Lumea Justiției prezintă un caz care, în esență, se rezumă în felul următor: statul – prin parchet – a intervenit în înțelegerea dintre doi privați, formulând acuzații de delapidare, fără ca vreuna dintre părți să fi denunțat acea înțelegere (doar pentru că autosesizarea în cazurile de delapidare este permisă de Codul penal). Iar Curtea de Apel București a pronunțat achitări definitive la 30 iunie 2026, constatând că nu poate fi vorba despre vreo faptă penală, câtă vreme niciuna dintre părți nu a reclamat prestația partenerului de afaceri și – mai mult – câtă vreme nu a fost afectat bugetul uneia dintre cele două companii, așa cum pretinde Parchetul General.

Achitările CAB – la fel precum cele de la fond, pronunțate anul trecut de către Tribunalul București – au fost dispuse în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I: „fapta nu este prevăzută de legea penală”. 

Vorbim despre o afacere derulată între SC Energy Holding SRL și SC UCM Reșița SA. Mai exact, prin rechizitoriul nr. 464/P/2016 din 18 ianuarie 2021, procurorul Neculai Cârlescu (foto 1) de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție i-a trimis în judecată pentru presupuse fapte de delapidare pe Costin-Răducu Alexandrescu și Elena-Lavinia Țicu – administratorul, respectiv directoarea economică de la SC Energy Holding SRL, companie înființată de către omul de afaceri Bogdan Buzăianu. Mai exact, Alexandrescu și Țicu au fost acuzați că ar fi cauzat delapidarea firmei de către UCM Reșița cu peste 59 milioane lei.

Rechizitoriul a fost confirmat de către procuroarea Adriana-Denisa Cristodor, șefa Secției de urmărire penală din PICCJ (vezi facsimil 1).

Menționăm că Elena Țicu a fost apărată de către avocatul Rareș Rotaru (foto 2), iar Costin Alexandrescu de către avocatul George Moloman (foto 3).

(Deși pe prima pagină a rechizitoriului apare, în cazul ambilor inculpați, și presupusa infracțiune de „stabilirea cu rea-credinţă de către contribuabil a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor, având ca rezultat obţinerea,  fără drept a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat”, procurorul Cârlescu a dat clasare cu privire la această acuzație, la finalul aceluiași rechizitoriu. Culmea: clasarea a fost dispusă în baza aceluiași temei pe care anchetatorul avea să încaseze achitare definitivă pentru acuzația de delapidare: „fapta nu este prevăzută de legea penală” – vezi facsimil 2.)

Dosar cu fapte vechi de peste un deceniu

În fapt, Costin Alexandrescu și Elena Țicu au fost acuzați că ar fi transferat nejustificat mai mult de 59,48 milioane de lei către SC UCM Reșița SA în perioada 19 august 2009 – 30 aprilie 2010. Așadar, ultimul act material a avut loc cu peste zece ani înainte de emiterea rechizitoriului și cu patru ani înainte ca procurorul Bogdan Beligan (foto 4) de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București să deschidă dosarul prin autosesizare, la data de 30 decembrie 2014 (vezi facsimil 3). În 2016, odată promovat la PICCJ, același Beligan a dispus preluarea dosarului la Parchetul General (vezi facsimil 4).

Subliniem că atât Energy Holding, cât și Uzina Constructoare de Mașini (UCM) Reșița sunt companii private: prima este deținută de către offshore-ul cipriot Energy Holding Cyprus Limited, iar cealaltă de către firma elvețiană INET AG. Așadar (repetăm), statul român nu a avut nicio implicare în tranzacțiile dintre cele două societăți. Iar niciuna dintre cele două părți nu a formulat vreo reclamație cu privire la prestația celeilalte în relația de afaceri. În plus, aceste tranzacții nu au afectat bugetul Energy Holding, așa cum susține Parchetul Înaltei Curți.

Acestea sunt constatările pe care s-a bazat judecătoarea Irina Petre de la Tribunalul București, cea care, prin sentința nr. 137 din 14 februarie 2025, dispusă în dosarul nr. 8308/3/2021, i-a achitat pe ambii inculpați în temeiul art. 16 alin. 1 lit. b teza I: „fapta nu este prevăzută de legea penală”.

Hotărârea TMB a fost menținută prin decizia nr. 1169 din 30 iunie 2026, pronunțată de către judecătorii Mihai-Paul Cozma și Mircea-Cătălin Pavel de la Curtea de Apel București.

PICCJ s-a trezit să ceară un contract după 11 ani

Al doilea argument de care s-a agățat acuzarea a fost cel potrivit căruia afacerile dintre Energy Holding și UCM Reșița s-ar fi derulat în baza unui contract fictiv. Motivul îl reprezintă faptul că Parchetul General a cerut de la ambele societăți contractul, însă niciuna nu l-a putut pune la dispoziția anchetatorilor.

Nici acest argument nu a fost primit de către instanțe, magistrații subliniind că nu există nicio prevedere legală care să oblige privații să facă afaceri în baza unui contract scris.

Mai jos veți citi cele mai importante argumente din motivarea sentinței date de Tribunalul București. Atât sentința TMB, cât și decizia CAB (care reia explicațiile tribunalului) le găsiți anexate la final.

Prezentăm principalul pasaj din sentința TMB:

„Analizând actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Situaţia de fapt şi încadrarea juridică reţinute de instanţa de judecată

ENERGY HOLDING SRL a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/9487/2000, având la data comiterii presupuselor infracțiuni ca obiect principal de activitate comercializarea energiei electrice (conform cod CAEN 3514) şi producerea energiei electrice (conform cod CAEN 3511).

Aportul la capitalul social al asociaților, precum şi cotele de participare la profit și pierderi erau următoarele:B. V. MARKEN INVESTMENT & TRADING M.I.T., cu sediul în Olanda, cu o cotă de participare de 95%, respectiv ENERGY HOLDING LIMITED, cu sediul în Cipru, având o cotă de participare de 5%.

