MISTERUL FILMARII EXECUTIEI SOTILOR CEAUSESCU – Colonelul Ion Baiu explica de ce filmul Procesului Ceausescu contine doar secundele cand dictatorii cadeau sub gloante: “Nu s-a respectat procedura legala la o executie, nu s-a format aliniament de tragere cu ordin de foc, si nici nu s-a dat citire hotararii instantei. Sotii Ceausescu au fost pusi cu spatele la zid, iar capitanul Boeru a facut un pas inapoi si a descarcat pistolul mitraliera in cei doi”

Joi, 8 septembrie 2016 16:57 | Scris de L.J. | pdf | print | email

Dupa ce ministrul Culturii, Corina Suteu, a anuntat pe pagina sa de Facebook ca a fost descoperita arhiva de filme a Studioului Sahia Film, in subsolul unei cladiri din Capitala, in spatiul public au aparut informatii false privitoare la faptul ca mogulul Adrian Sarbu a lucrat la Sahia Film ca regizor si ca ar fi fost operatorul oficial al Procesului Ceausescu, care s-a judecat la 25 decembrie 1989 in Garnizoana Targoviste si care s-a finalizat in aceeasi zi cu executarea sotilor Nicolae si Elena Ceausescu.

Colonelul (r) Ion Baiu (foto 2), singurul cameraman care a filmat procesul si executia sangeroasa din ziua de Craciun din decembrie 1989, ne-a acordat un scurt interviu prin care restabileste un adevar istoric si prin care aduce o serie de clarificari legate de modul in care s-a filmat Procesul Ceausescu si executia ce a urmat, inclusiv de ce pe filmare nu au aparut decat ultimele secunde ale executiei, cand Elena si Nicolae Ceausescu cadeau secerati de rafalele de pistol mitraliera ale parasutistilor de la Boteni. Colonelul Ion Baiu a fost sef de stat major al Institutului de Cercetari al Armatei si om de incredere al generalului Victor Stanculescu (care in anii '80 a infiintat la Clinceni un studio de televiziune propriu unde se faceau filmari tehnice militare).


Dle colonel, in urma unor declaratii ale ministrului Culturii Corina Suteu, au aparut in spatiul public povesti despre faptul ca Adrian Sarbu ar fi fost operator oficial la Procesul sotilor Ceausescu. Noi stim ca dvs. ati filmat procesul si executia sotilor Ceausescu. Care este adevarul?

Cred ca lumea a fost indusa in eroare de catre membrii comisiei de revitalizare a Arhivei Nationale de Filme, care au descoperit arhiva Sahia Film, considerata pierduta, in subsolul unei cladiri de pe str. Jean Louis Calderon din Bucuresti. Nu este adevarat ca Adrian Sarbu a filmat procesul Ceausescu de la Targoviste. Eu am fost singurul cameraman prezent la fata locului si nimeni altcineva nu a filmat in unitatea militara din Targoviste. Din cate stiu, Adrian Sarbu, care era operator in 1989, a filmat doar niste secvente din cladirea fostului Comitet Central, cu generalii Iulian Vlad si Stefan Gusa. Probabil de aici eroarea aparuta. Am fost chemat in 25 decembrie 1989 la Ministerul Apararii de catre generalul Victor Stanculescu, care mi-a comunicat ca trebuie sa filmam niste teroristi. Intrucat am fost chemat de acasa, mi-am luat camera video personala, un Panasonic. Am decolat cu elicopterul de pe Stadionul Steaua, de unde am ajuns la unitatea din Targoviste unde a avut loc executia. Cu mine in elicopter au mai fost Virgil Magureanu, maiorul Mugurel Florescu, Gelu Voican Voiculescu si procurorul militar Dan Voinea. Am zburat cel putin cinci elicoptere spre Targoviste.

Domnule colonel, pe filmarea dvs. nu apare intreaga procedura a executiei, ci doar ultimele secunde cand sotii Ceausescu se prabuseau pe spate sub rafala de gloante. De ce nu ati filmat intreaga executie?

In momentul iesirii din sala de judecata unde a avut loc procesul, unul dintre militarii care au legat mainile la spate cu sfoara sotilor Ceausescu a luat in picioare cablul care alimenta camera video. A trecut cam un minut pana am reusit sa pun camera pe baterie, timp in care capitanul Silviu Boeru si parasutistii pe care ii comanda nu au respectat procedura legala la o executie, nu au format un aliniament de tragere cu ordin de foc si nici nu s-a mai dat citire hotararii instantei de judecata. Pur si simplu sotii Ceausescu au fost pusi cu spatele la zid, iar capitanul Boeru a facut un singur pas inapoi si a descarcat tot pistorul mitraliera in cei doi. Doar aceste secunde am reusit sa le surprind. Va rog sa stati de vorba si cu Adrian Sarbu sa va clarifice si el realitatea. 

Accesari:12290