CSM PUNE LA PUNCT SINDICATELE – Replica CSM după ce confederațiile sindicale au cerut Parlamentului să nu suplimenteze posturile de asistent al judecătorului: „Reprezentarea intereselor grefierilor este legitimă. Modul de organizare a instanțelor, structura personalului, activitatea instanţelor cad însă în competenţa CSM... Funcția de asistent al judecătorului nu este o inovație românească”
Consiliul Superior al Magistraturii explică sindicatelor că modul de organizare a instanțelor, structura personalului și activitatea instanţelor sunt de competența CSM. Precizarea vine după ce, în urmă cu câteva zile, cele cinci confederații sindicale au solicitat Parlamentului să nu suplimenteze posturile de asistent al judecătorului și să direcționeze fondurile către ocuparea locurilor vacante de judecător, grefier și asistent judiciar (click aici pentru a citi).
Într-un comunicat de presă de marți, 8 septembrie 2026, CSM le transmite sindicaliștilor că reprezentarea intereselor grefierilor este legitimă, dar organizarea justiției nu poate deveni terenul unei competiții între categorii profesionale.
În ceea ce privește funcția de asistent al judecătorului, Consiliul condus de judecătorul Liviu Odagiu (foto) menționează că aceasta nu este o inovație românească. Mai mult, ocuparea posturilor vacante de judecători și grefieri și dezvoltarea corpului asistenților judecătorului nu sunt obiective concurente.
Poziția CSM:
„Consiliul Superior al Magistraturii a luat act de scrisoarea prin care cele cinci confederații sindicale reprezentative la nivel național solicită Parlamentului respingerea propunerii privind suplimentarea posturilor de asistent al judecătorului.
Consiliul respectă rolul Blocului Național Sindical, din care face parte şi Sindicatul Național al Grefei Judiciare 'Dicasterial', prin afilierea la Federația PUBLISIND, în apărarea drepturilor salariaților. Reprezentarea intereselor grefierilor este legitimă. Modul de organizare a instanțelor, structura personalului, activitatea instanţelor cad însă în competenţa Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste chestiuni trebuie evaluate cu participarea autorităților care cunosc nemijlocit funcționarea sistemului judiciar și răspund constituțional pentru buna sa organizare.
Funcția de asistent al judecătorului nu este o inovație românească. Proiectul a fost realizat cu finanțare europeană, iar în numeroase sisteme judiciare asistentul face parte din cabinetul judecătorului și contribuie direct la documentarea juridică și la pregătirea activității de judecată. Profesia poate fi accesată, în condițiile legii, inclusiv de grefierii care consideră că această formă de evoluție profesională le corespunde.
Ocuparea posturilor vacante de judecători și grefieri și dezvoltarea corpului asistenților judecătorului nu sunt obiective concurente. Prezentarea lor ca opțiuni care se exclud reciproc creează artificial un conflict între profesii cu atribuții distincte și complementare.
Consiliul invită confederațiile sindicale la o colaborare constructivă, care să nu favorizeze preluarea unor poziții determinate de interese profesionale sectoriale. Organizarea justiției nu poate deveni terenul unei competiții între categorii profesionale și nici nu poate fi decisă prin presiunea unor actori care nu au responsabilități în administrarea sistemului judiciar.
Consiliul Superior al Magistraturii va continua să susțină în fața Parlamentului soluțiile necesare bunei funcționări a instanțelor, pe baza datelor obiective și având ca repere interesul cetățeanului și calitatea actului de justiție”.
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii


Pariul pierdut al Lui Dumnezeu
Comentarii
# welcome to Romania
9 September 2026 08:13
+5
# No99
9 September 2026 09:27
-12