Antreprenorul în IT Gabriel Marin (foto) – absolvent al Facultății de Cibernetică din ASE (1984), doctor în economie (1996) și vicepreședinte al Partidului românia Puternică – a vorbit miercuri, 22 aprilie 2026, în interviul acordat Asociației Lumea Justiției, despre felul în care România își poate reveni atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere diplomatic. 

Pe partea economică, este esențială relansarea reală a producției în România (relansare stimulată inclusiv prin devalorizarea monedei naționale în raport cu euro/USD, pentru încurajarea exporturilor) și acordarea unei deosebite importanțe asigurării siguranței energetice și a celei alimentare, în principal prin răscumpărarea lanțurilor de producție și distribuție (eliminarea intermediarilor).

În ceea ce privește politica externă, Gabriel Marin a subliniat că Uniunea Europeană, așa cum arată în ultimii ani 7-8 ani, a devenit, evident, un proiect falimentar (ba chiar nociv pentru România, prin directivele antinaționale pe care continuă să le emită şi care, prin așa-zisa intenție obsesivă de federalizare a UE, pot duce până la dizolvarea statului național român, așa cum este el definit în Constituția României), țara noastră având infinit mai mult de câștigat dacă se va concentra pe relația strategică cu Statele Unite ale Americii, dar fără să excludă relații economice pragmatice și cu țările BRICS.

Redăm principalele afirmații ale omului de afaceri Gabriel Marin (vezi video):

„Ca o exemplificare a acestor politicii demolatoare aș da un exemplu, pe scurt: există o directivă (n.r. UE) care a fost scrisă special pentru România și care se numește directiva solidarității energetice europene, care are ca destinație un singur stat, si anume România. Potrivit acestei directive, tara noastră este obligată ca tot ce produce în domeniul energiei, gaz, petrol, să transfere la cost către bursele din Viena și din Amsterdam. Ulterior, pentru tot ce are nevoie în consumul intern, România trebuie sa își cumpere de la aceleași burse din Viena si Amsterdam), propria sa energie la prețul pieței libere. Ca un exemplu, pur aritmetic, România produce si transfera la 1EUR/KW către Viena si Amsterdam si ulterior își cumpara înapoi propria sa energie de care are nevoie pentru consumul intern, la prețuri de 80-90 sau 120 EUR/KW. Nu este așa ca este o afacere “excelentă” pentru România?

În altă ordine de idei, principala putere a lumii este si vor rămâne Statele Unite. Probabil nu vor mai fi un imperiu atât de dominant ca în ultimii 70-80 ani, dar, oricum, vor rămâne cea mai mare economie din lume si cea mai mare putere militară. Pe partea cealaltă, vorbim de noua putere economică emergentă numita BRICS. În acest moment, în care se schimbă profund regulile jocului mondial, unii jucatori nu-și mai găsesc locul, în principal pentru că nu au anticipat si în consecință, nu sunt pregătiți pentru ceea ce urmează.

Și nu vorbim de România (suntem prea mici), dar vorbim de un concept mai larg care se numește Uniunea Europeană.

Am fost în Statele Unite în ianuarie. Am câțiva prieteni care lucrează la catedrele de macroeconomie și de la Harvard și de la NorthWestern în Chicago. De câte ori plec, mai stau de vorbă cu ei ca să încerc să înțeleg realitatea economica actuala si directiile pentru următorii 30-40 ani. M-a uimit unanimitatea opiniilor vizavi de Uniunea Europeană. Au mentionat o expresie americana: ‘Dead Man Walking’. Adică un om mort care încă mai merge, în inertie, înainte de prăbușirea finala. Iar toate aceste opinii au fost unanime, ferme si explicite. Altfel spus, nu e problema dacă se va prăbuși (n.r. UE), ci când se va prăbuși. Și la o discuție destul de concretă, au avut o serie de argumentări, extrem de clare pentru care Uniunea Europeană nu va reuși să supraviețuiască în forma sa actuala. Va rămâne, în cel mai bun caz, o zonă economică comună. Așa cum e și Mercosur, sau cum sunt zonele economice comune din sud-estul Asiei.

Dacă ne întoarcem în istoria Uniunii Europene, inițial a fost Uniunea Cărbunelui și Oțelului. Era, de fapt, o zonă economică comună si a funcționat foarte bine. Problema a fost în momentul în care politicienii europeni au dorit sa creeze așa-numita dimensiune politică a Uniunii Europene. Aici s-a rupt filmul.

