Autoproclamata "partenera de nadejde a procurorilor" Livia Stanciu (foto) mai avea putin si spunea ca protocoalele dintre PICCJ si SRI nu au existat vreodata in Romania, asa cum nu au existat nici plicurile galbene venite in timpul sedintelor de judecata la Inalta Curte, pe baza de camp tactic si protocoale, si nici sedintele de instruire tinute judecatorilor supremi de taticul campului tactic generalul (r) Dumitru Dumbrava de la SRI. Nu a spus insa aceste lucruri, pentru ca, poate, batea prea tare la ochi. Ce crede insa Livia Stanciu, in prezent judecator la Curtea Constitutionala a Romaniei, si ce a si spus este ca prin semnarea celor doua protocoale cu Serviciul Roman de Informatii, PICCJ nu si-a incalcat competentele, nu a imixtionat in competenta Parlamentului de a legifera, nu a investit SRI sa desfasoare activitati specifice organelor de cercetare penala, si nu a modificat ori completat continutul normelor procedurale in vigoare.

Intr-adevar, spunem si noi, nu a modificat ori completat continutul normelor in vigoare, pentru ca prin semnarea protocoalelor de catre SRI si PICCJ, pana mai recent secrete, s-a creat practic o legislatie paralela celei adoptate de Parlamentul Romaniei, unica puterea legislativa! Ce frumos se intorc si se imbraca niste cuvinte in Drept...

Pretinsa lipsa de nocivitate a Protocoalelor PICCJ-SRI si pretinsa legalitate a acestora sunt invocate in opinia separata formulata de judecatoarea CCR Livia Stanciu, impreuna cu colegul sau, judecatorul Stefan Minea, in cadrul Deciziei nr. 62/2019 prin care CCR a stabilit cu majoritate ca protocoalul semnat in 2009 de Laura Kovesi, Florian Coldea, George Maior si procuroarea Gabriela Scutea (pentru Tiberiu Nitu) este nelegal.

Distinct de majoritatea colegilor din CCR, judecatoarea Livia Stanciu, si-a exprimat convingerea in opinia separata, ca nu se poate retine caracterul nelegal al protocoalelor SRI-PICCJ, "pentru a se anula toate eforturile justitiei penale din ultimii ani, in masura in care nu se dovedeste existenta unor reale probleme de fond, pentru care exista, oricum, remedii legale in cazurile individuale".

Livia Stanciu: „Veti avea intotdeauna in judecatorul Stanciu un partener de nadejde, un partener total si neconditionat in lupta pe care o realizati in combaterea coruptiei, doar asa vom reusi sa invingem acest fenomen”

Grozavia argumentelor oferite de Livia Stanciu pentru a da o aparenta de legalitate protocoalelor SRI-PICCJ merge pana acolo incat partenera procurorilor (asa cum s-a prezentat in cadrul unuia dintre bilanturile fastuoase ale DNA de pe vremea lui Kovesi de la Cercul Militar din Capitala) a sustinut ca in protocoale nu era detaliat decat modul in care fiecare dintre cele doua institutii trebuie sa-si exercite atributiile conferite de lege, neputand fi stabilita imixtiunea in activitatea Parlamentului, pentru a se constata in consecinta ca prin protocol s-a legiferat.

Culmea este ca tot Stanciu este cea care recunoaste in opinia separata ca "prin protocolul din anul 2009 s-a reglementat o procedura de lucru de punere in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, cu respectarea Codului de procedura penala". Noi zicem ca atat timp cat este vorba despre o reglementare, cu stabilirea atributiilor unei institutii, altele decat cele prevazute de lege, este clar o adaugare la lege. Adaugare facuta prin protocol secret, care ani de zile si-a produs efectele, lucru retinut chiar si in hotarari ale instantelor de judecata!

Iata ce declara Stanciu la bilantul DNA in februarie 2014: „Veti avea intotdeauna in judecatorul Stanciu un partener de nadejde, un partener total si neconditionat in lupta pe care o realizati in combaterea coruptiei, doar asa vom reusi sa invingem acest fenomen”.

