Lumea Justiției prezintă plângerea penală depusă vineri, 17 iulie 2026, la Parchetul de pe lângă Tribunalul București într-un dosar privind fapte de purtare abuzivă și lipsire de libertate în mod ilegal presupus a fi fost comise de către mai mulți luptători mascați ai Poliției Române. Este vorba despre un caz dramatic, care a făcut înconjurul televiziunilor de știri în ultimele zile: un bucureștean acuză că a fost trântit la pământ, bătut și încătușat abuziv în public și în plină zi de mascați, pentru ca în final să se dovedească faptul că totul a fost o greșeală. 

Ne referim la Alexandru Gherăsoiu-Roșu (foto 1), profesor de educație fizică la Școala Gimnazială nr. 97 din București, care, în dimineața zilei de 7 iulie 2026, în Parcul Tineretului, ar fi fost violentat de către mascații care l-au confundat cu un ucrainean suspectat de escrocarea unor femei. Iar umilințele nu s-au oprit aici: profesorul de sport susține că mascații i-ar fi răspuns batjocoritor când i-a rugat să-i slăbească strânsoarea cătușelor, i-ar fi cerut abuziv codul de acces în telefon, apoi, odată ajunși la secție, l-ar fi pus să se dezbrace, pentru percheziția corporală.

Înainte de a vă lăsa să citiți plângerea penală a cadrului didactic, menționăm că avocatul Vasile Nester (foto 2) – apărătorul reclamantului – a oferit vineri o declarație pentru Lumea Justiției în care a subliniat gravitatea cazului:

„Astăzi, 17 iulie 2026, în calitate de avocat al domnului Gherăsoiu-Roșu Alexandru, am depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul București plângerea penală privind împrejurările în care acesta a fost agresat, imobilizat, încătușat, transportat și menținut timp de aproximativ cinci ore la sediul poliției, după ce a fost confundat cu persoana urmărită.

Plângerea a fost formulată, sub rezerva încadrării juridice care va fi stabilită de procuror în urma administrării probelor, pentru infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) C. pen., raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (2¹) lit. c) C. pen., și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, în forma agravată prevăzută de art. 205 alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Clientul pe care îl reprezint nu contestă faptul că, în cursul unei operațiuni, se poate produce o eroare de identificare. Eroarea este omenească. Ceea ce nu poate fi însă acceptat este modalitatea intervenției: lipsa unei somații și a unei legitimări clare, loviturile aplicate inclusiv după imobilizare, strângerea excesivă a cătușelor și continuarea unei conduite agresive în condițiile unei disproporții evidente de forțe. Nici măcar o persoană suspectată în mod întemeiat de săvârșirea unei infracțiuni nu poate fi supusă unui tratament nejustificat și disproporționat, cu atât mai puțin un cetățean fără nicio legătură cu fapta cercetată.

Plângerea penală nu reprezintă o concluzie cu privire la vinovăția persoanelor implicate, aceasta urmând să fie stabilită exclusiv de organele judiciare, după identificarea tuturor polițiștilor participanți și administrarea probelor”.

Iată principalul pasaj din plângerea penală:

„Situația de fapt

În fapt, la data de 07.07.2026, în jurul orei 11:30, mă aflam în Parcul Tineretului din municipiul București. Îmi terminasem alergarea și mă oprisem pentru a mă odihni, sprijinit cu brațele de gardul parcului, în timp ce scriam mesaje pe telefon.

Imediat după acel moment, la câțiva pași de balustrada unde am luat pauza de alergat, am fost apucat brusc și cu brutalitate de gât, din spate, de un bărbat, care i-a spus unei alte persoane, ce se apropia din lateral: „Ia-i telefonul”. În următoarele aproximativ 10 secunde, cei doi mi-au cerut în mod repetat, de cinci-șase ori, să le predau telefonul, încercând, în același timp, să mă imobilizeze.