ENERGY HOLDING SRL își desfășura activitatea în baza licenței pentru furnizarea de energie electrică nr. 959/2010 şi a licenței pentru producerea de energie electrică nr. 642/2004, emise de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, valabilă până în anul 2015.

În fapt, astfel cum s-a reținut şi în rechizitoriu, în perioada 19.08.2009 – 30.04.2010, societatea ENERGY HOLDING SRL a transferat în conturile societății UCM REȘITA SA suma de 59.480.839,00 lei, prin intermediul a 7 transferuri bancare. (…)

Toate cele 7 transferuri s-au efectuat în baza unor ordine de plată semnate de inculpatul ALEXANDRESCU COSTIN-RĂDUCU, în calitate de administrator, şi de inculpata ȚICU ELENA-LAVINIA, în calitate de director economic.

Întrucât suma de 59.480.839,00 lei a fost achitată, în avans, pentru o viitoare livrare de bunuri, societatea UCM REȘITA SA a emis către societatea ENERGY HOLDING SRL un număr de 3 facturi fiscale, în valoare totală de 60.568.677,01 lei. (…)

Într-adevăr, au fost emise doar două facturi de avans, întrucât factura seria CS UCMR nr. 0007339/2339 din 07.12.2009 a fost emisă de societatea UCM REȘITA SA pentru o livrare ce nu a avut loc cu privire la componentele hidroagregat.

Tribunalul urmează a analiza în ce măsură faptele reținute în sarcina inculpaților sunt dovedite şi sunt prevăzute de legea penală.

Cu titlu prealabil, se constată că ENERGY HOLDING SRL a obținut certificarea implementării sistemului integrat de management al calității și mediului, conform standardelor ISO 9001:2001 şi ISO 14001:2005, în cadrul activităților sale de furnizare și producție de energie electrică.

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosar, în anul 2004 ENERGY HOLDING SRL a achiziţionat cinci microhidrocentrale localizate pe râul Topolog, la scurt timp după demarând un program de reabilitare și modernizare menit să îmbunătățească atât parametrii tehnici de funcționare a echipamentelor şi condițiilor de muncă, cât şi creșterea siguranței în exploatare şi a capacității de producție. Probatoriul administrat în cauză relevă existența intenției ENERGY HOLDING SRL de a înființa și dezvolta centrale de producere a energiei electrice încă din anul 2007, relevante în acest sens fiind atât proiectul Sydney (tradus în limba română, vol. 2 d.i, f. 118-245) cât și Hotărârea de Guvern nr. 1069/2007 privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020, publicată în M. Of. Nr. 781/19.11.2007, potrivit căreia până la data elaborării prezentei strategii au fost anunţate intenţii de construire a unor noi centrale electrice de către:

- PETROM – 800 MW, pe gaz, la Ploieşti;

- ALRO – 500 ... 900 MW, pe huilă din import, cu stocare de CO2;

- ‘Energy Holding’ – 400 ... 800 MW;

- ‘Electrabel’ – 800 MW, pe huilă din import.

Constată Tribunalul că la dosarul de urmărire penală (vol. 50-52) există raporturi de due dilligence privind proiectele de dezvoltare şi retehnologizare a ENERGY HOLDING SRL, studii de fezabilitate cu privire la acestea, studii hidrologice şi geotehnice, buletine de analiză, planuri de afaceri care atestă intențiile societății cu privire la activitatea de producție a energiei electrice în România, aspecte ce confirmă premisa efectuării demersurilor în acest scop şi neputând fi considerate înscrisuri pro causa.

Tribunalul constată că existența unor relații comerciale între UCM REȘITA SA şi ENERGY HOLDING SRL rezultă din declarațiile mai multor martori audiați în cauză. Spre exemplu, martorul Mocanu Irinel-Mihai a declarat că are cunoștință despre existența unei colaborări între cele două societăți, în sensul realizării unor piese de către UCM Reșița pentru centralele pe care nu cunoaște dacă Energy Holding le deținea sau doar dorea reabilitarea acestora. Tot astfel, martorul Buzăianu Constantin Mihail a arătat că știe că turbinele microhidrocentralelor de pe râul Topolog erau execuate în Reșița, aveau vechime foarte mare şi în mod normal puteau fi reabilitate tot la Reșița. De asemenea, martorul Preda Coriolan Adrian a declarat că are cunoștință despre existența unor relații comerciale între cele două societăți.

Reține tribunalul că fictivitatea relațiilor comerciale derulate între ENERGY HOLDING SRL şi UCM REȘITA SA vizând transferul în conturile societății UCM REȘITA SA a sumei de 59.480.839,00 lei nu a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă. Acuzațiile penale au fost fundamentate inclusiv pe o posibilă inexistență fizică a contractului nr. 143/28.07.2009, care a fost solicitat de către organele de urmărire penală de la ambele societăți în cursul lunii iunie 2020, deci după aproximativ 11 ani de la data încheierii acestuia.

Astfel, prin adresa din data de 04.06.2020, organele de urmărire penală au solicitat UCM Reșița predarea contractului nr. 143/28.07.2009 încheiat între UCM Reșița şi ENERGY HOLDING SRL. Prin ordonanța nr. 464/P/2016 din 16.06.2020 16.06.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția de urmărire penală şi criminalistică s-a dispus predarea de către Casa de Insolvență Moldova SPRL a contractului nr. 143/28.07.2009 încheiat între UCM Reșița şi ENERGY HOLDING SRL. Prin adresa nr. 464/P/2016 din 16.06.2020 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția de urmărire penală şi criminalistică s-a solicitat Casei de Insolvență Moldova SPRL predarea contractului nr. 143/28.07.2009 încheiat între UCM Reșița şi ENERGY HOLDING SRL.

