Reintroducerea coruptiei in categoria vulnerabilitatilor la adresa securitatii nationale, anuntata deja de presedintele Nicusor Dan, ar intoarce Romania in perioada de dinainte de 2016, ani in care SRI s-a implicat in activitatile de urmarire penala, iar securitatea nationala a fost transformata intr-un instrument politic folosit pentru supravegherea in masa a oamenilor, sub pretextul luptei impotriva coruptiei. Avertismentul este lansat de avocatul Adrian Toni Neacsu, intr-o excelenta analiza postata miercuri, 15 octombrie 2025, pe pagina sa de Facebook.

Astfel, reputatul jurist precizeaza ca reintroducerea coruptiei ca vulnerabilitate nationala ridica serioase probleme de constitutionalitate. In primul rand, oricat ar fi de de nociva, arata Neacsu, coruptia este o infractiune ordinara, reglementata deja de Codul penal si combatuta prin mijloace judiciare, nu prin mandate de siguranta nationala.

In al doilea rand, catalogarea coruptiei ca vulnerabilitate la adresa securitatii nationale ar permite SRI sa redobandeasca atributii operative in domeniul urmaririi penale, sub pretextul apararii securitatii, ceea ce contravine deciziilor CCR nr. 51/2016 si nr. 91/2018, care au limitat expres rolul serviciilor in procesul penal. “In esenta, am reveni la logica pre-2016, in care serviciile de informatii deveneau 'furnizori de probe', intr-un spatiu gri juridic”, afirma Neacsu.

Nu in ultimul rand, subliniaza Adrian Toni Neacsu, reintroducerea coruptiei in categoria vulnerabilitatilor la adresa securitatii nationale ar putea transforma notiunea de securitate nationala intr-un instrument politic, susceptibil de a fi folosit pentru supravegherea generalizata sub pretextul luptei anticoruptie.

Prezentam analiza avocatului Adrian Toni Neacsu:

“De la securitizare la desecuritizare si din nou SRI-zare?

1. O Curte intre doua paradigme

Evolutia jurisprudentei Curtii Constitutionale a Romaniei in materia securitatii nationale a fost o pendulare constanta intre doua extreme: protectia statului si protectia cetateanului. In ultimele trei decenii, sensul juridic al acestei notiuni s-a dilatat si restrans pe rand, ca o lentila care focalizeaza lumina, dar uneori o si deformeaza.

Dupa anii ’90, cand securitatea era echivalata cu apararea secretului de stat, si perioada 2004–2010, marcata de o 'securitizare' excesiva a societatii, Curtea a virat, dupa 2016, catre o abordare drept-fundamentalista, limitand rolul serviciilor de informatii si sanctionand ambiguitatile Legii nr. 51/1991. Aceasta evolutie a fost salutata de cei care iubesc statul de drept ca o revenire la normalitatea constitutionala: securitatea statului trebuie sa fie instrumentul libertatii, nu pretextul restrangerii ei.

Fiecare dintre cele 2 mari paradigme a reflectat o etapa istorica si o viziune diferita despre raportul dintre stat si cetatean, dintre libertate si siguranta.

2. Prima etapa: protectia statului

In anii '90, Curtea Constitutionala se afla inca sub influenta reflexelor statului de tip clasic, pentru care 'securitatea' insemna protejarea secretului de stat si a ordinii constitutionale.

Prin decizii precum nr. 341/1997 si nr. 190/1999, Curtea a legat securitatea de apararea informatiilor clasificate, a integritatii teritoriale si a valorilor nationale.

Cetateanul era subiect pasiv al protectiei, iar statul — principalul beneficiar al acesteia.

Era perioada in care Romania incerca sa isi reconstruiasca institutiile de aparare, sa isi redefineasca apartenenta la NATO si UE, iar drepturile individuale erau percepute mai mult ca o componenta a stabilitatii, nu ca o bariera in calea puterii.

3. Securitate extinsa sau abuzul in numele statului

In anii 2000, conceptul de securitate nationala a depasit domeniul militar: economia, sanatatea, coruptia si infrastructurile critice au intrat in sfera 'amenintarilor nationale'. Decizii ale Curtii Constitutionale, precum nr. 1414/2009 si nr. 872/2010, au consacrat astfel securitatea extinsa.

Dar ceea ce parea o protectie pentru stat s-a transformat rapid intr-un instrument de represiune: Protocoalele intre SRI si parchete au permis ca informatiile colectate de serviciu sa devina probe penale. Drepturile fundamentale au fost frecvent incalcate, iar mandate de interceptare au fost folosite in mod discretionar, chiar in cazuri care nu amenintau securitatea nationala.

Efectul concret? Abuzuri in justitie si achitari pentru marii corupti sau evazionisti, pe fondul excluderii probelor administrate ilegal. Rolul SRI, initial de protectie a statului, s-a amestecat cu urmarirea penala, transformand securitatea extinsa in securitate controlata, administrata de un aparat birocratic netransparent. Informatia operativa a devenit proba penala, iar 'siguranta nationala' s-a transformat in argument universal pentru interceptari.