Sa radem cu Stanciu: judecatorii nu au stiut nimic de protocoale

De departe cea mai tare scuza a lui Stanciu pentru a minimiza efectele protocolului nelegal semnat de Kovesi, Maior, Coldea si Scutea si pentru a-si scoate partenerii din incurcatura este ca, atentie, judecatorii nu ar fi stiut nimic de aceste protocoale. Livia Stanciu chiar garanteaza ca nicio hotarare nu s-a luat in baza acestor protocoale, ci doar pe actele de urmarire penala intocmite pe lege, nu pe protocoale. Noi ne amintim ca tot in 2009 a fost semnat un protocol cu SRI si PICCJ si de Inalta Curte de Casatie si Justitie, acesta fiind valabil multa vreme, inclusiv cand instanta suprema era condusa (in 2 mandate) chiar de Livia Stanciu, astfel ca ne este greu sa acceptam si sa credem ca judecatorii nu aveau cunostinta de existenta protocoalelor. Cu atat mai mult cu cat, reiteram, unul dintre exponentii Statului paralel, respectiv generalul (r) Dumitru Dumbrava instruia judecatorii ICCJ chiar in sediul instantei mangeriate de Stanciu. Pai, cum vine asta? Cine oare crede asa ceva?

Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in ultimii ani, mai cu seama de cand Stanciu nu mai e la ICCJ, au aparut mai multe documente intocmite de procurori in dosare trimise in instante, chiar si la ICCJ, precum si hotarari ale Inaltei Curti in care se face referire la protocoalele SRI-PICCJ si la efectele acestora.

Recomandam inainte de citirea opiniei separate a Liviei Stanciu administrarea unui antivomitiv!

Publicam in continuare aspecte relevante din Opinia separata formulata de judecatorii constitutionali Livia Stanciu si Stefan Minea:

"Din cele expuse mai sus rezulta ca:

- prin semnarea celor doua protocoale cu Serviciul Roman de Informatii, Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie nu si-a incalcat propriile competente si nici competenta Parlamentului Romaniei de a legifera, neinvestind Serviciul Roman de Informatii cu competenta de a desfasura activitati specifice organelor de cercetare penala, nefiind modificat ori completat continutul normelor procedurale in vigoare;

- protocoalele de cooperare au avut ca scop incheierea unui angajament de cooperare pentru atingerea unor obiective comune, astfel cum acestea au fost stabilite de cadrul normativ in vigoare, precum si misiunea de a standardiza proceduri de lucru riguroase, care sa permita auditarea exercitarii atributiilor legale;

- domeniile de cooperare ale protocoalelor nu extind competentele institutionale ale Ministerului Public si nici pe cele ale Serviciului Roman de Informatii;

- cele doua protocoale reprezinta, in realitate, un acord de vointa prin care cele doua institutii publice, in indeplinirea obligatiilor lor legale in domeniul securitatii nationale, au stabilit continutul dreptului si obligatiei corelative de cooperare institutionala in domeniile legale specializate (respectiv, domeniile combaterii si prevenirii terorismului, ale criminalitatii organizate, traficului de persoane, traficului si consumului ilicit de droguri, protectiei informatiilor clasificate, regimul strainilor in Romania, declararea indezirabililor pe teritoriul Romaniei), cooperare constand in:

-transmiterea de informatii, valorificarea acestora,

-schimbul de informatii, date, documente si materiale,

-punerea la dispozitie a informatiilor relevante si utile,

-corelarea activitatilor, acordarea de asistenta de specialitate din partea SRI,

-transmiterea reciproca a rezultatelor analizei asupra criminalitatii,

-elaborarea si derularea de catre parti de strategii, actiuni si programe comune.

- prin protocolul din anul 2009 s-a reglementat o procedura de lucru de punere in executare a mandatelor de supraveghere tehnica, cu respectarea Codului de procedura penala, in forma in vigoare la acea data, procedura care sa asigure confidentialitatea si protectia informatiilor si o practica unitara in aceasta materie. Prin incheierea protocolului s-a instituit un mod unitar de abordare a aspectelor practice ce tineau de efectuarea interceptarilor, o standardizare a intocmirii si circulatiei documentelor de punere in aplicare a actelor de autorizare si a rezultatelor interceptarilor in dosarele penale. Rolul Serviciului Roman de Informatii a fost unul circumscris exclusiv sprijinului tehnic acordat Parchetului, in indeplinrea atributiei acestuia din urma de punere in aplicare a actelor de autorizare emise potrivit prevederilor art. 911 – 915 si art.98 din Codul de procedura penala;

- incheierea protocoalelor de colaborare intre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii nu poate fi calificata din punct de vedere juridic, drept o exercitare a unor competente care sa rezide, in mod direct din textul Constitutiei, nefiind prevazute expres in Constitutia Romaniei, ci doar in legile infraconstitutionale la care, de altfel, s-a facut trimitere in continutul acestor protocoale.

