Avocatul Poporului Renate Weber (foto 2) este ultima speranță a românilor în calea tăvălugului fiscal bolojenist. 

Asociația ROJUST a personalului din justiție – prezidată de fosta judecătoare ICCJ Mioara-Iolanda Grecu (foto 1) – i-a trimis joi, 26 februarie 2026, Renatei Weber un memoriu, solicitându-i să atace la Curtea Constituţională a României Legea nr. 239/2025, prin care Parlamentul – la ordinul guvernului condus de Ilie Bolojan – a făcut să explodeze impozitele pe terenuri și clădiri.

În esență, ONG-ul Iolandei Grecu reclamă încălcarea principiilor constituționale care protejează proprietatea și interzic exproprierea arbitrară. La acestea se adaugă principiul securității juridice, cel al justei așezări a sarcinilor fiscale, cel al nediscriminării și cel al proporționalității. Concret, Rojust acuză că menținerea pe o durată îndelungată a unui impozit majorat excesiv (și pe criterii arbitrare, dar în primul rând excesiv) nu este altceva decât o expropriere mascată pe care statul o comite împotriva cetățeanului.

Redăm comunicatul prin care ROJUST anunță sesizarea AVP (publicat pe AsociatiaROJUST.ro):

„Solicitare Avocatul Poporului în ceea ce privește valorile stabilite pentru terenuri, clădiri și cotele adiționale pentru stabilirea impozitului

Azi, 26.02.2026, ROJUST - Asociația personalului din justiție”, a solicitat Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 456 – 461, 465 și 466 din Codul fiscal, în ceea ce privește valorile stabilite pentru terenuri, clădiri și cotele adiționale pentru stabilirea impozitului rezidenţial şi nerezidențial, pentru persoane fizice și juridice, întrucât considerăm că acestea încălcă drepturi și libertăți fundamentale, precum și principii constituționale.

Prin Legea nr. 239/2025, adoptată la 15 decembrie 2025, s-au stabilit dispoziții noi, modificatoare ale Codului fiscal care au condus la o majorare exorbitantă a impozitelor și taxelor locale. Dispozițiile sus menționate impun stabilirea impozitului într-un cuantum ce a crescut exponențial, raportându-se la valori ale imobilelor care au crescut cu peste 150% față de anul trecut și aplicând în mod aleatoriu, abuziv, fără criterii obiective, cotele maxime prevăzute de Codul fiscal.

Această măsură afectează persoanele fizice și juridice din întreaga țară, astfel încât interesul general cere examinarea dispozițiilor legale contestate prin prisma ocrotirii și respectării drepturilor cetățenești, astfel cum sunt consfințite de Constituția României.

Obligația de plată a unei sume totale ce a crescut de peste 5 ori față de anul anterior, în condițiile în care acumularea unor restanțe pentru neplata unor impozite și taxe peste capacitatea de plată a contribuabililor poate conduce inclusiv la executarea silită asupra imobilelor avute în proprietate, echivalează cu o expropriere indirectă și conduce, în fapt, la naționalizare.

Stabilirea unei valori majorate a clădirilor și terenurilor și implicit a unui impozit care, adunat în timp, conduce de fapt la plata către stat a contravalorii construcției, reprezintă o formă indirectă de expropriere forțată, fără o justă cauză, ceea ce încalcă dispozițiile constituționale care protejează proprietatea (articolul 44) și interzice exproprierea arbitrară (art. 136).

De asemenea, este încălcat și art. 1 alin. (5) din Constituție ce ocrotește principiul securității juridice, principiu care impune claritate și previzibilitate în materie fiscală. Contribuabilul trebuie să poată anticipa, într-o măsură rezonabilă, întinderea obligațiilor sale fiscale. Or, majorarea în câteva luni a valorii proprietăților și, implicit, a impozitului aferent, încalcă principiul mai sus enunțat.

De altfel, regimul juridic al taxei pe clădiri, reglementat de art. 455 din Codul fiscal, demonstrează că legiuitorul a recunoscut relevanța duratei situației impozabile, stabilind mecanisme de ajustare a obligației fiscale în raport cu perioada efectivă de utilizare a bunului. Lipsa unei reglementări similare în materia impozitului pe clădiri duce la o diferență de tratament fiscal nejustificată în cadrul aceleiași materii a impunerii clădirilor.