Prin adresa nr. 270/01.07.2020 (vol. 4-fila 256), administratorul judiciar al societății ENERGY HOLDING SRL a comunicat organelor de urmărire penală faptul că societatea ENERGY HOLDING SRL nu se mai află în posesia contractului nr. 143/28.07.2009.

De asemenea, prin adresa nr. 172/DG0000/12.06.2020, UCM REȘITA SA a comunicat organelor de urmărire penală faptul că în evidența acestei societăți nu se găsește contractul nr. 143/28.07.2009.

Deși, în ceea ce privește săvârșirea infracțiunii de delapidare, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții ALEXANDRESCU COSTIN-RĂDUCU și ȚICU ELENA-LAVINIA la data de 27.11.2017, contractul nr. 143/28.07.2009 a fost solicitat de către organele de urmărire penală tocmai în luna iunie 2020, concluzionându-se de către acestea că nu a existat.

Pe baza probatoriului administrat în cauză, Tribunalul constată că nu se poate stabili cu certitudine existența contractului nr. 143/28.07.2009, dată fiind perioada lungă de timp ce a trecut de la posibila sa încheiere, în faza de urmărire penală martorii fiind audiați preponderent cu privire la alte aspecte cercetate de către organele de urmărire penală, neinsistându-se asupra relației comerciale dintre UCM REȘITA SA şi ENERGY HOLDING SRL. Cu toate acestea, existența contractului apare plauzibilă, date fiind declarațiile martorilor audiați în cauză, precum Pop Sorina Daniela, Ionete Nicoleta Liliana, martora precizând expres că obiectul facturii emise către ENERGY HOLDING SRL l-a reprezentat componentele hidroagregate rămase pe stoc în urma nederulării unui contract încheiat de către UCM Reșița cu o societate din Turcia, dar rămânând în continuare în posesia UCM Reșița.

Cu toate acestea, în măsura în care s-ar fi confirmat fictivitatea relațiilor comerciale, a facturilor emise de către UCM REȘITA SA către ENERGY HOLDING SRL, tribunalul nu identifică nicio rațiune pentru care nu s-ar fi putut încheia și un contract fictiv, care să confere o și mai puternică aparență de legalitate unor operațiuni inexistente.

Simpla referire la un contract care nu a putut fi identificat în materialitatea sa fizică, a cărui existență este incertă la acest moment procesual, nu poate fundamenta săvârșirea infracțiunii de delapidare. Cel mult, o astfel de faptă ar putea întruni elementele constitutive ale altor infracțiuni, dar care excedează obiectului și limitelor judecății prezentei cauze.

Derularea unor relații comerciale între UCM REȘITA SA şi ENERGY HOLDING SRL vizând transferul în conturile societății UCM REȘITA SA a sumei de 59.480.839,00 lei rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză în cursul cercetării judecătorești, chiar după trecerea unei perioade de aproximativ 14 ani de la data la care se preusupune că s-a încheiat contractul.

Astfel, martora Pop Sorina Daniela, care a deținut funcția de director economic în cadrul UCM Reșița în perioada iunie 2008 – ianuarie 2012, a arătat că nu a fost pus la dispoziție un contract, de care să fi știut angajații din cadrul departamentului comercial. Facturile au fost emise în baza dispozițiilor Codului fiscal. Faptul generator al facturii era reprezentat de plata efectuată de comerciant şi comunicarea de către colegii din departamentul comercial că urmează a fi primit un contract. Martora a precizat că au mai existat situații în care au fost emise facturi și ulterior au fost primite contractele, dacă erau achitate sume în avans. Întrebată fiind care era ordinea în care se proceda, respectiv dacă mai întâi se emitea factura şi ulterior se achita avansul sau invers, martora a precizat că depindea de managerul de contract, dar departamentul financiar nu emitea facturi după bunul plac, ci în concordanță cu nevoile fiscale. Cu privire la cuprinsul facturii de avans, martora nu și-a amintit cum a știut ce să completeze, dar cu siguranță a discutat cu colegii acesteia, l-a întrebat pe șeful său, Adrian Coriolan Preda, ce se face cu banii primiți, acesta probabil spunându-i că urmează încheierea unui contract.

Cu ocazia audierii în cursul judecății, martora Lepădat Veronica Sanda nu a putut răspunde întrebărilor adresate, fie deoarece nu își mai amintește detalii, fie deoarece nu avea cunoștințele necesare pentru a oferi lămuriri.

Martora Mihart Erika a lucrat în cadrul UCM Reșița ca funcționar în perioada 1976 – 2013. Martora a declarat că a dactilografiat factura din dispoziția șefilor, aceasta neavând nicio putere de decizie, precizând că s-a pus pe masă dosarul în baza căruia a fost emisă factura şi că în general se aducea contractul, chiar dacă se întâmpla ca acesta să nu fie semnat, dar între timp se rezolva situația semnăturilor. A arătat că directorul și managerul de contract aveau atribuții în legătură cu încheierea și executarea contractului. În ceea ce privește plata anterioară livrării bunurilor, aceasta putea fi efectuată dacă se stipula în contract. Martora a precizat că nu cunoaște motivul stornării facturii.

Cu ocazia audierii, martorul Preda Coriolan Adrian, director executiv al UCM Reșița în perioada 2009 – 2010, a precizat că în cadrul UCM Reșița existau un departament comercial, un departament de management de contracte și exista o procedură de lucru în baza căreia se negociau și se semnau contracte, nefiind o anumită persoană desemnată în acest sens. Departamentul financiar putea dispune emiterea unor facturi și stornarea acestora. Martorul a precizat că își amintește că au existat relații de colaborare între UCM Reșița şi ENERGY HOLDING SRL, dar nu a putut preciza perioada. În funcție de complexitate, prețurile agregatelor hidroelectrice variau între 1-2 milioane de euro și 15 milioane de euro, livrarea putând dura, în funcție de complexitate, între 6 luni şi 2-3 ani. Cu privire la plățile efectuate, martorul a arătat că existau plăți în avans, la termen, ulterioare, depinzând de fiecare client în parte. Nu în ultimul rând, martorul a arătat că nu i se pare nefiresc ca plata unui agregat hidroelectric să fie efectuată anterior livrării.