- practic, nu exista vreo atributie constitutionala expresa, care sa permita calificarea situatiei expuse, in prezenta cauza, ca reprezentand un conflict juridic de natura constitutionala, atat atributiile PICCJ, cat si cele ale SRI, detaliate in continutul acestor protocoale, fiind doar atributii de rang legal.

- nici Parchetul de pe langa inalta Curte de Casatie si Justitie si nici Serviciul Roman de Informatii nu s-au abatut de la competente constitutionale, ci au exercitat competente ce izvorasc din legi infraconstitutionale, mai exact din legi subsecvente Legii fundamentale, astfel ca in cauza de fata nu ne aflam in prezenta unui conflict juridic de natura constitutionala. (...)

Din punctul nostru de vedere, protocoalele de colaborare semnate de PICCJ cu SRI nu sunt acte administrative, deoarece nu prezinta trasaturile caracteristice ale unui act administrativ tipic, astfel cum acestea sunt transate prin definitia legala cuprinsa in art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ.

Chiar daca aceste protocoale emana de la autoritati publice, scopul emiterii lor nu a fost producerea de efecte juridice de sine statatoare, specifice dreptului administrativ, intrucat le lipseste dimensiunea de a da nastere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, drepturi sau obligatii in privinta unui subiect de drept.

Aceste protocoale reprezinta doar acte care stabilesc proceduri interne de lucru, de cooperare institutionala intre cele doua autoritati mentionate anterior, respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si Serviciul Roman de Informatii, mai exact de cooperare in domeniul securitatii nationale, astfel cum acest concept este definit de Legea nr.51/1991 privind securitatea nationala a Romaniei, in vederea accesarii si utilizarii unor proceduri (set de principii comune, etape/reguli procedurale) cu ocazia indeplinirii atributiilor legale stabilite in competenta acestor autoritati.

Totodata, protocoalele de colaborare sunt acte juridice bilaterale/multilaterale, care ar putea induce ideea de ”contract”, deoarece elementul principal al unui contract il reprezinta ”acordul de vointe” (consimtamantul), insa din punctul nostru de vedere, nu se poate retine ca aceste acte juridice ar avea natura unor contracte administrative, asimilate actelor administrative, potrivit Legii contenciosului administrativ. Aceasta deoarece, de esenta contractelor administrative este faptul ca, ceea ce le guverneaza este punerea in valoare a proprietatii publice. Nu orice contract este asimilat actelor administrative, ci numai cele circumscrise celor patru categorii prevazute de art.2 alin.(1) lit.c) teza finala din Legea nr.554/2004. Potrivit acestor din urma dispozitii legale, se includ in categoria contractelor administrative, a caror incheiere, executare sau modificare este supusa cenzurii instantei de contencios administrativ, contractele incheiate de autoritatile publice care au ca obiect punerea in valoare a bunurilor proprietate publica, executarea lucrarilor de interes public, prestarea serviciilor publice sau achizitii publice.

Intrucat, nu se poate sustine ca protocoalele de colaborare au ca obiect cele mentionate anterior, atunci, concluzia fireasca este aceea ca ele nu pot avea nici natura juridica a unor contracte administrative, asimilate actelor administrative, potrivit Legii contenciosului administrativ. (...)

Verificarea legalitatii administrarii probelor este de competenta exclusiva a instantelor de judecata

Judecatorii nu au avut cunostinta de existenta protocoalelor de colaborare dintre PICCJ si SRI si, nefiind in masura a le analiza, niciunul dintre aceste protocoale nu a fost de natura sa-i influenteze in luarea hotararilor judecatoresti. Ca atare, este evident ca nicio decizie judecatoreasca nu s-a putut fundamenta pe aceste instrumente de informare, mai cu seama ca judecatorul s-a pronuntat doar asupra actelor de urmarire penala indeplinite de organele judiciare si asupra probelor obtinute de catre acestea. Actele de urmarire penala sunt supuse cenzurii judecatorului sau instantei de judecata si ele sunt sau nu legale, in raport cu legea in vigoare la momentul efectuarii lor si nu in raport cu existenta vreunui protocol interinstitutional.

