Nenorocirile comise pana nu demult de catre DNA, sub conducerea Laurei Kovesi (foto dreapta) – adesea in parteneriat cu SRI, unde multa vreme sef operativ a fost Florian Coldea (foto stanga) – trec din nou granitele Romaniei. De data aceasta, abuzurile DNA au intrat in atentia politologului si economistului german Martin Mendelski, de la prestigiosul Institut Max Planck pentru Istorie Juridica Europeana.

Mendelski – care activeaza si ca profesor invitat la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi – a realizat un studiu documentat, cu cifre, grafice si date istorice, de peste 30 de pagini (tradus in limba romana de Q Magazine), intitulat „15 ani de lupta anticoruptie in Romania: crestere, abatere si accelerare”. Principala concluzie a lucrarii este ca desi lupta anticoruptie din Romania s-a nascut cu intentii aparent bune (la presiunile Uniunii Europene), ea a degenerat intr-o activitate nu doar selectiva, ci si bugetofaga, marcata de numeroase abuzuri, confirmate nu doar prin hotarari definitive ale unor instante din Romania, ci si prin condamnari pronuntate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului impotriva tarii noastre. Ca si cum nu ar fi fost de ajuns, Directia Nationala Anticoruptie si-a gasit un aliat in Serviciul Roman de Informatii, colaborare desfiintata rasunator de catre Curtea Constitutionala a Romaniei, prin Decizia nr. 51/2016. De altfel, anume aceste abuzuri au decredibilizat lupta impotriva coruptiei, arata Martin Mendelski.

Nici instantele nu sunt iertate, politologul german reclamand „verdicte 'mecanice' confirmative bazate pe interpretari contradictorii ale probatoriului”.

In ciuda faptului ca lupta anticoruptie s-a imbunatatit pe parcursul celor 15 ani analizati (2003-2018), „in lipsa unor garantii suficiente (de ordin juridic, democratic, constitutional si procedural) contra exceselor si a abuzurilor, lupta impotriva coruptiei printr-o abordare penala, represiva si birocratica poate adanci injustitia procedurala si poate submina dezvoltarea statului de drept”, concluzioneaza Martin Mendelski.

Prezentam cele mai importante pasaje din studiul pe care il gasiti integral la finalul articolului, in limbile romana si engleza:

„1. Introducere (...)

Este lupta anticoruptie din Romania un succes sau un exces abuziv? Se poate vorbi despre o epoca de aur sau mai degraba despre o epoca intunecata a luptei anticoruptie? Articolul meu ofera raspunsuri realiste la aceste intrebari deosebit de relevante. Constatarile mele indica faptul ca lupta impotriva coruptiei in Romania a deviat de la formele benefice si utile ale activitatii anticoruptie. Lupta ambitioasa impotriva coruptiei a consolidat disfunctiile care au subminat echitabilitatea procedurilor penale, discreditand incercarile de a imbunatati integritatea si statul de drept. (...) Mai precis, lupta impotriva coruptiei a fost caracterizata de:

1.) excese, respectiv utilizarea disproportionata a metodelor de su praveghere, numarul excesiv de mandate, concentrarea excesiva asupra rezultate lor cantitative, si

2.) incalcarea procedurilor echitabile, de exemplu o slaba calitate procedurala a anchetelor, nerespectarea procedurilor, metode deficitare de strangere a probelor, caracterul insuficient al probelor etc. Per ansamblu, lupta ambitioasa, represiva si orientata catre obtinerea de rezultate impotriva coruptiei poate fi caracterizata ca o abatere de la garantiile de procedura, standardele internationale relevante privind dreptul penal si drepturile omului, precum si de la principiul rezonabilitatii si moderatiei.

Activitatea in domeniul anticoruptiei nu este rea in sine, dar atunci cand incalca anumite norme de legalitate, precum si principiile rezonabilitatii, echitatii si corectitudinii, atunci lupta anticoruptie utila se poate transforma intr-o lupta anticoruptie excesiva si abuziva care este in detrimentul statului de drept. Granita intre aceste doua tipuri de activitati in domeniul anticoruptiei este, in cazul Romaniei, destul de subtire si neclara. Acest articol urmareste sa evalueze pe cale empirica daca activitatea in domeniul anticoruptiei desfasurata d e organele de cercetare penala si de serviciile secrete din Romania a ajuns la sau chiar a depasit limita unor principii fundamentale ale statului de drept. (...)

3. Lupta Romaniei impotriva coruptiei: deraierea unei asa-zise „povesti de succes”

3.1. Rolul determinant al UE in lupta Romaniei impotriva coruptiei (...)

UE a sprijinit, de asemenea, dezvoltarea capacitatilor la nivelul DNA si a altor structuri anticoruptie prin asistenta financiara si tehnica (PHARE, Facilitatea de tranzitie), precum si prin consultanta si twinning (...). In perioada 1998-2006, a fost alocata o suma de aprox. 90 milioane EUR din fonduri Phare pentru dezvoltarea capacitatilor judiciare si administrative (...). In perioada 2014-2020, Programul Operational Dezvoltarea Capacitatii Administrative (FSE) a alocat aprox. 103 milioane EUR pentru proiecte de reforma judiciara, din care o suma de 35 milioane EUR a fost alocata in mod expres pentru activitatea anticoruptie (...). In plus, sprijinul UE s - a materializat intr-un program de Twinning (respectiv, detasarea pe termen lung a unor experti si practicieni UE in Romania), care s -a axat pe dezvoltarea capacitatii judiciare, lupta anticoruptie. De mentionat ca toate proiectele au fost cofinantate de Romania (de ex emplu din fonduri publice nationale) si alte fonduri donatoare. Astfel, bugetul total pentru lupta anticoruptie a fost mult mai mare.