Martora Drumeanu Corina Cristiana, în esență, a arătat că a ocupat funcția de director pentru activitatea de furnizare de energie electrică în cadrul ENERGY HOLDING SRL în perioada 2004-2014. În ceea ce privește procedura internă a societății atunci când se negociau și se semnau contracte de valoare ridicată, martora a arătat că se purtau discuții la nivel de director de furnizare, director financiar şi director de vânzări, se discutau condițiile, se făcea evaluarea contractului şi se obținea aprobarea de la acționari pentru semnarea acestuia, intrându-se în furnizare. Aceasta era procedura pentru contractele pentru clienți importanți, pentru clienții mai mici rămânând la aprecierea echipei formate din directorii respectivi.

Martora a arătat că pentru negocierea și încheierea unui contract în valoare de 60 de milioane de lei, inculpata Țicu Elena Lavinia ar fi avut nevoie de aprobarea acționarilor ENERGY HOLDING SRL. Aproarea acționarilor în vederea încheierii unor contracte ar fi putut fi obținută inclusiv telefonic, cum a fost cazul martorei care a obținut acordul acționarului Buzăianu pentru încheierea unui contract cu OMV Petrom. Aprobările mai puteau fi transmise și prin e-mail, acestea fiind de obicei gestionate de Alexandrescu Costin Răducu.

Martora Staicu Daniela, director general adjunct al ENERGY HOLDING SRL, a precizat că, din ce își amintește, contractele legate de activele societății se încheiau prin decizie AGA.

Martora Moldovan Mihaela a arătat că în perioada de referință ENERGY HOLDING SRL avea în vedere dezvoltarea mai multor proiecte privind centralele electrice de producție, cum ar fi o centrală la Sărdănești, însăși martora participând la efectuarea unui studiu privind o centrală cu pompaj, a unei alte centrale pe gaz, fiind în portofoliu cel puțin patru centrale despre care avea cunoștință. În portofoliu au existat și proiecte privind microcentrale, o parte fiind achiziţionate în anul 2005 și integrate în structura societății, astfel încât ENERGY HOLDING SRL a devenit producător de energie electrică. În perioada 2009-2010, un fond de investiții din Qatar era interesat să achiziţioneze ENERGY HOLDING SRL, fiind interesat de proiectele de centrale electrice, aducând consultanți care au efectuat un audit.

Martora a precizat că având în vedere natura proiectelor de centrale, care presupune investiții considerabile, decidenți erau și asociații. Martora, în ceea ce privește relația acesteia cu acționarii, purta discuții cu Buzăianu Bogdan, reprezentantul asociaților, care îi dădea dispoziții preponderent verbal.

Martora Blaj Ramona Eveline a declarat, în esență, că în perioada 2002-2014 a fost șef la un birou în cadrul Departamentului Financiar de la UCM Reșița şi că nu își amintește motivul pentru care a emis la data de 02.03.2010 factura de stornare din 07.12.2009. Martora a arătat că întocmirea facturilor se efectua pe baza dispozițiilor și a documentelor, putând exista situații de excepție. De asemenea, existau contracte care presupuneau plăți în avans.

Martora Ionete Nicoleta Liliana a arătat că știe că UCM Reșița a emis o factură pentru componente hidroagregate, pe care ulterior a stornat-o, suma de bani plătită rămânând în contul primeia. UCM Reșița, înainte de privatizarea din 2003, a încheiat contracte cu o societate din Turcia având ca obiect componente hidroagregate. Ulterior, contractul încheiat a fost anulat, astfel că UCM Reșița a rămas cu acele componente pe stoc, făcând obiectul facturii emise către ENERGY HOLDING SRL, dar rămânând în continuare în posesia UCM Reșița. Martora a mai precizat că nu crede că există posibilitatea ca factura la care s-a făcut referire să fi fost emisă în absența unui contract sau a unei decizii a consiliului de administrație. Unele contracte ce depășeau o anumită valoare erau secretizate, fiind posibil ca între UCM Reșița şi ENERGY HOLDING SRL să fi fost încheiat un contract, la care martora să nu fi avut acces.

Martorul Ursoniu Cosmin, director tehnic în cadrul UCM Reșița în perioada 2009 – 2010, a precizat că într-adevăr, a existat un contract încheiat între UCM Reșița și o societate din Turcia, care nu a mai preluat marfa care a rămas pe stoc. Martorul a precizat că un contract în valoare de 60.000.000 de lei cu certitudine putea fi secretizat.

Cu ocazia audierii în cursul judecății, inculpatul ALEXANDRESCU COSTIN- RĂDUCU a declarat că a inceput sǎ lucreze pentru Energy Holding în anul 2003, având funcția de director comercial. În anul 2005 a fost numit administrator, înlocuindu-l pe Buzǎianu Bogdan, în paralel continuând şi activitatea de director comercial în cadrul companiei. Atribuțiile ce îi reveneau ca şi director comercial vizau partea de vânzare a energiei electrice, identificarea de clienți, discuții cu aceștia, negociere și semnare de contracte furnizare energie electrică. Rolul acestuia ca şi administrator era guvernat de Legea nr. 31/1990, având rolul de reprezentare cu partenerii și cu clienții societății, cât şi în fața instituțiilor administrative şi publice.

