Vorbe de fumoar – 18.01.2018 – Luluta s-a intepat rau!
* Ce tare s-a intepat sefa DNA Laura Kovesi pe dezvaluirile facute de Lumeajustitiei.ro legate de actiunea ei disciplinara, dezvaluiri preluate de o mare parte a presei. In cursul zilei de joi, DNA a simtit nevoia sa dea o “dezmintire”:
“In perioada 14-17 ianuarie 2018, in anumite medii online si pe un post de televiziune a fost vehiculata o informatie potrivit careia 'procurorul sef al DNA a obtinut, cu mandat de la ICCJ, perchezitia informatica a opt procurori care au fost cautati in computere, telefoane, laptop-uri si reportofoane'. Informatia a fost prezentata ca fiind continuta intr-un raport al Inspectiei Judiciare.
Pentru corecta informare a publicului, având in vedere ca informatia, publicata initial pe un site, a fost preluata ca atare si de alte medii de informare, fara a fi verificata,
Biroul de Informare si Relatii Publice este abilitat sa transmita urmatoarele:
Informatia potrivit careia procurorul sef al DNA a obtinut, cu mandat de la ICCJ, perchezitia informatica a opt procurori este falsa, iar o astfel de informatie nu se regaseste in niciun raport al Inspectiei Judiciare despre care procurorul sef al DNA sa fi luat cunostinta”.
Am crezut ca nu vedem bine, dar ne-am linistit analizand finalul “dezmintirii” privitor la faptul ca documentul Inspectiei n-ar fi fost adus la cunostinta la sefa DNA. Pentru ca lumea sa nu creada in “dezmintirile” DNA, publicam in facsimilul de mai jos un mic fragment din rezolutia inspectorilor Gina Magirescu si Mihaela Hitruc referitoare exact la mandatele cerute la ICCJ pentru incuviintarea perchezitiei informatice asupra unor dispozitive informatice ridicate de la procurorii Claudiu Dumitrescu, Doru Tulus, Mihaela Iorga Moraru, Nicolae Marin si alti anchetatori din parchet. Se vorbeste in clar in fragmentul de document pe care il puteti studia in facsimil de incheierea nr. 34 din 5.06.2017, emisa in dosarul nr. 7/2017 al ICCJ. Nu spunem ca sefa DNA minte, ci doar ca asa cum precizeaza in “dezmintire” e posibil ca rezolutia Inspectiei Judiciare, care are 77 de pagini, sa nu i se fi comunicat inca. Cat priveste aspectul din dezmintire cum ca nu sefa DNA ar fi obtinut mandat de la ICCJ, este evident ca toata lumea intelege din dezvaluirea Lumeajustitiei.ro ca nu ea era procurorul de caz, ci adjunctul ei Marius Iacob, pe care ea insasi l-a numit ca procuror de caz, intr-o ancheta pe care a coordonat-o pas cu pas, si despre care ii anunta prin mail pe procurorii de la Sectia a II-a ca “infractorii” vor raspunde penal. Deci, ideea indusa ca Laura Kovesi nu stia ce se intampla si ca ar fi dezaprobat o asemenea maniera de ancheta nu pacaleste pe nimeni. In final, nu putem decat sa ne rugam la Dumnezeu ca doamna Laura Kovesi sa explice acuzatiile inspectorilor judiciari care i-au imputat faptul ca prin “rezolutie olografa” aceasta l-a desemnat pe adjunctul ei Marius Iacob sa instrumenteze dosarul care sa-i aduca pe tava procurorii “infractori” care au indraznit sa dea la presa inregistrarile pentru care s-a ales cu actiune disciplinara. In ce Justitie civilizata s-a mai vazut ca un procuror sa desemneze personal pe cel care sa-i aduca pe tava “infractorii” care l-au lezat? Nu cumva verdictul de vinovatie era deja dat, iar omul de incredere pus cu manuta la locul potrivit? Curat repartizare aleatorie!
* O noua perdea de fum facuta de iresponsabilii de la DNA. Dupa ce parchetul lui Kovesi a fost demascat de presa libera ca in ziua consultarilor pentru noiminalizarea viitorului premier s-a incercat un atac de imagine la PSD prin anuntarea, prin comunicat de presa, a extinderii urmaririi penale fata de Tel Drum in dosarul lui Liviu Dragnea, precum si prin defilarea ex-vicepremierului Sevil Shhaideh la sediul DNA, joi s-a aruncat pe piata retinerea sefului PSD Neamt Ionel Arsene, acuzat ca ar fi facut trafic de influenta in urma cinci ani. Ce sa vezi insa, dosarul in care DNA a operat retinerea (masura privativa de libertate pentru care procurorii nu raspund penal daca o iau nejustificat) se bazeaza doar pe denuntul fostului primar Gheorghe Stefan, zis “Pinalti”, dat sub stare de constrangere. Altceva nu exista. Un simplu denunt nu este proba care care sa conduca la condamnarea cuiva. Sunt insa probleme inclusiv cu denuntul lui “Pinalti”. Fostul primar sustine ca s-a intalnit la un restaurant cu Ionel Arsene si ca i-a dat bani acestuia ca liderul PSD sa intervina la seful ANI Horia Georgescu. Am aflat ca in denunt acelasi Gheorghe Stefan ar fi pretins ca la intalnire ar fi participat si cunoscutul om de afaceri Adrian Porumboiu. Ce sa vedeti, Adrian Porumboiu a fost audiat la DNA, in urma cu trei luni, si a declarat ca nu il cunoaste pe acest Arsene. Auzim ca dupa declaratia lui Porumboiu dosarul s-a oprit si nu s-a mai facut nimic. Cazul a fost reluat in ziua sedintei PSD in care a fost debarcat premierul Mihai Tudose, Ionel Arsene fiind chemat luni dimineata la DNA. A treia zi l-au saltat.
Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau pamfletului. Luati-le ca atare!
Adauga comentariu
DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii
Comentarii
# DODI 18 January 2018 20:04 +29
# un mizantrop 19 January 2018 00:01 0
# 1 19 January 2018 08:49 +5
# Edelweiss - Pandect de Bukowina 19 January 2018 20:38 +7