In ansamblu, cererile UE de instrumentare a cazurilor de coruptie la nivel inalt, precum si criticile acesteia din rapoartele privind progresele inregistrate si rapoartele MCV au obligat guvernul roman sa puna la punct strategii ample si ambitioase de reforma impotriva coruptiei care sa se axeze pe indicatori cantitativi, rezultate, precum si pe o cooperare inter - institutionala mai stransa (pentru detalii, a se vedea sectiunea 3.3). Chiar si in prezent Comisia Europeana continua sa monitorizeze si sa supervizeze activitatea anticoruptie a Romaniei prin misiuni MCV si rapoarte regulate privind „progresele” inregistrate. S- ar putea argumenta ca, fara conditiile impuse de UE si atractia exercitata de dobandirea calitatii de membru UE si NATO, probabil ca principalele structuri, strategii si legi anticoruptie nu ar fi fost niciodata create si implementate. Comisia Europeana a confirmat in 2017 rolul crucial al conditiilor s ale post- aderare, argumentand ca „MCV joaca un rol important in Romania in calitate de motor al reformei, precum si ca instrument de masurare a progresului”. (...)

Per ansamblu, se poate concluziona ca UE a jucat un rol important in initierea si mentinerea luptei impotriva coruptiei in Romania. Cu toate acestea, a demonstra ca UE a avut o contributie semnificativa la initierea si sustinerea luptei impotriva coruptiei la nivel inalt nu inseamna automat ca activitatea anticoruptie a fost un succes in toate cele trei stadii ale activitatii anticoruptie (intrari, proce duri si iesiri). In sectiunile urmatoare, am aplicat cadrul analitic pe care l-am prezentat mai sus pentru evaluarea in tregului lant al activitatilor anticoruptie.

3.2. Intrari: Cresterea capacitatii (...)

Datele (...) indica faptul ca agentia anticoruptie din Romania (DNA) si-a imbunatatit considerabil capacitatea institutionala si de instrumentare a cazurilor in ultimii zece ani. In primul rand, numarul procurorilor a crescut de la 91 (in 2003) la 177 (in anul 2016). In al doilea rand, bugetul DNA a crescut de la 64 milioane RON in 2005 (17,67 milioane EUR) pana la 118 milioane RON in 2016 (26,22 milioane EUR). Este demn de mentionat ca numarul procurorilor si valoarea bugetului au inregistrat doua tendinte de accelerare: Prima crestere a capacitatii organizationale (2002-2007) a fost legata de dezvoltarea initiala a capacitatii agentiei anticoruptie initiale, PNA (Parchetul National Anticoruptie), care in 2005 a devenit DNA (Directia Nationala Anticoruptie). A doua crestere majora se poate observa in perioada 2013-2017, respectiv sub guvernele Ponta si Ciolos si in timpul mandatului lui Kovesi ca sef al DNA (mai 2013 - iulie 2018). In perioada 2013-2017, numarul procurorilor DNA a crescut de la 109 la 179, iar bugetul anual de la 85,6 milioane RON (19,2 milioane EUR) la 176,8 milioane RON (38,1 milioane EUR). Intr -un mod similar cu majorarea resurselor financiare ale DNA, bugetele instantelor au crescut in ultimii 15 ani in mod substantial, de la 7,8 EUR la 30,4 EUR per 100.000 locuitori in anul 2016 (a se vedea CEPEJ). Bugetul Serviciului Roman de Informatii (SRI) a crescut de cinci ori, de la aprox. 100 milioane EUR in anul 2002 pana la aprox. 500 milioane EUR in 2018.

La modul global, capacitatea organizationala imbunatatita a DNA, a SRI si a instantelor ar trebui sa duca (in conformitate cu un model simplist intrari - iesiri) la o instrumentare mai eficienta si accelerata a infractiunilor de coruptie (a se vedea indicatorii de iesire majorati, mentionati la sectiunea 3.4). Cu toate acestea, cresterea capacitatii si a rezultatelor nu ne spune nimic despre corectitudinea si caracterul rezonabil al procesului penal. Urmatoarea sectiune deschide „cutia neagra” a activitatii anticoruptie si descopera numeroase deficiente de procedura.

3.3. Proceduri: Abaterea de la procesul echitabil si principiul rezonabilitatii (...)

1a) Faza de urmarire penala (efectuata de serviciile de informatii)

Faza anterioara judecatii constand in identificarea eventualelor infractiuni de coruptie este strans legata de activitatile investigative ale Serviciului Roman de Informatii (SRI) care a cooperat intens cu DNA inca din anul 2009, atunci cand s -a angajat la realizarea unor schimburi de informatii si la asistenta tehnica, precum si la colaborare si strangerea de probe prin intermediul unor echipe operative comune intre procurori si ofiteri SRI. In rapoartele sale de activitate din 2008 si 2009, SRI enumera principalele activitati de asistenta acordate organelor de urmarire penala:

1. Punerea la dispozitie a unor informatii neprelucrate si a unor informatii concrete cu privire la persoanele implicate in activitati infractionale

2. Declasificarea unor informatii la cererea organelor judiciare

3. Participarea in cadrul echipelor operative mixte si analize comune cu procurorii.

4. Punerea la dispozitie a rezultatelor constatarilor stiintifice si expertizelor (...)

5. Acordarea de asistenta tehnica de specialitate (...)

Pot fi identificate patru exemple de excese (abateri de la principiul rezonabilitatii) pe durata activitatii desfasurate de organele de cercetare penala in faza de urmarire penala:

1. Primul exces are o natura informationala. Se refera la acumularea si diseminare a de informatii (de exemplu, numarul de informari in cercetarea/urmarirea penala), pastrarea si stocarea digitala a volumelor mari de date obtinute in cadrul activitatilor de supraveghere (de exemplu, interceptari telefonice).