Intern, inculpatul avea rolul de coordonare de conducere și de supraveghere a activitǎții societății pentru a aduce la îndeplinire obiectivele ce reieșeau din țintele propuse de acționari, precum și obiectul de activitate al societății. Toate deciziile şi actiunile inculpatului erau aprobate în prealabil de către acționari prin intermediul reprezentanților lor, Buzǎianu Bogdan şi Daniela Staicu. Departamentul financiar contabil întocmea situațiile de plăți ce aveau în spate facturi și/sau contracte, după caz. Acestea erau transmise prin poșta electronică reprezentantului acționarilor spre aprobare. După verificarea acestor situații se primea aprobarea sau nu, tot prin poșta electronică. Ordinele de plată nu erau semnate decât daca aveau aprobarea expresa a reprezentantului acționarilor. Ordinele de plată aveau în permanență două semnături, persoanele abilitate să semneze aceste ordine de plată fiind: ALEXANDRESCU COSTIN-RĂDUCU, Lavinia Țicu, Daniela Staicu, Mihaela Moldovan şi Corina Drumeanu. Aceastǎ procedura de semnare a ordinelor de plată care era o procedură extrem de strictă, se aplica tuturor plăților efectuate de catre Energy Holding, și, implicit, s-au aplicat şi plăților efectuate cǎtre UCM Reșita.

Energy Holding era un furnizor de energie electrică important, cu o cotă de piață impresionantă cu 50 de angajaţi aproximativ, cu filiale deschise în Bulgaria, Grecia şi Serbia şi cu cifre de afaceri anuale ce depǎșeau 150-175 milioane de euro. În acest sens, asociații își doreau o consolidare a poziției societății atât în România, cât şi în zona balcanică. Acest lucru putea fi împlinit prin două căi. Prima cale era ca Energy Holding SRL să devină un producător important în România, iar a doua cale era identificarea și găsirea unui investitor puternic care să vină alături de Energy Holding SRL şi sǎ investeascǎ în partea de producție. Acest deziderat a început să prindă contur în anii 2004-2005, când societatea a obținut licența de producere a energiei electrice şi a achiziționat 5 centrale electrice situate pe râul Argeș. Deoarece societatea avea în plan construirea mai multor centrale electrice, au fost achiziţionate zeci de hectare de pământ pe teritoriul României. Pentru aceste centrale au început să se facă studii de fezabilitate sau de prefezabilitate. Pentru centrala de la Sărdănești s-a obținut chiar un aviz de principiu de racordare de la Transelectrica. De asemenea, această centralǎ a fost introdusă în strategia energetică a României pentru perioada 2009 – 2013.

A fost identificat un investitor interesat, respectiv fondul suveran din Qatar, cu care s-au început negocierile, fiind secondați de către doi importanți jucători, fiecare pe zona lui: KPMG, și, de asemenea Societe Generale, pentru partea de finanțare. Revenind la contractul cu UCMR: asociații își doreau să securizeze echipamentele ce urmau a fi instalate în centralele existente în faza de proiect și, de asemenea, pentru cele 5 centrale de pe Argeș care trebuiau retehnologizate. Ținând cont de termenul îndelungat de producere a acestor echipamente (de până la trei ani), precum şi ținând cont că singurul producǎtor de echipamente de acest gen era UCM Reșița, s-a decis semnarea acestui contract. Anterior semnării contractului, știu că au existat discuții între reprezentantul acționarilor, Buzăianu Bogdan, și directorul general de la UCM Reșița, Adrian Chebuțiu, dânşii cunoscându-se deja, având în vedere că, în perioada 2001-2003, Chebuțiu Adrian a lucrat pentru Buzăianu Bogdan. Contractul a fost semnat în vara anului 2009, contractul i-a parvenit inculpatului prin poșta electronică de la Buzǎianu Bogdan, fiind în prealabil verificat și aprobat. Au fost emise facturile, s-au executat plățile, iar ulterior aceste facturi au fost stornate. În perioada următoare stornării facturilor, reprezentanții UCM Reșița au oferit asigurări cǎ banii vor fi achitați în cea mai scurtă perioadă.

Inculpatul, în calitate de administrator, a depus toate diligențele necesare pentru recuperarea acestor sume de bani, printr-o corespondență constantă. Astfel, rezultatele s-au văzut, primind o adresă de la UCM Reșița, prin care aceasta își lua un angajament expres de plată şi oferind și un termen. Din păcate, acest angajament nu a fost onorat, UCM Reșița intrând ulterior în insolvență. Bineînțeles că singurul lucru legal pe care Energy Holding SRL a putut sǎ îl facă a fost să se înscrie la masa credală. Inculpatul consideră că acest contract nu a fost onorat din două motive: situația financiară precară pe care UCM Reșița o avea și intrarea sa în insolvență. De-a lungul mandatului inculpatului, niciunul din asociați sau reprezentanții lor nu a adus în discuție și nu a considerat că ar putea fi o problemă semnarea acestui contract și efectuarea plăților. Mai mult decât atât: la finele fiecărui an erau întocmite situațiile financiar-contabile ale societății, care erau supuse spre aprobare acționarilor. Aceste situații erau aprobate cu AGA împreună cu descărcarea de gestiune a administratorului. Faptul că acționarii au aprobat aceste situații an de an şi l-au descărcat de gestiune pe inculpat arată cǎ erau la curent cu toate deciziile luate și că am indeplinit toate sarcinile de serviciu.

Martorul a arătat că în momentul în care în anul 2014 a fost schimbat din funcția de administrator, a fost descărcat de gestiune pentru întreaga activitate prin hotărâre AGA. Administrator a fost până în octombrie 2014 și a deținut funcția de director comercial până în luna octombrie 2015, când contractul individual de muncă a fost încetat prin voința părților. La momentul plecării inculpatului din societate în anul 2015, societatea nu înregistra niciun fel de datorii şi nu avea nicio problemă de natură financiară. În concluzie, inculpatul a arătat că plățile au fost executate în mod legal în spiritul şi în susținerea obiectului de activitate al societății și cu aprobarea acționarului, prin intermediul reprezentanților sǎi.

În concret, contractul a presupus livrarea de echipamente subansamble pentru centralele ce urmau a fi construite şi pentru centralele existente în portofoliul SC Energy Holding ce urmau a fi retehnologizate. Decizia încheierii contractului a aparținut acționarilor şi a fost transmisă prin reprezentantul acestora, Buzăianu Bogdan.