La acest moment istoric, tări precum Marea Britanie, Franța, Germania, Olanda, chiar și Italia nu pot si nu vor să accepte faptul că nu mai sunt puteri globale. Toate au fost țări construite pe un principiu colonial. În momentul în care si-au pierdut coloniile, si-au pierdut și importanta politica si economică globală. Iar în momentul de față aceste țări efectiv nu mai contează global, nu mai sunt băgate în seamă aproape de nimeni. Și atunci, conform tuturor teoriilor clasice ale politicii, au recurs la ultima șansă, care înseamnă războiul. Așa a fost mereu în istorie, speri ca un război sa te relanseze. Deci au provocat un război. Dar a fost prea târziu. După părerea mea, războiul a fost provocat în principal pentru aceste tari, foste imperii, să se rămână semnificative atât în peisajul politic si economic mondial, dar si în fața propriilor populații care i-au votat politic.

In ce priveste România, noi suntem o colonie. Mie îmi pare rău că o spun atât de direct. Poate unii se vor simți jigniți. Suntem, într-adevăr, o colonie. Noi am devenit (o spun cu toată responsabilitatea) noua colonie franceză din Europa la momentul istoric în care Franța și-a pierdut coloniile din Africa si a căutat un debușeu în Europa.

Revenind la întrebarea dvs ce aș face dacă aș fi prim-ministru: primul lucru pe care l-aș face: l-aș chema pe domnul Isărescu și i-aș spune: ‘Stimate dle Guvernator, devalorizează leul (RON) în regim de urgență cu până la 20-25% până la sfârșitul acestui an! Pentru că leul se vinde pe piața libera în Statele Unite undeva în jur de 7 lei. Chiar daca va trebui sa prăbușești profiturile nesimțite ale bancilor’.

Când l-am invitat si l-am adus pe Președintele Clinton în 2005 aici la Bucuresti, am discutat cu el seara după conferință, de ce nu a mărit dobânda de referință în Statele Unite în ’98,’99, când a fost prima criză majora a tehnologiei. Prima data mi-a spus: ‘Eu, ca președinte, nu pot să influențez Federal Reserve’. I-am zis: ‘Eu nu cred că în termeni reali Președintele nu poate să influențeze FED-ul’. Zice: ‘Așa e, ai dreptate, aș fi putut sa o fac, dar dacă chiar o făceam, mă ‘omora’ Wall Street-ul’.

Trecerea la zona euro ar fi cea mai mare nenorocire a României la acest moment istoric si ne-ar lua si dreptul de a avea o politica monetară proprie, cedând-o complet catre ‘elitele’ ne-alease de la Bruxelles (ECB - European Central Bank). Aici este poate singurul punct în care apreciez cu adevărat politica BNR, si anume aceea de a păstra leul (RON) ca moneda națională.

Dar chiar si așa, Politicile Băncii Naționale nu au fost diferite de politicile antinaționale ale UE de până acum. Banca Națională a ținut un leu puternic, justificând o așa-zisa ‘stabilitate’. Asta este doar manipulare și de marketing. Un stat are trei pârghii majore ca să conducă. Una este politica economică, pe care o face Guvernul. A doua este politica fiscală, pe care o face ministerul de finanțe. Și a treia e politica monetară, pe care o face Banca Națională. ‘Stabilitatea’, așa cum ni s-a vândut nouă, e, practic, anularea acestei pârghii. De peste 25 de ani, România nu folosește pârghia politicii monetare deloc. Trump a schimbat președintele FED-ului, pentru că vrea să forțeze devalorizarea dolarul pentru stimularea economiei americane.

Ce înseamnă când devalorizezi moneda națională? Cresc exporturile. Relansezi partea de producție din țara respectivă.

Într-o țară normală nu ar fi nicio nenorocire (n.r. creșterea ratelor la creditele ipotecare, ca urmare a devalorizării leului în raport cu euro), pentru că dobânzile sunt pe lei, nu pe euro.