Prin informarile/sesizarile SRI, comunicate de SRI catre diverse organe de cercetare penala, se urmarea sprijinirea procesului de cercetare a infractiunilor, inclusiv a celor de coruptie. Acestea constau in informatii clasificate si neclasificate. Cu toate acestea, proportia intre am bele tipuri de informatii nu este cunoscuta public. Nu se cunoaste nici proportia informarilor SRI care in ultima instanta au devenit probe concrete in proce sele penale. Datele (...) ilustreaza cresterea cantitativa a informarilor SRI comunicate catre DNA si alte organe de cercetare si urmarire penala (de ex emplu, parchete, instante, politie, DIICOT). (...) Numarul total de informari in cercetarile si urmaririle penale a crescut de la 542 (in anul 2005) la 4120 (in anul 2014). (...) In perioada 2005 - 2014, numarul de informari transmise de SRI la DNA a crescut de peste 10 ori, respectiv de la 100 la 1229 informari. Datele sugereaza ca, in special incepand din anul 2009 (dupa intensificarea cooperarii inter- institutionale), DNA si alte organe de cercetare penala au solicitat si au primit mult mai multe informari de la SRI. Cifrele in crestere reflecta intensificarea corespondentei si cooperarii institutionale intre SRI si DNA, precum si alte organe de cercetare penala (de ex emplu DIICOT, parchete).

2. Un alt exces a fost usurinta cu care s-au emis si obtinut mandate de interceptare pe siguranta nationala (...). Aceste mandate de interceptare sunt solicitate de procurori, aprobate de cativa judecatori „eligibili” de rang inalt de la Inalta Curte si puse in executare de SRI. Rata de admitere a mandatelor de siguranta nationala a fost de aprox. 99%, ceea ce inseamna ca nu au existat aproape deloc cazuri de respingere a cererilor de supraveghere. Rate atat de mari de admitere de catre cativa judecatori alesi care aveau obligatia sa verifice fiecare cerere sugereaza in mod clar o abatere excesiva de la principiul rezonabilitatii (interviu cu un judecator roman sub protectia anonimatului). De asemenea, sugereaza lipsa unor restrictii judiciare in legatura cu numarul din ce in ce mai mare de cereri venite din partea parchetelor. (...) In perioada 2005-2016, numarul de mandate de securitate nationala a crescut de la 1554 la 3660. Numarul total al mandatelor de securitate nationala in perioada 2005 - 2016 a fost de 34.640, din care 31.802 au fost solicitate de SRI. Cresterea constanta a acestor mandate de interceptare sugereaza un proces continuu de acumulare incepand din anul 2005. Comisia parlamentara de control a activitatii SRI a facut observatia ca mandatele de interceptare pe securitate nationala erau justificate de eventuale riscuri, amenintari si vulnerabilitati ale securitatii nationale, dar de multe ori nu se ofereau dovezi concrete ale unei infractiuni comise de persoana supravegheata (...).

3. Excesul a fost vizibil si in ceea ce priveste usurinta cu care s - au obtinut acte de autorizare pentru efectuarea tuturor activitatilor de supraveghere (nu doar cele legate de securitatea nationala). Numarul total al mandatelor de interceptare a crescut in 10 ani de la 5.244 la 51.248 si apoi a scazut drastic pana la 12.992 in anul 2016 (...). Reducerea puternica a mandatelor de interceptare poate fi explicata printr - o decizie a Curtii Constitutionale din 16 februarie 2016. Curtea Constitutionala a declarat neconstitutional art. 142 alin. (1) din Codul de Procedura Penala si astfel a limitat interceptarile de catre SRI in dosarele penale pentru o luna, pana cand guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta care a transformat SRI in mod legal in „organ de cercetare penala speciala” in cazurile de siguranta nationala si terorism.

Anterior, SRI putea doar sa informeze procurorii cu privire la cazurile respective si sa acorde asistenta in activitatea de cercetare. Volumul total al mandatelor de interceptare in perioada 2005-2016 a fost de 311.825.

4. Au existat si cazuri de supraveghere excesiva in ceea ce priveste durata (de ex emplu, interceptarea convorbirilor telefonice pe o durata de mai multe luni si chiar ani) si obiectul (de exemplu, un numar relativ mare de persoane supravegheate). Raportul rezultat in urma investigatiei parlamentare cu privire la activitatea SRI a estimat numarul persoanelor supravegheate la 6 milioane, adica o treime din intreaga populatie. Raportul mentioneaza si faptul ca Presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, a fost monitorizat timp de 4 luni si ca au existat cazuri de supraveghere tehnica ce au durat cativa ani. Concluzia raportului a fost ca restrangerea drepturilor si libertatilor garantate de Consti tutie a fost facuta „la scara larga” si ca mandatele de interceptare au fost folosite „in mod abuziv”. (...)

In al doilea rand, numarul mandatelor de interceptare in Romania are o proportie ingrijoratoare, similara cu cel din cauza Iordachi si altii impotriva Moldovei din 2009, caz in care CEDO a constatat incalcarea art. 8 din cauza unui „numar neobisnuit de mare al autorizarilor” interceptarilor (procentual), lipsa unei „banuieli rezonabile” si a unor garantii impotriva „utilizarii in exces” a supravegherii secrete, precum si impotriva „abuzului de putere” de catre stat.

In al treilea rand, exclusiv din perspectiva supravegherii si securitatii nationale (care se presupune ca serveste interesele poporului), numarul in crestere al autorizatiilor ar fi putut fi justificat prin cresterea amenintarilor de securitate recente (terorism, criminalitate cibernetica, infractionalitate si migratie), precum si natura fragmentata a statului roman (...). Din perspectiva statului de drept si a respectului pentru drepturile individuale ale cetatenilor, activitatile noi si excesive de urmarire penala pe baza de supraveghere au devenit discutabile. Utilizarea de mandate de interceptare pentru cercetarea infractiunilor nu are nimic rau in sine, dar admiterea acestora fara nicio discriminare si utilizarea lor excesiva este ingrijoratoare.

1b) Faza de urmarire penala (efectuata de procurori)

Un numar din ce in ce mai mare de cazuri deschise la CEDO, valul recent de achitari de catre instantele nationale (de exemplu, din cauza lipsei probelor si a inexistentei infractiunii), precum si probele rezultate in urma interviurilor sugereaza existenta anumitor deficiente, nereguli si abateri recurente, ce au survenit in cursul fazei de urmarire penala a infractiunilor de coruptie. Urmatoarele patru exemple de abateri de la corectitudinea procedurala si de la proportionalitate nu trebui e considerate probe exhaustive care dovedesc proportiile matematice ale abuzurilor comise de procurori, dar pot crea o imagine asupra metodelor discutabile si a deficientelor organizatorice ce au fost observate in mod repetat in cursul procedurii penale. Putem mentiona patru deficiente principale:

1. Calitatea insuficienta a probelor (articolul 6)

a. In acest sens, se poate mentiona lipsa unei calitati adecvate si atentia excesiva acordata de procu rori cantitatii de probe. Rationamentul conform caruia mai mult inseamna mai bine se reflecta in volumul dosarelor (dosare voluminoase cu multe pagini), precum si in calculele bombastice ale prejudiciilor.

b. Calitatea nu intotdeauna adecvata a probelor a rezultat uneori dintr- o discrepanta intre „stenograme” si „inregistrarile audio”, care a sugerat o transcriere discretionara, menita sa manipuleze, sau lipsita de profesionalism, precum si nereguli ale interceptarilor convorbirilor telefonice. In acest sens, trebuie mentionat ca Tribunalul Militar Cluj a dispus inceperea urmaririi penale impotriva a 12 ofiteri SRI pentru „abuz in serviciu” si „falsificarea interceptarilor in investigatii penale”.

c. O alta problema a fost lipsa unor probe „concrete” si directe in cazuri de coruptie si utilizarea excesiva a probelor indirecte (de exemplu inregistrari, interceptari ale convorbirilor telefonice furnizate de SRI) folosite de procurori, precum si includerea declaratiilor unor martori care au procese pe rol.

2. Metode viciate de colectare a probelor (articolul 6)

a. Utilizarea probelor colectate de catre asa-numitii 'agenti provocatori' si presupuse cazuri de instigare de catre organele de politie.

b. Colectarea probelor in favoarea acuzarii si lipsa unor „mijloace de proba dezincriminatoare” (desi Codul de Procedura Penala impune in mod clar colectarea de probe atat in favoarea acuzarii, cat si a apararii).

c. Proces netransparent de colectare a probelor, bazat pe metode secrete, fara accesul avocatilor la dosar sau la interceptari.

d. Comportament abuziv al unor procurori DNA (intimidare, colectare de probe inselatoare etc.) in cazul mai multor procurori DNA impotriva carora au fost initiate in prezent proceduri disciplinare.

3. Folosirea excesiva a arestarii preventive (articolele 3 si 5)

Folosirea excesiva si prelungirea arbitrara a arestarii preventive a reprezentat o problema mai ales in situatia in care inculpatii au fost achitati dupa multe luni de arest preventiv in conditii degradante. Astfel de incalcari au fost denuntate in mai multe cazuri cu care a fost sesizata CEDO, in care s -au reclamat conditiile degradante de detentie in inchisori si in sectiile de politie (suprapopulare, conditii inadecvate de igiena si temperaturi ridicate), mentinerea in arest a unor suspecti in varsta, bolnavi sau a unor femei insarcinate, precum si a suspectilor care au copii de varsta mica. Procurorii au justificat arestarea preventiva prin riscurile la adresa sigurantei publice, prin riscul comiterii unor noi infr actiuni, al ascunderii probelor, sau prin riscul intimidarii martorilor si prin necesitatea pedepsirii autorilor. Sustragerea de la urmarirea penala a mai multor suspecti de rang inalt, care au cautat sa scape de procesul penal (si, in opinia lor, de lipsa unui proces corect) fugind in strainatate a devenit probabil un argument in favoarea arestului preventiv. Totusi, folosirea in exces a arestului preventiv in conditii degradante si incalcarile drepturilor / libertatilor (articolul 3) si a prezumtiei de nev inovatie sunt argumente impotriva acestui tip de arest. Cu privire la privarea arbitrara de libertate (articolul 5), CEDO a concluzionat ca „nu contesta faptul ca coruptia constituie un flagel endemic care submineaza increderea cetatenilor in institutii si intelege ca autoritatile nationale trebuie sa dea dovada de fermitate fata de persoanele raspunzatoare. Cu toate acestea, combaterea flagelului nu poate justifica, in materie de libertate, recurgerea la acte arbitrare si existenta unor zone de non-drept acolo unde exista o lipsire de libertate” (...).

4. Incalcarea prezumtiei de nevinovatie (articolul 6) si tratamentul degradant (articolul 3)

In acest sens, poate fi mentionata si practica larg raspandita a „festivalului catuselor”. Aceasta practica patologica de a prezenta suspectii incatusati (sau de a-i intimida cu catuse) in fata mass-media ar putea reprezenta o incalcare a articolului 3 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si a „principiului prezumptiei de nevinovatie” (...) si a fost criticata in repetate randuri, spre exemplu de Asociatia Magistratilor din Romania in cazul judecatorului imobilizat cu catuse Florin Constiniu.

5. Incalcarea dreptului la respectarea vietii private (articolul 8)

In acest sens, pot fi mentionate doua practici indoielnice din trecut. In primul rand, practica „scurgerilor de informatii” (interceptari ale convorbirilor telefonice, documente) dinspre autoritati, si anume scurgerea catre mass - media a unor informatii sensibile si cu caracter privat din dosare inainte de pronuntarea un ui verdict, a determinat sesizarea CEDO cu cereri impotriva Romaniei pentru incalcari ale articolului 8 (dreptul la respectarea vietii private). In al doilea rand, CEDO a retinut in cateva investigatii anterioare ilegalitatea interceptarilor si inexactita tea stenogramelor, inclusiv o „lipsa a unor masuri de protectie in cadrul procedurii de interceptare a convorbirilor telefonice pe baza unor mandate de siguranta nationala”.

2) Faza de judecata in prima instanta (efectuata de judecatori)

Faza de judecata in prima instanta trebuie sa concretizeze (sa coroboreze) procesul subiectiv de investigatie (de exemplu colectarea probelor). Aceasta faza poate fi considerata o masura de protectie impotriva subiectivismului organelor de aplicare a legii si al procurorilor si de impiedicare a exceselor si abuzurilor. In Romania, problema a fost aceea ca instantele, in calitate de aparatori decisivi ai integritatii procedurale, nu au putut actiona mereu ca o „limitare benefica” pentru anchetatorii si procurorii cu exces de ambitie. Faza judecatii in instanta s -a confruntat cu urmatoarele aspecte problematice care au afectat in mod negativ dreptul la un proces echitabil:

1. Verdicte „mecanice” confirmative bazate pe interpretari contradictorii ale probatoriului (articolul 6 - n.r. incalcarea art. 6 din Conventia EDO)

In cadrul luptei impotriva coruptiei din Romania, au fost pronuntate verdicte judiciare considerate de CEDO drept „simple reiterari ale concluziilor procurorilor”, hotarari judiciare care au fost insuficiente pentru corectarea viciilor procedurale anterio are, a erorilor sau a neglijentelor comise, spre exemplu, de procurori, de agenti de politie sau de ofiteri SRI. Confirmarea rechizitoriilor fara o analiza critica a determinat o favorizare a acuzarii si o indepartare de la principiile unui proces echitabil. Aceasta practica a semanat cu o operatiune de „copiere” din rechizitorii, fiind o simpla validare a activitatii procurorului de catre judecator (interviu cu un judecator roman sub protectia anonimatului). Cauza Beraru impotriva Romaniei la CEDO exemplif ica aceste vicii ale procedurii judiciare. CEDO a retinut ca „niciuna dintre neregulile constatate in faza de urmarire penala si in cea de judecata in prima instanta nu a fost remediata ulterior de catre instanta de recurs. Desi avea competenta sa verifice toate aspectele cauzei atat in fapt, cat si in drept, Inalta Curte de Casatie si Justitie nu a realizat o noua apreciere a probelor disponibile si a argumentelor de fapt si de drept formulate de parti. Atat Curtea de Apel Bucuresti, cat si Inalta Curte de Casatie si Justitie nu au facut decat sa reitereze constatarile procurorului si nu au analizat plangerile formulate in mod repetat de catre inculpati in legatura cu neregulile din cursul procesului”. (...)

2. Nereguli procedurale in cursul procesului (articolul 6)

In trecut, in faza procesului au fost identificate mai multe vicii de procedura. Printre acestea se numara limitarea „dreptului la aparare”, lipsa unui acces adecvat la dosar al avocatilor si deficiente legate de aprecierea probelor (de exemplu, hotarari judiciare bazate pe inregistrari a caror autenticitate este contestata, lipsa unei investigatii corespunzatoare a metodelor abuzive de investigare). De curand, s-a constatat ca inca din 2014 componenta completelor de judecatori de la Inalta Curte de Casatie si Justitie nu respecta legea. Nerespectarea Legii nr. 255/2013, care impunea o selectie aleatorie a tuturor membrilor unui complet de cinci judecatori (inclusiv a presedintelui) a subminat asadar componenta impartiala a completelor formate din cinci judecatori. In ultimii patru ani, zeci de demnitari de rang inalt au fost judecati de complete constituite in mod neconstitutional. In total, au fost pronuntate 975 de verdicte in dosare penale. Faptul ca aceste verdicte au incalcat in mod automat procedurile unui proces echitabil nu poate fi nici demonstrat, nici respins. Decizia de neconstitutionalitate pronuntata ulterior de Curtea Constitutionala (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018) creeaza o dilema pentru sistemul justitiei penale din Romania. Abaterea de la lege impune adoptarea un ei solutii corective adecvate, care trebuie sa asigure un echilibru intre principiile echitatii, pe de o parte, si continuitatea si eficienta juridica, pe de alta parte.

3) Faza de judecata in caile de atac (apel etc.)

Faza ulterioara judecatii in prima instanta a fost caracterizata de pronuntarea unor hotarari contradictorii. Lipsa unei jurisprudente uniforme in cauzele penale s-a reflectat, spre exemplu, in interpretarea neunitara a probelor. Mai multe hotarari pronuntate in proceduri de recurs in fata Inaltei Curti de Casatie si Justitie s-au bazat pe o interpretare „noua” a unor „probe vechi“ (de exemplu declaratii scrise ale martorilor), in pofida achitarii in fata a doua instante inferioare. Pentru a arata cat de raspandit este acest viciu recurent, ar fi necesare mai multe date sistematice la nivel national. Totusi, dovezile indirecte arata ca impartialitatea justitiei penale nu s -a imbunatatit in Romania, increderea in sistemul judiciar a scazut in ultimii ani pana la un nivel al increderii de aproximativ 30% si un numar din ce in ce mai mare de cetateni si - au cautat dreptatea la CEDO. Lipsa generala de integritate procedurala la nivel intern in cursul fazei de cercetare, de urmarir e penal a si de judecata se reflecta din punct de vedere numeric int r- un numar din ce in ce mai mare de cereri cu care a fost sesizata CEDO (...).

De asemenea, numarul de incalcari concrete ale drepturilor fundamentale a crescut. Cele mai recente statistici ale CEDO arata ca de la ratificarea Conventiei Europene a Drepturilor Omului in 1994, Romania a acumulat 226 de incalcari ale articolului 3 (tratamente inumane sau degradante), 119 incalcari ale articolului 5 (dreptul la libertate si la siguranta) si 437 de incalcari ale articolului 6 (dreptul la un proces echitabil). Conform celor mai recente date CEDO din 2018, Romania se afla pe locul 2 in ceea ce priveste cea mai mare pondere (15,1%) din tot alul cererilor aflate pe rolul CEDO. Luand in considerare numarul de locuitori, Romania se claseaza pe loc ul intai (unul dezonorant) in ceea ce priveste cererile pe cap de locuitor (4,15 la 10.000 de locuitori). Desi numarul mare de cereri si incalcari se refera in prezent doar intr - o mica masura la dosare de coruptie, cresterea ar putea totusi reflecta anumite deficiente sistemice legate de justitia penala. De asemenea, arata cat de problematica este atentia acordata eficientei urmaririi penale a cazurilo r de coruptie in timp ce procesul penal este viciat. (...)

4. Rezumat si analiza concluziilor

Prezenta analiza a activitatii din domeniul anticoruptiei in Romania a dus la concluzii surprinzatoare. Desi multi indicatori legati de capacitate si rezultate au crescut si s-au accelerat, aratand o mai buna eficienta a sistemului judiciar penal, analiza procedurii penale sugereaza si o lipsa a unui proces echitabil si a rezonabilitatii. (...) Desi sistemul penal al Romaniei s-a imbunatatit in ultimii 15 ani cu privire la urmarirea penala eficienta a coruptilor si a devenit mai putin corupt (...), aceasta realizare pozitiva a fost obtinuta in detrimentul impartialitatii, al proce durii corespunzato are si al drepturilor individuale ale acuzatilor, care in timp au inregistrat un declin. (...) In ansamblu, abordarea de drept penal in lupta impotriva coruptiei din Romania a fost caracterizata de un dezechilibru considerabil si de o discrepanta intre justitia distributiva orientata catre rezultate si justitia procedurala. Pe de o parte, putem observa o capacitate sporita si rezultate cantitative. Pe de alta parte, procesul penal in ansamblu este lipsit de integritate si s-a abatut de la principiile echitatii si rezonabilitatii. Cu alte cuvinte, urmarirea penala eficace a cazurilor de coruptie a fost realizata in detrimentul unei urmariri penale echitabile si corecte. Justiti a penala procedurala nu a mai avut loc de justitia penala orientata catre rezultate.

Aceasta impresie a unui proces penal disfunctional a fost confirmata si de interviurile pe care le-am avut cu judecatori, avocati si procurori, care au declarat ca urmarirea si judecarea infractiunilor de coruptie sufera din cauza deficientelor, abaterilor, abuzurilor, anomaliilor si injustitiei. Un intervievat a sustinut ca justitia penala din Romania este asemenea unei loterii si nu stii niciodata daca vei fi condamnat sau achitat. In ultimii ani, s - au inmultit vocile critice care scot la lumina situatii de injustitie si abuz, excese si abateri de la proceduri juridice si constitutionale interne, dar si de la principii europene ale drepturilor omului (de exemplu, dreptul la un proces echitabil).

Orice cauza nobila sau virtute se poate transforma intr-un viciu prin exces. Nu degeaba interzicerea excesului (respectiv moderatia) este un principiu fundamental al statului de drept. Din pacate, justitia penala din Romania a neglijat principiul rezonabilitatii in favoarea eficientei urmaririi penale. Acest lucru a fost vizibil in acumularea excesiva de informatii de la serviciile secrete si utilizarea in exces a activitatilor de supraveghere la cererea procurorilor, cresterea excesiva a volumului probatoriului si colectarea probelor de catre procurori la dosar, numarul din ce in ce mai mare de mandate de interceptare si reiterarea superficiala de catre judecatori a acuzatiilor aduse de procurori (justitie penala confirmativa). Autoritatile romane au putut astfel prezenta din ce in ce mai multe rezultate cantitative la Bruxelles, Strasbourg si in mass- media interna si internationala ca dov ada a progreselor inregistrate. Rezultatele cantitative au avut intaietate asupra proceselor calitative in fiecare stadiu si in fiecare etapa a lantului anticoruptiei.

Acest progres bazat pe rezultate si eficienta a creat in timp mitul unei povesti de succes a Romaniei (...). A fost un „succes” al eficientei in detrimentul calitatii procedurale. In loc sa analizeze cu mai mare atentie „cutia neagra” a procesului penal din ce in ce mai deficitar din spatele numarului in crestere de „rezultate”, Comisia Europeana a continuat sa insiste pe consolidarea si extinderea bilantului de rezultate prin investigarea cazurilor de coruptie la nivel inalt si producerea de „rezultate convingatoare si tangibile” (...). MCV nu a putut diminua impactul viciilor din justitia penala din Romania, ci mai degraba le -a exacerbat. (...)

Cu toate acestea, „povestea de succes” a Romaniei a avut si o „latura tragica” pe care multi au cunoscut-o, dar despre care nimeni nu indrazn ea sa vorbeasca: nenumarate victime colaterale, care au fost retinute, puse sub acuzare, urmarite penal fara garantiile unui proces echitabil si in unele cazuri achitate dupa multi ani de lupta dureroasa cu un sistem de justitie penala deficitar. Goana dupa rezultate, prestigiu si putere, la care s - au adaugat ambitii personale, cifre si statistici cantitative a produs un exces sistemic orientat spre rezultate, care nu a fost tinut in frau in mod eficient. Procesul de acumulare de „rezultate organizationale” disparate nu a fost tinut in frau nici de catre sefii parchetelor si directiilor anticoruptie, nici de catre Consiliul Superior al Magistraturii (deseori dominat de procurori) si Inspectia Judiciara. Comisiile de control parlamentar asupra activitatilor serviciilor de informatii au fost constituite in mod superficial, in baza unor legi invechite si continua sa fie o „lucrare neterminata”. (...)

Comisia Europeana, ambasadele straine, cea mai mare parte a presei si a societatii civile – in loc sa semnaleze si sa atraga atentia asupra excesului si procedurilor inechitabile, in loc sa ceara un control benefic in cazul procurorilor prea ambitiosi si uneori abuzivi ai diferitelor structuri teritoriale ale DNA – au ales sa aseze un val al tacerii peste aceste aspecte. Cu toate acestea, este posibil ca acest pact transnational al tacerii sa fi reprezentat o piedica in calea responsabilitatii si cel putin sa fi intarziat procesul de autocorectie a unui sistem deficitar. Desi Curtea Constitutionala, in calitate de „Gardian al Constitutiei”, s-a dovedit in ultimii ani o bariera eficienta in fata abuzului si excesului, sunt necesare masuri mai concrete (procedurale, etice, juridice si organizationale) pentru a restabili un sistem de justitie penala echitabil, cu fata umana.

Aceste masuri corective sunt in prezent contestate. In Romania, pot fi identificate doua factiuni concurente. Ele reflecta o lupta stransa intre sustinatorii justitiei procedurale si cei ai justitiei distributive (orientata catre rezultate). Pe de o parte, se observa o factiune din ce in ce mai mare de grupuri afectate, sensibilizate si bine informate (avocati, magistrati, reprezentanti ai ONG-urilor, parlamentari afectati si reprezentanti ai guvernului), precum si Curtea Constitutionala, care au observat excesele si injustitia procedurala ale sistemului penal. Acestia incearca sa introduca mijloace procedurale de protectie si solutii juridice impotriva efectelor patologice ale activitatii i n domeniul anticoruptiei orientate catre rezultate.

Pe de alta parte, exista sustinatori ferventi ai unei lupte anticoruptie eficiente, care minimalizeaza excesele, abuzurile si abaterile de la cursul justitiei procedurale. Acestia sustin ca proportia a buzurilor si a incalcarilor proceselor echitabile afecteaza numai o mica parte din totalul dosarelor anticoruptie. Ei sustin ca multe incalcari ale dreptului la un proces echitabil au avut loc in baza vechiului Cod Penal si a vechiului Cod de Procedura Penala, insa in acelasi timp recunosc ca noile coduri sunt neunitare, ca multe dintre articolele acestora au fost declarate neconstitutionale si ca lasa mult loc de interpretari judiciare diferite. Unii dintre sustinatorii luptei anticoruptie sustin ca dimen siunea coruptiei in Romania este atat de mare, incat o inechitate procedurala temporara (lipsa unor standarde inalte pentru un proces echitabil, nereguli, victime colaterale) pot fi justificate de „scopurile nobile”, respectiv de lupta eficienta impotriva coruptiei pentru infaptuirea justitiei. Un judecator de rang inalt a sustinut de curand ca: „Lupta anticoruptie, inceputa de procurorii Daniel Morar si apoi L. C. Kovesi, trebuie sa continue. Anticoruptia este o politica de stat a oricarei tari civilizate”.

In mod similar, Comisia Europeana, care a ignorat ani la rand abuzurile si abaterile de la cercetari, urmariri penale si procese echitabile in raportarile sale MCV regulate, continua sa insiste pe eficienta si rezultate. Intr - o comunicare recenta catre guvernul roman, domnul Timmermans a continuat sa sublinieze „obligatia de a urmari penal in mod eficient si de a pedepsi infractiunile”, de a respecta tratatele, legislatia UE si cerintele MCV (pacta sunt servanda). In plus, a solicitat premierului Romaniei sa verifice daca modificarile legislative si prevederile procedurale avute in vedere afecteaza „capacitatea si eficienta investigatiilor si urmaririlor penale”. Comisia Europeana a incercat recent sa se elibereze de responsabilitatea unei evaluari complete a activitatii din domeniul anticoruptiei din Romania prin mentionarea limitelor MCV. Comisia a sustinut ca „Functionarea serviciilor de informatii nu este o chestiune de care sa se ocupe UE si se afla in afara limitelor MCV” (...). Lipsa unor criterii de evaluare din MCV privind activitatile desfasurate de Serviciul Roman de Informatii impreuna cu organele judiciare si de urmarire penala competente, precum si lipsa unor indicatori pentru evaluarea incalcarilor dreptului la un proces echitabil se reflecta in deficitul de evaluare de catre UE a statului de drept (...) si constituie unul dintre motivele pentru care anumite recomandari ale sale sunt eronate.