Inculpatul nu își explică de ce nu a putut fi arătat organelor de urmărire penalǎ contractul, acesta nemaiactivând din anul 2015 în cadrul societății.

A arătat că nu știe de ce au fost stornate facturile, dar poate presupune fie că acționarii au identificat probleme financiare în cadrul UCM Reșița sau au identificat că componentele ce urmau a fi livrate nu corespundeau din punct de vedere tehnic. Pe parcursul acestui dosar, a rezultat cǎ în inventarul UCM Reșița existau subansamble ce rezultau dintr-un proiect Çine Turcia care probabil erau depreciate de trecerea timpului sau nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic din cauza trecerii timpului.

Inculpatul a precizat că dispozițiile de la reprezentantul acționarilor erau primite prin prin poșta electronică, indiferent că era vorba despre contracte sau situații de plǎți.

Fiind audiată în cursul judecății, inculpata Țicu Elena Lavinia a arătat că operațiunea economică dintre UCM Reșița şi Energy Holding SRL a fost reală, şi nu fictivă, susținută inclusiv de controalele efectuate de către ANAF la Energy Holding, inclusiv prin rambursarea de TVA aferente acestor facturi. Inculpata a început colaborarea cu Energy Holding începând cu anul 2003 printr-un contract de prestări servicii al cărui obiect de activitate era ținerea contabilității, salarizarea, întocmirea ordinelor de plată, transmiterea acestora la bancă, întocmirea declarațiilor fiscale și a situațiilor financiare. În anul 2004, Energy Holding SRL a încheiat un contract de achiziţie energie electrică de la Hidroelectrica și a achiziţionat tot de la Hidroelectrica 5 centrale electrice pe râul Argeș. În anul 2005, odată cu schimbarea guvernului, acționarii Energy Holding SRL au decis vânzarca părților sociale deținute, în acest sens având loc mai multe negocieri cu diverși investitori, iar din anii 2008-2009 au început discuții cu un fond de investiții din Qatar. Acest fond de investiții din Qatar a făcut due dilligence, în anii 2009-2011, cu KMPG și Societe Generale din Franța.

Fiind producători de encrgie electrică, acționarii Energy Holding au considerat cǎ este foarte important să devină un producător și mai mare de energie electrică prin construirea unor centrale electrice şi retehnologizarea celor existente. În acest sens, s-au făcut mai multe demersuri (achiziționarea de terenuri în zone strategice ale tǎrii, studii de fezabilitate, aprobări obținute de la Transelectrica), toate aceste documente fiind depuse la dosar împreună cu HG nr. 1069/2007. De asemenea, au fost purtate de către acționarii Energy Holding discuții cu acționarii UCM Reșița pentru achiziţia unor componente agregate necesare construirii unor noi centrale și a retehnologizării celor existente, având în vedere că UCMR era cel mai mare producǎtor de astfel de componente din țară şi din afară.

În anul 2009, la departamentul financiar au fost primite prin email facturi emise de UCM Reșița, despre care reprezentantul acționarilor, Buzăianu Bogdan, i-a spus inculpatei că trebuie achitate, acestea facând parte din proiectul Qatar. Facturile au fost achitate, urmându-se o procedură strictă privind achitarea facturilor, după cum urmează: pentru orice factură și/sau contract care ajungea la departamentul financiar se întocmea o situație de plăți în funcție de scadența acestora, se transmitea prin email către reprezentantul acționarilor, Buzăianu Bogdan, către domnul Roy și doamnei Daniela Staicu, în calitate de director general adjunct. După ce se obținea aprobarea pentru aceste situații de plăți transmise tot pe email, departamentul financiar întocmea ordinele de plată, acestea erau semnate de către inculpată, Alexandrescu Costin, Drumeanu Corina, Staicu Daniela, Moldovanu Mihaela, ordinele de plată având întotdeauna două semnǎturi.

Ulterior, aceste facturi au fost stornate, au fost emise alte facturi cu mențiunea ‘avans’, și, asa cum a discutat cu reprezentantul acționarilor, Buzăianu Bogdan, negocierile cu UCM Reșița erau în curs, urmând a se stabili prețul final al acestor componente şi a fi acordate discounturi în funcție de numărul și valoarea componentelor achiziţionate. În planul de afaceri prezentat fondului din Qatar se construiau patru centrale, costul acestor centrale fiind unul între 1 și 1,5 miliarde de euro. Plățile făcute către UCM Reșița reprezentau contribuția Energy Holding la construirea acestor centrale, astfel că următoarele plăți făcute către UCM Reșița au fost făcute la solicitarea acționarilor.

Inculpata a arătat că anual se faceau confirmǎri de sold către UCM Reșița, aceasta recunoscând datoria pe care o avea față de Energy Holding. În 2011, UCM Reșița a intrat în insolvență, Energy Holding SRL s-a înscris la masa credală a acesteia, deci datoria era certă, lichidă şi exigibilă, înscrisă în tabelul creditorilor aprobat de judecătorul sindic. În 2012, Hidroelectrica a reziliat unilateral contractul cu Energy Holding SRL, fondul din Qatar nu a mai fost interesat de Energy Holding şi proiectele respective de construire a centralelor au fost sistate. Din câte își amintește, actionarii Energy Holding au discutat cu acționarii UCM Reșița, care și-au asumat această datorie şi au cerut un termen pentru achitarea ei. În 2013, acționarii Energy Holding SRL au făcut o majorare de capital de 44 milioane de dolari, astfel încât capitalurile proprii ale societǎtii erau pozitive. Energy Holding SRL a intrat în insolvență în anul 2017, facturile cu care toti furnizorii s-au înscris la masa credală fiind din anii 2016, 2017. Așa cum reiese din raportul administratorului casei de insolvență, principala cauză de intrare în insolvență a fost rezilierea contractului de către Hidroelectrica.