Nu există o corelație demonstrată între valoarea unei clădiri și decizia de a dubla impozitul față de nivelul de bază din Codul fiscal. Această măsură afectează disproporționat persoanele cu venituri mici și medii care nu își permit achitarea unor impozite la acest cuantum. Conform Constituției României, sistemul de impunere trebuie să fie echitabil. O majorare de peste 150% a valorii bunului în funcție de care se stabilește impozitul depășește scopul unei taxe locale și devine o sancțiune mascată, având caracter neproporțional, cu efect de confiscare.

Această soluție legislativă instituie o sarcină fiscală identică pentru situații obiectiv diferite ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție și impune o taxă nedatorată, necorespunzătoare dreptului de proprietate avut ceea ce este de natură a încălca art. 56 din Constituția României, potrivit căruia sistemul legal de impuneri trebuie să asigure justa așezare a sarcinilor fiscale.

De asemenea, o cotă cuprinsă între 0,08% - 0,2%, asupra valorii impozabile a clădirii rezidențiale și între 0,2 - 1,3% , pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice sau juridice, conduce la o discriminare a contribuabililor cu proprietăți situate în localități de aceeași categorie, dar care plătesc taxe majorate după bunul plac al consiliului local al localității, care invocă spre exemplu, cheltuieli mai mari sau proiecte în derulare, fără existența unor criterii obiective ce țin de persoana contribuabilului sau de proprietatea deținută.

Textul nu stabilește parametri obiectivi, transparenți și uniformi la nivel național pentru exercitarea competenței consiliului local, iar lipsa cadrului metodologic unitar favorizează tratamente diferențiate care pot degenera în discriminare și conduc la încălcarea art. 16 din Constituția României.

Diferența de tratament nu derivă din natura activității, din nivelul veniturilor sau dintr-un criteriu obiectiv al situației juridice, ci exclusiv din opțiunea discreționară a unei autorități locale. Or, jurisprudența constituțională constantă afirmă că diferența de tratament este discriminatorie atunci când persoane aflate în situații comparabile sunt tratate diferit fără un criteriu obiectiv și rezonabil. În acest caz, criteriul teritorial, lăsat la aprecierea discreționară a consiliului local, nu are legătură cu scopul impozitului.

Majorarea excesivă a valorii imobilelor și a cotei aplicabile pentru clădiri nerezidențiale la o cotă maximă de 1,3% este semnificativ mai mare decât minimul prevăzut de Codul fiscal, fără a fi justificată de o analiză a situației materiale a cetățenilor și de o îmbunătățire reală a serviciilor publice aferente acestor imobile. Simpla invocare a necesităților bugetare este insuficientă pentru a justifica maximizarea presiunii fiscale fără un studiu de impact prealabil.

Deși formal această cotă se încadrează în limitele legale, lipsește orice justificare concretă privind: necesitatea majorării; existența unei corelații cu îmbunătățirea serviciilor publice aferente acestor imobile; fundamentarea economică și socială a măsurii. În absența unei motivări reale, măsura este nelegală, încălcând: principiul justei așezări a sarcinilor fiscale, principiul predictibilității și stabilității fiscale, consacrat de Codul fiscal și jurisprudența constantă în materie.

Această presiune fiscală suplimentară asupra imobilelor nerezidențiale aparținând persoanelor fizice sau juridice este disproporționată și riscă să conducă la blocaje economice la nivel local, încălcând principiul așezării juste a sarcinilor fiscale derivat din art. 56 alin. (2) din Constituția României, iar stabilirea unei marje largi de apreciere lăsată la bunul plac al consiliilor locale încalcă principiul legalității, ocrotit de art. 4 din Codul de procedură fiscală și cel referitor la aplicarea unitară a legislației, prevăzut de art. 5 din Codul de procedură fiscal.