Domnul Mugur Isărescu nu e un personaj pe care, tehnic vorbind, sa îl admir, câtuși de puțin. Deși el a avut, totuși, un moment pozitiv în ’96-’97, ani în care a reușit să stăpânească si sa oprească speculația pe leu a unor bănci străine din România. Atunci a actionat foarte bine. Dar, dincolo de acest moment, a ținut un leu puternic pana în zilele noastre si în consecință, a omorât toată producția românească, toate exporturile, în iluzia aceea vândută drept “stabilitate”. Ideea nu e să ai ‘stabilitate’ sau altfel spus imobilism monetar. Ideea e să crești economia. Ideea e să nu pierzi avantajul competitiv al țării tale fata de alți actori statali. Folosește-ți pârghia monetară! Or, dacă leul s-ar devaloriza acum cu 20-25% (evident, nu de pe o zi pe alta, sa zicem pe un orizont de 8-10 luni), deficitul ar scadea la 3-4%. Si la momentul acela, nu ai mai plăti dobânzi uriașe pentru că deficitul ar mult mai rezonabil. Poți să te împrumuți la alte dobânzi pe pieţe, pentru că ai coborât deficitul.

Deficitul poți să-l tai relativ rapid, fie tăind masiv cheltuielile publice sau devalorizând moneda națională, evident, dacă nu ești în zona Euro. România are o șansă uriașă pentru că nu suntem în zona Euro. Am putea, tehnic, să devalorizăm leul. Se poate devaloriza – nu-i nicio problemă si am relansa producția interna si exporturile cu valoare adăugată. Banca Națională știe toate metodele sa o facă în mod inteligent, dacă evident doar daca vrea. Toate băncile naționale știu cum să facă chestia asta.

Revenind la viziunea economică globala, viitorul ciclu economic va aparține țărilor care au siguranță energetică și siguranță alimentară. România e într-o situație fericită în care poate să le aibă pe amândouă. De bine, de rău, mai avem resurse energetice și eu sunt fericit că n-au început să le exploateze în Marea Neagră încă. Mai durează. Poate se mai schimbă ceva politic până atunci.

Și avem și o zonă de agricultură care ar putea fi extraordinară. Trebuie să vedem exact unde si cum putem sa stimulam si să începem să creștem masiv pe zona de productie agricola efectivă, pentru că dacă nu vom produce, daca vom continua sa importam produse alimentare, nu vom face altceva decât să subvenționăm agricultura altor țări.

Energia e problema cea mai mare. În principiu, aș reporni centralele pe cărbune. Instantaneu. Noi nu suntem Germania sa facem ce vrem pentru economia nationala. Doar Germania face absolut ceea ce vrea. Noi din nefericire, facem ce ni se spune. Dacă aș fi prim-ministru, m-aș duce la Bruxelles și aș spune: ‘Care-i problema cu carbunele? De ce sa nu repornim si noi centralele pe cărbune? Trebuie să facem asta. A făcut-o și Germania. Noi de ce nu putem să facem?’

Când s-a dus în Turcia acum doi ani, cetățeana Ursula era foarte supărată pe Turcia. Cred că Charles Michel era președintele Parlamentului. Dar, ignorand-o, Erdogan a dat mâna cu Michel și i-a zis: ‘La noi în țară, femeile nu fac politică’. Și a scos-o din poza, a pus-o undeva în alta camera. Nici nu s-a uitat la ea, nici n-a dat mâna cu ea. Pe cine mai reprezintă în mod real Ursula la acest moment ca sa dea ordine întregului continent, peste guvernele naționale, ignorând ostentativ Constituțiile naționale?

Orice putem spune despre politica UE, dar ‘partenerii’ noștri europeni nu sunt proști sau naivi. Sunt extrem de pragmatici. În momentul în care vor ceva de la România, își vor impune la conducerea României partenerii de discuție care le sunt favorabili. Asa s-a intamplat aproape intodeauna în istoria României, chiar daca au fost si excepții fericite.

Revenind la soluțiile imediate pentru România, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să rezolvi problema asigurării finanțării. De asta am început cu Banca Națională: pentru că ai nevoie de capital pentru restructurare. Restructurarea se face cu bani, nu se face gratuit. Primul lucru e să împrumuți la rate bune. Dar ca să poți să împrumuți la rate bune, printre altele, trebuie să ai deficitul mic. Împrumuturi pe care le iei la un moment dat ar trebui sa le iei de la instituții specializate pentru situații de criză. M-aș duce la FMI și aș cere bani de acolo, nu de la băncile comerciale. Sau, ca o proba de pragmatism, aș începe discuții de finanțare cu grupul BRICS, la New Development Bank (care începe sa apară ca un echivalent al FMI-ului) și aș lua bani și de acolo, chiar daca China nu este o țară mai generoasă decât Statele Unite când vorbim de soluții de ultima instanță.