Inculpata a declarat că a văzut şi cu siguranță a existat contractul dintre UCM Reșița şi Energy Holding SRL şi nu își explică altfel cum ar fi putut să apară un număr şi o dată de contract și cum ar fi putut semna OP. După 2009, pânǎ în 2016, Energy Holding SRL a fost supusă mai multor controale, inclusiv de la ANAF, pentru o cerere de rambursare TVA, care cuprindea exact perioada acestor facturi şi ANAF nu ar fi rambursat TVA dacă nu existau documente justificative.

Inculpata a declarat că facturile au fost stornate, având în vedere cǎ negocierile cu fondul din Qatar nu erau finalizate, nu se știa la care centrale vor fi folosite componentele – pentru construire sau retehnologizare – și au fost emise facturi de avans.

Inculpata a arătat că atribuțiile acesteia erau strict de ținere a contabilității și acorda sprijin colegilor de la departamentul furnizare pentru încheierea contractelor cu clienții sau cu furnizorii, doar pe partea ce ținea de facturare, plăți, emitere facturi, astfel încât să nu apară nici o problemă în cash flow-ul societății, termenul de încasare al facturilor trebuia să fie mai mic decât termenul da plată a facturilor de achiziţii.

A precizat inculpata că pentru orice factură sau contract se întocmea situația de plăți, se transmitea prin email şi abia după obținerea aprobării din partea acționarilor se întocmea ordinele de plată și se semnau.

Față de declarațiile redate supra, constată tribunalul că acuzațiile penale nu doar că nu au susținere probatorie, dar delapidarea ENERGY HOLDING SRL nu ar fi fost posibilă fără concursul UCM Reșița, în acest sens nefiind identificată nicio persoană care să fi ajutat, în vreun mod, la prejudicierea primeia. Mai mult: tribunalul constată că era imposibilă plata facturilor în lipsa aprobării situației plăților de către acționari, organele de urmărire penală cercetând și dispunând clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de instigare la delapidare, prev. de art. 47 rap. la art. 295 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 308 alin. 1, 2, art. 309, art. 35 alin. 1 şi art. 5 alin. 1 C.pen., prin ordonanța nr. 14/P/2021 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție.

Rezultă din probatoriul administrat în cauză că ENERGY HOLDING SRL nu a suferit o pagubă în urma transferului sumei de 59.480.839,00 lei, în acest sens fiind şi rǎspunsul transmis de Najieb Abdulla Khoory, în calitate de director al societății EMERGY HOLDING CYPRUS LIMITED (acționar majoritar ENERGY HOLDING SRL), prin care s-a comunicat punctul de vedere privind inexistența unei daune aduse companiei și asociaților acesteia, dar şi că fapta dnei Lavinia ȚICU, constând în plata sumei de 59.480.839 lei către UCM Reșita, a fost în conformitate cu interesele companiei, ceea ce înseamnă că o posibilă constituire a unei părți civile în prezenta cauză penală, în lipsa unui prejudiciu, ar fi lipsită de temei. De asemenea, s-a menționat că plata sumei de 59.480.839 lei a fost realizatǎ la cererea factorilor decidenți și pentru a maximiza veniturile companiei, respectiv că ‘din proiectele în derulare (...) nu se poate reține existența unei daune materiale produse companiei sau asociaților acesteia ca urmare a plǎții sumei de 59.480.839 lei cǎtre UCM Reșița, cât timp această operațiune a fost efectuată în scopul activitǎții comerciale a ENERGY HOLDING SRL’.

Deși în cursul urmăririi penale s-a reținut că facturile nr. 0006727/1727/15.09.2009, nr. 0007339/2339/07.12.2009 și nr. 0008048/495/25.03.2010 au fost stornate fără motiv, nu au fost efectuate cercetări în acest sens, martorii audiați în cursul judecății neputând oferi lămuriri. Cu toate acestea, inculpatul Alexandrescu Costin Răducu a declarat că acționarii au identificat probleme financiare în cadrul UCM Reșița sau au identificat că hidroagregatele ce urmau a fi livrate nu corespundeau din punct de vedere tehnic. În inventarul UCM Reșița existau subansamble ce rezultau dintr-un proiect Çine Turcia care probabil erau depreciate de trecerea timpului sau nu mai corespundeau din punct de vedere tehnic din cauza trecerii timpului. Ipoteza inculpatului se coroborează cu declarația martorei Ionete Nicoleta Liliana, care a arătat că obiectul facturii emise către ENERGY HOLDING SRL l-au reprezentat componentele hidroagregate rămase pe stoc în urma nederulării unui contract încheiat de către UCM Reșița cu o societate din Turcia.

Deși s-a reținut caracterul fictiv al operațiunilor comerciale dintre UCM Reșița şi ENERGY HOLDING SRL, s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (3) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2008-2012, societatea ENERGY HOLDING SRL a înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de la UCM Reșița, solicitând rambursarea TVA-ului înscris în facturile emise de UCM REȘITA SA, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală.

În măsura în care operațiunile comerciale ar fi avut caracter fictiv, împrejurarea că societatea UCM REȘITA SA a emis factura seria CS UCMR nr. 0007339/2339, pentru o livrare inexistentă, deoarece componentele hidroagregate nu au fost livrate, și ar fi trebuit să emită tot o factură de avans, și nu o factură de livrări de bunuri, devine irelevantă. Practic, nu se poate ca o operațiune comercială să aibă caracter fictiv pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii de delapidare și, totuși, să se poată dispune în mod legal rambursarea TVA înscrisă în facturi. Cu toate acestea, lipsa de consecvență cu referire la caracterul fictiv al operațiunilor nu este, per se, un argument în ceea ce privește soluționarea prezentei cauze.