Cand totul devine problema de securitate de stat si de competenta serviciilor de informatii, nu mai exista de fapt nici un fel de securitate individuala.

Cand securitatea statului devine pretext pentru abuzuri si interventii in procese penale, cetatenii nu mai sunt protejati – devin obiectul controlului.

4. Revirimentul din 2016: stoparea ingerintei serviciilor

Decizia CCR nr. 51/2016 a fost momentul de cotitura.

Curtea a stabilit ca SRI nu poate pune in executare mandatele de supraveghere tehnica, reafirmand principiul ca justitia trebuie sa fie civila, nu informativa.

Aceasta hotarare nu a fost o lovitura data luptei anticoruptie, ci un pas necesar pentru restabilirea separatiei puterilor. Argumentul a fost limpede: protejarea drepturilor fundamentale, in special a vietii private si a procesului echitabil.

De la o Curte preocupata de protectia statului, Romania a trecut la o Curte preocupata de protectia individului fata de stat.

Aceasta linie a fost continuata prin deciziile nr. 91/2018, 802/2018 si 55/2020, care au declarat neconstitutionale formule vagi din Legea nr. 51/1991 – precum 'alte asemenea interese' sau 'atingerea grava a drepturilor fundamentale'.

Curtea a cerut claritate, previzibilitate si limitarea arbitrariului.

intr-un stat de drept, nici eficienta luptei anticoruptie, nici apelul la securitate nationala nu pot justifica ocolirea garantiilor constitutionale.

5. Tentativa de re-securitizare: coruptia ca vulnerabilitate

In ultimele zile, presedintele Nicusor Dan si-a anuntat intentia ca noua Strategie Nationala de Aparare a tarii (post-2024) sa reintroduca coruptia printre vulnerabilitatile la adresa securitatii nationale.

La prima vedere, argumentul pare convingator: coruptia submineaza institutiile, afecteaza resursele si increderea publica – toate elemente ale securitatii statului.

Dar aceasta formulare ridica probleme constitutionale serioase.

a) Confuzia dintre interes public si amenintare de securitate

Securitatea nationala, in sensul Legii nr. 51/1991, presupune amenintari grave, exceptionale, care pun in pericol existenta statului sau ordinea constitutionala.

Coruptia, oricat de nociva, este o infractiune ordinara, deja reglementata de Codul penal si combatuta prin mijloace judiciare, nu prin mandate de siguranta nationala.

b) Risc de extindere necontrolata a competentelor serviciilor

Reintroducerea coruptiei ca vulnerabilitate ar permite SRI sa redobandeasca atributii operative in domeniul urmaririi penale, sub pretextul apararii securitatii.

Aceasta ar contraveni deciziilor CCR nr. 51/2016 si nr. 91/2018, care au limitat expres rolul serviciilor in procesul penal.

In esenta, am reveni la logica pre-2016, in care serviciile de informatii deveneau 'furnizori de probe', intr-un spatiu gri juridic.

c) Lipsa de proportionalitate si pericolul de instrumentalizare politica

O asemenea extindere ar risca sa transforme notiunea de securitate nationala intr-un instrument politic, susceptibil de a fi folosit pentru supravegherea generalizata sub pretextul luptei anticoruptie.

6. Lectia Curtii: securitatea in democratie nu se poate asigura prin instrumentele Securitatii statului comunist

Curtea Constitutionala a transmis deja un avertisment ferm: securitatea nationala este un concept juridic, nu un reflex administrativ.

Orice largire a sferei sale trebuie insotita de garantii clare, de control civil si de delimitari precise intre preventie, informare si justitie.

Reincluderea coruptiei ca vulnerabilitate ar insemna abandonarea principiului proportionalitatii, consacrat de art. 53 din Constitutie, si ar crea premisele unei re-securitizari a vietii publice, exact in momentul in care Romania isi afirmase maturitatea constitutionala.

7. Concluzie: intre tentatia eficientei si exigenta libertatii

Nici o strategie de aparare nu poate fi legitima daca, in numele 'eficientei', anuleaza echilibrul dintre puterile statului (legislativa, executiva, judecatoreasca) si trateaza cetateanul ca pe potential 'dusman'.

Experienta anilor 2009–2016 a aratat ca suprapunerea dintre lupta anticoruptie si siguranta nationala duce inevitabil la confuzie juridica si la excese institutionale.

Adevarata securitate nationala nu se construieste prin extinderea puterilor arbitrare ale statului, ci prin consolidarea increderii in drept si justitie.

Un stat care isi trateaza proprii cetateni si disfunctii structurale ca 'amenintari nationale' nu este un stat puternic, ci unul asfixiat de propria neincredere”.