Referitor la întrebarea dvs, unul din motivele pentru care nu s-au făcut autostrăzi cu China este că firmele chineze, pentru orice investiție/export cer o garanție de stat. Asta e tiparul lor de lucru. Iar, noi, conform aquis-ului comunitar, n-avem voie să generam garanții de stat.

Iminent (n.r. este iminent să ne întoarcem la cartele pentru alimente și combustibili, ca pe vremea lui Ceaușescu) sau foarte probabil ca ne vom intoarce, atâta vreme cât vom rămâne în dimensiunea politica a UE, așa cum este aceasta acum. Dar sa fim optimisti, poate ca ne vom întoarce totuși la foarte utila ‘zona economică europeana’ si poate uitam de UE politica.

In ianuarie, tot la discuțiile academice din Statele Unite, am auzit si întrebarea cinica, despre ce anume s-ar putea întâmpla în viitor astfel incat UE să nu mai fie perdanta?

Pentru ca azi, de exemplu, cine este cel mai mare perdant al blocarii strâmtorii Hormuz? Evident UE. Au zis că, gata, n-au nevoie de gazul rusesc, că o să ia din Qatar. Terminalul de gaz din Qatar e indisponibil pentru un an și jumătate, fiind distrus de iranieni la începutul războiului. Ce o să facă UE? Evident, o să țină benzina si motorina foarte, foarte, scumpă. O să rămână probabil cât și acuma, de 3-4 ori mai mult decât e în Statele Unite sau în Asia.

Și atunci va trebui să strângi dinți, dacă ești o țară independentă și încerci să ajungi la un agreement cu Iranul, la un agreement cu Rusia, ca să imporți energie ca în timpurile bune. Azi, toată energia românească se duce în Germania și în Austria. Franța încă se rezolvă singură cu energia nucleară. Dar gazul... Şi nu mă refer la gazul de încălzire; mă refer la gaz pentru industria chimică. Pentru ca industria chimică e 80% gaz metan. Dacă n-ai gaz sau e foarte scump, ai închis. BASF – cel mai mare concern european din chimie – se pare ca subcontracteaza 70% din producție în Coreea de Sud, pentru ca nu pot funcționa cu prețul gazului din UE.

Bun: hai să ne intoarcem, concret la ce am vrea să facem. Primul lucru: trebuie să generam cash pentru a începe procesele de corecție economica. Nu poți să-l generezi decât prin împrumuturi. Ca să poți să generezi cash, trebuie să ai, printre altele, deficitul scăzut. Dacă devalorizezi moneda națională într-un ritm controlat (nu de pe o zi pe alta), în momentul respectiv scade și deficitul. Pentru că tu raportezi în euro, și în jocul de euro-leu tu raportezi un deficit mai bun. E primul lucru pe care trebuie să-l facem. După asta te judecă și agențiile de rating, și băncile: după contabilitatea oficială.

După care, trebuie să vezi foarte clar unde direcționezi cash-ul obținut prin împrumuturile cu dobânzi rezonabile pentru realizarea obiectivelor restructurarii. Principalul efect dorit al acestei restructurări este reducerea dramatică a inflației la limite rezonabile (și asta face parte și din strategia politica a partidului România Puternică). Apoi avem problema facturilor la utilități – care, alături de costurile actuale uriașe ale produselor alimentare, sunt crunte și vor fi crunte în continuare. Astea nu se va face decât prin eliminarea intermediarilor. Adică ne întoarcem din nou la politica etatista. Statul nu trebuie să fie manager (de altfel statul nu este si nu ar trebui sa fie un foarte bun manager), dar trebuie să preia controlul absolut acelor zone de utilități care sunt vitale pentru țară – inclusiv energia sau apa.

Statul francez nu l-a cumpărat pe Engie? Și noi, România, suntem forțați de acest sinistru Bruxelles sa ‘privatizam’ un monopol românesc, prin preluarea de către un monopol străin. Pe mine aceasta abordare bruxelleza mi-a depășit întotdeauna intelegerea: vrem să privatizăm, dar în fapt transferam proprietatea tot unui monopol? Ce e drept, unui monopol străin.

Apoi, vom trece la politica de răscumpărare a utilităților de la actualii intermediari. România trebuie să își răscumpere, în regim de urgenta, distribuția de gaz, distribuția de apă, energie eletrica, etc…

Pentru că toți acești intermediari sunt în fapt niște firme parazitare care, privite de sus, vin în țara asta doar cu un program de facturare. Ei cumpără ieftin de la furnizorii locali, gen Nuclearelectrica, sau Hidroelectrica, cumpara un contor, apoi pe propriul lor program de contabilitate, încep sa factureze populatia cu un profit imens.

Din nou, dezastrul este ca România nu își vinde resursele; noi transferăm la cost energia la Viena și la Amsterdam, pentru că Europa e zonă fără nicio resursă energetică. În afară de România, nu este nicio țară din UE care să aibă resurse energetice proprii. Norvegia și Marea Britanie nu sunt în UE. Ele vând la prețul pieței. Similar, Algeria, Qatar, Abu Dhabi toti vand la prețul pieței.

Dacă mâine ieșim din Uniunea Europeană politica (nu din zona economică comuna, ci doar din UE politica), nu mai avem obligația să transferăm resursele noastre și putem să le exploatăm. Putem să denunțăm instantaneu această directivă europeană a ‘solidarității energetice europene’, care nu ajută România cu nimic. Și dacă reușești să îți stăpânești energia, stăpânești tot.

Cum aș rezolva problema utilităților? Dupa cum am spus, în primul rând, prin eliminarea intermediarilor (băieții deștepți) fie ei E.ON, Engie, Premier, Veolia, etc… Si nu prin o așa zisa “nationalizare’ ci printr-o negociere onestă de răscumpărare. Apa din România s-a dublat sau triplat (n.r. pentru consumatori) în ultimii 10 ani. Aceeași apă pe care o avem de secole. De ce? Pentru că a fost cedată printr-un contract de concesiune la o firmă străină care a promis ca reface câteva conducte. Nu cred că a refacut decât într-o proporție insignifianta. A zis că investește 1 miliard în București pe patru ani sau cinci ani. în fapt, nu cred că a cheltuit 3-400 de miliarde.

Pentru ca m-ati întrebat de inteligența artificială: pentru că sunt un tip modest și nu mă cred atotștiutor, câteodată mă auto-verific cu Claude (AI-ul de la Anthropic - după părerea mea mult peste mult peste ChatGPT). Și am pus și eu câteva întrebări în engleză: ‘Ce se întâmplă cu Uniunea Europeană?’ ‘Mai este un viitor pentru cultura globalista/woke?’ Si am fost foarte fericit. 90% din ce discutam azi, mi-a fost confirmat si de AI – ceea ce înseamnă că nu vorbesc prostii.

Problema Romaniei este că e o avem o clasă politică fără coloană vertebrală, dar această clasă politică nu a fost promovată în mod natural. Ea a fost impusă. Nu e o scuză nici pentru români, nu este o scuză nici pentru serviciile românești care trebuiau de fapt sa protejeze națiunea romana, dar ele și au pierdut forța. În momentul de față, tot ce se întâmplă în România trebuie văzut prin prisma Bruxelles-ului. Eu am un prieten care a lucrat în servicii. Mă plângeam la un moment dat de servicii. Zice: ‘Serviciile românești nu mai există. Serviciile noastre sunt o anexă a DGSE-ului, a BND-ului și fac politica altora. Ele nu mai există pentru România’. Si asta e tragic, o tara fara servicii de informații care sa lucreze în interesul național nu poate functiona.

Sa ne întoarcem la întrebarea dvs depre AI si impactul ei.

Slujbele creative nu vor dispărea. Doar cele repetitive. Inteligența artificială nu creează. Inteligența artificială privită, foarte foarte de sus, e un Google mai evoluat, pentru că el, de fapt, coboară search-ul la nivelul de cuvinte, de semantica, la nivelul de fraze și, combinându-le, generează discursuri cvasi-originale. Dar AI nu vine cu informația primară. Informația primară, conținutul original nu poate sa vina decat din creierul uman.

Ştiu cum a fost povestea lui Google la început. Google era extraordinar când a apărut, pentru că el accesa toate bazele de date, toate bazele de cunoștințe gratuit. După care cei care furnizau informația primară, conținutul cu valoare adăugată, i-au zis: ‘Google, stai ușor! Banii trebuise sa vina si la noi’. Si Google a început sa plătească si conținutul gratuit nu a mai fost așa de bun. De altfel, si acum, cel mai mare element de cheltuială operațională a lui Google e plata de royalties (n.r. drepturi de autor) către furnizorii de conținut. Problema inteligenței artificiale e: acuma e o perioadă foarte frumoasă, relaxată, pentru că tot ce e informație e free of charge. Adică nu nu plătesc nimic. Asta nu va mai dura mult. Va veni un moment dat în care toți cei care furnizează conținut își vor reclama proprietatea intelectuala asupra conținutului original. În mod generic, oricine poate să-i dea în judecată (n.r. pe Google, Claude, ChatGPT, etc), dacă găsește că a preluat informația de la tine, si poți să-i ceri bani.

Asta se va întâmpla și cu inteligența artificială. Inteligența artificială acum este extraordinară, pentru că îți dă niște concluzii, aparent originale dar tot ceea ce-ți afișează el în prompt, sunt extrase din conținut original, lucrări științifice, din analize, pe care nu le face AI.

Mai e aici încă un lucru. Bursa din New York și America în general a creat periodic bubble-uri (baloane) (n.r. bule). A fost un bubble si acum, în perioada noastră recentă, hai să vorbim de COVID-ul. Ce a ascuns, de fapt, COVID-ul? Recapitalizarea industriei de pharma. Pharma a vrut să aibă bani pentru cercetare. Costul unui medicament e câțiva cenți. Până la prețul de vânzare de 100 USD e cheltuiala de cercetare. Cum a putut să se recapitalizeze? A lansat pur si simplu o boală.

Eu am avut o discuție în perioada ‘pandemiei’ cu un prieten de al meu de lângă Boston, unde e un centru, un fel de Silicon Valley al industriei de pharma, să-l întreb: ‘Dar de ce n-ați luat voi medicamentul ăla, Tamiflu, care când a fost gripa aviară a fost extraordinar si să-l adaptați pentru COVID? De ce n-ați făcut pilule, ci ați făcut vaccin?’ Zice: ‘Vezi că nu înțelegi? Știi ce înseamnă să vinzi 10 milioane de pilule în farmacii, unde vine omul: dacă vrea le cumpără; dacă nu, nu? Nu-i un business extraordinar. Dar să vinzi 4 miliarde de vaccinuri de două ori pe an și să plătească guvernele, acolo sunt banii adevăraţi’.

Nu numai COVID-ul, dar ia și războaiele. Eu am un prieten foarte inteligent, excepțional inginer, care lucrează la una din marile firme americane de defense (n.r. apărare). Și mi-a spus o chestie acum vreo 3-4 ani, pe care nu am înțeles-o atunci, dar am înțeles-o acum. Zice: ‘Suntem disperați: ne dă firma afară. Pentru ca industria de defense nu a mai avut un război adevărat de vreo 30-40 de ani. Avem si noi nevoie de un război ca să putem supraviețui’. Și iată că a apărut și un război. De fapt au apărut mai multe. Între timp, toată lumea cumpără armament la greu. Asta contează. Tu crezi că cuiva din industria de defense îi pasă că au murit 1 milion de ucrainieni, 1 milion de palestinieni sau 1 milion de iranieni? Nu-i pasă nimanui. Important este dacă te uiți la cotația de la bursă a firmelor de defense si vezi ce valori uluitoare a profiturilor au.

Și revenind la subiectul cu AI: Industria de IT – care e jos la momentul ăsta, s-a umplut piața si nu mai este o zona de creștere – trebuie și ea să se recapitalizeze. Și atunci ce faci? Lansezi un concept. Dar trebuie să faci o analiză, să imaginezi un cuvânt care să fie foarte atractiv comercial. Si a apărut expresia: Inteligență Artificiala. Spectaculos termen, atractiv comercial.

O să vedem peste patru sau cinci ani care vor fi efectele reale și impactul real pe care îl va avea AI-ul. Părerea mea personală este că deși AI aduce evident ceva nou, aduce o îmbunătățire clara vizavi de costuri, nu este un panaceu. Va fi un instrument corect si eficient pe care va trebui să învățăm să-l folosim, pentru o perioada de timp. Dar după câțiva ani, industria va trebui să iasă cu altceva. Așa a fost întotdeauna”.