Față de cele expuse mai sus, tribunalul apreciază că nu există suficiente probe care să dovedească fictivitatea operațiunilor comerciale derulate între UCM REȘITA SA și ENERGY HOLDING SRL. Intențiile ENERGY HOLDING SRL de a deveni un producător și mai mare de energie electrică prin construirea unor centrale electrice şi retehnologizarea celor existente au fost concretizate inclusiv prin Hotărârea de Guvern nr. 1069/2007 privind aprobarea Strategiei energetice a României pentru perioada 2007-2020 şi păreau extrem de serioase. A asuma că lipsa unei contraprestații din partea UCM REȘITA SA echivalează automat cu un transfer bancar nejustificat și, implicit, cu delapidarea ENERGY HOLDING SRL, fără coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, cu precădere declarațiile martorilor audiați după o perioadă foarte îndelungată de timp raportată la perioada anilor 2009-2010, presupune judecarea prezentei cauze în baza unei prezumții generate strict de tranzacțiile financiare.

Tribunalul constată că în cauză este relevantă şi jurisprudența CtEDO, din perspectiva utilizării prezumțiilor de fapt în materie penală, în raport de art. 6 paragraful 2 din CEDO. CtEDO a considerat că, în anumite domenii, utilizarea unor prezumții de fapt pentru a stabili vinovăția unei persoane nu contravine prezumției de nevinovăție a acesteia. Orice sistem de drept cunoaște astfel de prezumții, însă în materie penală statele sunt obligate să nu depășească anumite limite în utilizarea lor, întrucât prin utilizarea lor excesivă puterea de apreciere a judecătorului ar fi golită de conținut, dacă vinovăția unei persoane ar fi stabilită pe baza unor prezumții. CtEDO a considerat că astfel de prezumții sunt admisibile doar în măsura în care sunt rezonabile, prezumă lucruri dificil sau imposibil de probat şi pot fi răsturnate de către persoana interesată.

Nereținând fictivitatea operațiunilor comerciale derulate între UCM REȘITA SA și ENERGY HOLDING SRL, tribunalul urmează a analiza în ce măsură probatoriul administrat în cauză confirmă săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

În drept, potrivit art. 295 alin. 1 C.pen., însuşirea, folosirea sau traficarea de către un funcţionar public, în interesul său ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică.

Potrivit. art. 308 alin. 1 C.pen., dispoziţiile art. 289-292, 295, 297-300 şi art. 304 privitoare la funcţionarii publici se aplică în mod corespunzător şi faptelor săvârşite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice.

Potrivit art. 309 C.pen., dacă faptele prevăzute în art. 295, art. 297, art. 298, art. 300, art. 303, art. 304, art. 306 sau art. 307 au produs consecinţe deosebit de grave, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege se majorează cu jumătate.

Infracțiunea de delapidare are un obiect juridic complex (care vizează patrimoniul şi relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de serviciu) şi, după modul în care este descrisă fapta în norma de incriminare, este o infracţiune comisivă, tipul de conduită incriminată fiind indicat prin verbum regens. Aşa cum reiese din prevederile art. 295 C. pen., infracţiunea are un conţinut alternativ, modalităţile de săvârşire a faptei descrise în textul de lege fiind: ‘însuşirea’, ‘folosirea’ sau ‘traficarea’, toate acestea constituind modalităţi de sustragere.

Însuşirea se realizează prin scoaterea bunului din sfera de stăpânire a unităţii şi trecerea lui în patrimoniul subiectului activ al infracţiunii de delapidare. În cazul însuşirii, în primul rând, trebuie să existe un act de sustragere a bunului din patrimoniul ocrotit de lege, iar apoi, un act de trecere a bunului în stăpânirea autorului delapidării, stăpânire ce trebuie să aibă, din punctul de vedere al făptuitorului, caracter definitiv. Făptuitorul se comportă ca un proprietar în raport de aceste bunuri, care sunt trecute cu titlu definitiv în stăpânirea sa.

După cum s-a subliniat în doctrină, făptuitorul comite fapta de însuşire, folosire, traficare ‘în interesul său sau pentru altul’ această menţiune arată că, pentru existenţa infracţiunii de delapidare, este indiferent dacă făptuitorul a săvârşit fapta pentru satisfacerea un interes propriu sau pentru interesul altei persoane. Scopul urmărit de făptuitor este satisfacerea unui interes; de aceea, existenţa acestui scop este prezumată, iar făptuitorul nu se poate apăra susţinând că nu a urmărit un interes propriu, fiind indiferent în interesul cui a fost săvârşită delapidarea (V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale C. pen. român, Partea specială vol. III, ediţia a II-a, Ed. Academiei Române, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, pag. 567).

Examinând situaţia de fapt, astfel cum a fost reţinută de către tribunal, se constată că nu există probe care să ateste fictivitatea tranzacțiilor finaciare efectuate de către ENERGY HOLDING SRL. Pe cale de consecință, nu există acțiunea de însușire a sumelor de bani de către inculpați, ca variantă alternativă a infracțiunii de delapidare, scopul urmărit de aceștia nefiind satisfacerea unui interes, personal sau pentru altul. Inculpații nu s-au comportat ca veritabili proprietari ai sumelor de bani transferate, intrând în stăpânirea acestora, ci și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din atribuțiile de serviciu.

Drept urmare, scoaterea definitivă a banilor din sfera patrimonială a ENERGY HOLDING SRL şi pretinsa pricinuire a unei pagube nu sunt urmarea unei acţiuni de însuşire a sumei de bani de către inculpaţi, iar o asemenea faptă nu corespunde tiparului de incriminare al infracţiunii de delapidare.

Potrivit art. 396 alin. 5 C.proc.pen., achitarea inculpatului se pronunţă în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a) – d).

Potrivit art. 16 alin. 1 lit. b C.proc.pen., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată dacă fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege”.

* Citiți aici întreaga sentință TMB

* Citiți aici întreaga decizie CAB

sursa foto Beligan: Juridice.ro