Niciunul dintre ei nu s-a legitimat și nu mi-a comunicat că este polițist. În aceste condiții, am crezut că sunt victima unei tâlhării și am încercat să fug. Abia după ce m-au imobilizat și încătușat mi-au spus că sunt polițiști (au venit între timp și alți polițiști pentru a-și da concursul la imobilizarea mea și alții care asistau și, probabil, filmau), dar eu nu eram convins de acest lucru, considerând că nu așa se comportă poliția cu o persoană nevinovată.

După ce m-au imobilizat pe aleea parcului, făptuitorii au continuat să exercite acte de violență asupra mea. M-au lovit cu picioarele în coaste și în umeri de mai multe ori și cu capul de asfalt.

Am strigat după ajutor, le-am spus că nu am făcut nimic, sunt nevinovat, dar ei au continuat să mă bruscheze, strângându-mi foarte tare cătușele și provocându-mi dureri puternice la nivelul încheieturilor. Eu, în continuare, nu credeam că persoanele care mă agresau sunt polițiști. Păreau foarte tinere, apreciind că aveau cel mult 25 de ani, purtau haine civile și nu prezentau niciun însemn vizibil al Poliției. În acele împrejurări, am continuat să cred că sunt victima unei tâlhării și că urmează să fiu răpit.

După ce am fost urcat cu forța într-un autoturism, mi-au cerut pe un ton foarte răstit codul de deblocare al telefonului meu. Aflat în continuare sub constrângerea exercitată de aceștia și neînțelegând cu certitudine cine erau ori în ce temei acționau, le-am comunicat codul solicitat.

Ulterior, aceștia au accesat conținutul telefonului și au început să mă întrebe despre apelurile efectuate, mesajele primite și conversațiile existente în dispozitiv.

Precizez că nu mi s-a solicitat un consimțământ liber și informat pentru accesarea telefonului, nu mi-a fost prezentat niciun mandat, nicio ordonanță și niciun alt act care să autorizeze verificarea conținutului dispozitivului. Codul de deblocare a fost comunicat în timp ce eram încătușat și mă aflam sub constrângerea fizică și psihică exercitată de persoanele care mă imobilizaseră.

În jurul orei 12:00, am fost transportat la un sediu situat pe strada Candiano-Popescu, despre care am înțeles ulterior că aparținea Serviciului de Combatere a Infracțiunilor Informatice.

Abia după ce am ajuns acolo am realizat cu certitudine că persoanele care mă imobilizaseră și mă transportaseră erau polițiști. În acel moment, starea intensă de teamă și confuzie provocată de modul violent și neașteptat în care fusesem abordat a început să se diminueze.

Comportamentul josnic al polițiștilor a continuat, în sensul că la sediul unității, atitudinea acestora a rămas ostilă și lipsită de orice urmă de considerație față de situația în care mă aflam. Mi se vorbea pe un ton agresiv, deși le-am explicat în repetate rânduri că sunt nevinovat, că nu cunosc nicio persoană de cetățenie ucraineană și că nu aveam nicio legătură cu femeia la care făceau referire.

Cu toate acestea, susținerile mele au fost tratate cu neîncredere, iar eu am fost considerat necooperant.

I-am rugat să îmi facă cătușele mai largi, deoarece erau foarte strânse și aveam foarte mari dureri la încheietura brațelor. Primul lor răspuns a fost: „Vrei să ți le strâng mai tare?” De asemenea, le-am cerut voie să mă lase să-mi anunț familia, fiind convins că membrii acesteia erau îngrijorați. Au fost foarte fermi că „NU”.

În continuare, m-au pus să mă dezbrac complet, pentru a mă percheziționa corporal. Modul în care această măsură a fost dispusă și realizată, în contextul în care mă aflam lipsit de orice posibilitate reală de opoziție, mi-a accentuat sentimentul de umilință și degradare.

