Vorbe de fumoar – 20.11.2018 – Iohannis isi da iar foc la valiza, cu evreii

Marţi, 20 noiembrie 2018 16:41 | Scris de L.J. | pdf | print | email

* Foarte interesant ce vorbeste lumea prin mediile politice in legatura cu refuzul presedintelui Klaus Iohannis de a-i numi la Ministerul Transporturilor pe Lia Olguta Vasilescu si la Ministerul Dezvoltarii pe Ilan Laufer. Cica nu ar fi doar calcule politice prin care Iohannis incearca sa faulteze guvernarea, ci si antipatii personale fata de cei doi. Fata de Olguta Vasilescu pentru ca nu s-a intimidat in fata presedintelui si l-a umilit public in nenumarate randuri, iar fata de Ilan Laufer pentru ca este... evreu. Din cate se aude, refuzul de a-l numi pe Laufer face parte din acelasi film in care Iohannis l-a acuzat pe Liviu Dragnea, va amintiti, ca face “intelegeri secrete cu evrei”. Cu alte cuvinte, Iohannis ar putea avea o problema cu evreii. Lucru ce a fost observat de alti jurnalisti si foarte multi oameni de pe Facebook. Daca e asa - iar episodul de azi si cel cu “intelegerile secrete cu evrei” nu il ajuta prea mult pe Iohannis - este foarte grav. Si inca ceva: auzim ca Ilan Laufer se gandeste serios sa sesizeze Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, acuzand tocmai ca respingerea sa de catre Iohannis ar avea o latura antisemita.


* Ne tot ajung la urechi informatii despre Procurorul General Augustin Lazar. Ultimele se refera la eforturile lui taica Lazar de a bloca activitatea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din Justitie. Cica vineri, 16 noiembrie 2018, dupa conferinta organizata de CSM in Alba Iulia cu ocazia Centenarului, Lazarica i-ar fi luat deoparte pe procurori, incercand sa-i convinga sa nu candideze pentru nou infiintata Sectie. Acelorasi procurori Lazar le-ar fi cerut sa faca diligente pe langa colegii din tara, astfel incat acestia la randul lor sa nu aiba ganduri cu noua Sectie. Dar oare de ce e atat de disperat Augustin Lazar de Sectia pentru investigarea magistratilor? Sa se teama cumva ca ar putea fi anchetat pentru ceea ce a faptuit? Cum ar fi, de exemplu, semnarea Protocolului cu SRI.


Nota: Informatiile din aceasta rubrica trebuie luate sub beneficiu de inventar, ele facand parte din categoria zvonurilor sau a pamfletului. Luati-le ca atare!

Accesari:7398