Totodata, nu poate fi vorba nici despre imposibilitatea persoanelor acuzate de a invoca, pe durata urmaririi penale sau a judecatii, nulitatile prevazute de Codul de procedura penala privind eventualul mod nelegal de administrare a probelor, nulitati pe care legiuitorul le-a prevazut in vederea protejarii dreptului constitutional la aparare al persoanei, a dreptului la un proces echitabil si la acces efectiv la justitie si nici despre imposibilitatea instantelor de a se pronunta efectiv pe legalitatea acestor probe.

Pe de alta parte, in situatia unei suspiciuni de incalcare a competentei functionale in efectuarea urmaririi penale, verificarea legalitatii administrarii probelor este de competenta exclusiva a instantelor de judecata, avand in vedere ca toti magistratii au drept de acces la informatii clasificate, iar avocatului inculpatului i se poate acorda acest acces la cerere. (...)

Prin urmare, nu se poate sustine –asa cum a aratat autorul sesizarii - ca Ministerul Public ar fi determinat judecatorii, prin incheierea acestor protocoale, sa se supuna nu doar legii, ci si unor protocoale de cooperare secreta cu SRI si nici ca acestia ar fi judecat cauzele, fara sa cunoasca, in baza unor probe adunate in temeiul acestor protocoale secrete, care le-au scapat cenzurii lor.

O interpretare in acest sens ar conduce la situatii inacceptabile, in care orice pretinsa neaplicare sau aplicare pretins gresita a dispozitiilor unei legi (nu a Constitutiei Romaniei) unei situatii de fapt specifice, stabilite intr-un anumit dosar, sa poata face obiectul unei sesizari pentru solutionarea unui pretins conflict juridic de natura constitutionala intre autoritatea judecatoreasca si autoritatea legislativa.

Nu se poate profita de echivocul promovat intens mediatic al „caracterului nelegal” al protocoalelor P.I.C.C.J. – S.R.I., pentru a se anula toate eforturile justitiei penale din ultimii ani, in masura in care nu se dovedeste existenta unor reale probleme de fond, pentru care exista, oricum, remedii legale in cazurile individuale.

Incercarea de distorsionare a continutului protocolului incheiat de P.I.C.C.J. cu S.R.I. in anul 2009 - in directia invocarii generalizate, in toate cauzele penale, a necompetentei functionale a organelor judiciare in efectuarea urmaririi penale, sanctionabila cu nulitatea absoluta si cu consecinta excluderii tuturor probelor obtinute in acest context - este lipsita de fundament juridic si trebuie combatuta, inclusiv prin prisma atingerii aduse insesi securitatii raporturilor juridice ce au fundamentat, la un moment dat, condamnari penale, ce nu mai pot fi repuse in discutie prin artificii nelegale si de natura a contraveni jurisprudentei CEDO. (...)

Fata de toate aspectele mentionate mai sus, consideram ca:

- in cauza nu a existat si nu exista un conflict juridic de natura constitutionala intre Ministerul Public - Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de-o parte, si Parlamentul Romaniei, Inalta Curte de Casatie si Justitie si celelalte instante judecatoresti, pe de alta parte, deoarece nu sunt intrunite elementele constitutive ale unui conflict juridic de natura constitutionala, astfel cum acestea au fost stabilite in jurisprudenta Curtii, in cadrul fixat chiar de instanta de contencios constitutional pentru acest tip de cauze;

- conduita Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie de a incheia protocoale cu Serviciul Roman de Informatii nu a fost de natura a determina un blocaj institutional, intrucat, prin continutul lor aceste protocoale nu au reprezentat decat o detaliere a modului in care fiecare dintre cele doua institutii se impunea a-si exercita atributiile conferite de lege in domeniile mentionate expres in cele doua protocoale, astfel ca,

- nu s-a putut stabili o depasire din partea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a limitelor de competenta pe care legea i le confera;

-nu s-a putut stabili o imixtiune din partea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in competentele conferite de Legea fundamentala Parlamentului Romaniei;

- nu s-a putut stabili o incalcare a principiului cooperarii loiale intre autoritati din partea Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

JUDECATORI,

Prof.univ.dr. Mircea Stefan MINEA

Dr. Livia Doina STANCIU"

*Cititi aici Decizia CCR nr. 62/2019