Avocatul Adrian Toni Neacsu (foto) demonstreaza de ce Inalta Curte de Casatie si Justitie nu poate pronunta condamnari pentru abuz in serviciu in procesul “Dragnea – Bombonica. Neacsu arata ca atat timp cat nu se instituie legislativ un prag valoric, asa cum a stabilit Curtea Constitutionala a Romaniei prin Decizia 392/2017, judecatorii nu mai pot pronunta condamnari pentru infractiunea de abuz in serviciu.

---

In opinia lui Toni Neacsu, exprimata intr-o analiza postata pe pagina sa de Facebook, plecata de la cazul “Dragnea-Bombonica”, caz in care este aparatorul fostei sotii a presedintelui PSD Liviu Dragnea, infractiunea de abuz in serviciu prevazuta de art 248 Cod penal nu mai intruneste cerintele de legalitate a incriminarii inscrise in dispozitiile art. 1 alin. 1 din Codul penal, sub aspectul claritatii si certitudinii incriminarii: “Lipsa de certitudine a incriminarii impiedica in mod absolut instanta de judecata sa incadreze fapta concreta retinuta in prevederile unui text de lege, in speta art. 248 Cod penal, care este NESIGUR, INCERT, INDOIELNIC. Stabilirea unui prag de valoare a pagubei pe cale de interpretare in activitatea judiciara (pana la ce valoare a prejudiciului nu e infractiune si de la ce valoare devine infractiune) este o infrangere a principiului legalitatii, fiind de esenta acestuia ca judecatorul poate dispune condamnari doar in baza unei legi care este clara si mai ales CERTA (scrisa)”.

Iata analiza avocatului Adrian Toni Neacsu:

“Ultimul retus al concluziilor pentru Bombonica Prodana. Concluzia mea? Instantele nu mai pot condamna pentru abuz in serviciu cat timp nu se instituie legislativ un prag valoric, a spus-o raspicat Curtea Constitutionala chiar in acest dosar, prin Decizia 392/2017. Asta pentru cine spunea ca prin achitarea prejudiciului am recunoscut fapta (a noastra si a altora).

Urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 405/2016 si a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 392/2017, ambele neurmate de punerea de acord a prevederilor declarate neconstitutionale cu dispozitiile Constitutiei, in conditiile art. 147 alin. 1 din Constitutia Romaniei, infractiunea de abuz in serviciu prevazuta de art 248 Cod penal nu mai intruneste cerintele de legalitate a incriminarii inscrise in dispozitiile art. 1 alin. 1 din Codul penal, sub aspectul claritatii si CERTITUDINII INCRIMINARII.
Omisiunea legiuitorului Romaniei de a pune de acord prevederile abuzului in serviciu, in termenul de 45 de zile prevazut de art. 147 alin. 1 din Constitutie, cu deciziile Curtii Constitutionale de admitere a unor exceptii de neconstitutionalitate care privesc acest articol de lege, are ca efect direct si de neinlaturat lipsa de certitudine cu privire la existenta normei de incriminare, respectiv INCERTITUDINEA legii penale.

Lipsa de certitudine a incriminarii impiedica in mod absolut instanta de judecata sa incadreze fapta concreta retinuta in prevederile unui text de lege, in speta art. 248 Cod penal, care este NESIGUR, INCERT, INDOIELNIC.

Ori, in mod concret, apreciem ca, pe de o parte, Curtea Constitutionala prin decizii cu efect obligatoriu erga omnes a decis deja ca norma de incriminare de la art. 248 Cod penal este incerta in forma actuala si nu satisface cerintele de legalitate a incriminarii aratate la art. 1 alin. 1 Cod penal (1), si, pe de alta parte, ca prin efectul obligatoriu al deciziilor interpretative emise de Curtea Constitutionala aplicarea dispozitiilor art. 248 Cod penal nu mai este posibila in activitatea judiciara pana la interventia legiuitorului in sensul art. 147 alin.1 din Constitutie (2).

Este dincolo de orice indoiala ca nu orice fapta intruneste elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu prevazuta de art. 248 Cod penal, ci doar acea fapta care a produs o paguba de o anumita valoare, respectiv o vatamare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice de o anumita intensitate.

Instantele pot stabili judiciar aceste doua valori doar prin depasirea limitelor puterii judecatoresti, fiind de principiu ca judecatorul aplica legea si nu poate 'spune' legea.

Stabilirea unui prag de valoare a pagubei pe cale de interpretare in activitatea judiciara (pana la ce valoare a prejudiciului nu e infractiune si de la ce valoare devine infractiune) este o infrangere a principiului legalitatii, fiind de esenta acestuia ca judecatorul poate dispune condamnari doar in baza unei legi care este clara si mai ales CERTA (scrisa).

In cauza suntem intr-o situatie tipica de ABUZ de infractiunea de abuz in serviciu, exact tipul de abuz care a fost sanctionat de CCR, atunci cand a decis ca nu orice incalcare a unor atributii, cat de mici, poate fi adus in fata instantelor sub forma imputarii unor infractiuni”.