De asemenea, majorările impuse depășesc caracterul rezonabil al unei politici fiscale locale și se transformă într-o sancțiune fiscală mascată, neprevăzută de Codul fiscal, și ignoră situația economică/materială reală a contribuabililor, aplicând o sarcină excesivă și discriminatorie, având caracter neproporțional, cu efect de confiscare.

Nu există o corelație demonstrată între valoarea unei clădiri și decizia de a dubla impozitul față de nivelul de bază din Codul fiscal. Această măsură afectează disproporționat persoanele cu venituri mici și medii, care nu își permit achitarea unor impozite în acest cuantum.

În plus, impunând proprietarilor, persoane fizice sau juridice, impozite majorate doar pentru că aleg să pună la dispoziție, în mod gratuit sau contracost, o parte din clădirile lor unor persoane juridice de drept privat, se creează riscul ca, pe viitor, entitățile non profit și chiar și alte persoane juridice să nu poată găsi un spațiu adecvat pentru desfășurarea activității și, astfel, este încălcată libertatea de asociere și de desfășurare a unor activități comerciale.

Întrucât clădirea este una singură, iar materialele înglobate în aceasta nu devin mai scumpe sau mai ieftine în funcție de persoanele care o vor ocupa la un moment dat, taxele pe proprietate ar trebui să fie aceleași, indiferent de persoanele care au un drept de folosință. Mai mult, pentru închirierea proprietății unor persoane juridice proprietarul plătește deja impozit pe chirie și CASS, iar pentru activitatea comercială sunt nenumărate taxe și impozite aplicate societăților.

În acest mod este afectat dreptul de a desfășura o activitate comercială (economică), ce este garantat de articolul 45 din Constituția României, dar și dreptul de asociere prevăzut, de art. 40 din Constituția României, ce garantează dreptul de a crea și de a face parte din ONG-uri, precum și de art. 9, ce garantează libertatea de funcționare a asociațiilor în condițiile legii.

Pe lângă argumentele de neconstituționalitate este de observat că stabilirea unei valori maxime de 1,3% în cazul clădirilor nerezidențiale în anul 2025 obligă la o preluare a aceleiași cote maxime, neechitabile, nelegale, și în 2026 conform art. 457 alin. (11) și art. 458 alin. (3) Cod fiscal potrivit cărora cota impozitului pe clădiri / terenuri stabilită potrivit alin. (1) pentru anul 2026 nu poate fi mai mică decât cota stabilită pentru anul 2025.

Obligarea consiliilor locale de a păstra aceeași cotă maximă, chiar dacă criteriile socio economice nu o mai impun reprezintă o încălcare a principiul autonomiei locale garantat de art. 120 alin. (1) Constituție.

Dacă statul obligă consiliul local să păstreze o taxă la nivelul din anul trecut, fără a putea fi scăzută, taxă care nu se mai impune, tot el accordând posibilitatea aceleiași autorități să aleagă între un minim și un maxim al acesteia, îi limitează dreptul de a decide politica fiscală locală, reduce autonomia decizională, transformă consiliul local într-un executant al politicii central, ceea ce este o ingerință în autonomia locală și încalcă și principiul descentralizării fiscale. Autoritățile locale au dreptul la resurse financiare proprii, pe care le pot utiliza liber, dar dacă statul impune menținerea unei taxe locale la un anumit nivel maxim, chiar dacă aceasta nu se mai impune, încalcă libertatea de politică fiscală locală.

Principiul legalității și proporționalității, consacrat la art. 1 alin. (5) Constituție - Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie, este de asemenea afectat dacă obligația de menținere a taxei nu are justificare obiectivă, este excesivă sau arbitrară, nu urmărește un scop legitim.

O atare supraimpozitare contravine art. 1 din Protocolul 1, anexă la Convenția europeană a drepturilor omului, ce protejează dreptul de proprietate.

Întrucât proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, contestăm dispozițiile legale care au condus la majorarea taxelor locale în mod nepermis.

Ca atare, am solicitat a se lua măsurile ce se impun pentru înlăturarea dispozițiilor nelegale, neconstituționale și discriminatorii”.

* Citiți aici întreaga sesizare a Rojust către Avocatul Poporului