Legat de acest aspect, precizez că nu mi s-a explicat temeiul legal al dezbrăcării complete, nu mi s-a comunicat dacă această operațiune a fost consemnată într-un proces-verbal și nici nu mi-a fost înmânată copia vreunui înscris referitor la măsura efectuată.

În jurul orei 16:00–16:30, o altă persoană a venit pentru a-mi lua o declarație. În urma declarației și a verificărilor efectuate, s-a constatat că nu eram persoana urmărită și că fusesem adus la sediul poliției ca urmare a unei confuzii. Am fost ulterior eliberat (deci după aproximativ 5 ore), fiindu-mi comunicat, cu o atitudine radical schimbată și plină de îngrijorare, că am fost confundat și că altă persoană ar fi trebuit adusă.

Doresc să menționez că profesia mea este de profesor de educație fizică la Școala Gimnazială nr. 97, care este situată în imediata apropiere a parcului Tineretului, pe str. Viorele, nr. 7. Locul unde am fost încătușat este lângă un loc de joacă, unde în acel moment se aflau părinți și copii cărora le sunt profesor. În acest fel, imaginea mea a fost grav pătată și defăimată.

Consider că cele întâmplate depășesc limita unei erori, care este umană, prin modalitatea în care au fost aplicate loviturile, perpetuarea acțiunilor violente deși eram imobilizat, puterea cu care loveau care denota o anumita satisfacție, cătușele strânse exagerat, evident inutil. Niciun om nu ar trebui tratat astfel, indiferent de situație. Cu atât mai puțin eu, un cetățean nevinovat, care și-a construit viața prin muncă, respect și corectitudine. Leziunile (vânătăile din zona abdominală și a umerilor, cucuielor și juliturilor din zona capului, precum și a semnelor lăsate din cauza strângerii excesive a cătușelor) au fost constatate în cadrul examinării medico-legale, iar în prezent aștept eliberarea certificatului medico-legal de către INML „Mina Minovici” București.

Dincolo de eroarea de identificare, modalitatea concretă în care s-a desfășurat intervenția trebuie analizată distinct, prin raportare la condițiile legale privind utilizarea forței și a mijloacelor de constrângere.

Chiar presupunând că, la debutul intervenției, polițiștii dispuneau de anumite date care puteau genera o suspiciune cu privire la identitatea mea, această împrejurare nu putea justifica modalitatea concretă în care au acționat și nici continuarea actelor de violență după imobilizarea mea. Potrivit art. 41 din Legea nr. 218/2002, mijloacele de constrângere nu trebuie să depășească, prin intensitate și durată, nevoile reale ale intervenției, iar utilizarea lor trebuie să înceteze de îndată ce scopul a fost atins.

În cauză, violențele au continuat deși mă aflam deja la pământ și eram lipsit de orice posibilitate reală de apărare. Totodată, cătușele au fost menținute excesiv de strânse, deși am semnalat în mod repetat durerile provocate, iar solicitarea mea de a-mi informa familia a fost refuzată. Aceste împrejurări depășesc ceea ce putea fi necesar pentru verificarea identității mele ori pentru înfrângerea unei eventuale rezistențe și impun verificarea legalității, necesității și proporționalității fiecărui act de constrângere exercitat asupra mea.

Cu privire la elementele constitutive ale infracțiunii, consider că acestea sunt întrunite, faptele celor sus-menționați constituind infracțiunea de purtare abuzivă, prevăzută de art. 296 alin. (2) C. pen., raportat la art. 193 alin. (2) și alin. (2¹) lit. c) C. pen., și lipsire de libertate în mod ilegal, în forma agravată prevăzută de art. 205 alin. (3) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 38 alin. (1) C. pen.

Îmi rezerv dreptul de a mă constitui parte civilă în termenul prevăzut de lege, după evaluarea completă a prejudiciului material și moral suferit”.

* Citiți aici întreaga plângere penală a profesorului de sport