj mult mai agreat de Sistem. Ca vorbim de politicieni sau jurnalisti, opiniile conform carora Orban nu va sfarsi bine sunt tot mai dese. Iata insa ca maestrul Ion Cristoiu aduce o informatie in plus. Si anume ca inclusiv Ludovic Orban simte suflarea DNA in ceafa, stiind ca ceva rau il asteapta. Cristoiu a tras aceasta concluzie dupa discursul sustinut de Orban cu ocazia alegerilor pentru conducerea filialei PNL Vrancea, desfasurate duminica, 1 august 2021.


Iata intai fragmentul din discursul lui Ludovic Orban care i-a atras atentia jurnalistului Ion Crsitoiu:


Ca tot v-am vorbit de Marasti, Marasesti, Oituz, le atrag atentia celor din exteriorul PNL care isi baga coada in democratia interna, care folosesc instrumente nedemocratice, care sucesc miini la spate, care arata pisica, care umbla la scheletele din dulap ale unora si ale altora ca nu cedez, ca exact ca la Marasesti, Marasti, Oituz, indiferent citi vor fi in jurul meu, voi da batalia pina la capat si voi da batalia cu toata forta pe care o am, voi da batalia pentru Partidul National Liberal, voi da batalia pentru Romania. Imi doresc un Partid National Liberal liber, cu oameni pe propriile picioare, care decid conform propriei constiinte, conform propriei evaluari si propriului discernamant. Imi doresc un Partid National Liberal in slujba Romaniei care sa nu tradeze niciodata interesele fundamentale ale tarii pe care o iubim, imi doresc un PNL care sa aiba forta si curajul sa ia toate deciziile, sa duca Romania spre destinul pe care il merita, printre cele mai puternice tari din Europa.

Asa sa ne ajute Dumnezeu! “


Iata concluziile lui Ion Cristoiu publicate pe cristoiublog.ro:


“1. Ludovic Orban stie ca institutiile de forta ii pregatesc ceva. Si interventia sa nu tine de autovictimizare, cum aiurea s-a scris, ci de efortul de contracarare a loviturii pe care i-o pregateste DNA.

2. Ludovic Orban n-are de gind sa cedeze, renuntind la batalie, pentru a-l lasa pe Florin Citu singurul candidat, asa cum a tot sperat Klaus Iohannis c-o va face dupa atitea momente de aratat pisica. Batalia se va duce asadar pana la Congres.

3. Ludovic Orban stie un adevar. La Congres votul va fi secret. Si acest vot nu va tine cont nici de optiunile pro Citu sau pro Orban, si nici de teama de DNA. Pentru Gruparea Florin Citu, daca Sistemul nu se retrage din joc, exista riscul ca la Congres sa fie un vot de revolta fata de incercarea lui Klaus Iohannis de a viri pe git unui partid ca PNL un nevolnic precum Florin Citu. Pe acest vot se bazeaza Ludovic Orban.

4. Ludovic Orban traieste si el ceea ce au trait adversarii sai cind pentru a-l sustine pe el, Ludovic Orban, la ordinele lui Klaus Iohannis, Sistemul facea prapad printre liderii PSD”.


Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!

Comentarii

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 19.04.2024 – Prima victorie in instanta obtinuta de vanatorul de pedofili

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva