SLUGA TOT SLUGA RAMANE – Cu dosar la DNA in anii in care presta in CSM si inchidea ochii la abuzurile comise impotriva colegilor sai, gudurandu-se in schimb pe langa generalul SRI Florian Coldea, judecatorul Horatius Dumbrava intra in corul magistratilor activisti speriati de SIIJ: “Crearea acestei Sectii este o imensa greseala... Nu stiu cat va mai rezista o astfel de structura artificiala in sistemul si dinamica Ministerului Public” (Galerie Foto)

Vineri, 12 iulie 2019 13:55 | Scris de George TARATA | pdf | print | email

Vi-l mai amintiti pe judecatorul Horatius Dumbrava? Un fost membru al CSM in anii de teroare ai “Binomului DNA-SRI”, ani in care multi dintre colegii sai cadeau victime unor abuzuri ingrozitoare, fara ca Dumbrava sa se arate revoltat de ceea ce se intampla sau de santajarea a 3000 de magistrati cu dosare fabricate de DNA. Un personaj care pe la bilanturile triumfaliste ale DNA se baga in seama cu marele sef al “Binomului”, generalul SRI Florian Coldea, sau care participa la cursurile de instruire ale generalului SRI Dumitru Dumbrava, responsabilul cu “campul tactic” din instante si parchete, asa cum se poate vedea din pozele de mai jos.


Tinut el insusi de DNA cu dosar in anii in care activa in CSM, dosar finalizat cu clasare in urma cu cateva luni, judecatorul Horatius Dumbrava (foto) s-a alaturat corului de magistrati activisti care solicita desfiintarea Sectiei pentru investigarea infractiunilor din justitie (SIIJ). Intr-o declaratie publicata de site-ul Monitorul Justitiei, Horatius Dumbrava acuza ca SIIJ este ar fi structura artifical creata in sistemul si dinamica Ministerul Public, motiv pentru care nu stie cat va mai rezista. Acelasi Horatius Dumbrava, despre care ne amintim ca a incercat sa obtina o sinecura la conducerea INM dupa plecarea din CSM, tine sa sublinieze ca inca de la inceput a atras atentia ca infiintarea Sectiei ar fi o imensa greseala.

Iata declaratiile judecatorului Horatius Dumbrava prezentate de Monitorul Justitiei:

“Sunt cel putin doua ratiuni ce ma fac sa cred ca aceste disensiuni pot fi rezolvate (n.r. - disensiunile din CSM). Prima ar fi legata de existenta a insusi obiectului disensiunii: existenta si functionarea acestei Sectii Speciale. Am spus inca de la momentul in care s-a propus de o asociatie profesionala in spatiul public crearea acestei Sectii, ca este o imensa greseala crearea ei. (...) Pe de alta parte, trebuie spus ca aceasta Sectie exista prin vointa legiuitorului. Atat cat va mai exista. Pentru ca nu stiu cat va mai rezista o astfel de structura artificiala in sistemul si dinamica Ministerului Public, dat fiind faptul ca marea majoritate a magistratilor nu a fost de acord cu crearea ei, iar organizatiile europene relevante, GRECO, Comisia de la Venetia si Comisia Europeana, critica existenta ei”.

Abuz in serviciu clar ca lumina zilei

Cam astea sunt alegatiile lui Dumbrava. In schimb, o pozitie extrem de sanatoasa legata de ceea ce se intampla in CSM vine din partea unui alt membru al Consiliului. Este vorba despre avocatul Adrian Toni Neacsu, fost judecator. Intr-o declaratie prezentata tot de Monitorul Justitiei, Neacsu acuza actiunile unor membri CSM care blocheaza activitatea Consiliului, si atrage atentia ca in cazul de fata avem de-a face inclusiv cu un abuz in serviciu:

Refuzul explicit al unor membri CSM de a participa la sedintele de Plen si a asigura astfel cvorumul echivaleaza cu blocarea activitatii acestei institutii. CSM functioneaza exclusiv prin sedintele de Plen si Sectii, in afara acestora, CSM nu poate lua nici o hotarare, este ca si cum nu ar exista. Blocajul functionarii unei autoritati constitutionale este de o gravitate pe care putina lume si-o poate imagina. Este ca si cum o parte din Constitutie ar fi suspendata prin vointa catorva judecatori si procurori pe care intamplarea ii face sa detina demnitatea publica de membri CSM. Singurele remedii pe care le vad sunt chiar cele prevazute de lege si anume raspunderea penala pentru un abuz in serviciu cu consecinte grave pentru functionarea statului de drept in Romania, respectiv raspunderea disciplinara pentru neexercitarea obligatiilor de serviciu aferente functiei de demnitate publica detinuta. Calitatea de membru CSM nu poate fi exercitata prin santaj, ultimatumuri nelegale si dispret fata de Constitutie si obligatiile legale”.

In final, va prezentam niste imagini mai vechi, de la unul dintre bilanturile DNA, in care judecatorul Horatius Dumbrava statea cumintel pe langa pe langa generalul SRI Florian Coldea si discuta atent cu generalul SRI Dumitru Dumbrava, responsabil cu “campul tactic”, la cursurile de instruire pe care acesta le tinea magistratilor:

Accesari:3486