TRISTA CAMPANIE ELECTORALA – Baroul Bucuresti ar trebui sa isi aleaga peste doua zile noua conducere pentru urmatorii 4 ani. Sapte avocati aspira la functia de decan al Baroului Bucuresti, iar peste 80 de avocati si-au depus candidatura pentru un post de membru in Consiliul Baroului. Dupa ce campania electorala care nu a prea existat s-a incheiat, toata suflarea avocaturii este constienta ca in 4 mai 2019 nu va fi aleasa noua conducere, din lipsa de cvorum. Cine se ocupa de mobilizare?

Joi, 2 mai 2019 18:12 | Scris de Elena DUMITRACHE | pdf | print | email

Peste doua zile, in 4 mai 2019, la Sala Palatului isi dau intalnire avocatii din Baroul Bucuresti in cadrul Adunarii Generale de alegere a organelor de conducere a Baroului Bucuresti pentru urmatorii patru ani. Adunarea generala din 4 mai 2019 este convocata dupa o campanie electorala care nu s-a bucurat de prea multa publicitate si avant din partea candidatilor pentru exprimarea proiectelor, planurilor si ideilor pentru functiile la care candideaza. Au existat avocati care au inteles sa iasa public sa isi expuna ideile, dar nu a fost loc de combat... Sau nu au avut cu cine...


Astfel cum este cunoscut, lista definitiva a candidaturilor validate a fost publicata in data de 8 aprilie 2019 de Baroul Bucuresti si a relevat ca pentru functia de decan s-au inscris sapte avocati, printre care si actualul decan al Baroului, avocatul Ion Dragne. In tot acest rastimp, pana in data de 1 mai 2019, s-a desfasurat o campanie timida in care unii candidati au inteles sa isi promoveze ideile, fie in publicatii de specialitate juridica, fie pe retelele de socializare.

Astfel, la functia de decan al Baroului Bucuresti s-au inscris avocatii:

-Aurel Ciobanu

-Ion Dragne

-Cristian Alin Gadea

-Maria Marcu

-Sorin Dinu Maduta

-Claudia Ramona Pop

-Mihnea Octavian Stoica

Tot in 4 mai 2019 ar trebui sa fie alesi si cei 15 membri ai Consiliului Baroului, unde s-au inscris 82 de avocati, cei 3 membri ai Comisiei de cenzori, unde s-au inscris 9 avocati, dar si cei 11 membri ai Comisiei de disciplina, unde si-au depus candidaturile un numar de 35 de avocati (Click aici pentru lista integrala a candidatilor).

Campania in soapta de la Baroul Bucuresti

Desi alegerea noii conduceri a Baroului Bucuresti reprezinta in sine un eveniment, fiind cel mai mare barou nu doar din Romania, ci si din Europa de Sud-Est, importanta data acestor alegeri pare sa nu fie prea mare. Sustinem aceasta intrucat, astfel cum s-a constatat, de la startul campaniei electorale si pana in prezent, avocatii-alegatori nu au avut cum sa afle prea multe informatii de la avocatii-candidati, promovarea programelor celor din urma fiind aproape inexistenta, lucru care a fost interpretat in lumea avocaturii in doua feluri:

-fie candidatii se bazeaza pe voturile unor colegi si nu au niciun interes sa promoveze si alte idei pentru obtinerea mai multor voturi;

-fie candidatii si-au impus sa nu isi exprime public programul electoral, pentru a nu-si fractura din voturile pe care si le-au calculat ca le vor obtine.

Caci, oricat ar fi de solemna procedura de alegere a noii conducerii a Baroului Bucuresti, conform informatiilor obtinute de Lumea Justitiei, in ziua alegerilor nu se face decat o numaratoare de voturi, cu miza uriasa pentru urmatorii patru ani. Acesta ar fi si motivul pentru care s-a luat in calcul posibilitatea ca in data de 4 mai 2019, cand este programata Adunarea Generala de alegere a organelor de conducere a Baroului Bucuresti, sa nu fie asigurat cvorumul necesar, urmand ca a doua convocare sa aiba loc in data de 19 mai 2019.

Anuntul a fost facut deja de Baroul Bucuresti pe site-ul oficial, lucru care ridica mai multe intrebari legitime:

-De ce se mai intrunesc acum, daca exista informatia ca nu va fi asigurat cvorumul pentru alegerea noii conduceri a Baroului Bucuresti?

-De ce nu a fost prelungita campania electorala?

-Cum inteleg candidatii sa isi promoveze proiectele si programele pentru Baroul Bucuresti in Sala Palatului, daca nu au facut-o public in campania electorala?

Desigur, de la inceputul campaniei electorale pentru conducerea Baroului Bucuresti, au existat avocatii care au inteles sa iasa public si sa isi manifeste opiniile si planurile pentru functiile la care si-au depus candidatura, amintindu-i aici pe avocatii Mihnea Stoica, Adrian Mihai Hotca sau George Moloman.

Ne intrebam totusi, nu cumva este prea putin?

Asteptam cu interes ziua de 4 mai 2019 pentru a vedea cum, incepand cu ora 9.00, timp de o ora, vor fi prezentate proiectele, votate si numarate voturile pentru functia de decan al Baroului Bucuresti, pentru membrii Consiliului Baroului Bucuresti, cei ai Comisiei de Disciplina si cei ai Comisie de cenzori.

Ulterior, dupa aceasta procedura, conform Hotararii Consiliului Baroului Bucuresti, incepand cu ora 10.00, se va proceda la convocarea Adunarii Generale Ordinare pentru prezentarea, discutarea si votarea mai multor rapoarte privind activitatea Baroului Bucuresti (vezi facsimil).


Accesari:2193