10 June 2026

"In mintea stramba si lucrul drept se stramba"
- Sfantul Arsenie Boca

APĂRAREA INDEPENDENȚEI JUSTIȚIEI, GARANȚIE PENTRU JUSTIȚIABILI - Președintele UNBR Traian Briciu atrage atenția că orice atingere adusă imaginii sau independenței judecătorului poate conduce la slăbirea garanțiilor statului de drept. UNBR: „Dincolo de pozițiile diferite pe care judecătorii, avocații, procurorii și executorii judecătorești le au în exercitarea atribuțiilor proprii, există valori comune care trebuie apărate împreună” (Galerie foto)

Scris de: G.T. | pdf | print

11 May 2026 11:59
Vizualizari: 2746

Afectarea independenței judecătorilor are în final efecte negative inclusiv asupra justițiabilor. Mesajul a fost transmis de președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România (UNBR), avocatul Traian Briciu (foto centru), la conferința profesională având ca temă interesul superior al minorului.


 

Evenimentul s-a desfășurat vineri, 8 mai 2026, la Râmnicu Vâlcea, fiind organizat de Baroul Vâlcea, condus de decanul Dinu Constantinescu. La conferință au participat judecătorul Claudiu Drăgușin din CSM, președintele Curții de Apel Pitești Bogdan Mateescu, reprezentanți ai instanțelor din județul Vâlcea, magistrați, avocați, executori judecătorești, reprezentanți ai D.G.A.S.P.C., precum și formatori ai Institutului Național al Magistraturii.


Comunicatul UNBR și imagini de la eveniment:


„Traian Briciu, Președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România a participat vineri, 8 mai 2026, la Râmnicu Vâlcea la conferința profesională având ca temă interesul superior al minorului, eveniment organizat de Baroul Vâlcea, care s-a bucurat de participarea reprezentanților profesiilor juridice și a instituțiilor implicate în gestionarea cauzelor care privesc minorii.

Lucrările conferinței au fost deschise de domnul avocat Dinu Constantinescu, Decanul Baroului Vâlcea, care a subliniat importanța dialogului interprofesional într-o materie în care soluțiile juridice trebuie să fie construite cu atenție, responsabilitate și înțelegerea realităților umane aflate în spatele fiecărui dosar.

La eveniment au participat, alături de Traian Briciu, Președintele UNBR, domnul Bogdan Mateescu, Președintele Curții de Apel Pitești, domnul Claudiu Drăgușin, membru ales al Consiliului Superior al Magistraturii, reprezentanți ai instanțelor din județul Vâlcea, magistrați, avocați, executori judecătorești, reprezentanți ai D.G.A.S.P.C., precum și formatori ai Institutului Național al Magistraturii.

În intervenția sa, Președintele UNBR a evidențiat importanța solidarității instituționale între profesiile juridice, arătând că, dincolo de pozițiile diferite pe care judecătorii, avocații, procurorii și executorii judecătorești le au în exercitarea atribuțiilor proprii, există valori comune care trebuie apărate împreună.

Traian Briciu a subliniat că apărarea prestigiului și independenței justiției reprezintă o garanție nu doar pentru judecători, ci și pentru avocați și, în final, pentru justițiabili. În acest context, Președintele UNBR a arătat că orice atingere adusă imaginii sau independenței judecătorului poate conduce, în timp, la afectarea drepturilor persoanelor reprezentate de avocați și la slăbirea garanțiilor statului de drept.

Președintele UNBR a pledat pentru multiplicarea întâlnirilor profesionale și informale între actorii sistemului judiciar, apreciind că dialogul direct contribuie la o mai bună cunoaștere a dificultăților fiecărei profesii, la umanizarea relațiilor profesionale și la consolidarea respectului reciproc”.

 

 

 

 

Comentarii

# M-ai fekut sa pâng Treiebele,mama; in hohote date 11 May 2026 13:01 +3

Off cu răutățile astea care nu mai termina! Arza-le focu'.

# PARALELE... date 11 May 2026 14:08 +4

Tocmai va demonstreaza justitiabilii care e starea justitiei... :))) Unii sunt cu PING-PONG, altii sunt cu SAH MAT... la cel putin 2 capete... :))))

# om de bine date 11 May 2026 22:59 +3

S-a incalcat si se incalca in continuare independenta magistratului. Toti, inclusiv voi avocatii, trebuie sa intelegeti ca pana nu se revine la legea magistratilor, cea anterioara, frustrarea in randul lor va ramane si va crea turbulente in actul de justitie. Este ca si cum un manager angajat intr-o firma este remunerat printr-un bonus si constata la final ca si-a indeplinit KPIurile, dar bonusul nu l-a primit. Exact aceeasi situatie e acum cu magistratii, sunt constransi de toate restrictiile cu privire la veniturile suplimentare din timpul activitatii, dar la pensionare vor avea aceleasi beneficii cu fochistii. Cu tot respectul pt fochisti, dar acest lucru nu e echitate sociala, asa cum vrea idiotul de Bolovan. Este pur si simplu bataie de joc! Sper sa plateasca pt asta toata clasa politica analfabeta functional care a girat aceasta idiotenie. Se va intampla cu siguranta!

# Da, foarte "independenta" date 12 May 2026 08:58 -1

De asta spune toata lumea ca magistratura este puternic politizata? Cei care nu au nicio treaba cu aspectele exterioare justitiei si au ca singura preocupare cum sa isi faca jobul mai bine, rolul din Constitutie (si sa nu moara inainte de vreme de la atata munca), se uita cum au ramas cu buza umflata, fara pensii de serviciu in timp ce militianul (termen generic desemnand structurile de forta) nu are aceasta problema.

Adauga comentariu

:D :lol: :-) ;-) 8) :-| :-* :oops: :sad: :cry: :o :-? :-x :eek: :zzz :P :roll: :sigh:

DISCLAIMER

Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

EDITORIAL

Vorbe de fumoar

Vorbe de fumoar – 9.06.2026 – S-au afișat notele la testele-grilă pentru IJ

+ DETALII

FACEBOOK

Utlimele comentarii
Cele mai citite
LUMEA JUSTITIEI
Arhiva