In contextul din Romania, solicitarile unilaterale pentru o urmarire penala mai eficienta reflecta rationamentul simplist fiat justitia et pereat mundus, adica ajungerea cu orice pret la o justitie centrata pe rezultate (o urmarire penala eficienta), in sens similar aforismului consecventialist „scopul (nobil) scuza mijloacele (inadecvate)”. Oare justitia penala ar trebui sa se concentreze in principal pe rezultate distributive, sau ar trebui sa tina cont de aspecte de justitie procedurala (cum ar fi, de pi lda, procesul echitabil)? Decizia referitoare la cum ar putea sa arate pe viitor un sistem de justitie care sa functioneze corespunzator ar trebui, desigur, sa le apartina chiar romanilor, ale caror opinii pe aceasta tema sunt divizate. O (re)echilibrare a ambelor aspecte ale justitie i penale pare rezonabila. Poate ca abordarea mea diferentiata in evalu area activit atii anticoruptie – care face distinctie intre procesele de intrari (input) si cele de iesiri (output) – ar putea fi de ajutor, in sensul ca ar putea deschide anumiti ochi si ar putea reconcilia polarizarile de la nivel judiciar, politic si la nivel de societate. Urmarirea eficienta ar putea fi conjugata cu proce dura just a si integritatea, insa pentru aceasta ar fi nevoie de consens politic si de o solutie colectiva, generata de toate partile implicate in proce dura penala. (...)

5. Concluzie (...)

In abordarea la nivel penal practicata de Romania in lupta impotriva coruptiei, au intervenit o dilema si un dezechilibru din ce in ce mai mare intre doua obiective aparent incompatibile:

1. Obiectivul nobil al unei urmariri penale eficiente, in avantajul societatii si al intereselor financiare ale Uniunii Europene (justitie centrata pe rezultate), si

2. Obiectivul integritatii si echitatii procesului penal, in beneficiul si pentru protectia drepturilor individuale si a libertatilor cetatenesti (justitia procedurala). Primul obiectiv a fost atins cu ajutorul unei capacitati institutionale mai puternice si prin volumul din ce in ce mai mare de rezultate, insa aspecte le procedurale ale procesului echitabil au fost neglijate. O parte dintre serviciile de informatii, organele de urmarire penala si sistemul judiciar au functionat conform motto-ului Fiat Justitia et pereat mundus, in sensul de a se face dreptate si a se combate coruptia cu orice pret, chiar cu sacrificiul procesului echitabil, rezonabilitatii si al statului de drept.

Nerespectarea integritatii procedurale a contribuit la aparitia unor excese si abateri care, in prezent, sunt condamnate in modul cel mai vehement de acele grupuri bine informate din cadrul societatii care conlucreaza indeaproape cu aparatul de (in)justitie penala, respectiv avocati, magistrati, oficialitati de rang inalt. Perceptia faptului ca se comite o injustitie in desfasurarea urmaririi in cazurile de coruptie a mobilizat si asociatia europeana a magistratilor, precum si avocati din strainatate, specializati in drept international. Acestia din urma sunt perceputi ca avocati platiti ai oligarhilor pusi sub urmarire, desi pot fi, pur si simpl u, avocatii unui proces echitabil si un ajutor in limitarea exceselor. Contra-miscarea protectiva a grupurilor afectate si ingrijorate include si „victime colaterale”, care au avut de suferit in urma exceselor identificate si a abaterilor de la o urmarire penala si un proces penal corespunzatoare. Aceste grupuri au un prag mai scazut de toleranta fata de abuzul de procedura si injustitia procedurala, si s-au mobilizat impotriva anticoruptiei pe Facebook, prin scrisori deschise, actiuni de sensibilizare si actiuni civice. Din ce in ce mai multi oameni din cadrul societatii li se alatura, fapt reflectat de protestul impotriva unui aparat anticoruptie autonom, care sa nu poata fi tras la raspundere; privit initial ca o protectie necesara societatii in scopul combaterii amenintarilor coruptiei, acest aparat este acuzat ca se transforma intr - un sistem care isi serveste propriile interese si care a devenit un pericol pentru unitatea politica si pentru societate.

O justitie care isi serveste propriile interese sau care este autotelica (joustice pour la justice) si care nu tine cont de nevoile cetatenilor si de drepturile fundamentale ale acestora nu denota o conduita nobila si corespunzatoare. Mobilizarea actuala impotriva injustitiei procedurale poate fi privita ca o miscare de protectie impotriva unei campanii anticoruptie deraiate, care a urmarit, cu orice pret, eficienta unei „justitii centrate pe rezultate”. Ca atare, constatarile rezultate in urma analizei mele privind existenta unui numar mai mare de rezultate, a unui numar mai mare de abateri, dar si a unei mobilizari din ce in ce mai mari impotriva acestora reflecta o interactiune dialectica a unui proces ambitios de europenizare care a luat-o pe o cale gresita si trebuie corectat. Deciziile recente de neconstitutionalitate pronuntate de Curtea Constitutionala a Romaniei si verdictele CEDO pot fi privite drept masuri necesare, corective si coercitive impotriva abaterilor organiza tionale si civiliza tionale de la principiile rezonabilit atii si echitatii. Daca aceste masuri ex post vor fi suficiente pentru a imbunatati intregul lant al activitatii penale anticoruptie este o intrebare care isi va afla raspunsul in viitor. Pana acum, constatarile mele au cel putin o implicatie semnificativa, ce ridica o dilema complexa pentru reformatori. In lipsa unor garantii suficiente (de ordin juridic, democratic, constitutional si procedural) contra exceselor si a abuzurilor, lupta impotriva coruptiei printr-o abordare penala, represiva si birocratica poate adanci injustitia procedurala si poate submina dezvoltarea statului de drept”.

* Cititi aici studiul in limba romana

* Cititi aici studiul in limba engleza